Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 485/2017

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu și ale acestui act normativ în ansamblul său, precum și cea a prevederilor Legii nr. 105/2006 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

prezumat în vigoare

Data actului
27 iunie 2017
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 783 din 3 octombrie 2017
Citat de
1 act
Citează
16 acte
Structură
0 articole · 23.017 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • OUG nr. 196/2005 22 decembrie 2005 (prevederi anume) privind Fondul pentru mediu
  • Legea nr. 384/2013 24 decembrie 2013 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 31/2013 pentru modificarea și completarea Ordo…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Ingrid Alina Tudora

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Chiriazi Ioan Sorin Daniel.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor „ Legii nr. 384/2013

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 31/2013

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, respectiv a

art. I pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2013

privind introducerea

lit. v)

în cuprinsul

art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , precum și cea a prevederilor

Legii nr. 105/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, respectiv a ordonanței de urgență în ansamblul ei“, excepție ridicată de către Societatea Ecologic 3R - S.A., cu sediul în Brăila, în Dosarul nr. 25/44/2016 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.350D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Președintele dispune să se facă apelul și în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.358D/2016, având ca obiect al excepției de neconstituționalitate prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu în ansamblul său și, în special, cele ale

art. 9 alin. (1) lit. v)

din acest act normativ. Excepția a fost ridicată de Societatea Sota Grup 21 - S.A., cu sediul în Pitești, în Dosarul nr. 3/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

4.

La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției de neconstituționalitate, avocatul Alin Postelnicu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar. Lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

5.

Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.350D/2016 și nr. 1.358D/2016, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor. Avocatul prezent și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.358D/2016 la Dosarul nr. 1.350D/2016, care este primul înregistrat.

6.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul, pe fond, avocatului prezent în Dosarul Curții Constituționale nr. 1.358D/2016, care, reiterând argumentele formulate în notele scrise prin care a fost invocată excepția de neconstituționalitate, solicită admiterea acesteia. În esență, susține că prevederile

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

nu respectă obligația instituită de

art. 56 alin. (2) din Constituție , nefiind una proporțională, rezonabilă, echitabilă. Susține că, raportat la principiul justei așezări a sarcinilor fiscale și al echității, textul criticat este neconstituțional, deoarece prevede același regim sancționator/același tip de contribuție atât pentru un operator economic care introduce pe piață produse ambalate, cât și pentru un operator economic al cărui principal obiect de activitate este preluarea responsabilității de reciclare a deșeurilor.

7.

În ceea ce privește adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , avocatul autoarei excepției consideră că acest act normativ este neconstituțional și contravine dispozițiilor

art. 1 alin. (4)

și

art. 115 alin. (4) din Constituție .

8.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 268 din 27 aprilie 2017 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

9.

Prin Încheierea din 27 mai 2016, pronunțată în Dosarul nr. 25/44/2016, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Legii nr. 384/2013

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 31/2013

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, respectiv

art. I pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2013

privind introducerea

lit. v)

în cuprinsul

art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , precum și cea a prevederilor

Legii nr. 105/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, respectiv a ordonanței de urgență în ansamblul ei. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Ecologic 3R - S.A., cu sediul în Brăila, cu ocazia soluționării unei acțiuni având ca obiect anularea unui act administrativ.

10.

Prin Încheierea din 12 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 3/46/2016, Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, în ansamblul său, și, în special, ale

art. 9 alin. (1) lit. v)

din acest act normativ. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Societatea Sota Grup 21 - S.A., cu sediul în Pitești, cu ocazia soluționării unei acțiuni având ca obiect anularea unui act administrativ.

11.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin, în esență, că prevederile

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

nu respectă obligația instituită de

art. 56 alin. (2) din Constituție , nefiind una proporțională, rezonabilă, echitabilă. Apreciază că această reglementare legală nu respectă egalitatea verticală în fața legii fiscale, nu are la bază criterii financiare obiective și raționale și nu ține cont de capacitatea contributivă a contribuabililor. Consideră că, raportat la principiul justei așezări a sarcinilor fiscale și al echității, textul criticat este neconstituțional, deoarece prevede același regim sancționator/același tip de contribuție atât pentru un operator economic care introduce pe piață produse ambalate, cât și pentru un operator economic al cărui principal obiect de activitate este preluarea responsabilității de reciclare a deșeurilor.

12.

În ceea ce privește

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, aprobată prin

Legea nr. 105/2006 , autorii excepției consideră că aceasta este neconstituțională și contravine dispozițiilor

art. 1 alin. (4)

și

art. 115 alin. (4) din Constituție , deoarece, așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, exemplu fiind

Decizia nr. 761 din 17 decembrie 2014 , Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență în următoarele condiții, întrunite în mod cumulativ: existența unei situații extraordinare; reglementarea acesteia să nu poată fi amânată și urgența să fie motivată în cuprinsul ordonanței. Or, în cazul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , niciuna din aceste condiții nu este îndeplinită. Autorii excepției arată că nu a existat o situație de urgență care să impună adoptarea acestei ordonanțe de urgență, având în vedere că, în ceea ce privește conținutul normativ al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , acesta este aproape identic cu cel al

Legii nr. 73/2000 , abrogată. De asemenea, în ceea ce privește motivarea situației excepționale care a condus la adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , arată că întreaga expunere de motive a ordonanței de urgență se axează pe necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor Fondului pentru mediu, care nu poate constitui o situație excepțională care să necesite adoptarea unui act normativ.

13.

Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Curtea de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii excepției de neconstituționalitate, ca fiind neîntemeiată, prevederile criticate fiind în acord cu normele constituționale invocate.

14.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

15.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale, exemplu fiind

Decizia nr. 1.478 din 8 noiembrie 2011

și

Decizia nr. 355 din 24 septembrie 2013 , prin care Curtea a constatat conformitatea reglementării legale criticate cu Legea fundamentală.

16.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile avocatului prezent, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

17.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

18.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost reținut prin dispozitivul încheierilor de sesizare, îl constituie prevederile

Legii nr. 384/2013

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 31/2013

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, respectiv prevederile

art. I pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 31/2013

privind introducerea

lit. v)

în cuprinsul

art. 9 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , precum și prevederile

Legii nr. 105/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, respectiv ale ordonanței de urgență în ansamblul ei.

19.

Din examinarea succesiunii actelor normative mai sus menționate, precum și a motivelor de neconstituționalitate invocate, Curtea constată că obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, în realitate, prevederile

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu și ale acestui act normativ în ansamblul său, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.193 din 30 decembrie 2005, precum și prevederile

Legii nr. 105/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006. Potrivit

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , „Veniturile Fondului pentru mediu se constituie din: […] o contribuție de 2 lei/kg aplicată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate de către operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind valorificate“.

20.

Autorii excepției de neconstituționalitate susțin că prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 1 alin. (4)

referitoare la principiul separației puterilor în stat, ale

art. 56 alin. (2)

potrivit cărora „sistemul legal de impuneri trebuie să asigure așezarea justă a sarcinilor fiscale“, și celor ale

art. 115 alin. (4)

privind delegarea legislativă.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că reglementarea legală criticată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare și la aceleași dispoziții constituționale, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 60 din 17 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 138 din 26 februarie 2007,

Decizia nr. 1.478 din 8 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 16 ianuarie 2012,

Decizia nr. 77 din 28 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 27 aprilie 2017, sau

Decizia nr. 268 din 27 aprilie 2017 *), nepublicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, la data pronunțării prezentei decizii.

a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 2 august 2017.

22.

Prin aceste decizii Curtea a reținut că, așa cum reiese din preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , necesitatea emiterii acestui act normativ a fost aceea de a se clarifica regimul juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu și al atribuțiilor Administrației Fondului pentru Mediu în ceea ce privește activitatea privind declararea, constatarea, controlul, colectarea, soluționarea contestațiilor și executarea silită a contribuțiilor datorate la Fondul pentru mediu, în contextul diminuării veniturilor încasate la Fondul pentru mediu. De asemenea, adoptarea acestei ordonanțe de urgență a fost justificată de necesitatea asigurării finanțării proiectelor prioritare privind prevenirea și controlul integrat al poluării, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în plan european. Astfel cum este definit de legiuitorul delegat, Fondul pentru mediu este un instrument economico-financiar destinat susținerii și realizării proiectelor și programelor pentru protecția mediului și pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului și schimbărilor climatice, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.

23.

Curtea a constatat că prin dispozițiile legale criticate legiuitorul a impus o taxă/o contribuție în cuantum fix de 2 lei/kg datorată de operatorii economici autorizați Fondului pentru mediu, aceștia fiind încadrați de legiuitor în categoria celor care poluează mediul. O atare reglementare reprezintă, de fapt, o modalitate prin care este adusă la îndeplinire obligația pozitivă a statului român de a asigura un cadru legal adecvat pentru exercitarea dreptului oricărei persoane la un mediu sănătos și echilibrat ecologic, revenind atât persoanelor fizice, cât și persoanelor juridice îndatorirea de a proteja și de a ameliora mediul înconjurător, fără ca, prin această măsură, să se aducă atingere dispozițiilor constituționale invocate în susținerea excepției.

24.

Curtea a reținut, de asemenea, că modul de calcul al contribuției prevăzute la

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare, este prevăzut în mod explicit în

cap. XV din Metodologia

de calcul al contribuțiilor, taxelor, penalităților și altor sume datorate la Fondul pentru mediu, aprobată prin

Ordinul ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 578/2006

(astfel cum a fost modificat prin

Ordinul ministrului mediului apelor și pădurilor nr. 2.413/2016 ), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 14 iunie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

25.

Totodată, Curtea a constatat că, prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 30 iunie 2016, legiuitorul delegat a modificat prevederile legale criticate din cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

și a clarificat, în mod neechivoc, faptul că veniturile Fondului pentru mediu se constituie din contribuția de 2 lei/kg, prevăzută la

lit. v) din cuprinsul art. 9 alin. (1) al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , datorată de operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, respectiv de gestionare a anvelopelor uzate, plata făcându-se pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri corespunzătoare obiectivelor anuale, stabilite de legislația în vigoare, și cantitățile efectiv valorificate, respectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile. În acest context, Curtea a reținut faptul că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 39/2016

a fost emisă în vederea completării cadrului legislativ necesar pentru asigurarea îndeplinirii de către România a obiectivelor politicii Uniunii Europene în materie de deșeuri și politici de mediu, precum și în vederea identificării și implementării unor modalități eficiente de impunere în sarcina operatorilor economici responsabili care să stimuleze îndeplinirea obiectivelor anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje. Așa cum s-a reținut în nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 39/2016 , la

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

a fost prevăzută o contribuție de 2 lei/kg aplicată pentru diferența dintre cantitățile de deșeuri de ambalaje, respectiv anvelope uzate declarate ca valorificate, datorată de către operatorii economici autorizați pentru preluarea obligațiilor anuale de gestionare a respectivelor deșeuri, și cantitățile constatate de Administrația Fondului ca fiind valorificate, legiuitorul precizând că, prin emiterea acestui act normativ, se urmărește înlăturarea dificultăților întâmpinate în ceea ce privește stabilirea și aplicarea contribuției reglementate la

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 105/2006 , cu modificările și completările ulterioare. Curtea a reținut că la

art. 10 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

se precizează faptul că această contribuție se plătește numai în cazul neîndeplinirii obiectivelor de valorificare a deșeurilor de ambalaje, de gestionare a anvelopelor uzate, de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice și de colectare de deșeuri de baterii și acumulatori portabili corespunzătoare cantităților de ambalaje, anvelope, deșeuri de echipamente electrice și electronice și baterii și acumulatori portabili pentru care au preluat responsabilitatea.

26.

Referitor la critica de neconstituționalitate ce vizează adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu, aprobată prin

Legea nr. 105/2006 , raportat la dispozițiile constituționale ale

art. 115 alin. (4)

referitoare la condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență, Curtea a subliniat că, în nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , se precizează că era necesară clarificarea de urgență a regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu, prin aplicarea prevederilor

Codului de procedură fiscală , și, de asemenea, era necesară introducerea, respectiv reintroducerea unor contribuții care să permită finanțarea corespunzătoare a proiectelor pentru protecția mediului. Având în vedere aspectele menționate în nota de fundamentare și în preambulul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005 , Curtea a constatat că necesitatea clarificării regimului juridic al veniturilor din care se constituie Fondul pentru mediu, prin stabilirea aplicării prevederilor

Codului de procedură fiscală , precum și necesitatea sporirii categoriilor specifice de proiecte eligibile pentru finanțare din Fondul pentru mediu pot reprezenta situații extraordinare în sensul prevederilor

art. 115 alin. (4) din Constituție , care să justifice adoptarea unei noi reglementări privind Fondul pentru mediu.

27.

În ceea ce privește urgența adoptării actului normativ criticat, Curtea a constatat că, așa cum este motivată în cuprinsul ordonanței de urgență, aceasta a fost justificată de necesitatea asigurării finanțării proiectelor prioritare privind prevenirea și controlul integrat al poluării, în vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în cadrul capitolului 22 - Mediu. În concluzie, Curtea a constatat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

a fost adoptată în conformitate cu cerințele prevăzute de

art. 115 alin. (4) din Legea fundamentală .

28.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Ecologic 3R - S.A., cu sediul în Brăila, în Dosarul nr. 25/44/2016 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal, precum și de către Societatea Sota Grup 21 - S.A., cu sediul în Pitești, în Dosarul nr. 3/46/2016 al Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și constată că prevederile

art. 9 alin. (1) lit. v) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 196/2005

privind Fondul pentru mediu și ale acestui act normativ în ansamblul său, precum și prevederile

Legii nr. 105/2006

pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 196/2005

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și Curții de Apel Pitești - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 iunie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.