Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 555/2016

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor

prezumat în vigoare

Data actului
12 iulie 2016
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1002 din 13 decembrie 2016
Citează
17 acte
Structură
0 articole · 16.296 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • Legea nr. 295/2004 28 iunie 2004 (prevederi anume) privind regimul armelor și al munițiilor

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Marian Anghelescu în Dosarul nr. 136/116/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.749D/2015.

2. Dezbaterile au avut loc la data de 7 iulie 2016, cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când Curtea, în temeiul dispozițiilor

art. 57 din Legea nr. 47/1992

și ale art. 396 alin. (1) din Codul de procedură civilă coroborate cu cele ale

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , a amânat pronunțarea pentru data de 12 iulie 2016, când a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

3. Prin Decizia civilă nr. 4.481 din 1 octombrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 136/116/2015, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, excepție ridicată de Marian Anghelescu într-o cauză având ca obiect soluționarea unei acțiuni în constatare a îndeplinirii condițiilor care conferă dreptul de port al unei arme.

4. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată, în esență, că prevederile legale criticate sunt neconstituționale, întrucât, deși de la trimiterea sa la școala specială de muncă și reeducare a trecut o perioadă de 22 de ani, împlinindu-se, deci, termenul de reabilitare, totuși, nu poate beneficia de efectele instituției reabilitării pentru obținerea autorizațiilor solicitate pentru procurarea și deținerea și folosirea unei arme de vânătoare, fiindu-i astfel îngrădit dreptul și libertatea de a deveni vânător. Se mai arată că dispozițiile legale criticate contravin și prevederilor art. 169 alin. (1) din noul Cod penal.

5. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal opinează în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. În opinia instanței, restrângerea dreptului de a deține autorizație de procurare a unei arme este justificată în cazul persoanelor care au suferit anumite condamnări penale, riscul ca armele să fie folosite necorespunzător fiind mai mare în cazul unor persoane care au săvârșit fapte antisociale.

6. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

7. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Se arată că instanța de contencios constituțional a reliefat în jurisprudența sa că art. 53 din Legea fundamentală are în vedere numai acele drepturi și libertăți fundamentale înscrise în capitolul II al titlului II din Constituția României, nu și alte drepturi, menționându-se

Decizia nr. 11 din 20 ianuarie 2004

și

Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013 .

8. Avocatul Poporului consideră că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Se arată că domeniul de aplicare a dispozițiilor art. 53 din Constituție este circumscris restrângerii exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți prevăzute de Legea fundamentală, iar nu restrângerii exercițiului oricărui drept subiectiv, chiar dacă el izvorăște dintr-un act normativ. Dispozițiile legale criticate stabilesc condițiile exercitării dreptului de deținere a armelor. Astfel, refuzul de autorizare a procurării de arme letale în situația neîndeplinirii condițiilor stabilite de legiuitor reprezintă o măsură administrativă cu caracter preventiv, justificată de pericolul potențial pe care îl reprezintă deținerea de arme letale de către persoane condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție ori pentru infracțiuni prevăzute de

Legea nr. 295/2004 . Astfel, raportat la interesul general al societății, ocrotit prin norma legală criticată, măsura neautorizării procurării de arme letale apare ca justificată. Se subliniază că exercițiul unui drept nu poate fi absolutizat, prin eliminarea oricăror îngrădiri, inerente în considerarea existenței altor drepturi aparținând altor titulari, cărora autoritatea statală este ținută, în egală măsură, să le acorde ocrotire.

9. Se mai arată că

Legea nr. 295/2004

a fost adoptată ca urmare a armonizării legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea

Directivei Consiliului nr. 91/477/CEE

din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme. Potrivit art. 3 din

Directiva nr. 91/477/CEE , "statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislații, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)."

10. De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ținut cont de prevederile Convenției europene cu privire la controlul achiziționării și deținerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin

Legea nr. 116/1997

și de prevederile Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin

Legea nr. 9/2004 .

11. În ceea ce privește critica privitoare la caracterul potrivnic al textului legal criticat față de art. 169 alin. (1) din Codul penal, se precizează că, potrivit

art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt neconstituționale prevederile legilor și ordonanțelor care încalcă dispozițiile sau principiile Constituției. Ca atare, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins încălcate și nu compararea mai multor prevederi legale între ele, astfel încât o eventuală problemă de necorelare între două acte normative nu poate fi examinată.

12. În argumentarea Avocatului Poporului se menționează jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv Decizia nr. 81 din 25 mai 1999,

Decizia nr. 587 din 8 noiembrie 2005 ,

Decizia nr. 65 din 27 ianuarie 2011 , și

Decizia nr. 1.568 din 6 decembrie 2011 .

13. Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

14. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

15. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, dispoziții care au următorul cuprins: "(1) Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: [...] c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracțiuni comise cu intenție ori pentru infracțiuni prevăzute de prezenta lege;".

16. Curtea observă că dispozițiile legale criticate au fost modificate prin

art. I pct. 3 din Legea nr. 319/2015

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 15 decembrie 2015. Dispozițiile legale criticate au în prezent următoarea formulare: "(1) Autorizația de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții: [...] c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracțiuni comise cu intenție ori pentru infracțiuni prevăzute de prezenta lege;". Însă, având în vedere considerentele

Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să analizeze dispozițiile legale criticate în forma anterioară, întrucât ele continuă să își producă efecte juridice în cauza de față.

17. În opinia autorului excepției de neconstituționalitate dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

18. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor legale criticate, Curtea constată că prin

Decizia nr. 148 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 319 din 26 aprilie 2016, paragrafele 22-24, prin care a analizat prevederile

art. 28 din legea examinată, a constatat că Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor a fost adoptată ca urmare a armonizării legislației interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea

Directivei Consiliului 91/477/CEE

din 18 iunie 1991 privind controlul achiziționării și deținerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din

Directiva 91/477/CEE , "statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislații, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)". De asemenea, astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ținut cont de prevederile Convenției europene cu privire la controlul achiziționării și deținerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin

Legea nr. 116/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, și de prevederile Protocolului împotriva fabricării și traficului ilegal de arme de foc, piese și componente ale acestora, precum și de muniții, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin

Legea nr. 9/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea

Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013).

19. Față de criticile formulate de autorul excepției de neconstituționalitate cu privire la pretinsa lipsă de precizie și de previzibilitate a normelor legale ce formează obiectul controlului de constituționalitate, Curtea a constatat că, din economia prevederilor

Legii nr. 295/2004 , în ansamblu, reiese că acestea stabilesc aspecte referitoare la categoriile de arme și muniții, precum și condițiile în care deținerea, portul, folosirea și operațiunile cu aceste arme și muniții sunt permise pe teritoriul României, fiind precizate în mod concret condițiile exercitării dreptului de deținere a armelor, autorizarea folosirii armelor care fac obiectul dreptului de deținere, efectele aplicării măsurilor de suspendare sau anulare a permisului de armă, precum și căile de atac ce pot fi utilizate împotriva acestor măsuri. Mai mult, în mod concret, dispozițiile

art. 28 din Legea nr. 295/2004

prevăd în mod detaliat situațiile în care se anulează și se suspendă dreptul de deținere a armelor, precum și cazurile în care se retrage permisul de armă. Ca atare, nu s-a putut reține susținerea autorului excepției de neconstituționalitate cu privire la lipsa clarității și previzibilității prevederilor

art. 28 din Legea nr. 295/2004 , excepția de neconstituționalitate urmând a fi respinsă ca neîntemeiată.

20. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea, mutatis mutandis, și în prezenta cauză.

21. Totuși, Curtea constată că, în prezentul dosar, autorul excepției de neconstituționalitate nu indică în mod concret ce drept fundamental i-a fost încălcat, nu individualizează acest drept, susținerile sale făcând trimitere implicit la dreptul de a obține permis de armă. Însă, prin

Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, Curtea, examinând sistematic prevederile Constituției României, respectiv ale titlului II care consacră drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale, a concluzionat că dreptul de a obține permis de armă nu este un drept constituțional.

22. În ceea ce privește presupusa neconcordanță între prevederile legale criticate și dispozițiile art. 169 alin. (1) din Codul penal, Curtea reamintește jurisprudența sa constantă potrivit căreia examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale Constituției. Procedându-se altfel s-ar ajunge inevitabil la concluzia că, deși fiecare dintre dispozițiile legale este constituțională, numai coexistența lor ar pune în discuție constituționalitatea uneia dintre ele (a se vedea

Decizia nr. 463 din 12 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 21 iunie 2011).

23. În consecință, Curtea constată că nu poate reține criticile formulate de autorul excepției de neconstituționalitate.

24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Marian Anghelescu în Dosarul nr. 136/116/2015 al Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. 14 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 295/2004

privind regimul armelor și al munițiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică de Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 12 iulie 2016.

PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE
VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.