Decizia nr. 69/1999

Articolul 19

lit. d) și

art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, criticate ca neconstituționale, prevăd:

- Art. 19: "Curtea de Conturi poate hotărî efectuarea de controale și la alte persoane juridice decât cele menționate la art. 18, care: [...]

d) nu-și îndeplinesc obligațiile financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice.";

- Art. 77 alin. (3): "În cazul în care abaterea cu caracter financiar consta în neîndeplinirea de către o persoană juridică din cele prevăzute de art. 18 și 19 a obligațiilor financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale sau instituțiile publice, Colegiul jurisdicțional dispune și virarea sumelor datorate de aceasta, inclusiv a dobânzilor și majorărilor de întârziere datorate."

I. Critica de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 , care reglementează competența Curții de Conturi de a controla îndeplinirea obligațiilor financiare către stat, unități administrativ-teritoriale și către instituții publice ale altor persoane juridice decât cele menționate la art. 18 și art. 19 lit. a)-c) din aceeași lege, se întemeiază pe dispozițiile art. 139 alin. (1) din Constituție. Potrivit acestor prevederi constituționale, "Curtea de Conturi exercita controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public".

Conform

art. 16 alin. (1) din Legea nr. 94/1992 , care este în concordanta cu dispozițiile constituționale ale art. 139 alin. (1), "Curtea de Conturi își exercită funcțiunea de control asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale". Fața de aceasta dispoziție legală îndeplinirea obligațiilor financiare la care se referă

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992

nu poate intră în sfera administrării sau întrebuințării resurselor financiare, întrucât acestea privesc resurse constituite ce nu sunt cuprinse în sfera sintagmei "formarea resurselor financiare ale statului și sectorului public", care implica stabilirea și emiterea titlurilor executorii în vederea constituirii acestor resurse, precum și urmărirea executării titlurilor. Atât emiterea titlului, cat și executarea lui se includ în sfera drepturilor ce revin statului și unităților sectorului public, în calitate de creditori, pe când îndeplinirea de către debitori a obligațiilor de plată face parte din sfera dreptului de proprietate al acestora, în temeiul căruia ei se pot opune creanței. De aceea în noțiunea de formare a resurselor financiare nu intra și îndeplinirea de către debitori a obligațiilor rezultând din titlurile executorii.

În cazul în care controlul Curții de Conturi se extinde, asa cum rezultă din susținerile autorului excepției, și asupra executării de către debitori a obligațiilor de plată, înseamnă ca verificarea se îndreaptă asupra activității debitorilor în loc sa priveasca activitatea organelor statului, legată de emiterea și de executarea titlurilor executorii, ca element esențial al disciplinei și politicii financiare a statului. Prin aceasta deplasare a obiectivelor controlului se ajunge la nerealizarea scopului esențial, și anume asigurarea controlului activității organelor de stat în domeniul financiar. De altfel, controlul statului asupra unităților debitoare față de bugetul de stat, nesupuse controlului Curții de Conturi, se executa de către Ministerul Finanțelor în temeiul

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 70/1997

privind controlul fiscal. Conform acestuia "Sunt supuși controlului fiscal, potrivit dispozițiilor prezentei ordonanțe, contribuabilii persoane fizice și juridice, române și străine, precum și asociații fără personalitate juridică, cărora le revin, potrivit reglementărilor legale în vigoare, obligații fiscale", iar în conformitate cu art. 4, "În sensul prezentei ordonanțe, prin impozite se înțelege sumele datorate, potrivit legii, bugetului de stat și bugetelor locale, precum și orice alte sume care constituie venituri de natura fiscală, a căror administrare revine Ministerului Finanțelor".

Cele arătate se referă exclusiv la persoanele juridice ce nu fac parte din sectorul public. Pentru persoanele juridice din sectorul public, potrivit art. 139 din Constituție, controlul Curții de Conturi privește și modul de administrare și de utilizare a resurselor, ceea ce implica, în sensul

art. 17 din Legea nr. 94/1992 , îndeplinirea obligațiilor financiare la care se referă art. 19 lit. d) din aceeași lege. Sfera sectorului public este definită de

Legea nr. 94/1992

prin prevederile art. 18 lit. c)-e) și ale art. 19 lit. a)-c), care stabilesc:

- Art. 18 lit. c)-e): "Sunt supuse controlului prevăzut de art. 17: [...]

c) regiile autonome;

d) societățile comerciale la care statul, unitățile administrativ-teritoriale, instituțiile publice sau regiile autonome dețin, singure sau împreună, integral sau mai mult de jumătate din capitalul social;

e) organismele autonome de asigurări sociale sau de alta natura, care gestionează bunuri, valori sau fonduri, într-un regim legal obligatoriu, în condițiile în care prin lege sau prin statutele lor se prevede acest lucru.";

- Art. 19 lit. a)-c): "Curtea de Conturi poate hotărî efectuarea de controale și la alte persoane juridice decât cele menționate la art. 18, care:

a) beneficiază de garanții guvernamentale pentru credite, de subvenții sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a instituțiilor publice;

b) administrează, în baza unui contract de concesiune sau închiriere, bunuri aparținând domeniului public sau privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale;

c) desfășoară o activitate economică la care persoanele juridice menționate la art. 18 participa cu mai puțin de 50% la formarea capitalului social."

În toate aceste situații statul este implicat direct și hotarator în însăși activitatea societăților comerciale, a instituțiilor sau a regiilor autonome la care se referă dispozițiile legale sus-menționate. Dar, în ipoteza prevăzută la

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 , respectiv efectuarea de controale și la alte persoane juridice decât cele menționate la art. 18, care nu își îndeplinesc obligațiile financiare către stat, unitățile administrativ-teritoriale și instituțiile publice, statul nu are o asemenea participare, astfel încât persoanele juridice respective nu fac parte din sectorul public. Pentru considerentele arătate anterior nu se poate susține nici ca obligațiile financiare, care nu sunt numai de ordin fiscal, ci pot fi și contractuale etc., intră în sfera sectorului public.

Specializarea funcțională și delimitarea atribuțiilor ce revin diferitelor categorii de autorități publice constituie o cerința constituțională ce rezultă din rigorile principiului separației puterilor în stat. De aceea, competentei administrației publice, în speta a organelor din sistemul Ministerului Finanțelor, asa cum este stabilită prin

Ordonanța Guvernului nr. 70/1997 , nu i se poate substitui, în ipoteza prevăzută la

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992 , o alta autoritate publică, respectiv Curtea de Conturi, fără ca o asemenea situație sa nu reprezinte o atingere a fundamentelor constituționale ale specializării autorităților publice, cu consecințe negative în ceea ce privește responsabilitatea acestor autorități și funcționarea serviciilor publice statale. În temeiul

art. 18 din Legea nr. 94/1992 , Curtea de Conturi controlează statul și unitățile administrativ-teritoriale, în calitate de persoane juridice de drept public, cu serviciile și instituțiile lor publice, autonome sau nu.

În sfârșit, mai trebuie subliniat ca acceptarea soluției legislative cuprinse la

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992

ar putea conduce, pentru identitate de ratiuni, la o interpretare, desigur exagerata, dar nu imposibila, în sensul extinderii controlului Curții de Conturi chiar și asupra persoanelor fizice.

Pe baza considerentelor de mai sus Curtea s-a pronunțat cu privire la constituționalitatea

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992

prin Decizia nr. 28 din 23 februarie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 26 aprilie 1999, constatând ca aceste dispoziții legale sunt neconstituționale.

Într-o atare situație, când Curtea a constatat neconstituționalitatea dispoziției legale printr-o decizie anterioară, acea dispoziție legală nu mai poate face obiectul excepției de neconstituționalitate, operand o cauza de inadmisibilitate, în temeiul

art. 23 alin. (3) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată. În situația în care excepția este inadmisibila, instanța judecătorească trebuie să o respingă printr-o încheiere motivată.

Se retine însă ca, în speta, aceasta cauza de inadmisibilitate s-a ivit după data de 21 septembrie 1998, când s-a pronunțat de către instanța de judecată încheierea de sesizare a Curții și, prin urmare, la acea data excepția de neconstituționalitate era admisibilă, devenind inadmisibila ulterior.

II. În ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor

art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 , Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 185 din 17 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 5 februarie 1999. Prin aceasta decizie, respingandu-se excepția de neconstituționalitate, s-au reținut în esenta următoarele:

art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992

cuprinde norme de procedura jurisdicțională referitoare la încălcarea legii fiscale și de executare a titlului de creanta al statului întocmit de organul de specialitate sau de persoanele împuternicite potrivit legii, norme ce au la baza prevederile constituționale ale art. 139 alin. (2) și ale

art. 45 din Legea nr. 94/1992 , precum și normele de drept material cuprinse în

Legea nr. 69/1993

și în

Legea nr. 27/1994 . Dispozițiile

art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992

nu infrang prevederile art. 138 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Impozitele, taxele și orice alte venituri ale bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Cele statuate prin decizia menționată își mențin valabilitatea și în cauza de fața, deoarece nu au intervenit elemente noi de natura sa determine schimbarea soluției pronunțate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca inadmisibila excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 lit. d) din Legea nr. 94/1992

privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, excepție ridicată din oficiu de Curtea de Apel Oradea în Dosarul nr. 1.937/CA/1998.

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 77 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 , ridicată în același dosar de aceeași instanța de judecată.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 aprilie 1999.