Decizia nr. 108/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III, V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționarii comercianților, modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , precum și a ordonanței în întregul ei, excepție ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ștefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi și Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iași.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 martie 2003 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea a amânat pronunțarea la 12 martie 2003.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 12 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 15.874/2002, Tribunalul Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , excepție ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ștefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi și Silvia-Lidia Pauliuc.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia, precizând ca excepția vizează întreaga

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , susțin, în esenta, următoarele:

- Prin reglementarea art. III din ordonanța "a unui transfer fortat, de la o instituție de drept privat la o instituție de drept public, fără a se avea în vedere acceptul, manifestarea de voința a fiecărui salariat", sunt incalcate dispozițiile art. 38 alin. (1) din Constituție, care prevăd ca alegerea profesiei și a locului de muncă sunt libere, precum și prevederile art. 23 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului. Cu privire la acest aspect, autorii excepției de neconstituționalitate invoca Decizia Curții Constituționale nr. 253 din 18 septembrie 2001, prin care s-a stabilit ca dispozițiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare atât timp cat s-ar putea interpreta ca transferul în interesul serviciului s-ar putea face fără acordul persoanelor încadrate. Se apreciază, de asemenea, ca transferul realizat îi aduce "în situația de a fi salariații unei instituții care nu deține acele bunuri care constituie mijloacele de muncă necesare oricărui salariat pentru a-și exercită ocupația". În fapt, susțin autorii excepției, "se realizează o naționalizare mascată a forței de muncă". Nerespectarea art. 38 din Constituție conduce implicit, în conceptia autorilor excepției de neconstituționalitate, "și la încălcarea celorlalte drepturi și libertăți fundamentale reglementate în Constituție care nu pot fi îngrădite conform art. 49 din Legea fundamentală decât pentru cauzele expres prevăzute în acest articol", deși acestea nu exista.

- În același timp, în motivarea excepției de neconstituționalitate se arata ca ordonanța criticata "încalcă proprietatea privată asupra bunurilor mobile și imobile prin art. V, VI și VII, reglementand obligativitatea (principiul consensualismului cu privire la a decide în legătură cu un bun al tau care este ignorat cu desăvârșire) încheierii unor protocoale de predare-preluare a bazelor de date, precum și a documentelor care privesc activitatea registrului și a biroului unic, a bunurilor cu care au fost dotate acestea și folosirea sediilor existente pe bază de contract de închiriere sau protocol". În dezvoltarea acestui motiv al excepției autorii acesteia arata ca "activitatea de registru și de birou unic s-a desfășurat în spațiile camerei de comerț cu bunurile (echipamente, programe și rețele informative, copiatoare, mobilier, sali amenajate și altele) achiziționate și modernizate continuu în cei 13 ani de funcționare". Pe de altă parte, se susține ca "statul român a legiferat folosirea abuzivă, contrară voinței proprietarului, a bunurilor, în condițiile în care, în anul 1990, nu și-a respectat obligația legală de a asigura, fără plata, spațiile de lucru și echipamentele informative necesare registrului comerțului ( art. 50 din Legea nr. 26/1990

privind registrul comerțului)". Se considera ca astfel sunt incalcate dispozițiile art. 41 alin. (2) din Constituție privind ocrotirea egala de lege a proprietății private, indiferent de proprietar, ale art. 480 din Codul civil privind prerogativele dreptului de proprietate, ale art. 481 din Codul civil privind condițiile în care poate fi obligatorie cedarea proprietăților private, precum și prevederile art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care consacra dreptul oricărei persoane la proprietate.

- Un alt motiv de neconstituționalitate a ordonanței de urgenta criticate, invocat de autorii excepției, îl constituie încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție privind condițiile emiterii ordonanței de urgenta. În acest sens se apreciază că nu sunt întrunite condițiile pentru existenta "cazului excepțional", pentru a se justifica emiterea ordonanței de urgenta. Referitor la dispozițiile art. 114 alin. (4) din Constituție, sunt invocate și deciziile Curții Constituționale nr. 65/1995, nr. 83/1998, nr. 15/2000 și nr. 173/2002, prin care au fost făcute precizări cu privire la circumstanțele în care pot fi emise ordonanțe de urgență de către Guvern. Autorii excepției invoca în acest sens și încălcarea dispozițiilor art. 51 din Constituție, care consacra suprematia Constituției.

Tribunalul Iași considera, în esenta, ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

contravine Constituției, întrucât "reglementează un transfer fortat al personalului, neluand în considerare dreptul acestuia de a-și da consimțământul în acest sens, condiție esențială de care depinde valabilitatea transferului". În acest fel, susține instanța, " art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

contravine și dispozițiilor art. 23 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care proclama ca orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a profesiei și a felului muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de prestare a acestei munci și implicit încalcă și prevederile art. 20 din Constituție, potrivit cărora dispozițiile referitoare la drepturile și libertățile fundamentale trebuie interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului și cu pactele și tratatele internaționale la care România este parte". În legătură cu acest motiv de neconstituționalitate este invocată și Decizia Curții Constituționale nr. 253/2001, prin care s-a statuat ca, în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozițiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare.

Instanța de judecată opineaza, de asemenea, ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, "întrucât nu poate fi reținută nici existenta unei situații excepționale, nici necesitatea instituirii de urgenta a unor măsuri pentru salvgardarea interesului public în condițiile în care, în vechea reglementare, activitatea de registru și birou unic se desfășura în condiții bune, legalitatea actelor și operațiunilor de înregistrare fiind verificata de judecătorii delegați în acest sens la Oficiul registrului comerțului".

Referitor la motivul de neconstituționalitate invocat de autorii excepției cu privire la încălcarea dreptului de proprietate al camerelor de comerț și industrie prin obligarea acestora de a încheia protocoale cu reprezentanții Ministerului Justiției, în folosință căruia rămân baza de date, bunurile cu care au fost dotate Oficiul Național al Comerțului și birourile unice, instanța de judecată considera "ca de dispozițiile din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 219/2002, respectiv art. V, VI și VII, care reglementează aceste aspecte, nu depinde soluționarea [...] cauzei".

Cu toate acestea, instanța de judecată a dispus sesizarea Curții Constituționale cu "excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002 , raportat la art. 38 alin. (1), art. 41 alin. (2) din Constituție și la art. 1 alin. (3) din Constituție".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera neîntemeiată critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

referitoare la transferul în interesul serviciului al persoanelor angajate la oficiile registrului comerțului. În argumentarea acestui punct de vedere arata ca, în concordanta cu politica sa socială, "a ales soluția pe care a considerat-o cea mai potrivita pentru păstrarea locurilor de muncă și pentru acordarea posibilității specialiștilor din cadrul oficiilor registrului comerțului de a-și pune în valoare, în continuare, experienta și pregătirea profesională de excepție". De altfel, arata Guvernul, "prevederile vizate sunt în deplin acord cu principiile generoase ale

Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 23/EC/2001

cu privire la protejarea drepturilor angajaților în cazul transferului între doua persoane juridice a unor ansambluri de activități. Dispozițiile directivei stabilesc ca drepturile și obligațiile angajatorului izvorand dintr-un contract sau alt fel de raport de muncă, existente la data unui transfer, ca cel menționat mai sus, vor fi transmise entitatii care preia activitatea respectiva, care este obligată să le respecte întocmai". Pe de altă parte, se apreciază ca, "în conformitate cu dispozițiile de drept intern și internațional citate [...], nici una dintre persoanele angajate la oficiile registrului comerțului nu este obligată, sub nici o formă, sa accepte continuarea raporturilor de muncă cu nou-infiintatul Oficiu Național al Registrului Comerțului, în ipoteza în care acestea nu doresc acest lucru". De altfel, se arata în punctul de vedere al Guvernului, "aceasta este singura interpretare ce se poate da

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

și pe care Guvernul a avut-o în vedere la emiterea actului normativ respectiv, în deplina concordanta cu considerentele pe care Curtea Constituțională le-a exprimat în Decizia nr. 253/2001 privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 69 din Codul muncii". Conform acestei decizii, "în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozițiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție".

În ceea ce privește motivul de neconstituționalitate întemeiat pe pretinsa încălcare a dispozițiilor art. 41 alin. (2) din Constituție, Guvernul opineaza ca excepția este inadmisibila, în conformitate cu prevederile

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, întrucât cererea de sesizare a instanței "vizează raporturi de muncă" și, în aceste condiții, dispozițiile criticate ale

art. V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

"nu influențează soluționarea cauzei deduse judecații".

Guvernul considera neintemeiate susținerile autorilor excepției referitoare la încălcarea dreptului de proprietate al camerelor de comerț și industrie asupra bunurilor din patrimoniul acestora, o dată cu trecerea acestor bunuri în folosință Oficiului Național al Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției și a oficiilor registrului comerțului de pe lângă tribunale. Argumentand acest punct de vedere, Guvernul susține ca "oficiile registrului comerțului au desfășurat, de la constituirea acestuia, o activitate purtătoare de venituri, asa cum se prevede expres în

art. 11 din Legea nr. 26/1990 , republicată, cu completările și modificările ulterioare". De asemenea, potrivit aceleiași argumentari, "recunoașterea calității de proprietar exclusiv a camerelor de comerț și industrie asupra tuturor bunurilor aflate în patrimoniul acestora nu tine cont de modul în care s-a constituit acest patrimoniu. Asigurarea spațiului corespunzător și a condițiilor materiale necesare desfășurării activității Oficiului Național al Registrului Comerțului și a fiecărui registru al comerțului s-a realizat, pentru anii 1990-1991, de către prefectura și, respectiv, de către Primăria Municipiului București. Bunurile cu care au fost dotate oficiile au trecut, fără plata, în proprietatea camerelor de comerț și industrie teritoriale până la data de 1 ianuarie 2002". Afectarea unui patrimoniu propriu necesar îndeplinirii atribuțiilor pentru care au fost înființate oficiile registrului comerțului, se susține în continuare, "a răspuns cerințelor normative din articolele 4 și 9 ale

Legii nr. 26/1990 , care atribuie registrului comerțului un caracter de utilitate publică și care stabilesc norme de organizare și funcționare proprii pentru oficiile respective". În opinia Guvernului, pe baza normelor legale în vigoare privind organizarea, funcționarea, scopul și modul de constituire a patrimoniului oficiilor registrului comerțului, "se impune concluzia ca aceasta instituție a dobândit, de la înființare, gradul de autonomie necesar funcționarii ca entitate independenta". Întrucât, prin intervenția legiuitorului, s-au stabilit și sursele de venit necesare activității oficiilor registrului comerțului (provenind din taxele pentru operațiile efectuate în registrul comerțului), venituri a căror cuantificare reflecta o acoperire permanenta a cheltuielilor de funcționare și, în plus, un excedent pentru bugetele camerelor de comerț și industrie, pe lângă care oficiile functionau, se poate conchide, în opinia Guvernului, ca acestea au fost concepute ca structuri autonome sub raport patrimonial, cu o organizare distinctă și atribuții stabilite prin lege, dar fără personalitate juridică.

În punctul de vedere al Guvernului se considera totodată ca, "de la începutul funcționarii registrului comerțului pe lângă camerele de comerț, o parte importanța a veniturilor camerelor respective a fost constituită din taxele percepute de oficiile registrului comerțului pentru operațiunile efectuate de acestea, astfel încât sumele respective au creat resursele necesare investițiilor în sedii și alte categorii de bunuri destinate funcționarii camerelor de comerț și a oficiilor registrului comerțului". De aceea, "aportul oficiilor registrului comerțului la achiziționarea bunurilor în discuție a avut o importanța și o valoare deosebite, de care este imposibil sa nu se țină seama la constituirea patrimoniului persoanei juridice nou-înființate".

Totodată, "din evidentele Ministerului Finanțelor Publice, rezultă ca din încasările realizate, potrivit legii, de oficiile registrului comerțului s-au acoperit cheltuielile de organizare și funcționare ale acestora și s-au înregistrat importante excedente". Pe aceasta baza se arata ca

art. VI din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , a stabilit, "în mod expres, ca bunurile din dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice, în limita aportului acestora la dobândirea respectivelor bunuri, constituie patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului". Astfel Guvernul arata ca, "în raport cu modul de constituire al acestui patrimoniu, nu se poate pune problema unei confiscari și, cu atât mai puțin, a unei naționalizari". În aceeași ordine de idei, se apreciază ca "susținerea potrivit căreia prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

s-a impus camerelor de comerț și industrie închirierea obligatorie și fără limita de timp a imobilelor acestor instituții este neconforma cu reglementarea la care se face trimitere". Se mai susține ca atât

art. VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , în forma inițială, cat și cea modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002

"conferă deplina libertate de a contracta, camerelor de comerț și industrie neimpunandu-se nici o restrictie ori condiționare. Dispozițiile respective lasă la latitudinea camerelor de comerț și industrie acceptarea (sau refuzul) de a asigura - contra unei chirii - spațiile pe care le-au utilizat oficiile registrului comerțului și birourile unice".

În legătură cu critica de neconstituționalitate privind încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție la emiterea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , Guvernul considera ca aceasta este nefondata. Se susține, în argumentarea acestui punct de vedere, ca emiterea ordonanței de urgenta a fost determinata "de necesitatea eliminării imediate a deficiențelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerțului și a neincrederii crescande a comercianților față de eficienta modului de organizare anterior emiterii

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , de natura sa afecteze relațiile comerciale specifice economiei de piața". De asemenea, se arata ca "gravele dezacorduri intervenite între anumite camere de comerț teritoriale și Camera de Comerț a României și a Municipiului București, care au degenerat într-un conflict la scena deschisă, aveau potențial negativ asupra funcționarii instituțiilor respective, inclusiv asupra funcționarii coerente a registrului comerțului". În conceptia Guvernului, "în noua organizare, se va asigura o operativitate sporită activității specifice registrului comerțului și, în special, a celei care vizează constituirea societăților comerciale, ținându-se seama și de rolul pe care instanțele judecătorești - prin judecătorul delegat -, pe lângă care funcționează oficiile registrului comerțului, îl au în procesul de înmatriculare a comercianților și de înregistrare a mențiunilor privitoare la activitatea acestora".

Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

sunt neconstituționale, întrucât "efectuarea transferului în interesul serviciului, care implica cu necesitate schimbarea unității cu care s-a încheiat contractul individual de muncă, prin voința unilaterala a legiuitorului, încalcă principiul consacrat de prevederile art. 38 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora <<Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere>>". Se susține totodată că nu exista nici unul dintre motivele prevăzute la art. 49 alin. (2) din Constituție, care ar putea justifica restrangerea libertății salariatului în alegerea profesiei și a locului de muncă. În consecința, Avocatul Poporului considera ca, "în măsura în care dispozițiile

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, acestea sunt neconstituționale. În acest sens este invocată Decizia Curții Constituționale nr. 253/2001.

Cu privire la motivul de neconstituționalitate care se referă la încălcarea prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție prin reglementările cuprinse în art. V, VI și VII din ordonanța de urgență criticata, Avocatul Poporului considera ca acesta este neîntemeiat, întrucât limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, conform art. 41 alin. (1) din Constituție. În argumentarea acestei sustineri se mai arata ca, "prin voința legiuitorului, bazele de date și documentele sunt proprietatea privată a registrelor comerțului de pe lângă camerele de comerț, numai în măsura în care acestea își desfășoară activitatea pentru care au fost constituite. Or, în cazul de fața, activitatea acestora a fost reluată de către Oficiul Național al Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției și de oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, prin urmare, și suportul logistic al desfășurării activităților specifice registrului comerțului (baze de date și documente)".

Referitor la dispozițiile ordonanței privind sediile, se apreciază ca "legiuitorul nu a dispus un transfer al dreptului de proprietate, ci doar posibilitatea utilizării acestor spații până la identificarea unor sedii și numai în temeiul unor contracte de închiriere sau protocoale, [...] care pot fi negociate de părți".

În legătură cu motivul de neconstituționalitate constând în încălcarea prevederilor art. 114 alin. (4) din Constituție la emiterea ordonanței de urgenta, Avocatul Poporului considera, în esenta, ca susținerile autorului excepției nu sunt întemeiate, întrucât Constituția nu a definit conținutul notiunii de "cazuri excepționale". Ca urmare, emiterea unei ordonanțe de urgență se poate fundamenta "numai pe necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. III, V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129 din 10 octombrie 2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționarii comercianților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 746 din 11 octombrie 2002, precum și ordonanța în întregul ei.

Dispozițiile art. III, V, VI și VII din ordonanța, criticate în mod special, au următorul cuprins:

- Art. III: "Personalul actual al Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, al oficiilor registrului comerțului de pe lângă camerele de comerț și industrie teritoriale și al birourilor unice din cadrul camerelor de comerț și industrie teritoriale se considera transferat în interes de serviciu la Oficiul Național al Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției și la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, la care trece împreună cu posturile aferente. [...]";

- Art. V: "În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, bazele de date ale Oficiului Național al Registrului Comerțului de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, ale oficiilor registrului comerțului de pe lângă camerele de comerț și industrie teritoriale și ale birourilor unice din cadrul camerelor de comerț și industrie teritoriale, precum și documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului și de către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai camerelor de comerț și industrie teritoriale.";

- Art. VI: "Bunurile cu care au fost dotate Oficiul Național al Registrului Comerțului, oficiile registrului comerțului și birourile unice continua să fie utilizate de către acestea, pe bază de protocol încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai camerelor de comerț și industrie.";

- Art. VII: "Până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcționarea registrului comerțului, Oficiul Național al Registrului Comerțului, oficiile registrului comerțului și birourile unice vor folosi sediile existente, pe bază de contract de închiriere sau protocol încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai camerelor de comerț și industrie ori, după caz, alte persoane care au dreptul de proprietate asupra imobilelor."

Ulterior, după data de 12 noiembrie 2002, când a fost ridicată excepția la instanța de judecată, prin articolul unic al

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 156 din 7 noiembrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 850 din 25 noiembrie 2002, au fost modificate dispozițiile

art. V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , care au în prezent următorul cuprins:

"Art. V. - (1) În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență bazele de date, aplicatiile de întreținere și utilizare a acestora, necesare în vederea ținerii și administrării registrelor comerțului de către Oficiul Național al Registrului Comerțului, respectiv oficiile registrului comerțului de pe lângă camerele de comerț și industrie teritoriale, și funcționarii birourilor unice din cadrul camerelor de comerț și industrie teritoriale, precum și documentele care privesc activitatea acestora se preiau de către Ministerul Justiției - Oficiul Național al Registrului Comerțului și de către oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai camerelor de comerț și industrie teritoriale.

(2) Modul de utilizare de către Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și de către camerele de comerț și industrie teritoriale a informațiilor cuprinse în bazele de date se stabilește pe baza contractuală sau prin protocol.";

"Art. VI. - (1) Bunurile aflate în dotarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, a oficiilor registrului comerțului și a birourilor unice constituie, în limita aportului acestora la dobândirea bunurilor respective, patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului și vor fi folosite potrivit destinației stabilite.

(2) Determinarea aportului prevăzut la alin. (1) se va realiza pe baza datelor furnizate de Ministerul Finanțelor Publice.

(3) Predarea-preluarea bunurilor prevăzute la alin. (1) se efectuează prin protocol încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai Camerei de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București și, respectiv, ai camerelor de comerț și industrie teritoriale.";

"Art. VII. - (1) În cazul spațiilor care nu fac parte din patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului, constituit potrivit art. VI alin. (1), Oficiul Național al Registrului Comerțului, oficiile registrului comerțului și birourile unice vor folosi sediile existente pe bază de contract de închiriere sau protocol, încheiat între reprezentanții Ministerului Justiției și cei ai camerelor de comerț și industrie ori, după caz, cu persoanele care au dreptul de proprietate asupra imobilelor, până la identificarea unor sedii corespunzătoare pentru funcționarea registrului comerțului.

(2) Prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător și în cazul în care spațiile care fac parte din patrimoniul Oficiului Național al Registrului Comerțului sunt insuficiente pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activității."

Curtea constata ca, din compararea dispozițiilor

art. V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , în formularea inițială, și a celor cuprinse în aceleași articole după modificarea

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , nu exista deosebiri esențiale, reglementarea de principiu rămânând aceeași, cu unele precizări de natura sa înlesnească punerea în aplicare a prevederilor ordonanței.

Întrucât noua reglementare, după ridicarea excepției în fața instanței, a modificat

art. V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , preluand, în principiu, soluția legislativă anterioară modificării, Curtea, în conformitate cu jurisprudenta sa în materie, urmează să se pronunțe asupra

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 .

Dispozițiile constituționale și prevederile documentelor internaționale invocate de autorii excepției în susținerea acesteia au următorul cuprins:

- Art. 38 alin. (1) din Constituție: "Dreptul la munca nu poate fi îngrădit. Alegerea profesiei și alegerea locului de muncă sunt libere.";

- Art. 41 alin. (2) teza întâi din Constituție: "Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular.";

- Art. 51 din Constituție: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";

- Art. 114 alin. (4) din Constituție: "În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.";

- Art. 23 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "Orice persoană are dreptul la munca, la libera alegere a muncii, la condiții echitabile și satisfăcătoare de muncă, precum și la ocrotirea împotriva somajului.";

- Art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului: "1. Orice persoană are dreptul la proprietate, atât singura, cat și în asociere cu alții.

2. Nimeni nu va putea fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa."

Analizând ordonanța de urgență criticata, cu modificările ulterioare, Curtea retine ca aceasta are un conținut complex, cuprinzând măsuri privind instituirea unui nou sistem de organizare a registrului comerțului, o noua opțiune a legiuitorului cu privire la organizarea serviciului public al registrului comerțului, în comparatie cu organizarea anterioară, prin înființarea Oficiului Național al Registrului Comerțului, instituție publică cu personalitate juridică, finanțat integral din venituri proprii, în subordinea Ministerului Justiției, și a oficiilor registrului comerțului, în subordinea Oficiului Național, care funcționează pe lângă tribunale.

1. O prima critica de neconstituționalitate vizează întreaga ordonanța de urgență a Guvernului, fiind intemeiata pe susținerea ca aceasta a fost emisă cu încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, în sensul că nu a existat un "caz excepțional" care să justifice emiterea ordonanței de urgenta. În acest fel se încalcă, în opinia autorilor excepției, însuși principiul obligativitatii respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, prevăzut la art. 51 din Constituție.

Analizând aceasta sustinere, Curtea constata ca este neîntemeiată.

În absenta unei definiții constituționale a conceptului de caz excepțional, Curtea Constituțională a statuat în jurisprudenta sa - prin Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995 - ca acesta trebuie definit în raport cu "necesitatea și urgenta reglementării unei situații care, datorită circumstanțelor sale excepționale, impune adoptarea de soluții imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public". Totodată, prin Decizia nr. 43 din 12 februarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 16 aprilie 2002, s-a stabilit ca "Subordonarea, prin chiar textul constituțional, a adoptării ordonanței de urgenta existenței unui caz excepțional îi conferă acestuia semnificatia de criteriu de constituționalitate. Asa fiind, Curtea este competența sa verifice, de la caz la caz, în măsura în care este sesizată, dacă ordonanța de urgență dedusă controlului de constituționalitate este impusa de o situație care întrunește trăsăturile unui caz excepțional".

Astfel, în soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate în aceasta cauza, Curtea retine ca Guvernul, în punctul de vedere comunicat Curții, a motivat recurgerea la delegarea legislativă prevăzută la art. 114 alin. (4) din Constituție prin necesitatea asigurării funcționarii în condiții optime a instituției registrului comerțului, de necontestat interes public, în vederea eliminării deficiențelor constatate în activitatea acestuia, ca și a implicatiilor posibile ale "gravelor dezacorduri intervenite între anumite camere de comerț", în perioada anului trecut. De altfel, din examinarea Notei de fundamentare a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

rezultă ca Guvernul a motivat încă de la adoptare recurgerea la ordonanța de urgență prin "necesitatea eliminării imediate a deficiențelor constatate în activitatea oficiilor registrului comerțului și a neincrederii comercianților în eficienta actualului mod de organizare, de natura sa afecteze relațiile comerciale specifice economiei de piața".

În consecința, Curtea constata ca ordonanța de urgență criticata nu contravine dispozițiilor art. 114 alin. (4) din Constituție, întrucât a fost adoptată cu respectarea condițiilor prevăzute de acest text constituțional.

2. În legătură cu critica de neconstituționalitate potrivit căreia, prin reglementarea cuprinsă la

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , se dispune un transfer fortat al salariaților registrului comerțului "de la o instituție de drept privat la o instituție de drept public", fără acordul salariaților, incalcandu-se astfel art. 38 alin. (1) din Constituție și art. 23 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, Curtea constata ca este neîntemeiată.

Dispozițiile

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , potrivit cărora "se considera transferat în interes de serviciu" personalul existent în structurile Registrului comerțului de pe lângă camerele de comerț la Oficiul Național al Registrului Comerțului din subordinea Ministerului Justiției și la oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale, nou-create, nu ingradesc, în nici un fel, dreptul celor în cauza de a munci și nici libertatea de a-și alege profesia sau locul de muncă. Aceste dispoziții, care nu prevăd modificarea locului de muncă al angajaților, se constituie într-o măsura de protecție a personalului respectiv, căruia îi este, astfel, asigurata menținerea locului de muncă, chiar dacă au intervenit modificări în organizarea serviciului public al Registrului comerțului. De aceea a fost utilizata formula "se considera transferat în interesul serviciului" și nu o alta, cum ar fi, de exemplu, "se transfera în interesul serviciului".

În acest context Curtea retine ca măsurile sociale care vizează ajutorul pentru redistribuirea sau recalificarea lucrătorilor în vederea evitării concedierilor colective constituie o obligație pentru statele membre ale Consiliului Europei, prevăzută la art. 29 din Carta socială europeană revizuită, ratificată de România prin

Legea nr. 74/1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 193 din 4 mai 1999. Totodată, fiind o norma de protecție socială, dispoziția criticata corespunde prevederilor art. 38 alin. (2) din Constituție, potrivit cărora salariații au dreptul la protecție socială a muncii în situații specifice, precum și celor ale art. 23 pct. 1 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, care reglementează dreptul persoanelor de a fi ocrotite împotriva somajului.

De altfel, referitor la transferul în interesul serviciului fără acordul persoanei încadrate, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu un an înainte de adoptarea ordonanței criticate, prin Decizia nr. 253 din 18 septembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 837 din 27 decembrie 2001, invocată de înșiși autorii excepției. Prin aceasta decizie a fost admisă excepția de neconstituționalitate referitoare la art. 69 din Codul muncii, text preconstitutional, stabilindu-se ca, "în măsura în care prevederea legală se interpretează în sensul că transferul în interesul serviciului s-ar putea efectua fără acordul persoanei încadrate, dispozițiile art. 69 din Codul muncii nu mai sunt în vigoare potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție".

Or, ca urmare a efectului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale în cazul constatării neconstitutionalitatii unei dispoziții legale, efect prevăzut de art. 145 alin. (2) din Constituție, și ale

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, interpretarea dispozițiilor privind transferul în interesul serviciului fără acordul persoanei încadrate nu mai era posibila, întrucât fusese eliminata din legislație. De altfel, chiar Guvernul, în punctul sau de vedere, precizează ca a avut în vedere, la data emiterii ordonanței, considerentele

Deciziei Curții Constituționale nr. 253/2001 , măsura prevăzută la art. III din ordonanța de urgență criticata având un caracter de protecție a salariaților, conform

Directivei Consiliului Uniunii Europene nr. 2001/23/CE

privind apropierea legislatiilor statelor membre referitoare la menținerea drepturilor lucrătorilor în cazul transferului întreprinderilor, stabilimentelor sau părților de întreprinderi sau stabilimente.

Curtea observa, de asemenea, ca prin Codul muncii -

Legea nr. 53 din 24 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, intrat în vigoare la 1 martie 2003, instituția transferului în interesul serviciului nu mai este prevăzută.

3. O ultima critica de neconstituționalitate se referă la dispozițiile

art. V, VI și VII din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002 , sustinandu-se ca acestea sunt contrare prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituție, art. 17 din Declarația Universala a Drepturilor Omului, precum și dispozițiilor art. 480 și 481 din Codul civil, precum și dispozițiilor altor acte normative, întrucât nesocotesc dreptul de proprietate al camerelor de comerț asupra bunurilor la care se referă textele criticate.

În ceea ce privește aceasta sustinere, Curtea considera drept corecta opinia instanței de judecată, exprimată în Încheierea din 12 noiembrie 2002, în sensul că soluționarea cauzei aflate pe rol - conflictul de muncă între salariații reclamanți și Camera de Comerț și Industrie a Județului Iași cu privire la nelegalitatea transferului în interesul serviciului - nu depinde de aceste dispoziții criticate ale ordonanței de urgenta, care nu se referă la drepturi ale angajaților reclamanți.

În consecința, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (1) combinat cu cele ale alin. (6) al aceluiași articol din

Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția de neconstituționalitate este inadmisibila sub aspectul invocarii neconstitutionalitatii art. V, VI și VII din ordonanța de urgență criticata.

Faptul ca parata, Camera de Comerț și Industrie a Județului Iași, a declarat, prin reprezentant, în ședința din 8 noiembrie 2002, când angajații reclamanți au ridicat excepția de neconstituționalitate, ca "subscrie la susținerile reclamanților" nu are nici o semnificație, sub aspectul lipsei de relevanta a dispozițiilor art. V, VI și VII din ordonanța de urgență criticata, în soluționarea conflictului de muncă dintre angajații reclamanți și angajatoarea parata, Camera de Comerț și Industrie a Județului Iași.

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate care se bazează pe invocarea încălcării unor dispoziții cuprinse în alte legi, Curtea constata ca acestea nu pot fi reținute, întrucât soluționarea eventualelor necorelari în legislație, chiar dacă acestea ar fi reale, nu intră în competența instanței de contencios constituțional, ci în aceea a autorității legiuitoare.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A. c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi sub aspectul art. 114 alin. (4) din Constituție,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 129/2002

pentru modificarea

Legii nr. 26/1990

privind registrul comerțului și a

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 76/2001

privind simplificarea unor formalități administrative pentru înregistrarea și autorizarea funcționarii comercianților, modificată prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 156/2002 , precum și a ordonanței în întregul ei, excepție ridicată de Elena Gabriela Onutu, Radu-Florin Diaconescu, Nicoleta-Adriana Luca, Victoria Robu, Georgeta Cernauteanu, Mihaela Condrea Cristina, Ana-Maria Rata, Irina-Casandra Turcu, Maria Condrea, Elena Jijie, Carmen Sonohat, Gabriela Damian, Ion Aldea, Mirela Bejan, Ștefan Iatan, Carla-Mihaela Manolache, Ilona-Loredana Vacniuc, Gina Sirghi și Silvia-Lidia Pauliuc în Dosarul nr. 15.874/2002 al Tribunalului Iași.

2. Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. V, VI și VII din aceeași ordonanța, excepție ridicată de aceiași autori în același dosar.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 martie 2003.