Decizia nr. 348/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Mădălina Ștefania Diaconu - magistrat asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 și

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ager Business Tech" - S.A. din București în Dosarul nr. 21.079/2002 al Tribunalului București - Secția comercială.

La apelul nominal lipsește autorul excepției și partea Societatea Comercială "Omnico" - S.R.L. din București, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Președintele dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 251C/2003 și nr. 295C/2003. La apelul nominal în aceste dosare se constată, de asemenea, lipsa părților, Petre Sipciu și Ștefan Romeu Simionescu, respectiv Societatea Comercială "Fabi Mod" - S.R.L. din Constanța și Societatea Comercială "Maximilian Shoes" - S.R.L. din Timișoara, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Din oficiu, Curtea pune în discuție problema conexării celor trei cauze, având în vedere că în toate aceste dosare obiectul excepției de neconstituționalitate poartă asupra aceluiași act normativ.

Reprezentantul Ministerului Public arată că nu se opune conexării.

Curtea, în temeiul

art. 16 din Legea nr. 47/1992 , republicată, coroborat cu art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 295C/2003 și nr. 251C/2003 la Dosarul nr. 225C/2003.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca fiind inadmisibilă în privința

art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

și ca fiind neîntemeiată în privința celorlalte articole criticate de autorii excepției. Arată că dispozițiile art. 4 alin. (1) au fost abrogate expres prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 142/2002 , iar asupra celorlalte prevederi din

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, constatând că acele texte sunt constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 31 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 21.079/2002, Tribunalul București - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2), art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4) și ale

art. 8 și 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , cu modificările ulterioare, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ager Business Tech" - S.A. din București într-o cauză având ca obiect o cerere pentru emiterea ordonanței cu somația de plată.

Prin Încheierea din 21 februarie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 281/2003, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4, 6, 8, 9, 10 și 11^1 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , excepție ridicată de Petre Sipciu într-o cauză având ca obiect recursul declarat împotriva unei sentințe de respingere a cererii în anulare.

Prin Încheierea din 9 iunie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 4.308/COM/2003, Tribunalul Timiș - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 4 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , excepție ridicată prin cererea în anulare de Societatea Comercială "Fabi Mod" - S.R.L. din Constanța.

În motivarea excepției, autorii acesteia susțin, în esență, următoarele:

- dispozițiile art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2) și ale art. 6 alin. (1) și (2) contravin prevederilor art. 24 alin. (1), art. 41 alin. (1) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, întrucât posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului de proprietate;

- dispozițiile art. 1 alin. (2) contravin prevederilor art. 41 alin. (1) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, deoarece prevăd actualizarea majorărilor și penalităților cu rata inflației, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru;

- dispozițiile art. 6 alin. (4) contravin prevederilor art. 24 alin. (1), art. 41 alin. (1) și ale art. 135 alin. (1) și (6) din Constituție, având în vedere că înmânarea de îndată a ordonanței echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a se administra orice probe;

- dispozițiile art. 8 alin. (1) contravin prevederilor art. 24 alin. (1) și ale art. 125 alin. (3) din Constituție, întrucât de face trimitere la exercitarea unei căi de atac sau a unei acțiuni în justiție de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește numai competența, iar nu și conținutul cererii în anulare, precum și limitele în care poate fi atacată ordonanța emisă de judecător;

- dispozițiile art. 10 alin. (1) și (2) contravin prevederilor art. 24 alin. (1) și ale art. 125 alin. (3) din Constituție, întrucât nu exclud posibilitatea formulării contestației la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii în anulare;

- dispozițiile art. 11^1 , care prevăd că hotărârile date în baza ordonanței nu au autoritate de lucru judecat între părți, nu sunt corelate cu reglementările din Codul de procedură civilă și din Codul civil. Debitorul nu își poate exercita dreptul la apărare până la începerea executării silite, când pentru a putea cere suspendarea executării, pe calea contestației la executare, va trebui să depună, pe lângă plata taxei de timbru, și o importantă cauțiune, fapt ce îngrădește accesul la justiție.

Tribunalul București - Secția comercială apreciază că excepția ridicată nu este întemeiată, deoarece prin procedura specială, reglementată de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

nu sunt încălcate principiile și drepturile consacrate de Constituție, iar alături de această procedură specială există un "ansamblu de instituții procedurale la care părțile pot apela, de la caz la caz: acțiunea de drept comun, contestația la executare etc". Invocă și jurisprudența constantă în acest sens a Curții Constituționale, exemplificată cu deciziile nr. 30/2003, nr. 109/2003 sau nr. 162/2003.

Tribunalul București - Secția a III-a civilă apreciază că

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

"instituie o procedură sumară, așa încât examinarea justeței pretențiilor deduse judecății se realizează într-o anumită măsură doar sub aspect formal, fără posibilitatea administrării de probatorii pertinente și utile cauzei, totodată, unele prevederi din acest act normativ venind în contradicție cu dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Codului civil sau cu prevederile constituționale care garantează dreptul la apărare și accesul liber la justiție".

Tribunalul Timiș - Secția comercială, contrar dispozițiilor

art. 23 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu și-a exprimat opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, cu privire la Dosarul nr. 251C/2003 s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul consideră că nici una dintre dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 5/2001

nu este contrară prevederilor constituționale. Reglementarea criticată a fost elaborată pentru a oferi creditorilor o procedură rapidă și mai puțin costisitoare în vederea obținerii titlurilor executorii, iar scopul acestei reglementări este de a simplifica demersul jurisdicțional și de a asigura celeritatea soluționării litigiilor și nicidecum acela de a complica procedura sau de a încălca anumite drepturi consacrate constituțional.

Avocatul Poporului arată că prin dispozițiile art. 4 alin. (2) și ale art. 6 din ordonanță nu se încalcă dreptul la apărare, deoarece aceste texte nu conțin nici o dispoziție expresă de limitare a mijloacelor de probă, urmând a se aplică dreptul comun în materie, după cum a statuat și Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 109/2003 . Cerința depunerii cauțiunii prevăzute de art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă, care rezultă din art. 10 alin. (2) din ordonanță, nu îngrădește accesul liber la justiție, drept al cărui exercițiu poate fi supus și unor condiționări, în conformitate cu cele statuate prin

Decizia Curții Constituționale nr. 8/2003 . De asemenea, nu se poate reține, pentru aceleași motive, nici neconformitatea dispozițiilor art. 4, 6 și 10 din ordonanță cu normele internaționale privitoare la un proces echitabil. Autorii excepției nu indică textele din Constituție cu care ar fi în neconcordanță art. 8, 9 și 11^1 din ordonanță, în această privință excepția fiind nemotivată. În concluzie, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției îl constituie dispozițiile art. 1 alin. (1) și (2),

art. 4, 6, 8, 9, 10 și 11^1 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iunie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, modificată și completată prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 142/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 5 noiembrie 2002. Aceste dispoziții legale au următoarea redactare:

- Art. 1. - "(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

(2) Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.";

- Art. 4. - "(2) În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată.

(3) La citația pentru debitor se vor anexa în copie cererea creditorului și actele depuse de acesta în susținerea cererii.

(4) În citație se va face mențiunea că până cel mai târziu în ziua fixată pentru înfățișare debitorul poate să depună întâmpinare, precum și actele ce pot contribui la soluționarea cererii.";

- Art. 6. - "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată."

(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înțelegerii părților.

(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.";

- Art. 8. - "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în prima instanță.

(3) Cererea în anulare se depune la instanța unde funcționează judecătorul care a dat ordonanța. Aceasta, dacă nu constată propria competență, va trimite dosarul instanței competente potrivit alin. (2).

(4) Dacă instanța învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța, pronunțând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.

(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare poate fi atacată cu recurs în termen de 10 zile de către debitor. Recursul se judecă în termen de 30 de zile.";

- Art. 9. - "(1) Ordonanța de admitere în tot sau în parte a cererii creditorului, împotriva căreia nu a fost introdusă cerere în anulare potrivit art. 8, este irevocabilă.

(2) La cererea creditorului ordonanța prevăzută la alin. (1) sau, după caz, ordonanța împotriva căreia a fost introdusă cererea în anulare prevăzută la art. 8, care însă a fost respinsă prin hotărâre rămasă irevocabilă prin nerecurare ori prin respingerea recursului, va fi învestită cu formulă executorie, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă. Astfel învestită, ordonanța constituie titlu executoriu, care se eliberează creditorului. Totodată titlul, în copie, se comunică și debitorului.";

- Art. 10. - "(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă."

(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului.";

- Art. 11^1. - "(1) Ordonanța privind somația de plată nu are autoritate de lucru judecat cu privire la fondul raporturilor juridice dintre părți.

(2) Prevederile art. 338 din Codul de procedură civilă se aplică în mod corespunzător."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate sunt contrare următoarelor prevederi constituționale și reglementări internaționale:

- Art. 21. - "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime."

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";

- Art. 41 alin. (1): "Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.";

- Art. 125 alin. (3): "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege.";

- Art. 135 alin. (1) și (6): (1) Statul ocrotește proprietatea." [...]

(6) Proprietatea privată este, în condițiile legii, inviolabilă.";

- Art. 6 pct. 1 teza întâi din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin

Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, conform căreia: "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa."

Examinând excepția de neconstituționalitate și conținutul dispozițiilor legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, Curtea reține următoarele:

I. Alineatul (1) al

art. 4 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

a fost expres abrogat prin

art. I pct. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 142/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 804 din 5 noiembrie 2002. Astfel, potrivit dispozițiilor

art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepția ridicată este inadmisibilă, situație în care, conform prevederilor alin. (6) al aceluiași articol, instanța judecătorească trebuia să o respingă printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională.

II.

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

instituie o procedură specială și accelerată, derogatorie de la normele procedurii civile, pentru a asigura recuperarea într-un timp cât mai scurt a creanțelor. Acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă, utilizabile în prima fază la înscrisuri, completate cu explicațiile și lămuririle date de părți. Potrivit art. 1 alin. (1) din ordonanță, această procedură se aplică doar în cazul "creanțelor certe, lichide, exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege [...]". Întrucât ordonanța cu somația de plată, ce urmează a fi emisă de judecător, se va referi doar la obligații de plată a unor sume de bani rezultate din înscrisuri însușite de părți, este justificată cerința ca dovada acestora să se facă prin înscrisuri. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun. Limitarea este deopotrivă valabilă pentru ambele părți, ele având condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare.