Decizia nr. 784/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Oana Cristina Puică

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România și de Asociația Salvați Bucureștiul, ambele cu sediul în București, în Dosarul nr. 6.123/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.075D/2016.

2.

La apelul nominal, pentru autoarea excepției Asociația Salvați Bucureștiul, răspunde Nicușor Daniel Dan, în calitate de vicepreședinte. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepției Asociația Salvați Bucureștiul, care solicită admiterea acesteia. Astfel, susține că dispozițiile

art. 426 din Codul de procedură penală

sunt neconstituționale în măsura în care nu se poate face contestație în anulare în cazul în care instanța nu s-a pronunțat, prin hotărâre definitivă, asupra uneia din fapte. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, potrivit căreia dreptul la un proces echitabil presupune și motivarea hotărârilor judecătorești. Arată că, așa cum a statuat Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014 , garanțiile referitoare la procesul echitabil sunt aplicabile și în procedura plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată. Totodată, menționează că, printre cazurile de contestație în anulare reglementate de dispozițiile

art. 503 din Codul de procedură civilă , se numără și omisiunea instanței de recurs de a se pronunța asupra unuia dintre motivele de casare invocate de recurent în termen.

4.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate. Arată, astfel, că plângerea împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, reglementată de dispozițiile

art. 340-341 din Codul de procedură penală , este o procedură atipică, prin care se pronunță o hotărâre definitivă care nu dispune cu privire la vinovăția unei persoane. Nici

Constituția

și nici

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză și, cu atât mai puțin, a căilor extraordinare de atac. Totodată, având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispozițiile

art. 340-341 din Codul de procedură penală , în care nu se judecă infracțiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluția de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, prevederile

art. 2

privind dreptul la două grade de jurisdicție în materie penală din

Protocolul nr. 7 la Convenție

nu sunt aplicabile.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

5.

Prin Încheierea din 19 aprilie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 6.123/299/2016, Judecătoria Sectorului 1 București - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România și de Asociația Salvați Bucureștiul, ambele cu sediul în București, cu ocazia soluționării unei contestații în anulare formulate împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii împotriva unei soluții de netrimitere în judecată.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarele acesteia susțin, în esență, că dispozițiile

art. 426 din Codul de procedură penală

încalcă accesul liber la justiție, dreptul la un proces echitabil și dreptul la apărare, deoarece situația în care o hotărâre judecătorească nu este motivată nu este acoperită de instituția contestației în anulare. Invocă, în acest sens, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului ( Hotărârea din 28 aprilie 2005 , pronunțată în Cauza Albina împotriva României, paragraful 30).

7.

Judecătoria Sectorului 1 București - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece dispozițiile de lege criticate nu aduc nicio atingere prevederilor constituționale menționate de autoarele excepției. Arată, astfel, că legiuitorul are competența de a restrânge sfera de aplicare a anumitor instituții, un exemplu, în acest sens, fiind enumerarea limitativă a cazurilor de contestație în anulare. Consideră că inexistența temeiului de contestație în anulare invocat de autoarele excepției nu aduce atingere liberului acces la justiție, părțile interesate având posibilitatea de a-și valorifica drepturile în cadrul legal existent.

8.

Potrivit

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 din Codul de procedură penală

este inadmisibilă. În acest sens arată că autoarele excepției nu critică ceea ce legea prevede drept cazuri de contestație în anulare, ci ceea ce legea nu prevede, tinzând, prin acest mijloc procesual,

la completarea dispozițiilor

art. 426 din Codul de procedură penală

cu un nou caz de contestație în anulare. Or, potrivit prevederilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. De asemenea, arată că excepția apare ca fiind inadmisibilă și în raport cu prevederile

art. 29 alin. (1)

și

(5) din Legea nr. 47/1992 , deoarece nu are legătură cu soluționarea cauzei. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac ce se poate exercita numai împotriva hotărârilor definitive ce vizează fondul cauzei penale. Or, câtă vreme, în procedura prevăzută de dispozițiile art. 340 din Codul de procedură penală, judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea soluțiilor de neurmărire/ netrimitere în judecată, iar nu fondul cauzei penale, este evident că încheierea definitivă pronunțată în această procedură nu poate face obiectul unei contestații în anulare. Așadar, întrucât contestația în anulare este inadmisibilă în această materie, indiferent de cazul invocat (chiar dintre cele reglementate, în prezent, de dispozițiile

art. 426 din Codul de procedură penală ), rezultă că excepția de neconstituționalitate nu are legătură cu soluționarea cauzei.

10.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autoarei excepției prezente, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

11.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

12.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 426 din Codul de procedură penală , modificate prin

art. 102 pct. 262 din Legea nr. 255/2013

pentru punerea în aplicare a

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală

și pentru modificarea și completarea unor acte normative care cuprind dispoziții procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curții, dispozițiile

art. 426 lit. c)-h) din Codul de procedură penală

au fost modificate prin

art. II pct. 109 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 286/2009 privind Codul penal ,

Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , precum și pentru completarea

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere însă că, în cauză, a produs efecte norma de procedură prevăzută de

art. 426 din Codul de procedură penală

în forma în vigoare la data sesizării Curții, aceasta se va pronunța asupra acestor dispoziții de lege în redactarea anterioară modificării aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 18/2016 . Dispozițiile de lege criticate au următorul cuprins: „Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a)

când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a înștiința instanța despre această imposibilitate;

b)

când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului penal;

c)

când hotărârea a fost pronunțată de alt complet decât cel care a luat parte la dezbaterea pe fond a procesului;

d)

când instanța nu a fost compusă potrivit legii ori a existat un caz de incompatibilitate;

e)

când judecata a avut loc fără participarea procurorului sau a inculpatului, când aceasta era obligatorie, potrivit legii;

f)

când judecata a avut loc în lipsa avocatului, când asistența juridică a inculpatului era obligatorie, potrivit legii;

g)

când ședința de judecată nu a fost publică, în afară de cazurile când legea prevede altfel;

h)

când instanța nu a procedat la audierea inculpatului prezent, dacă audierea era legal posibilă;

i)

când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă“.

13.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții de lege, autoarele excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale

art. 21

privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, ale

art. 24

referitor la dreptul la apărare, precum și ale

art. 11 alin. (1)

și

(2)

privind tratatele ratificate de Parlament și ale

art. 20

referitor la tratatele internaționale privind drepturile omului, raportate la prevederile

art. 6

referitor la dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

14.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile

art. 426 din Codul de procedură penală

- privind cazurile de contestație în anulare - sunt criticate, deoarece, între acestea, nu se regăsește și situația în care o hotărâre judecătorească nu este motivată, autoarele excepției tinzând, astfel, la completarea textului de lege menționat cu un nou caz de contestație în anulare.

15.

Curtea observă că excepția a fost ridicată cu ocazia soluționării unei contestații în anulare formulate împotriva unei hotărâri pronunțate de judecătorul de cameră preliminară în procedura plângerii împotriva unei soluții de netrimitere în judecată. Totodată, Curtea reține că respectiva cale extraordinară de atac - contestația în anulare - se poate exercita numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive prin care se soluționează fondul cauzei penale, fiind inadmisibilă în materia plângerii împotriva soluțiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată, indiferent de cazul invocat.

16.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate este, la rândul ei, inadmisibilă, pentru lipsa legăturii cu soluționarea cauzei. Astfel, potrivit prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , „Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești [...] privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]“. În acest sens, Curtea a reținut, în jurisprudența sa, că o excepție de neconstituționalitate ridicată într-o acțiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă, în condițiile în care nu sunt contestate chiar dispozițiile legale care determină o atare soluție în privința cauzei în care a fost ridicată excepția. Aceasta, deoarece, indiferent de soluția pronunțată de Curtea Constituțională referitor la excepția de neconstituționalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu

privire la o astfel de cauză. Rezultă că o atare excepție de neconstituționalitate nu îndeplinește o condiție de admisibilitate, aceea a legăturii cu soluționarea cauzei, în sensul prevederilor

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

( Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011,

Decizia nr. 203 din 6 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012,

Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014,

Decizia nr. 254 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 535 din 15 iulie 2016, paragraful 18, și

Decizia nr. 433 din 21 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 671 din 31 august 2016, paragraful 22).

17.

Așadar, ținând cont de prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 din Codul de procedură penală

este inadmisibilă.

18.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 426 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Asociația pentru Protecția și Documentarea Monumentelor și Patrimoniului din România și de Asociația Salvați Bucureștiul, ambele cu sediul în București, în Dosarul nr. 6.123/299/2016 al Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 București - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 5 decembrie 2017.