Decizia nr. 592/2021

Valer Dorneanu

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Marian Enache

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Marieta Safta

- prim-magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria Eleonora Centea.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Remus Dorin Ungureanu în Dosarul nr. 4.883/99/2018/a1.1 al Tribunalului Iași - Secția penală. Cauza formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.202D/2018.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca inadmisibilă, invocând și jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 20 iulie 2018 pronunțată în Dosarul nr. 4.883/99/2018/a1.1, Tribunalul Iași - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Remus Dorin Ungureanu într-o cauză având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive dispuse în privința inculpaților.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se arată că termenul de 5 zile reglementat prin textul criticat nu poate fi decât unul imperativ și că interpretarea acestui termen ca fiind de recomandare încalcă dispozițiile constituționale și convenționale invocate în prezenta cauză. Prin urmare, se susține că încălcarea termenului respectiv implică decăderea procurorului din exercițiul dreptului de a propune măsurile prevăzute la

art. 330 din Codul de procedură penală

și nulitatea actului făcut peste termen, potrivit dispozițiilor

art. 268 alin. (1) din același cod . Este invocată

Decizia Curții Constituționale nr. 336 din 30 aprilie 2015

și se susține că, pentru identitate de rațiune, prevederile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

trebuie declarate ca fiind constituționale numai în măsura în care nerespectarea termenului „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei arestării preventive“ atrage incidența

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală . Se arată că rațiunea acestui termen este aceea de a pune pe poziții de egalitate acuzarea și apărarea, pentru ca, în acest interval de timp, să poată fi judecate atât cererea de prelungire a arestării preventive, cât și eventuala contestație a procurorului. Se mai susține că, pentru aceste motive, nerespectarea termenului prevăzut de dispozițiile legale criticate creează o situație de inechitate procesuală.

6.

Tribunalul Iași - Secția penală opinează că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că, deși dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

prevăd un termen regresiv, de 5 zile, asemănător cu cel reglementat la

art. 235 alin. (1) din același cod , articol în privința căruia Curtea a pronunțat

Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 , problemele ridicate sunt sensibil diferite, nerespectarea acestui termen nefiind de natură să atragă nulitatea absolută a actelor emise peste termen și decăderea procurorului din dreptul de a trimite în judecată inculpatul. Se susține că nerespectarea termenului anterior menționat poate determina cel mult decăderea procurorului din dreptul de a formula propunerile prevăzute la

art. 330 din Codul de procedură penală . Se arată că, admițând această soluție juridică, în termenul prevăzut la

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , judecătorul de cameră preliminară are obligația verificării din oficiu a legalității și temeiniciei măsurii preventive înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului. Se mai susține că nu poate fi ignorat faptul că rațiunile pentru care legiuitorul a prevăzut termenul reglementat la

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt similare cu cele care au stat la baza reglementării termenului prevăzut la

art. 235 alin. (1) din același cod

și că ele au în vedere garantarea dreptului la apărare al inculpatului și stabilirea unui cadru procesual în acord cu dispozițiile

art. 124 din Constituție.

7.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

8.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992,

reține următoarele:

9.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2, 3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

10.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Când procurorul dispune trimiterea în judecată a inculpatului față de care s-a dispus o măsură preventivă, rechizitoriul, împreună cu dosarul cauzei, se înaintează judecătorului de cameră preliminară de la instanța competentă, cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia.“

11.

În susținerea neconstituționalității normelor criticate se invocă dispozițiile constituționale ale

art. 16

referitoare la egalitatea în drepturi, ale

art. 21 alin. (3)

cu privire la dreptul la un proces echitabil și ale

art. 24

referitoare la dreptul la apărare, precum și prevederile

art. 6 paragraful 3 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.

12.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra aceluiași text de lege, în raport cu critici similare. În acest sens sunt

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 437 din 10 iunie 2016,

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 16 iunie 2016,

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 572 din 28 iulie 2016,

Decizia nr. 698 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 6 martie 2017,

Decizia nr. 702 din 29 noiembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 19 aprilie 2017,

Decizia nr. 729 din 6 decembrie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 137 din 23 februarie 2017,

Decizia nr. 53 din 2 februarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 11 mai 2017,

Decizia nr. 155 din 14 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 22 mai 2017, și

Decizia nr. 144 din 27 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 467 din 6 iunie 2018, prin care Curtea a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate astfel formulată.

13.

Prin jurisprudența invocată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 , Curtea, făcând trimitere la

Decizia nr. 145 din 17 martie 2016

și la

Decizia nr. 251 din 5 mai 2016 , a constatat că termenul prevăzut de dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

are aceeași natură juridică cu cel prevăzut de

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală , fiind un termen peremptoriu, dar, spre deosebire de situația avută în vedere la pronunțarea

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 235 alin. (1) din Codul de procedură penală , când instanța de contencios constituțional a intervenit pe fondul unei practici judiciare cvasiunanime și de durată - aparținând inclusiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a dat textului valențe neconstituționale -, în cauzele deduse judecății nu se putea vorbi de o atare interpretare a dispozițiilor de lege criticate, interpretare care să fie, în același timp, ulterioară publicării deciziei mai sus menționate. Prin urmare, Curtea a reținut că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , care pune în discuție o problemă de interpretare și aplicare a legii, ce trebuie să aparțină instanțelor judecătorești, trebuie respinsă, ca inadmisibilă (paragraful 17 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

14.

Totodată, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

sunt clare, precise și previzibile, îndeplinind condițiile referitoare la calitatea legii, și că nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut în cuprinsul acestora, prin sintagma „cu cel puțin 5 zile înainte de expirarea duratei acesteia“, este de natură să cauzeze o vătămare procesuală, concretizată în încălcarea dreptului fundamental la apărare al inculpatului supus măsurii preventive, așa încât sunt incidente normele procesual penale ale

art. 268 alin. (1) din Codul de procedură penală , sancțiunea pentru nerespectarea acestui termen fiind decăderea organelor judiciare competente din exercițiul dreptului de a proceda la prelungirea măsurii preventive în cauză și nulitatea absolută a actului făcut peste termen (paragraful 18 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

15.

De asemenea, Curtea a constatat că, dacă în privința normei de referință, și anume Constituția, Curtea este unica autoritate jurisdicțională care are competența de a o interpreta, în privința normelor supuse controlului de constituționalitate, interpretarea este realizată de instanțele judecătorești, conform

art. 126 alin. (1) din Constituție

(paragraful 19 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ). Așadar, pentru determinarea conținutului normativ al normei supuse controlului de constituționalitate, Curtea a reținut că trebuie să țină seama de modul în care aceasta este interpretată în practica judiciară. S-a arătat, în acest sens, că interpretarea legilor este operațiunea rațională, indispensabilă în procesul aplicării și respectării acestora, având ca scop clarificarea înțelesului normelor juridice sau a câmpului lor de aplicare (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.560 din 7 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 139 din 24 februarie 2011), iar, în procesul de soluționare a cauzelor cu care au fost învestite, această operațiune este realizată de instanțele judecătorești, în mod necesar, prin recurgerea la metodele interpretative. Interpretarea astfel realizată indică instanței constituționale înțelesul normei juridice supuse controlului de constituționalitate, obiectivizându-i și circumscriindu-i conținutul normativ. În vederea atingerii acestei finalități, interpretarea dată normelor juridice trebuie să fie una general acceptată, aceasta putându-se realiza fie prin pronunțarea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a unor hotărâri prealabile sau în soluționarea unor recursuri în interesul legii, fie printr-o practică judiciară constantă (a se vedea paragrafele 29 și 30 din

Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 12 februarie 2016). Or, în cauza dedusă judecății, Curtea a constatat că în privința modului de interpretare a normei juridice supuse controlului de constituționalitate nu au fost pronunțate nici hotărâri prealabile, nici hotărâri în soluționarea unor recursuri în interesul legii, care să contravină dispozițiilor Legii fundamentale, iar, cu privire la practica judiciară existentă, a constatat că aceasta nu se caracterizează printr-o cvasiunanimitate care să plaseze interpretarea textului criticat în afara cadrului și a limitelor

Constituției . În acest context, Curtea a reținut că faptul că, în practică, unele instanțe judecătorești interpretează, în mod izolat, termenul prevăzut la

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală

ca fiind unul de recomandare, și nu unul imperativ și pe această bază factuală se solicită Curții Constituționale pronunțarea unei decizii similare

Deciziei nr. 336 din 30 aprilie 2015 , nu relevă decât o chestiune de greșită interpretare și aplicare a legii, care poate fi remediată prin recurgerea la controlul judiciar. S-a arătat că întotdeauna controlul de constituționalitate vizează conținutul normativ al normei juridice, astfel cum acesta este stabilit printr-o interpretare generală și continuă la nivelul instanțelor judecătorești, neputând fi efectuat asupra conținutului normei juridice rezultat din interpretările eronate și izolate ale unor instanțe judecătorești. Prin urmare, controlul de constituționalitate poate viza norma astfel cum aceasta este interpretată, în mod continuu, printr-o practică judiciară constantă, prin hotărâri prealabile și prin hotărâri pronunțate în recursuri în interesul legii, atunci când acestea contravin dispozițiilor Legii fundamentale, însă competența Curții Constituționale este, de asemenea, angajată atunci când există o practică judiciară divergentă și continuă, fără a fi izolată, în care una dintre interpretările date normei în cauză este contrară exigențelor

Constituției . Cu alte cuvinte, criteriul fundamental pentru determinarea competenței Curții Constituționale de a exercita controlul de constituționalitate asupra unei interpretări a normei juridice este caracterul continuu al acestei interpretări, respectiv persistența sa în timp, în cadrul practicii judiciare, așadar existența unei practici judiciare care să releve un anumit grad de acceptare la nivelul instanțelor. De aceea, Curtea a constatat că este abilitată să intervină atunci când este sesizată

cu privire la existența unei practici unitare/neunitare de interpretare și aplicare a legii de natură a încălca exigențele

Constituției , iar interpretările izolate, vădit eronate, nu pot face obiectul controlului de constituționalitate, ci al controlului judecătoresc (paragraful 20 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

16.

Prin urmare, Curtea a reținut că nu are competența de a elimina, pe calea controlului de constituționalitate, din conținutul normativ al textului, o anumită interpretare izolată și vădit eronată a acestuia, legislația în vigoare oferind alte remedii procesuale ce au ca scop interpretarea unitară a normelor juridice. S-a statuat că acceptarea unui punct de vedere contrar ar echivala cu încălcarea competenței instanțelor judecătorești, iar Curtea și-ar aroga competențe specifice acestora, transformându-se din instanță constituțională în una de control judiciar (paragraful 21 din

Decizia nr. 276 din 10 mai 2016 ).

17.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția de respingere ca inadmisibilă pronunțată de Curte prin deciziile menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

18.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 207 alin. (1) din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Remus Dorin Ungureanu în Dosarul nr. 4.883/99/2018/a1.1 al Tribunalului Iași - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Iași - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 30 septembrie 2021.