Decizia nr. 106/2022

Articolul 68

alin. (2) din Codul de procedură penală : „Abținerea sau recuzarea judecătorului care face parte din completul de judecată se soluționează de un alt complet de judecată.“;

–

Articolul 41

alin. (2) din Legea nr. 304/2004 : „Componența secțiilor și completelor specializate se stabilește de colegiul de conducere al instanței, în raport cu volumul de activitate, ținându-se seama de specializarea judecătorului.“

18.

În susținerea neconstituționalității prevederilor

art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală

se invocă dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (5)

privind principiul supremației

Constituției , ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției și ale

art. 126 alin. (2)

potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege. Cu privire la dispozițiile

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

se invocă dispozițiile constituționale ale

art. 1 alin. (3) și (5)

privind principiul supremației

Constituției , ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, ale

art. 73 alin. (3) lit. l)

privind reglementarea prin lege organică a organizării și funcționării Consiliului Superior al Magistraturii, a instanțelor judecătorești, a Ministerului Public, ale

art. 124

alin. (2)

privind înfăptuirea justiției, ale

art. 126 alin. (1)

potrivit căruia justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, ale

art. 126 alin. (2)

potrivit căruia competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege și ale

art. 126 alin. (4)

potrivit căruia compunerea Înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică. Se invocă, totodată, dispozițiile constituționale ale

art. 11 alin. (1) și (2)

privind dreptul internațional și dreptul intern și ale

art. 20

referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la

art. 6 paragraful 1

referitor la dreptul la un proces echitabil,

art. 19

privind înființarea Curții Europene a Drepturilor Omului,

art. 32

privind competența Curții Europene a Drepturilor Omului și

art. 46 privind caracterul definitiv al hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală , Curtea reține că, analizând critici similare celor formulate în prezenta cauză, a pronunțat

Decizia nr. 163 din 9 martie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 475 din 6 mai 2021, prin care a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile menționate anterior sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

20.

În considerentele deciziei precitate, în prealabil, Curtea a observat că, în esență, recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății. Curtea a observat că reglementarea criticată se circumscrie domeniului de reglementare a procedurii de judecată, care, potrivit dispozițiilor

art. 126 alin. (2) din Constituție , este atributul exclusiv al legiuitorului. Regulile de procedură instituite prin reglementarea criticată se justifică prin intenția legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiție, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ținându-se seama și de interesele legitime ale celorlalte părți, nu numai de cele ale părții care a formulat cererea de recuzare ( Decizia nr. 366 din 28 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 12 august 2019, paragraful 21).

21.

Referitor la pretinsa încălcare a

art. 1 alin. (5) din Constituți e, instanța de control constituțional a observat că semnificația noțiunii de previzibilitate depinde într-o mare măsură de conținutul textului despre care este vorba și de domeniul pe care îl acoperă, precum și de numărul și de calitatea destinatarilor săi. Având în vedere principiul aplicabilității generale a legilor, Curtea de la Strasbourg a reținut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, iar nevoia de elucidare a punctelor neclare și de adaptare la circumstanțele schimbătoare va exista întotdeauna. În acest context, Curtea a subliniat că normele de procedură criticate nu trebuie interpretate în mod singular, disparat, ci trebuie avută în vedere o coroborare a acestora cu întreg cadrul legislativ în materie. În acest sens sunt și prevederile

art. 110 alin. (1) din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești , astfel cum a fost aprobat prin

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015 , potrivit cărora „Incidentele procedurale referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată se vor soluționa de completul cu numărul imediat următor, care judecă în aceeași materie. Dacă în materia respectivă nu mai există decât un singur complet de judecată, incidentele procedurale referitoare la toți membrii completului se vor soluționa de acesta. Dacă nu mai există un complet care

judecă în acea materie, incidentele vor fi soluționate de completul din materia și după regulile stabilite de colegiul de conducere al instanței“ ( Decizia nr. 366 din 28 mai 2019 , precitată, paragraful 24).

22.

Întrucât soluția și considerentele menționate se referă la aceeași soluție legislativă, nefiind relevant, din această perspectivă, faptul că norma care o consacră este cuprinsă într-un alt text de lege, Curtea a considerat că decizia de respingere a excepției de neconstituționalitate și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în cauza în care a fost invocată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală , în temeiul

art. 147 alin. (4) din Constituție .

23.

Totodată, Curtea a reținut, în

Decizia nr. 163 din 9 martie 2021 , precitată, că principiul distribuirii aleatorii a cauzelor stă la baza desfășurării activității de judecată, fiind reglementat ca atare în

art. 11 din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora „Activitatea de judecată se desfășoară cu respectarea principiilor distribuirii aleatorii a dosarelor și continuității, cu excepția situațiilor în care judecătorul nu poate participa la judecată din motive obiective“. Potrivit

art. 53 alin. (1)

din același act normativ, „Repartizarea cauzelor pe complete de judecată se face în mod aleatoriu, în sistem informatizat“.

24.

Interpretând noțiunea de „cauză“, cuprinsă în dispozițiile

art. 53 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 , Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, de exemplu, prin Decizia nr. 5.103/2011, că aplicarea metodei de interpretare logico-sistematică a legii conduce la concluzia că noțiunea de cauză se referă la litigiile de fond, iar nu și la incidentele ivite în cursul soluționării acestora, precum recuzarea judecătorilor. Doctrina procesual civilă definește abținerea și recuzarea drept incidente procedurale privind compunerea sau constituirea instanței învestite cu soluționarea unui litigiu, fără a le conferi identitatea unui proces de sine stătător. În același sens, Curtea Constituțională a reținut prin

Decizia nr. 366 din 28 mai 2019 , precitată, paragraful 23, că cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei.

25.

Cu privire la conținutul noțiunii de „repartizare aleatorie“, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a reținut, în Decizia nr. 5.103/2011, că repartizarea cauzelor în mod aleatoriu este o normă de organizare judiciară cu rang de principiu, instituită prin

art. 11

și

53 din Legea nr. 304/2004

cu scopul de a conferi o garanție în plus independenței funcționale a judecătorului și imparțialității actului de justiție, principala modalitate de repartizare aleatorie fiind cea informatică.

Articolul 139

din aceeași lege

delegă însă Consiliului Superior al Magistraturii atribuția de a adopta norme secundare în vederea organizării executării legii și îi conferă o anumită marjă de apreciere în acest sens, de vreme ce prin regulamentul de ordine interioară adoptat de Consiliul Superior al Magistraturii se stabilesc modul și criteriile de repartizare a cauzelor pe complete de judecată, în vederea asigurării respectării principiilor distribuției aleatorii și continuității. Dreptul de apreciere pe care legea îl conferă autorității emitente este menit să asigure normelor administrative de organizare a instanțelor acea flexibilitate necesară asigurării interesului public al bunei înfăptuiri a justiției, care, pe lângă principiul enunțat în

art. 11 din Legea nr. 304/2004 , este guvernată de o serie de alte garanții ale dreptului la un proces echitabil, consacrat în instrumente juridice interne și internaționale, garanții între care se numără și termenul rezonabil, care ar putea fi afectat prin aplicarea rigidă a repartizării aleatorii, exclusiv în sistem informatic, pentru orice tip de cerere accesorie sau incidentală ivită în cursul unui litigiu.

26.

Considerentele citate se referă la interpretarea și aplicarea legii realizate de o instanță de judecată, iar nu, în sine, la constituționalitatea dispozițiilor legale. Curtea a apreciat însă că sunt relevante în cauză, deoarece raționamentul logico-juridic pe care îl enunță este deopotrivă aplicabil în evaluarea constituționalității dispozițiilor criticate în fața Curții Constituționale, câtă vreme exprimă justul echilibru pe care legiuitorul, în aplicarea dispozițiilor constituționale ale

art. 124

- Înfăptuirea justiției și ale

art. 126 -

Instanțele judecătorești, trebuie să îl asigure în privința respectării tuturor principiilor care guvernează activitatea instanțelor judecătorești. Astfel, niciunul dintre aceste principii nu trebuie interpretat și aplicat rigid, ad absurdum, întrucât ar fi în detrimentul respectării celorlalte principii incidente și al înfăptuirii justiției în ansamblu.

27.

În concret, repartizarea aleatorie în sistem informatizat a tuturor incidentelor ivite în cursul soluționării proceselor pe rolul instanțelor judecătorești ar conduce la prelungirea nejustificată sau chiar blocarea activității de judecată. Tocmai de aceea, o anumită flexibilitate este de dorit, câtă vreme nu afectează principiile de înfăptuire a justiției în substanța lor - în speță, câtă vreme nu este pusă în discuție repartizarea aleatorie a litigiilor „de fond“. Or, din acest punct de vedere, Curtea a observat că, potrivit

art. 110 alin. (2)

din

Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 1.375/2015

pentru aprobarea

Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 970 din 28 decembrie 2015, „Dacă în urma soluționării incidentelor procedurale prevăzute la alin. (1) [n.a. referitoare la incompatibilitatea, recuzarea sau abținerea tuturor membrilor completului de judecată] se constată că, din motive prevăzute de lege, completul căruia i-a fost repartizată aleatoriu cauza nu este în măsură să judece, dosarul se repartizează aleatoriu. Dacă mai există un singur complet care judecă în acea materie, cauza se repartizează acestuia“.

28.

În concluzie, Curtea a constatat că lipsa mențiunii exprese a obligației de repartizare aleatorie a soluționării cererilor de abținere sau de recuzare nu determină neconstituționalitatea dispozițiilor

art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală

în raport cu prevederile din Constituție invocate. Redactarea dată de legiuitor permite o abordare flexibilă în privința stabilirii completului de judecată competent să soluționeze aceste cereri, asigurând, totodată, exigențele de imparțialitate a instanței de judecată, prin stabilirea expresă a regulii în sensul că întotdeauna acest complet trebuie să fie „altul“ decât cel din care face parte judecătorul recuzat. În măsura în care, prin acte de aplicare a legii, precum Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, invocat anterior, s-ar încălca dispozițiile legale referitoare la principiile ce guvernează activitatea de judecată, partea interesată le poate contesta la instanțele judecătorești competente.

29.

Întrucât până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele și soluția

Deciziei nr. 163 din 9 martie 2021 , precitată, își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

30.

Cât privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară, Curtea reține că problema de drept a competenței colegiilor de conducere ale curților de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completelor de judecată a mai fost supusă controlului de constituționalitate, Curtea pronunțând deciziile

nr. 71 din 9 februarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 539 din 25 mai 2021, și

nr. 470 din 8 iulie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.164 din 8 decembrie 2021.

31.

Referitor la competența colegiilor de conducere ale curților de apel, ale tribunalelor, ale tribunalelor specializate și ale judecătoriilor de a stabili modalitatea de desemnare a membrilor completelor de judecată, Curtea a reținut, la paragraful 33 al Deciziei

nr. 71 din 9 februarie 2021 , că ceea ce

se critică este însăși ideea de învestire ex lege a acestora cu competența de a stabili compunerea completelor, ceea ce înseamnă că pot opta pentru o anumită modalitate concretă de desemnare a membrilor completelor, tocmai pentru că legea nu reglementează dacă aceasta se face aleatoriu sau prin nominalizare. Or, legiuitorul are opțiunea să stabilească el însuși organul competent să aprobe/să valideze compunerea completelor de judecată sau, din contră, să lase acest aspect în sfera actelor administrative normative. Învestirea/Desemnarea colegiilor de conducere ex lege cu competența de a stabili ele însele compunerea completelor de judecată nu pune nicio problemă de constituționalitate. Curtea nu are competența să cenzureze opțiunea legiuitorului de a stabili la nivelul curților de apel, al tribunalelor sau al judecătoriilor organul competent să aprobe/să valideze compunerea completelor de judecată, iar la nivelul Înaltei Curți de Casație și Justiție să lase stabilirea organului competent în sarcina colegiului de conducere.

32.

Referitor la modul concret de desemnare a membrilor completului, Curtea a reținut că sunt aplicabile mutatis mutandis paragrafele 48 și 51 din

Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 28 februarie 2020. Astfel, ori de câte ori o lege nu reglementează o anumită procedură de aducere la îndeplinire a unei măsuri/finalități prevăzute prin lege, revine actului administrativ normativ să o reglementeze, fără ca un asemenea procedeu să poată fi echivalat cu o adăugare la lege. În situația în care autoritatea administrativă emitentă a stabilit o anumită modalitate de desemnare a membrilor unor complete cu privire la care legea nu dispune nimic, caz în care se încadrează și situația litigioasă analizată, Curtea a constatat că aceasta are o marjă de apreciere ce nu poate fi contestată din perspectiva relației dintre un act de reglementare primar și unul secundar.

33.

La paragraful 35 al Deciziei

nr. 71 din 9 februarie 2021 , Curtea a mai reținut că nu există nicio prevedere constituțională sau vreo exigență rezultată din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completelor să fie realizat în mod direct prin lege. În lipsa unei prevederi legale exprese, rezultă că legiuitorul a acceptat ca un act de reglementare secundară să realizeze acest lucru, ca act de executare a legii. O asemenea modalitate de legiferare nu echivalează cu conferirea de competențe legislative unei autorități administrative, astfel că textul criticat nu contravine

art. 61

și

art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituție .

34.

Curtea a reținut, totodată, la paragraful 36 al Deciziei

nr. 71 din 9 februarie 2021 , că și în privința curților de apel, a tribunalelor, a tribunalelor specializate și a judecătoriilor este aplicabil mutatis mutandis paragraful 57 din

Decizia nr. 27 din 22 ianuarie 2020 , astfel că, dacă legea nu prevede în mod expres ca desemnarea membrilor completelor să se facă prin tragere la sorți sau prin nominalizare expresă, iar actul administrativ cu caracter normativ a reglementat, în lipsa unei dispoziții legale restrictive, una dintre aceste două modalități, înseamnă că această compunere a completului, sub aspectul desemnării membrilor săi, a fost realizată în baza și în temeiul legii, cu alte cuvinte, prin lege. Pentru argumentele de mai sus, Curtea nu a reținut nici încălcarea

art. 21 alin. (3) din Constituție , în componenta sa referitoare la stabilirea prin lege a instanței judecătorești.

35.

Curtea a reținut, totodată, că Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești este un act de reglementare secundară, act de executare a legii. Însă nu se poate susține că dispozițiile criticate conferă unei autorități administrative - Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, care aprobă acest regulament - o competență de legiferare cu privire la compunerea completelor, deoarece nu există nicio prevedere constituțională sau vreo exigență rezultată din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să impună ca modul de desemnare a membrilor completelor să fie realizat în mod direct prin lege.

36.

Cât privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor constituționale ale

art. 124

privind înfăptuirea justiției și ale

art. 126

privind instanțele judecătorești, Curtea a constatat că aceasta nu este întemeiată, deoarece normele de lege criticate vizează reguli privind compunerea completelor de judecată, fără a afecta principiul înfăptuirii justiției în numele legii și cel potrivit căruia competența și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege.

37.

Curtea constată că cele statuate în jurisprudența anterior citată se aplică mutatis mutandis și cu privire la problema de drept a competenței colegiului de conducere al instanței de a stabili componența secțiilor și completelor specializate, în raport cu volumul de activitate și având în vedere specializarea judecătorului.

38.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3,

al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Florin Natu în Dosarul nr. 20.705/197/2016 al Curții de Apel Brașov - Secția penală, de Ovidiu Mazilu în Dosarul nr. 4.416/110/2016 al Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, respectiv de Alexsandru Roșu în Dosarul nr. 52/46/2019 al Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și constată că dispozițiile

art. 68 alin. (2) din Codul de procedură penală

și ale

art. 41 alin. (2) din Legea nr. 304/2004

privind organizarea judiciară sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Brașov - Secția penală, Curții de Apel Bacău - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și Curții de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 martie 2022.