Decizia nr. 191/2003

Costica Bulai - președinte

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Valerica Ienscu, Bogdan Ienscu, Mirela Oancea și Andrei Oancea în Dosarul nr. 2.082/2002 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

La apelul nominal este prezent Ioan Cotin Negrescu, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezenta lasă la aprecierea Curții soluționarea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției, ca inadmisibila, întrucât în motivarea excepției autorii acesteia au solicitat Curții să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii, fapt ce excede competentei Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 27 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 2.082/2002, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Valerica Ienscu, Bogdan Ienscu, Mirela Oancea și Andrei Oancea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

sunt contrare prevederilor art. 33 alin. (1) și (2), precum și art. 45 din Constituție, întrucât aceste dispoziții nu se referă la situațiile când printre chiriași sunt și copii sau tineri.

De asemenea, se mai susține ca dispozițiile criticate sunt neconstituționale în raport cu art. 33 din Legea fundamentală, prin aceea că nu conțin precizările necesare care să garanteze chiriașilor condiții corespunzătoare de locuit în cazul schimbului de locuințe.

Instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, ci, dimpotriva, acestea constituie o reflectare a grijii legiuitorului pentru aplicarea și asigurarea unei protecții sociale corespunzătoare. În concluzie, se considera ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Avocatul Poporului arata ca dispozițiile legale criticate nu încalcă prevederile constituționale. De asemenea, se considera ca, prin formularea excepției, autorii acesteia au solicitat Curții Constituționale să se pronunțe asupra modului de interpretare și aplicare a legii, fapt care nu poate face obiectul controlului de constituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Critica de neconstituționalitate are ca obiect prevederile

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, al căror conținut este următorul:

- Art. 15 alin. (1) și (2):

"(1) Contractele de închiriere prevăzute la

art. 6 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999

se vor încheia pentru o perioadă de 5 ani. În cazul în care chiriașului i se pune la dispoziție o alta locuinta corespunzătoare, acesta este obligat sa elibereze de îndată locuinta ocupată.

(2) Neincheierea noului contract de închiriere în cazul prevăzut la

art. 9 și 10 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 , cauzată de neintelegerea asupra cuantumului chiriei cerute de proprietar sau de pretenția acestuia de restrangere a suprafeței locative pentru persoanele prevăzute la art. 32 alin. (1) din aceeași ordonanța, atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere până la încheierea noului contract."

Analizând criticile de neconstituționalitate, Curtea constata ca autorii excepției solicita de fapt extinderea dispozițiilor legale criticate și la alte situații neprevăzute în text, în sensul adaugarii în cuprinsul acesteia a măsurilor care trebuiau luate în cazul în care printre chiriași se găsesc copii și tineri. Or, asa după cum Curtea Constituțională a reținut în mod constant, acceptarea acestei critici ar echivala cu transformarea instanței de contencios constituțional într-un legislator pozitiv, lucru care ar contraveni art. 58 din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii.

Sub acest aspect jurisprudenta Curții Constituționale este constanta, statornicind limite ale competentei acesteia, cum ar fi: "Curtea nu poate da o alta formulare textelor de lege pe care le-ar considera nesatisfăcător redactate" (Decizia nr. 1 din 30 iunie 1992, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992), "ea nu își poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o norma juridică", spre a îndeplini rolul de "legislator pozitiv" (Decizia nr. 27 din 12 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996) și "nici nu se poate substitui legiuitorului pentru adăugarea unor noi prevederi celor instituite" (Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995).

Soluțiile Curții se întemeiază pe dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, potrivit cărora, "În exercitarea controlului, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. De asemenea, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției".

Fața de cele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 150 alin. (1) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție ridicată de Valerica Ienscu, Bogdan Ienscu, Mirela Oancea și Andrei Oancea în Dosarul nr. 2.082/2002 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 mai 2003.