Decizia nr. 1075/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru și ale art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Legea nr. 146/1997 24 iulie 1997 (prevederi anume) privind taxele judiciare de timbru
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Iulia Antoanella Motoc - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Genel International" - S.R.L. din comuna Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 1.263/265/2012 al Judecătoriei Năsăud și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.253D/2012 al Curții Constituționale.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 1 iunie 2012, pronunțată în Dosarul nr. 1.263/265/2012, Judecătoria Năsăud a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Genel International" - S.R.L. din comuna Rebra, județul Bistrița-Năsăud, într-un recurs formulat împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a unei excepții de neconstituționalitate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile
art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997
nu prevăd nicio cale de atac împotriva încheierii privind cererea de reexaminare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, fapt ce încalcă dispozițiile art. 129, raportate la art. 21 alin. (2) și (3) din Constituție.
De asemenea, consideră că prin judecarea cererilor de reexaminare în camera de consiliu, fără citarea părților, se îngrădește accesul la justiție al acestora, întrucât părțile nu cunosc data la care are loc judecata și nici când se împlinesc cele 48 de ore de la pronunțarea încheierii, prevăzute în cuprinsul
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 .
Judecătoria Năsăud apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă prevederile
art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, și ale
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, prevederi ce au următorul cuprins:
-
Articolul 18
din Legea nr. 146/1997 :
"(2) Împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru se poate face cerere de reexaminare, la aceeași instanță, în termen de 3 zile de la data la care s-a stabilit taxa sau de la data comunicării sumei datorate.
(3) Cererea se soluționează în camera de consiliu de un alt complet, fără citarea părților, prin încheiere irevocabilă.";
-
Articolul 29
alin. (5) din Legea nr. 47/1992 : "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile".
În susținerea neconstituționalității acestor prevederi, autorul excepției invocă încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 21 alin. (2) și (3) privind accesul liber la justiție și art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că, în ceea ce privește prevederile
art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997 , prin
Decizia nr. 102 din 9 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 9 martie 2006, a statuat că aceste texte de lege "constituie o normă procedurală care reglementează soluționarea cererii de reexaminare împotriva încheierii de stabilire a taxei de timbru, așadar un incident procedural [...]. În condițiile în care îndiscuție este o chestiune prealabilă, soluționarea acesteia este guvernată de principiul celerității, care ar fi grav afectat prin aplicarea în materie a principiilor oralității și contradictorialității, a obligativității citării părților, ca și a posibilității exercitării unei căi de atac împotriva încheierii de soluționare a cererii de reexaminare".
De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a arătat cu numeroase ocazii că principiul liberului acces la justiție nu echivalează cu accesul la toate structurile judecătorești și la toate gradele de jurisdicție, legiuitorul având competența, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, să instituie reguli de procedură deosebite, în considerarea unor situații speciale.
Referitor la constituționalitatea prevederilor
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constată că s-a pronunțat în numeroase rânduri, de exemplu, prin
Decizia nr. 607 din 15 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006, prin
Decizia nr. 494 din 8 iunie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 536 din 21 iunie 2006, și prin
Decizia nr. 521 din 19 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011, prilej cu care a statuat că "aceste dispoziții sunt norme de procedură, pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice în vederea selectării doar a acelor excepții de neconstituționalitate care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Deci, această procedură face posibilă doar pronunțarea în situațiile date asupra oportunității sesizării Curții Constituționale, instanța de judecată având rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți".
De asemenea, prin
Decizia nr. 1.512 din 18 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 73 din 28 ianuarie 2011, Curtea a constatat că "natura imperativă a termenului de 48 de ore, în cadrul căruia partea interesată poate declara recurs împotriva încheierii prin care instanța de judecată a respins ca inadmisibilă cererea de sesizare a Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate, are menirea de a da expresie principiului celerității și al soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, în considerarea faptului că excepția de neconstituționalitate reprezintă un incident procedural în cadrul unui litigiu".
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, atât soluția, cât și considerentele cuprinse în aceste decizii își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 18 alin. (2) și (3) din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru și ale
art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Societatea Comercială "Genel International" - S.R.L. din comuna Rebra, județul Bistrița-Năsăud, în Dosarul nr. 1.263/265/2012 al Judecătoriei Năsăud.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.