Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 283/1997

privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
1 iulie 1997
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 169 din 24 iulie 1997
Citat de
10 acte
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 9.207 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 3

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
  • Legea nr. 59/1993 23 iulie 1993 pentru modificarea Codului de procedura civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Simionescu Elena împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 19 martie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților, legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data.

Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 24 iunie 1997, data la care, datorită imposibilității întrunirii completului de judecată, a amânat pronunțarea pentru 1 iulie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 53 din 19 martie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă și a constatat ca excepția invocată în legătură cu prevederile art. 330^1 din același cod este lipsită de obiect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Simionescu Elena pentru următoarele motive:

- instituția recursului în anulare, care "acorda unui organ administrativ, procurorul general, facultatea de a impieta asupra autorității de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, este contrară dependentei activității judiciare numai de lege";

- declararea oricând a recursului în anulare încalcă independenta activității judecătorești și drepturile fundamentale ale cetățeanului român;

- modificarea recenta adusă art. 330^1 din Codul de procedură civilă face necesară determinarea incidentei în timp a acestei modificări, simpla respingere a excepției de neconstituționalitate a acestei dispoziții legale ca lipsită de obiect fiind contrară prevederilor art. 20 alin. (2) și ale art. 21 alin. (1) din Constituție, precum și ale art. 6 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul declarat este neîntemeiat, considerând ca Decizia nr. 53 din 19 martie 1997 este temeinica și legală, întrucât se întemeiază pe soluții statuate prin decizii ale Curții Constituționale, rămase definitive, care, potrivit Constituției și Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sunt obligatorii.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Motivul de recurs privind neconstituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă este neîntemeiat. Asupra prevederilor acestui articol Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. În aceste doua decizii s-a examinat și dreptul legal al procurorului general de a exercita calea de atac a recursului în anulare, în condițiile legii, în scopul apărării intereselor generale ale societății și ale ordinii de drept, și s-a constatat că nu contravine dispozițiilor art. 125, art. 128 și ale art. 130 din Constituție.

Asa cum rezultă din dispozițiile art. 145 alin. (2) din Constituție, deciziile Curții Constituționale sunt obligatorii, încât o excepție de neconstituționalitate respinsă nu mai poate fi reiterata atât timp cat nu au intervenit elemente noi care să justifice o alta soluție.

Cel de-al doilea motiv de recurs, care privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă care, în redactarea prevăzută de Legea nr. 59/1993, dadea posibilitatea exercitării acestei cai extraordinare de atac oricând, este, de asemenea, neîntemeiat. Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997 s-a modificat art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a cărui constituționalitate a fost contestată, în sensul că recursul în anulare se poate introduce în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă, încât, față de aceasta modificare, excepția de neconstituționalitate a acestui text de lege a rămas fără obiect, asa cum întemeiat s-a reținut prin decizia recurată. În acest sens, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997.

Cat privește cel de-al treilea motiv de recurs, referitor la incidența în timp a modificării dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, prin Legea nr. 17/1997, se constată că această lege nu cuprinde dispoziții în acest sens, iar Curtea Constituțională nu are competența de a interpreta aplicarea dispozițiilor unei legi sub raportul acțiunii lor în timp, ci numai de a constata dacă aceste dispoziții sunt în concordanta cu Constituția, ceea ce decizia recurată a și făcut.

Incidența dispozițiilor art. 20 alin. (2) și ale art. 21 alin. (1) din Constituție și ale art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului asupra dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a cărui neconstituționalitate se invoca, a fost examinata prin Decizia Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996, modificată prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, reținându-se ca textul ce face obiectul excepției de neconstituționalitate nu contravine prevederilor sus-menționate ale Constituției și ale art. 6 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 23 alin. (3) și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, formulată de avocatul recurentei, la termenul de judecată din 17 iunie 1997, se constată că aceasta nu poate fi primită pentru motivele ce urmează:

Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra acestei excepții de neconstituționalitate, întrucât ea a fost pentru prima data invocată, în fața Curții, în recurs. Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești" privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor. Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu putea fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.

Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de către acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase ce nu au fost avute în vedere la judecata în fond.

În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996 și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.

În consecința, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Simionescu Elena împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 53 din 19 martie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 1997.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.