Decizia nr. 266/2017

Articolul 4

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012 : „Cuantumul drepturilor prevăzute la

art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010 , cu modificările și completările ulterioare, se majorează potrivit

art. 1 alin. (1) , fără a depăși nivelul în vigoare în luna iunie 2010.“;

–

Articolul 1

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012 : „În anul 2013 se mențin în plată la nivelul acordat pentru luna decembrie 2012 drepturile prevăzute la

art. 1

și

art. 3-5 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012

privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 182/2012 .“;

–

Articolul 13

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013 : „În anul 2014, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru anul 2013.“;

–

Articolul 12

alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014 : „În anul 2015, cuantumul compensației bănești, respectiv al alocației valorice pentru drepturile de hrană și, respectiv, valoarea financiară anuală a normelor de echipare, precum și valoarea financiară a drepturilor de echipament se mențin în plată la nivelul stabilit pentru anul 2014.“

20.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 1 alin. (3)-(5)

referitor la statul de drept,

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 41 alin. (2)

privind protecția socială a salariaților și

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea susține că sunt încălcate dispozițiile

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și cele ale

art. 1 referitor la dreptul de proprietate din Primul Protocol

la

Convenție .

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, referitor la aceleași susțineri, raportate la aceleași dispoziții din

Constituție , excepția fiind invocată de același sindicat, Curtea s-a mai pronunțat prin

Decizia nr. 708 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 195 din 20 martie 2017, respingând ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Curtea a reținut că autorul excepției critică, în principal, faptul că revenirea la cuantumul alocației pentru hrană avut anterior reducerii cu 25% a acestui drept prin dispozițiile

art. 2 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 118/2010

privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, s-a realizat fără actualizarea acestei sume, prevăzute de dispozițiile

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 26/1994

privind drepturile de hrană, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 9 aprilie 1998. O primă consecință pretins neconstituțională a acestui fapt este că dreptul de hrană suferă o diminuare contrară

art. 53

și

art. 41 alin. (2) din Constituție . Față de această critică, Curtea a reținut că alocația pentru hrană reprezintă unul dintre drepturile acordate polițiștilor în virtutea specificului activității pe care o desfășoară, activitate care este de natură să supună organismul și psihicul unor solicitări și riscuri sporite.

22.

La paragrafele 25-29 ale acestei decizii, referitor la conținutul dispozițiilor

art. 41 alin. (2) din Constituție , Curtea a arătat că, prin

Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015, paragraful 20, a reținut, în esență, că textul constituțional enumeră elementele componente ale dreptului la protecție socială a salariaților, respectiv securitatea și sănătatea salariaților, regimul de muncă al femeilor și al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe țară, repausul săptămânal, concediul de odihnă plătit, prestarea muncii în condiții deosebite sau speciale, formarea profesională, precum și „alte situații specifice, stabilite prin lege“. Curtea a considerat că dreptul la alocația de hrană nu reprezintă un element esențial pentru existența raportului de serviciu al polițiștilor și exercitarea drepturilor și îndatoririlor ce decurg din acesta, ci doar o modalitate prin care legiuitorul, în funcție de resursele financiare disponibile, a înțeles să creeze condiții adecvate desfășurării acestei profesii. Legiuitorul are libertatea de a opta care sunt modalitățile concrete prin care asigură diverselor categorii profesionale condițiile adecvate desfășurării muncii, fără a se putea considera că toate aceste măsuri reprezintă drepturi fundamentale, în măsura în care nu sunt determinante pentru existența și desfășurarea raporturilor de muncă. De asemenea, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor măsuri de protecție socială, fără a fi necesar să se supună condițiilor

art. 53 din Constituție , întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi. Așadar, legiuitorul va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării acestor măsuri de protecție socială, fără a fi necesar să se supună condițiilor

art. 53 din Constituție , întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de Legea fundamentală, iar nu și cele stabilite prin legi.

23.

Analizând pretinsa încălcare a prevederilor

art. 1 din Primul Protocol

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a constatat, la paragraful 30, că alocația pentru hrană acordată polițiștilor constituie un „bun“, întrucât are o valoare patrimonială, astfel că intră sub protecția prevederilor convenționale amintite. Cu toate acestea, având în vedere cele mai sus reținute, referitor la dreptul legiuitorului de a stabili care sunt măsurile concrete de protecție socială a salariaților care nu au un caracter fundamental, precum și de a modifica ori dispune încetarea acordării acestor drepturi, Curtea apreciază că dispozițiile

art. 1 din Primul Protocol

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt incidente decât cu privire la sumele deja încasate cu acest titlu, sume devenite certe, lichide și exigibile, iar nu și cu privire la sumele viitoare asupra cărora legiuitorul este liber să dispună în privința cuantumului și a condițiilor de acordare. De altfel, prin Hotărârea din 8 noiembrie 2005, pronunțată în Cauza Kechko împotriva Ucrainei, paragraful 23, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că „statul este cel care este în măsură să stabilească ce beneficii trebuie plătite angajaților săi din bugetul de stat. Statul poate dispune introducerea, suspendarea sau încetarea plății unor astfel de beneficii prin modificări legislative corespunzătoare. Totuși, atunci când o dispoziție legală este în vigoare și prevede plata anumitor beneficii, iar condițiile stipulate sunt respectate, autoritățile nu pot refuza în mod deliberat plata acestora atât timp cât dispozițiile legale rămân în vigoare.“

24.

În ceea ce privește susținerile autorului excepției referitoare la caracterul discriminatoriu al textelor de lege criticate, Curtea a constatat, la paragraful 31, că autorul excepției are în vedere diferențele care apar între beneficiarii dreptului la alocație de hrană ca urmare a modalității diferite de acordare a acestui drept. Diferențierile între normele de hrană stabilite și modalitățile de acordare a acestora se fac în funcție de specificul activității și gradul de solicitare apreciat ca fiind aferent activității desfășurate. Prin urmare, fiecare dintre persoanele aflate în cadrul uneia dintre categoriile reglementate de

anexa la Hotărârea Guvernului nr. 65/2003

se supune aceluiași tratament juridic ca toate celelalte persoane aflate în aceeași situație cu a sa. În același timp, fiecare categorie de persoane se află într-o situație distinctă sub aspectul condițiilor care justifică acordarea normei de hrană în raport cu celelalte categorii de persoane menționate în același act normativ. Or, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale în care s-a reținut că principiul egalității în drepturi nu înseamnă uniformitate, violarea principiului egalității și nediscriminării existând doar atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă și rezonabilă, sau dacă există o disproporție între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2003,

Decizia nr. 156 din 15 mai 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 26 iunie 2001), Curtea apreciază că dispozițiile de lege criticate nu au efecte de natură a contraveni prevederilor

art. 16 alin. (1) din Constituție.

25.

Curtea a statuat, la paragrafele 35 și 36 ale

Deciziei nr. 708 din 29 noiembrie 2016 , că nici critica de neconstituționalitate referitoare la caracterul neclar și imprevizibil al textelor de lege care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate nu poate fi reținută. Astfel, dreptul la care se referă aceste texte de lege privește „alocația valorică pentru drepturile de hrană“. Or, așa cum s-a reținut mai sus,

Ordonanța Guvernului nr. 26/1994

face distincție între acordarea dreptului de hrană în natură față de acordarea sa prin alocație valorică, sub forma unei sume de bani. Prin urmare, nu poate fi făcută o confuzie referitoare la natura dreptului vizat de aceste dispoziții de lege. Totodată, Curtea a reținut că, apare ca evident că, până la data de 1 iulie 2015, acest drept s-a acordat în cuantumul stabilit de textele de lege supuse analizei de constituționalitate, fără a fi actualizat, iar o eventuală interpretare contrară reprezintă un aspect particular de aplicare a legii, a cărui temeinicie nu revine însă analizei exercitate de instanța de contencios constituțional.

26.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția deciziei mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

27.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual din Ministerul Afacerilor Interne - Biroul teritorial Suceava, în numele și pentru membrii săi, în Dosarul nr. 4.005/86/2015 al Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și în dosarele nr. 523/86/2015 și nr. 1.623/86/2015 ale Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 19/2012

privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale,

art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 84/2012

privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum și unele măsuri fiscal-bugetare,

art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2013

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice,

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2014

privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum și alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția I civilă și Curții de Apel Suceava - Secția de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 27 aprilie 2017.