Decizia nr. 411/2003

Nicolae Popa - președinte

Costică Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Lucian Stângu - judecător

Ioan Vida - judecător

Aurelia Popa - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2001 , excepție ridicată de Sorin Hertea în Dosarul nr. 905/CA/2003 al Curții de Apel Constanța - Secția contencios administrativ.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate. Se arată că dispozițiile Constituției revizuite nu privesc actele normative adoptate anterior intrării sale în vigoare. Totodată, se apreciază că, în ceea ce privește aplicarea art. 21 alin. (4) din Constituția revizuită și republicată, partea poate opta asupra modalității de a se adresa justiției. În momentul în care a ales însă calea administrativ-jurisdicțională, aceasta este obligată să o urmeze.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 3 iulie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 905/CA/2003, Curtea de Apel Constanța - Secția contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001 , excepție ridicată de Sorin Hertea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textul criticat încalcă dreptul la liberul acces în justiție, prevăzut de art. 21 alin. (2) din Constituție, și obligația respectării Constituției și a legilor, prevăzută de art. 51 din Constituție, "în măsura în care este interpretat în sensul că nu pot fi atacate la instanța de contencios administrativ decât deciziile emise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, nu și actele de constatare sau celelalte acte care pot fi atacate doar prin procedura prevăzută de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001 , modificată prin

Legea nr. 506 din 4 octombrie 2001 ". Se arată de către autorul excepției că problema care se pune "vizează interpretarea normei juridice, deoarece, dacă prevederile respective sunt interpretate în sensul că nu pot fi atacate actele administrative pentru contestarea cărora legiuitorul a instituit procedura specială, prin adoptarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2001 , rezultă că dreptul persoanei vizate de acte de acest gen de a le contesta direct, nemijlocit, în instanță este anulat. Or, art. 21 din Constituție instituie principiul liberului acces la justiție, principiu ce ar fi nesocotit printr-o astfel de interpretare a prevederilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001 , modificată".

În concepția autorului excepției, "trebuie avut în vedere însă că scopul urmărit de persoana care apelează la această procedură specială și scopul vizat de legiuitorul însuși îl reprezintă anularea actelor administrative prin care se stabilesc impozite sau alte taxe ce sunt datorate în întregime sau parțial, nu anularea actelor jurisdicționale emise de direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului de stat județene în soluționarea contestațiilor formulate împotriva actelor administrative".

De asemenea, autorul excepției arată că "procedura instituită de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001 , modificată, se completează cu prevederile

Legii nr. 29/1990 , care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ", lege care "stabilește că obiectul acțiunii în justiție îl reprezintă anularea actului administrativ și nu anularea soluției date de autoritatea emitentă".

Curtea de Apel Constanța - Secția contencios administrativ consideră că excepția este nefondată, întrucât introducerea căii administrative de atac, prealabil învestirii instanței, "nu este de natură a conduce la concluzia că, prin aceasta, s-ar încălca dispozițiile art. 21 din Constituția României".

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază că excepția este neîntemeiată. Se argumentează, în acest sens, că, potrivit art. 1 din ordonanța criticată "toate categoriile de acte de natură fiscală [...] enumerate [...] au asigurate, potrivit ordonanței de urgență, atât căile jurisdicționale administrative de atac, cât și căile de atac în contencios administrativ".

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001

sunt constituționale.

În ceea ce privește critica de neconstituționalitate prin care se susține încălcarea dispozițiilor art. 21 din Constituție, Avocatul Poporului arată că aceasta este neîntemeiată, deoarece prevederile criticate asigură tocmai accesul la justiție după parcurgerea procedurilor administrativ-jurisdicționale. Referitor la legitimitatea constituțională a unor astfel de proceduri prealabile, în punctul de vedere al Avocatului Poporului se menționează jurisprudența Curții Constituționale, potrivit căreia existența unei proceduri prealabile administrativ-jurisdicționale este acceptată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului.

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 51 din Constituție, Avocatul Poporului arată că susținerile autorului excepției "sunt nerelevante pentru soluționarea excepției de față, neavând incidență în cauză".

Potrivit acestui punct de vedere, "în realitate, ceea ce a determinat ridicarea excepției este modul de aplicare, de către instanța de judecată a dispozițiilor legale criticate".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13 din 26 ianuarie 2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 62 din 6 februarie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506 din 4 octombrie 2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 648 din 16 octombrie 2001. Textul criticat pentru neconstituționalitate are următorul cuprins: "Deciziile direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, precum și deciziile Ministerului Finanțelor Publice pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă. Judecata se face în regim de urgență, cu participarea reprezentantului Ministerului Public".

Critica de neconstituționalitate constă în susținerea că textul menționat încalcă principiul liberului acces în justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, și obligația respectării Constituției și a legilor, prevăzută de art. 51 din Constituție, devenit, după revizuirea și republicarea Constituției, art. 1 alin. (5), în măsura în care este interpretat în sensul "că pot fi atacate la instanța de contencios administrativ numai deciziile emise de direcțiile generale de finanțe publice și controlului de stat județene sau a municipiului București, nu și actele administrative care stabilesc impozite și alte taxe ale căror cuantum sau existență se contestă".

Cele două texte constituționale invocate în susținerea excepției sunt prevăzute în Constituția României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, și au următorul cuprins:

- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.

(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.

(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";

- Art. 1 alin. (5): "În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."

Autorul excepției a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor alin. (1) al

art. 12 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001 , determinat de faptul că în prima instanță acțiunea sa a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu a făcut dovada că s-a adresat anterior organelor administrative prevăzute de lege.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Referitor la dispozițiile legale privind instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale, Curtea Constituțională s-a pronunțat, de principiu, prin

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69/1994, stabilind că "este de competența exclusivă a legiuitorului de a institui asemenea proceduri, destinate, în general, să asigure soluționarea mai rapidă a unor categorii de litigii, descongestionarea instanțelor judecătorești de cauzele ce pot fi rezolvate pe această cale, evitarea cheltuielilor de judecată". În aceste condiții, Curtea a reținut că "procedura administrativ-jurisdicțională constituie o măsură de protecție care, deci, nu poate avea ca scop, în nici un mod, limitarea accesului la justiție". Concluzia instanței de contencios constituțional a fost în mod constant în sensul că "Instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut de art. 21 din Constituție privind liberul acces la justiție, cât timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești".

Jurisprudența Curții Constituționale este conformă cu cea a Curții Europene a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în cauza "Le Compte, Van Leuwen și De Meyere contra Belgiei, 1981", a stabilit: "Rațiuni de flexibilitate și eficiență, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative sau profesionale [...]; un asemenea sistem poate fi reclamat de tradiția juridică a mai multor state membre ale Consiliului Europei."

Pe de altă parte, Curtea reține că, în măsura în care o astfel de procedură prealabilă este prevăzută de lege ca obligatorie, aceasta trebuie urmată, în temeiul obligației prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituție. Caracterul facultativ al jurisdicției speciale administrative prevăzut de art. 21 alin. (4) din Constituție, nou-introdus, după revizuirea Constituției, nu poate constitui temei pentru susținerea neconstituționalității textului de lege criticat, pentru că dispozițiile constituționale nou-introduse nu sunt aplicabile situațiilor anterioare intrării în vigoare a Constituției revizuite, în baza principiului constituțional al neretroactivității legilor. De altfel, caracterul facultativ, prevăzut în prezent de Constituție, permite celui îndreptățit să se adreseze fie organului administrativ-jurisdicțional, fie direct instanței de judecată. O dată aleasă însă calea administrativ-jurisdicțională, aceasta trebuie urmată până la capăt, după care, în condițiile legii, partea se poate adresa instanței de judecată în temeiul dreptului de acces la justiție prevăzut de art. 21 din Constituție. În speță însă Curtea reține că, anterior revizuirii Constituției, procedura jurisdicțional-administrativă era obligatorie, conform legii. Este evident, în același timp, că instanța de judecată având competența să se pronunțe asupra deciziilor pronunțate de organul administrativ cu atribuții jurisdicționale, în final se pronunță asupra actului pe care persoana nemulțumită l-a contestat în fața acestor organe administrativ-jurisdicționale.

Textul criticat a mai format obiectul controlului de constituționalitate. Prin

Decizia nr. 119 din 11 aprilie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 8 iulie 2002,

Decizia nr. 266 din 16 octombrie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 3 decembrie 2002, și

Decizia nr. 7 din 14 ianuarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 191 din 26 martie 2003, Curtea Constituțională a respins excepțiile de neconstituționalitate ca nefondate.

Față de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituția României, republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2001

privind soluționarea contestațiilor împotriva măsurilor dispuse prin actele de control sau de impunere întocmite de organele Ministerului Finanțelor Publice, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 506/2001 , excepție ridicată de Sorin Hertea în Dosarul nr. 905/CA/2003 al Curții de Apel Constanța - Secția contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 4 noiembrie 2003.