Decizia nr. 345/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , excepție ridicată de Eugen Hutanu în Dosarul nr. 4.203/2002 al Tribunalului Botosani - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, sustinand ca exercitarea drepturilor cu privire la gestionarea fondului cinegetic se realizează cu respectarea dreptului de proprietate al titularului fondului. Se arata ca, în cazul în care s-ar aduce prejudicii folosinței de baza a terenului, proprietarul este îndreptățit sa ceara în justiție daune-interese, în temeiul dreptului comun.

Pe de altă parte, se considera ca eventualele lacune ale legii nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională pronunțându-se numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Încheierea din 20 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4.203/2002, Tribunalul Botosani - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , excepție ridicată de Eugen Hutanu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul invoca definitia dreptului de proprietate prevăzută de art. 480 din Codul civil, potrivit căreia proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și de a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege. Asa fiind, se arata ca

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996

aduce atingere caracterului inviolabil al proprietății private, deoarece nu reglementează un drept corelativ obligației proprietarului fondului de vânătoare de a permite exercitarea vânătorii, respectiv dreptul acestuia de a fi încunoștințat în prealabil de acțiunile ce urmează a se desfășura pe proprietatea sa. Astfel, se apreciază ca sunt incalcate doua dintre atributele dreptului de proprietate: jus utendi, prerogativa ce permite titularului dreptului sa stapaneasca în fapt bunul, și jus fruendi, care se referă la facultatea conferita proprietarului de a utiliza bunul în interesul sau propriu. Autorul considera ca îngrădirea sau limitarea nelegală a acestor doua atribute "transforma proprietatea într-o simpla utopie", iar pe proprietar într-un deținător al unui titlu lipsit de eficienta juridică.

Pe de altă parte, în susținerea excepției autorul invoca și argumente de ordin practic, arătând ca, dacă proprietarii de terenuri pe care se arondeaza fonduri de vânătoare ar cunoaște din timp data la care reprezentanții ocolului silvic organizează vânătoarea, ar lua măsuri de protecție de natura a evita producerea unor consecințe iremediabile.

Tribunalul Botosani - Secția comercială și de contencios administrativ apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată, arătând ca, potrivit prevederilor

art. 1 și 2 din Legea nr. 103/1996 , vanatul, împreună cu biotopurile acestuia, constituie fondul cinegetic al României, reprezentând un bun public de interes național. Asa fiind, exercitarea drepturilor cu privire la administrarea fondului cinegetic și gestionarea fondurilor de vânătoare se face în condițiile legii, cu respectarea dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt arondate fondurile de vânătoare, coexistenta celor două categorii de drepturi fiind posibila în regimul constituțional rezultat din prevederile art. 41 și 135 din Constituție.

Se considera ca dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996

sunt constituționale cu atât mai mult cu cat eventualele prejudicii ce s-ar aduce folosinței de baza a terenului ar putea fi acoperite prin despăgubirea corespunzătoare a deținătorului acestuia, în condițiile legii.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul retine ca, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, limitele garantarii dreptului de proprietate sunt stabilite prin lege, iar art. 135 din Constituție prevede, în alin. (6), ca proprietatea privată este inviolabilă, în condițiile legii.

Sub acest aspect, prin dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996

a fost stabilită o limitare a dreptului de proprietate a deținătorilor de terenuri pe care se arondeaza fonduri de vânătoare, respectiv s-a instituit obligația de a permite exercitarea vânătorii pe aceste terenuri, având în vedere ca, potrivit legii, vanatul este considerat bun public de interes național și constituie resursa naturala regenerabila de interes național și internațional. Legea prevede, de asemenea, condițiile în care se pot desfășura astfel de acțiuni, și anume sa nu se afecteze folosință de baza a terenurilor, în caz contrar, proprietarul putând solicita instanței, potrivit dreptului comun și în concordanta cu principiul constituțional al garantarii proprietății, daune-interese.

În consecința, se considera ca excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996

este neîntemeiată.

În raport cu prevederile art. 480 din Codul civil, excepția este inadmisibila, deoarece, potrivit

art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci "numai asupra intelesului sau contrar Constituției".

Pe de altă parte, se considera ca, în fapt, autorul contesta lipsa din textul de lege a dispoziției referitoare la dreptul proprietarului de a fi încunoștințat în prealabil cu privire la acțiunile de vânătoare ce urmează să se desfășoare pe terenurile sale. Or, Curtea Constituțională se pronunța, potrivit

art. 2 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicată, numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului. Prin urmare, și sub acest aspect excepția apare ca fiind inadmisibila.

Președintele Camerei Deputaților arata ca

Legea nr. 103/1996

reprezintă legea-cadru în domeniul fondului cinegetic. Din interpretarea sistematica a prevederilor acestei legi rezultă ca vanatul României, care este bun public de interes național, este administrat și gestionat în scopul conservării biodiversitatii faunei sălbatice, menținerii echilibrului ecologic, exercitării vânătorii și al satisfacerii altor cerințe social-economice. În vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din lege, deținătorii terenurilor sunt în drept sa beneficieze, conform alin. (5) al aceluiași articol, de venituri atrase din tarifele anuale de atribuire a gestionării fondurilor de vânătoare, nereglementarea obligației de înștiințare prealabilă a proprietarului nefiind de natura a contraveni prevederilor constituționale ale art. 41 și 135, în condițiile în care limitele și conținutul dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.

Se constata ca invocarea art. 480 din Codul civil în motivarea excepției nu prezintă relevanta juridică în soluționarea acesteia, deoarece Curtea Constituțională nu este abilitata să se pronunțe cu privire la corelarea actelor normative.

În același timp, Curtea Constituțională se pronunța numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederea legală supusă controlului, asa cum pretinde autorul excepției.

În consecința, Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și propune respingerea acesteia.

Avocatul Poporului considera ca textul criticat reprezintă o modalitate de ingradire a proprietății, în conformitate cu prevederile art. 41 alin. (1) teza a doua din Constituție, precum și cu cele ale art. 480 din Codul civil, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. În redactarea

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 , legiuitorul a avut în vedere conservarea biodiversitatii faunei sălbatice, menținerea echilibrului ecologic, exercitarea vânătorii și satisfacerea altor cerințe social-economice. Obligația mai sus amintita se fundamentează pe dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. e) și ale art. 41 alin. (6) din Constituție, conform cărora statul trebuie să asigure refacerea și ocrotirea mediului înconjurător și menținerea echilibrului ecologic. De altfel, caracterul de bun public al vânatului justifica îngrădirea proprietății private în vederea permiterii exploatării unei resurse naturale de interes național și internațional.

În privinta necesității incunostintarii prealabile a proprietarilor de terenuri cu privire la desfășurarea vânătorii, anexa nr. 1 la

Legea nr. 103/1996

stabilește "fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vanarea este permisă", precum și "perioadele de vanare", astfel încât exista posibilitatea de a cunoaște intervalul de timp în care va avea loc activitatea de vânătoare.

În ceea ce privește eventualele prejudicii care pot fi create, în urma activităților de vânătoare, proprietarilor de terenuri pe care se arondeaza asemenea fonduri, se arata ca aceștia au la dispoziție acțiunea specifică în dreptul civil, prin care își pot recupera paguba suferită. Astfel, nu sunt incalcate dispozițiile constituționale privind inviolabilitatea proprietății private, art. 15 alin. (1) precizând ca prin acțiunile de vânătoare nu trebuie să se afecteze folosință de baza a terenurilor.

Prin urmare, se apreciază ca dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996 , modificată și completată, sunt constituționale.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, asa cum a fost invocat de autorul excepției, îl constituie art. 16 alin. (1) din

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 . Prin republicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 17 mai 2002, data anterioară sesizării Curții, legea a fost renumerotata, textul de lege criticat devenind art. 15 alin. (1), care are următorul conținut:

- Art. 15 alin. (1): "Deținătorii, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se arondeaza fonduri de vânătoare, persoane fizice sau juridice, sunt obligați să permită exercitarea vânătorii, aplicarea măsurilor de protecție a vânatului, precum și amplasarea instalațiilor și amenajărilor vânătoresti provizorii, dacă prin acțiunile respective nu se afectează folosință de baza a terenurilor."

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale:

- Art. 41: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauza de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreapta și prealabilă despăgubire.

(4) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(5) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (4) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenta, prin justiție.

(6) Dreptul de proprietate obliga la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(7) Averea dobandita licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezuma.

(8) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii.";

- Art. 135: "(1) Statul ocrotește proprietatea.

(2) Proprietatea este publică sau privată.

(3) Proprietatea publică aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale.

(4) Bogățiile de orice natura ale subsolului, căile de comunicație, spațiul aerian, apele cu potențial energetic valorificabil și acelea ce pot fi folosite în interes public, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice și ale platoului continental, precum și alte bunuri stabilite de lege, fac obiectul exclusiv al proprietății publice.

(5) Bunurile proprietate publică sunt inalienabile. În condițiile legii, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituțiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate.

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 103/1996

instituie o sarcina care grevează terenurile pe care se arondeaza fonduri de vânătoare. Aceasta sarcina consta în obligația deținătorilor cu orice titlu ai acestor terenuri de a permite exercitarea vânătorii, aplicarea măsurilor de protecție a vânatului, precum și amplasarea instalațiilor și amenajărilor vânătoresti provizorii, cu condiția ca prin acțiunile respective sa nu se afecteze folosință de baza a respectivelor terenuri.

Chiar dacă în acest mod titularul dreptului de proprietate suferă o ingradire în exercitarea atributelor dreptului sau, având în vedere ca, pe aceasta cale, se asigura valorificarea fondului cinegetic - bun public de interes național și, totodată, resursa naturala regenerabila de interes internațional -, și întrucât, potrivit art. 41 alin. (1) din Constituție, stabilirea conținutului și a limitelor dreptului de proprietate constituie atributul exclusiv al legiuitorului, reglementarea legală în sine nu releva nici o contradictie cu textele constituționale de referința.

Împrejurarea ca în practica, asa cum arata autorul excepției, pot aparea abuzuri cu consecințe prejudiciabile pentru proprietarul fondului aservit constituie exclusiv o problemă de fapt, asupra căreia urmează a se pronunța instanțele judecătorești ordinare, Curtea Constituțională nefiind competența a decide cu privire la interpretarea și aplicarea dispozițiilor legale criticate. De altfel, Curtea retine ca, pentru îndeplinirea obligațiilor prevăzute la art. 15 alin. (1) din lege, deținătorii terenurilor sunt în drept sa beneficieze, conform alin. (5) al aceluiași articol, de venituri atrase din tarifele anuale de atribuire a gestionării fondurilor de vânătoare, iar în ceea ce privește eventualele prejudicii care pot fi create în urma activităților de vânătoare, proprietarii terenurilor pe care se arondeaza asemenea fonduri au la dispoziție acțiunea în justiție prin care își pot recupera paguba suferită, potrivit dreptului comun.

În ceea ce privește critica autorului excepției, referitoare la necesitatea incunostintarii prealabile a proprietarilor de terenuri cu privire la perioadele de desfășurare a vânătorii, Curtea constata ca anexa nr. 1 la

Legea nr. 103/1996

stabilește fauna sălbatică de interes vânătoresc la care vanarea este permisă, perioadele de vanare, precum și cuantumul despăgubirilor în cazul nerespectării acestora. Asa fiind, persoanele interesate, proprietare ale terenurilor pe care s-au arondat fonduri de vânătoare pot lua la cunoștința, în funcție de specia de vanat care se găsește pe respectivul fond, de intervalul de timp în care va avea loc activitatea de vânătoare.

Curtea constata ca excede competentei sale, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, examinarea oricăror alte pretinse lacune ale textului de lege dedus controlului de constituționalitate. De asemenea, nu pot fi primite susținerile autorului excepției privind contrarietatea dintre textul de lege criticat și dispozițiile Codului civil. În acest sens este jurisprudenta constanta a Curții, care a statuat ca instanța constituțională nu se poate pronunța asupra neconcordantelor dintre diferite norme juridice legale, ci numai asupra intelesului dispozițiilor legale criticate în raport cu prevederile și principiile constituționale. Cu titlu de exemplu poate fi amintita Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, sau Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, 2, 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (1) din

Legea fondului cinegetic și a protecției vânatului nr. 103/1996 , excepție ridicată de Eugen Hutanu în Dosarul nr. 4.203/2002 al Tribunalului Botosani - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 18 septembrie 2003.