Decizia nr. 335/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată cu modificări prin Legea nr. 82/2003
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 38/2002 30 ianuarie 2002 (prevederi anume) pentru modificarea și completarea Legii nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judici…
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 82/2003 , excepție ridicată de Banca Internationala a Religiilor în Dosarul nr. 351/2003 al Curții de Apel Ploiesti.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea excepției ca nefondata. Se arata ca dispozițiile
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin Decizia nr. 155 din 17 aprilie 2003, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibila, iar în cauza nu sunt elemente noi de natura sa modifice aceasta jurisprudenta.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:
Prin Încheierea din 18 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 351/2003, Curtea de Apel Ploiesti a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, excepție ridicată de Banca Internationala a Religiilor.
În motivarea excepției, autorul acesteia susține, atât în memoriul depus în instanța, cat și oral, în fața instanței, ca dispozițiile criticate se aplică și procedurilor nedeschise până la data intrării în vigoare a ordonanței, incalcandu-se astfel "principiul neretroactivitatii legii civile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituție".
Curtea de Apel Ploiesti considera ca excepția este neîntemeiată, întrucât textul respectiv "ridica probleme de interpretare și nu de neconstituționalitate".
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Guvernul apreciază ca excepția este neîntemeiată, sustinand ca dispozițiile criticate sunt "tranzitorii, de aplicare a legii procesuale în timp și vizează proceduri deja deschise sub imperiul reglementărilor legale anterioare. Asadar, sub nici o formă nu se poate vorbi despre o retroactivitate în cazul dispozițiilor
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 ".
Totodată se apreciază ca, "deoarece
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
nu acoperă și procedurile pornite anterior intrării în vigoare a acestuia, [...] soluționarea acestui conflict de aplicare a legilor în timp urmează a se realiza în conformitate cu principiile de drept comun consacrate de Codul de procedură civilă care, potrivit
art. 128 din Legea nr. 64/1995 , completează dispozițiile acestui ultim act normativ citat".
Guvernul precizează, în punctul sau de vedere, ca, "întrucât cerința unui cuantum minim al creanței reprezintă o condiție a exercitării acțiunii reglementate de
Legea nr. 64/1995 , respectiv o condiție ce trebuie să fie îndeplinită de dreptul subiectiv civil afirmat pentru ca acesta să poată fi exercitat, aceasta nu se poate aprecia decât prin raportarea la momentul sesizării instanței, deci al pornirii procedurii insolventei. Deoarece la momentul sesizării instanței legea nu prevedea cerința unui cuantum minim al creanței drept condiție necesară pentru exercitarea acțiunii, rezultă ca impunerea acesteia în cazul de fața ar constitui, într-adevăr, o aplicare retroactivă a dispozițiilor pct. 30 din
Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 ". În concluzie, Guvernul considera ca în cauza se pune problema aplicării de către instanța a legii în timp, iar nu cea a constituționalității textului.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1),
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 82 din 13 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003, text care are următorul cuprins: "Procedurile deschise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe vor continua să fie administrate și lichidate conform prevederilor legale în vigoare anterioare modificărilor și completărilor aduse
prin prezenta ordonanță".
Critica de neconstituționalitate adusă acestui text se bazează pe susținerea ca dispozițiile respective retroactiveaza în ceea ce privește procedurile pornite, dar nedeschise până la data intrării în vigoare a ordonanței, incalcandu-se astfel prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.
Dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, invocate în susținerea excepției, prevăd ca "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile".
Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca dispozițiile
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
au mai format obiect al controlului de constituționalitate, invocandu-se tot încălcarea art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 155 din 17 aprilie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 23 iunie 2003, a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , ca fiind inadmisibila. În esenta, Curtea a reținut în considerentele deciziei ca textul criticat "conține dispoziții tranzitorii de aplicare a procedurilor pornite în temeiul
și vizează, potrivit opțiunii legiuitorului, pe cele deschise sub imperiul reglementărilor anterioare.
Articolul 29
alin. (1) lit. b) din Legea nr. 64/1995 , astfel cum a fost modificat și completat prin
art. I pct. 30 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 , a introdus condiția unui plafon minim valoric al creanței, pentru creditorii menționați la alin. (1)".
Prin decizia menționată Curtea a mai reținut următoarele: "Admisibilitatea cererilor introductive de deschidere a procedurii prevăzute de
Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, formulate anterior intrării în vigoare a dispozițiilor criticate ale
Ordonanței Guvernului nr. 38/2002 , în cazul în care judecătorul-sindic nu a pronunțat încă încheierea de deschidere a procedurii (devenită sentinta prin
art. I pct. 32 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
care a modificat
art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 ), în funcție de condiția plafonului valoric cu privire la cuantumul creanței, introdusă prin art. I pct. 30 din ordonanța care a modificat dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , pusă în discuție de către instanțe, este, în mod evident, asa cum subliniaza și Guvernul în punctul sau de vedere, o problemă de interpretare și aplicare în timp a legii, asupra căreia, potrivit dispozițiilor
art. 2 alin. (3) teza ultima din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională nu se poate pronunța, fiind de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.
Sub acest aspect, jurisprudenta Curții Constituționale a statuat în mod constant că nu intră în competența Curții controlul aplicării dispozițiilor unei legi sub raportul acțiunii lor în timp. În acest sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 283 din 1 iulie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 169 din 24 iulie 1997, și Decizia nr. 171 din 2 noiembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 603 din 9 decembrie 1999.
Pe de altă parte, Curtea observa ca și în situația în care s-ar pune problema unei eventuale omisiuni a legiuitorului de a statua asupra situației procedurilor pornite, care nu fuseseră încă deschise la data intrării în vigoare a ordonanței criticate, excepția este inadmisibila, întrucât conform
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea nu poate completa sau modifica prevederea legală supusă controlului de constituționalitate".
De altfel, în punctul de vedere transmis Curții în acest dosar, Guvernul apreciază ca "deoarece la momentul sesizării instanței legea nu prevedea cerința unui cuantum minim al creanței drept condiție necesară pentru exercitarea acțiunii, rezultă ca impunerea acesteia în cazul de fața ar constitui, într-adevăr, o aplicare retroactivă a dispozițiilor pct. 30 din
Ordonanța Guvernului nr. 38/2002 ". Acest lucru reprezintă însă o chestiune de interpretare și aplicare a legii și nu una de constituționalitate.
Astfel fiind, soluția Curții în decizia sus-menționată și considerentele care au stat la baza ei își păstrează valabilitatea și în cauza de fața, întrucât nu au intervenit elemente noi de natura sa determine reconsiderarea jurisprudenței.
Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
pentru modificarea și completarea
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 82/2003 , excepție ridicată de Banca Internationala a Religiilor în Dosarul nr. 351/2003 al Curții de Apel Ploiesti.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 septembrie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent, Mihai Paul Cotta
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.