Decizia nr. 584/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Livia-Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu - judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ștefania Șofronea.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 31.285/3/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.190D/2015 al Curții Constituționale.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarea excepției, doamna avocat Monica Livescu, membru al Baroului Vâlcea, în calitate de apărător ales, cu delegație depusă la dosarul cauzei. Se constată lipsa celorlalte părți. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul apărătorului autoarei excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia, expunând pe larg argumentele cuprinse în motivarea scrisă a excepției de neconstituționalitate. În susținerea admiterii acesteia, depune la dosar și note scrise în care invocă o serie de hotărâri pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului referitoare la problema retroactivității legilor.

4. Având cuvântul, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, apreciind, totodată că excepția este motivată din perspectiva interpretării și aplicării textului de lege criticat.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5. Prin Încheierea din 3 aprilie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 31.285/3/2013, Tribunalul București - Secția a V-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, excepție ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri completatoare a cererii inițiale de chemare în judecată vizând o revendicare imobiliară întemeiată pe prevederile

Legii nr. 10/2001 , cerere completatoare prin care se solicită constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare și a unui act adițional la un contract de vânzare-cumpărare vizând imobilul revendicat.

6. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarea acesteia susține, în esență, că textul de lege criticat creează o inegalitate între persoanele care au formulat notificări în baza

Legii nr. 10/2001 , care au putut cunoaște despre existența actelor frauduloase înainte de intrarea în vigoare a

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005

(în perioada martie 2001-iunie 2005) și cele care au aflat de asemenea acte după intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/2005 . Mai arată că se încalcă principiul neretroactivității legii, întrucât prin invocarea de către o instanță a aplicării normei criticate situațiilor juridice născute și actelor încheiate anterior intrării ei în vigoare se ajunge ca legea nouă să desființeze sau să modifice situații juridice anterioare care au fost guvernate de regimul nulității absolute prevăzut de

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 . Or, ar trebui să se aplice doar în cadrul raporturilor juridice apărute după intrarea ei în vigoare. Ca atare, susține că nu poate fi reținută decât incidența

Legii nr. 10/2001

- regimul nulității absolute instituit prin

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 , nicidecum a prevederilor

Legii nr. 247/2005

care modifică

Legea nr. 10/2001

prin instituirea unui alt regim al nulității, supus prescripției extinctive prin instituirea pentru acțiunea în nulitate a unui termen de prescripție de un an de la data luării la cunoștință a actelor încheiate în frauda

Legii nr. 10/2001 . Susține că "s-ar ajunge la încălcarea principiului neretroactivității legii civile dacă s-ar aplica și contractelor încheiate între 2001-iunie 2005". Arată, în continuare, că aplicarea normei noi regimului juridic al nulității existent la data încheierii unor acte sub imperiul legii vechi și stabilirea incidenței unui termen de prescripție a acțiunii în nulitate instituit prin legea nouă, fără a analiza valabilitatea actelor în raport cu legea în vigoare la data încheierii acestora, pune problema unei încălcări a dreptului de acces la instanță. Autoarea excepției face referire la jurisprudența prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul preeminenței dreptului și noțiunea de proces echitabil se opun oricărei ingerințe a puterii legislative în administrarea justiției în scopul influențării deznodământului judiciar al litigiului și a subliniat necesitatea respectării exigenței egalității armelor, precum și a principiului securității juridice. În ce privește principiul egalității armelor, afirmă că este încălcat ca urmare a faptului că statul intervine într-un litigiu în care el însuși este implicat ca pârât, emițând o lege nouă care îl favorizează net, în detrimentul celeilalte părți. Aplicarea

Legii nr. 247/2005 , cu consecința lipsirii de eficiență juridică a acțiunilor judecătorești pentru persoane care au deschis procedurile juridice și administrative în temeiul

Legii nr. 10/2001

prin înlăturarea protecției instituite prin

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

sau a diminuării drepturilor pe care le-ar obține, ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii. În ce privește încălcarea dreptului de proprietate privată, se arată că drepturile deduse judecății se încadrează în noțiunea de "bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Mai arată că aplicarea

Legii nr. 247/2005

unui proces pendinte, cu consecința lipsirii de eficiență juridică a dispozițiilor din

Legea nr. 10/2001

pentru persoanele care au deschis anterior procedurile administrativ-juridice în temeiul acestei legi ar conduce la înlăturarea caracterului previzibil și accesibil al legii.

7. Tribunalul București - Secția a V-a civilă apreciază că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituționale invocate, punându-se doar problema de interpretare și aplicare în timp a acestora, atribuții care sunt de competența instanțelor judecătorești.

8. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9. Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, precizând, în acest sens, că modificarea regimului prescripției dreptului material la acțiune prin transformarea unei acțiuni imprescriptibile în una prescriptibilă nu constituie o încălcare a art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală și nu are caracter retroactiv, întrucât produce efecte numai pentru viitor. De asemenea, nu se poate susține existența unei diferențe de tratament între foștii proprietari care au contestat actele de înstrăinare anterior datei de 25 iulie 2005 și cei care le-au atacat ulterior, deoarece aceștia nu sunt în situații identice. Elementul ce deosebește cele două ipoteze este tocmai intrarea în vigoare a

Legii nr. 247/2005 , odată cu care regimul prescriptibilității acțiunii în nulitate absolută a contractelor în discuție s-a modificat.

10. Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, considerând că textul de lege criticat nu nesocotește principiul egalității în fața legii, asigură accesul la justiție persoanelor care se află în ipoteza descrisă de norma juridică, nu conține norme contrare principiului garantării și ocrotirii în mod egal a dreptului de proprietate și nu aduc atingere nici principiului neretroactivității legii - acestea dispunând numai pentru viitor -, nici regulii intrării în vigoare a legii la 3 zile de la publicare ori principiului constituțional potrivit căruia justiția se înfăptuiește în numele legii. Mai arată, de asemenea, că în speță se pune în discuție modul de interpretare și aplicare a dispozițiilor criticate, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituționalitate, aplicarea și interpretarea legii excedând competenței Curții Constituționale.

11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare, care au următoarea redactare: "Actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință, încheiate după data de 14 februarie 2001 cu nerespectarea interdicției prevăzute de

art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 241/2001 , cu modificările ulterioare, și care nu au fost atacate în instanță în condițiile

art. 45 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 , republicată, pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentului titlu sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului".

14. În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textul de lege criticat contravine dispozițiilor din Constituție cuprinse la art. 15 alin. (2) care consacră principiul neretroactivității legii, cu excepția celei penale sau contravenționale mai favorabile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în fața legii și a autorităților publice, art. 21 alin. (3) care consacră dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) și (2) teza întâi care garantează și ocrotește proprietatea privată, art. 78 privind intrarea în vigoare a legii și art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. De asemenea, prin raportare la art. 20 din Constituție, sunt invocate și prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol adițional la convenția menționată, referitor la protecția proprietății.

15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că obiectul cauzei în care aceasta a fost ridicată îl constituie soluționarea unei cereri de constatare a nulității unor contracte de vânzare-cumpărare și acte adiționale la contracte de vânzare-cumpărare a unor părți dintr-un imobil revendicat în temeiul

Legii nr. 10/2001 . Cauza a fost disjunsă din soluționarea acțiunii principale, introductive de instanță, promovată în anul 2010, prin care se solicitase constatarea nevalabilității titlului statului asupra unui imobil, obligarea pârâților Municipiul București și Poșta Română la restituirea în natură a imobilului și constatarea calității reclamantei (care este și autoarea prezentei excepții de neconstituționalitate) de persoană îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru partea din imobil ce nu poate fi restituită în natură. Ulterior, la data de 8 aprilie 2011, reclamanta a completat cererea inițială de chemare în judecată, solicitând constatarea nulității unui contract de vânzare-cumpărare a unor părți din imobilul revendicat și a unor acte adiționale la două astfel de contracte, încheiate între anumite persoane fizice, în calitate de cumpărători, și Consiliul General al Municipiului București, Administrația Fondului Imobiliar și Societatea Titan Al - S.A. din București, în calitate de vânzători. Astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, contractele în discuție au fost încheiate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005

și ulterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 , după cum urmează: un act de vânzare-cumpărare din 21 octombrie 2002; două acte adiționale din 1 iulie 2003 la două contracte de vânzare-cumpărare din 18 decembrie 1996. Pârâții au ridicat excepția prescripției dreptului material la acțiune, din perspectiva incidenței

art. 21 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

și a prevederilor

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005 .

16. Textul de lege criticat stabilește că pot fi atacate la secția civilă a tribunalului în a cărui rază teritorială se află imobilul notificat actele juridice de înstrăinare având ca obiect imobile cu destinația de locuință ce fac obiectul notificărilor formulate în temeiul

Legii nr. 10/2001 , dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

- să fi fost încheiate după data de 14 februarie 2001 (adică după intrarea în vigoare a

Legii nr. 10/2001 );

- să fi fost încheiate cu nerespectarea interdicției prevăzute de

art. 44 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, text care sancționează cu nulitatea absolută înstrăinarea sub orice formă, concesionarea, ipotecarea, contractul de leasing, precum și orice închiriere sau subînchiriere în beneficiul unui nou chiriaș, a bunurilor imobile cu destinația de locuință care fac obiectul unei încunoștințări scrise, notificări sau cereri în constatarea sau realizarea dreptului de proprietate din partea persoanelor fizice sau juridice deposedate de aceste bunuri;

- să nu fi fost atacate în instanță în condițiile

art. 45 din Legea nr. 10/2001 , care reglementează cu privire la ipoteza înstrăinării bunurilor imobile preluate cu sau fără titlu valabil, instituind un termen de prescripție a dreptului la acțiune de un an de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 , termen care a fost prelungit de două ori cu câte 3 luni, expirând la data de 14 august 2002.

17. Potrivit textului de lege criticat, dreptul la acțiune se prescrie în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005

(25 iulie 2005) sau, după caz, de la data luării la cunoștință a încheierii contractului.

18. În esență, autoarea prezentei excepții este nemulțumită de schimbarea regimului juridic al acțiunii în anularea actelor de înstrăinare a imobilelor cu privire la care au fost formulate notificări potrivit

Legii nr. 10/2001 . Astfel, textul criticat din

Legea nr. 247/2005

instituie un termen de prescripție a dreptului la acțiune, spre deosebire de regimul reglementat prin

Legea nr. 10/2001 , pe care autorul îl consideră mai favorabil, ca urmare a faptului că aceste acțiuni erau imprescriptibile. Totodată, întrucât contractele de vânzare-cumpărare ar fi fost încheiate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 247/2005 , susține că instanța ar trebui să aplice prevederile

Legii nr. 10/2001 , iar nu pe cele ale

Legii nr. 247/2005 , întrucât, altminteri, ar conferi acestei din urmă legi efect retroactiv.

19. Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra textelor de lege supuse controlului de constituționalitate în cauza de față, constatând, prin mai multe decizii, constituționalitatea acestora. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 48 din 16 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 23 februarie 2007,

Decizia nr. 534 din 13 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iulie 2008,

Decizia nr. 1.250 din 6 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 759 din 6 noiembrie 2009 și

Decizia nr. 1.032 din 14 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 739 din 5 noiembrie 2010.

20. Prin

Decizia nr. 48 din 16 ianuarie 2007 , mai sus amintită, Curtea Constituțională a statuat că nu poate fi reținută critica privind încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituție, întrucât persoanele care pot ataca actele juridice de înstrăinare în condițiile

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005

se află într-o situație juridică diferită față de persoanele care au încheiat contracte până la data de 14 februarie 2001, data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 , și cu respectarea condițiilor legale impuse, ceea ce determină și un tratament juridic diferențiat.

21. Prin aceeași decizie, Curtea a apreciat că nu poate fi reținută nici critica privind încălcarea, prin textul de lege arătat, a prevederilor art. 21 din Constituție, ci, dimpotrivă, prin acesta se asigură accesul la justiție persoanelor care se află în ipoteza descrisă de norma juridică atacată, termenul fiind de 12 luni de la data intrării în vigoare a titlului I din

Legea nr. 247/2005

sau, după caz, de la data luării la cunoștință de încheierea contractului.

22. De asemenea, prin

Decizia nr. 534 din 13 mai 2008 , Curtea a constatat că prevederile de lege criticate și în cauza de față nu aduc atingere principiului neretroactivității legii, de vreme ce acestea dispun pentru viitor, urmând a fi aplicate de la data intrării în vigoare a legii. Totodată, în ceea ce privește critica față de dispozițiile constituționale ale art. 44 alin. (2), Curtea a reținut că acestea nu conțin norme contrare principiului garantării și ocrotirii, în mod egal, a dreptului de proprietate, ci constituie o aplicare a dispozițiilor art. 44 alin. (1) teza a doua din Constituție potrivit cărora "Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege".

23. Prin

Decizia nr. 1.250 din 6 octombrie 2009 , Curtea a observat că chiar și pentru contractele de vânzare-cumpărare încheiate anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 , persoanele interesate au avut acces la justiție în vederea anulării lor în condițiile prevăzute de

art. 45 din Legea nr. 10/2001 , adică în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii, termen prelungit, în mod succesiv, până la data de 14 august 2002.

24. În ce privește problema prescriptibilității, Curtea s-a pronunțat și cu privire la constituționalitatea prevederilor

art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001

care, prin derogare de la dreptul comun, indiferent de cauza de nulitate, stabilește că dreptul la acțiune se prescrie în termen de un an de la data intrării în vigoare a legii. Astfel, prin

Decizia nr. 88 din 26 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 224 din 2 aprilie 2015, analizând motivarea excepției de neconstituționalitate prin raportare la dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată și a statuat, în esență, că exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, stabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, cărora li se subsumează și instituirea unor termene, după a căror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilă. Curtea a observat că prevederile

art. 45 din Legea nr. 10/2001

recunosc dreptul titularului la exercitarea acțiunii în constatarea nulității absolute a actelor juridice de înstrăinare a imobilelor preluate în mod abuziv și asigură posibilitatea de valorificare a acestuia în cadrul unui termen impus de rațiuni sociale majore, respectiv de evitarea unor stări de incertitudine prelungite, în ceea ce privește raporturile juridice civile, precum și de asigurarea stabilității și securității acestora, cu atât mai importante cu cât au ca obiect dreptul de proprietate.

25. Curtea a mai reținut că imprescriptibilitatea unor drepturi, consfințită, în anumite cazuri, cu titlu de principiu în legislația civilă, nu este consacrată ca atare de Constituție. Așa fiind, legiuitorul poate, în considerarea unor rațiuni majore, să deroge de la acest principiu, așa cum a procedat prin norma dedusă controlului, fără a îndreptăți calificarea reglementării respective ca fiind neconstituțională. Mai mult, s-a reținut în jurisprudența Curții Constituționale că împrejurarea că persoana interesată, deși cunoștea sau trebuia să cunoască termenul de introducere a acțiunii în constatarea nulității, precum și consecințele juridice ale nerespectării acestuia, nu s-a conformat exigenței legale, lipsește de îndreptățire critica reglementării în cauză, potrivit principiului nemo auditur propriam turpitudinem allegans (a se vedea, în acest sens,

deciziile nr. 296 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 577 din 12 august 2003,

nr. 428 din 13 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 922 din 17 octombrie 2005,

nr. 430 din 15 aprilie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008,

nr. 200 din 10 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 218 din 30 martie 2011,

nr. 968 din 20 noiembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2013).

26. De asemenea, prin

Decizia nr. 78 din 2 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 22 februarie 2006, Curtea a constatat că textul de lege criticat se aplică în mod egal tuturor persoanelor ce se încadrează în ipoteza normei legale, fără nicio discriminare pe considerente arbitrare, astfel încât nu este îndreptățită calificarea normei legale de referință ca fiind neconstituțională. De altfel, înțelesul art. 16 alin. (1) și (2) din Constituție vizează egalitatea în drepturi între cetățeni în ceea ce privește recunoașterea în favoarea acestora a unor drepturi și libertăți fundamentale, iar nu și identitatea de tratament juridic în aplicarea unor măsuri, indiferent de natura lor. Ca atare, este permisă reglementarea unui tratament juridic diferit față de anumite categorii de persoane, cum este situația persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate în mod abuziv, ce intră sub incidența

Legii nr. 10/2001 .

27. În fine, Curtea observă că modul în care sunt soluționate conflictele de legi în timp, cu referire la

Legea nr. 10/2001

și

Legea nr. 247/2005 , stabilind, în acest scop legea aplicabilă regimului nulității unor contracte, din punctul de vedere al acțiunii în timp a celor două acte normative menționate, reprezintă o problemă ce ține de competența exclusivă a instanțelor învestite cu judecarea litigiului, iar nu de cea a Curții Constituționale.

28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Alexandra Cristina Gheorghiu în Dosarul nr. 31.285/3/2013 al Tribunalului București - Secția a V-a civilă și constată că dispozițiile

art. III din titlul I al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a V-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 septembrie 2016.