Decizia nr. 399/2023

Articolul 506

alin. (1) din Codul de procedură civilă: „Contestația în anulare poate fi introdusă în termen de 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data când hotărârea a rămas definitivă.“;

–

Articolul 29

alin. (5) din Legea nr. 47/1992: „(5) Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor

alin. (1) ,

(2)

sau

(3) , instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile.“

12.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, dispozițiile legale criticate încalcă principiul accesului liber la justiție, consacrat de

art. 21 din Constituție .

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile

art. 506 din Codul de procedură civilă

au mai fost analizate prin

Decizia nr. 322 din 10 mai 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 27 august 2018, prilej cu care a constatat constituționalitatea acestora. Răspunzând criticii potrivit căreia dispozițiile legale criticate sunt neconstituționale din cauza instituirii termenului de 15 zile, care este un termen scurt pentru formularea contestației în anulare, aducând, astfel, atingere dispozițiilor constituționale privind accesul liber la justiție, Curtea a reținut că legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen. Procedând în acest fel, legiuitorul nu a avut intenția de a restrânge accesul liber la justiție, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv de a instaura un climat de ordine, indispensabil în vederea exercitării dreptului constituțional prevăzut de

art. 21 , prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și intereselor legitime ale celorlalte părți. De altfel, Curtea a statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenței ce i-a fost conferită prin

Constituție , a condițiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual -, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exercițiului acestuia, ci doar o modalitate eficientă de a preveni exercitarea sa abuzivă, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură ocrotite (a se vedea, în acest sens, spre exemplu,

Decizia nr. 605 din 22 septembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2017, paragrafele 30 și 31,

Decizia nr. 417 din 16 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 19 octombrie 2016, paragrafele 24 și 25,

Decizia nr. 266 din 6 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 19 mai 2008, sau

Decizia nr. 141 din 23 martie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 360 din 23 aprilie 2004).

14.

Curtea observă că

art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă

instituie termenul de formulare și motivare a contestației în anulare, respectiv 15 zile de la data comunicării hotărârii, dar nu mai târziu de un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. În actuala reglementare, termenul de un an prevăzut de

art. 506 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă

are semnificația unui termen-limită, înăuntrul căruia trebuie să aibă loc comunicarea hotărârii definitive și, totodată, exercitarea contestației în anulare (a se vedea

Decizia nr. 398 din 5 iunie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 20 septembrie 2019).

15.

Cu alte cuvinte, Curtea reține că legiuitorul a stabilit un termen unic de prescripție în vederea introducerii contestației în anulare, care începe să curgă întotdeauna de la data comunicării hotărârii și expiră la împlinirea a 15 zile, dar fără a depăși data-limită la care acesta se socotește a fi împlinit, respectiv un an de la data de la care hotărârea a rămas definitivă. Faptul că hotărârea a fost comunicată cu mai mult de 15 zile înainte de împlinirea termenului de un an de la rămânerea definitivă a acesteia nu deschide dreptul părții interesate să formuleze contestația în anulare oricând după comunicare, până la împlinirea termenului de un an, aceasta având obligația să respecte termenul de 15 zile de la comunicare instituit prin

art. 506 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă . Așadar, părțile nu pot formula contestație în anulare alternativ, în 15 zile de la comunicare sau până la expirarea unui an de la rămânerea definitivă a hotărârii.

16.

Așa fiind, termenul de un an prevăzut de dispozițiile legale criticate reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor pentru a nu afecta accesul liber la justiție al persoanelor, determinat de pasivitatea/omisiunea organului judiciar de a comunica hotărârea judecătorească susceptibilă de a fi atacată cu contestație în anulare. De asemenea, termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluționarea procesului cu celeritate, în absența lui contestația în anulare putând fi formulată oricând, fapt ce ar fi de natură să genereze o stare de perpetuă incertitudine în ceea ce privește raporturile juridice stabilite printr-o hotărâre judecătorească definitivă, afectând astfel grav stabilitatea și securitatea care trebuie să le caracterizeze. De altfel,

art. 126 alin. (2) din Constituție

atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, termenele procedurale instituite de textul de lege criticat reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.

17.

Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea reține că s-a mai pronunțat asupra constituționalității acestor prevederi legale prin raportare la critici similare, constatând constituționalitatea acestora (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 105 din 5 martie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 284 din 21 mai 2013, sau

Decizia nr. 714 din 9 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 18 aprilie 2018).

18.

Curtea a reținut că dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 47/1992

reprezintă norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Așadar, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra cererii de sesizare a Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți. Curtea a mai statuat că instanța de judecată realizează un control al condițiilor de admisibilitate a excepției, fără a o putea respinge pe motive ce țin de temeinicia sau netemeinicia acesteia, aspecte care țin de resortul instanței de contencios constituțional. Prin urmare, respingerea cererii de sesizare a Curții Constituționale cu excepția ar putea privi exclusiv condițiile de admisibilitate a excepției de neconstituționalitate prevăzute de

art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 , iar recursul împotriva actului de sesizare se va limita la aceste aspecte, care nu necesită considerații teoretice sau interpretări de amploare ori documentări care să îl pună în dificultate pe autorul excepției. Cu alte cuvinte, controlul efectuat de instanța de recurs este circumscris verificării legalității respingerii cererii de sesizare a Curții Constituționale de către instanța ierarhic inferioară, exclusiv prin prisma acestor condiții.

19.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, soluția și considerentele cuprinse în deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

20.

Pentru toate aceste motive, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Matei Florin, persoană fizică autorizată, în Dosarul nr. 9.703/301/2019 al Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 506 alin. (1) din Codul de procedură civilă

și ale

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 3 București - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 iulie 2023.