Decizia nr. 805/2012
referitoare la sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului, a Hotărârii Senatului nr. 24/2012 privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și a Hotărârii Senatului nr. 25/2012 pentru alegerea președintelui Senatului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Hotărârea nr. 24/2012 3 iulie 2012 (prevederi anume) privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga
- Hotărârea nr. 25/2012 3 iulie 2012 pentru alegerea președintelui Senatului
I. Cu Adresa nr. XLIX 279 din 13 septembrie 2012, înregistrată la Curtea Constituțională cu nr. 5.577 din 13 septembrie 2012, un număr de 28 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat-Liberal din Senatul României a trimis sesizarea referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului, a
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și a
Hotărârii Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului.
Sesizarea formează obiectul Dosarului nr. 1.337C/2012 al Curții Constituționale și este însoțită de tabelul cu cei 28 de senatori semnatari, aceștia fiind următorii: Toader Mocanu, Gheorghe Bîrlea, Gheorghe David, Cristian Rădulescu, Alexandru Pereș, Florin Mircea Andrei, Dumitru Florian Staicu, Augustin Daniel Humelnicu, Alexandru Mocanu, Sorin Fodoreanu, Orest Onofrei, Ion Bara, Marian Iulian Rasaliu, Viorel Constantinescu, Gabriel Berca, Ioan Sbârciu, Ion Rușeț, Tudor Panțuru, Mihail Hărdău, Ion Ariton, Radu Alexandru Feldman, Dorel Jurcan, Radu Mircea Berceanu, Vasile Pintilie, Anca-Daniela Boagiu, Traian Constantin Igaș, Mihai Stănișoară și Viorel-Riceard Badea.
II. Obiectul sesizării îl constituie, pe de o parte, dispozițiile art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului (Regulament), aprobat prin
Hotărârea Senatului nr. 28/2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd următoarele:
"(3) Propunerea de revocare prevăzută la alin. (1) sau (2) se face în scris, sub semnătura inițiatorilor, o singură dată într-o sesiune.
(4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care analizează, în prima sa ședință, îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) sau (2) și decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei ședințe de plen."
De asemenea, obiect al sesizării îl constituie și
Hotărârea Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și
Hotărârea Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012.
III. În motivarea sesizării, autorii acesteia susțin următoarele argumente:
1. Dispozițiile art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului contravin prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 64 alin. (2) și (5) și ale art. 147 din Constituție.
Se face referire, în acest sens, la Decizia nr. 601 din14 noiembrie 2005, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Regulamentul Senatului:
Deși ulterior publicării
Deciziei nr. 601 din 2005
în Monitorul Oficial al României au devenit incidente dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, Senatul României nu a pus de acord dispozițiile din Regulament cu decizia Curții Constituționale. Prin urmare, autorii sesizării apreciază că dispozițiile art. 30 alin. (3) și (4) sunt neconstituționale pentru că fac trimitere la condiții declarate anterior neconstituționale și permit, implicit, ignorarea efectelor deciziei Curții.
Regulamentul Senatului nu poate contraveni normelor și principiilor constituționale și nici limitelor de reglementare stabilite prin Legea fundamentală sau prin decizii ale Curții Constituționale. Aprecierea constituționalității normei juridice în cauză nu poate fi privită exclusiv din perspectiva autonomiei parlamentare, deoarece prin Regulament nu pot fi instituite reguli ce vin în conflict cu spiritul și litera Constituției, considerentele
Deciziei nr. 601 din 2005
fiind general obligatorii.
Potrivit dispozițiilor art. 64 alin. (2) și (5) din Constituție, pentru revocarea președintelui Senatului, care este și membru de drept al Biroului permanent al Senatului, având deci un statut juridic distinct de statutul celorlalți membri ai Biroului permanent, trebuie să se respecte criteriul configurației politice a Senatului. Spre deosebire de ceilalți membri ai Biroului permanent, care sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni, președintele Senatului este ales la începutul legislaturii, pe durata mandatului acestei Camere.
Decizia nr. 601 din 2005
conține, în acest sens, considerente obligatorii referitoare la instabilitatea instituțională perpetuă ce s-ar crea în ipoteza realizării, într-o legislatură, a unei majorități suficiente de voturi pentru adoptarea revocării președintelui Senatului, reținând că "votul acordat președintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancțiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcție a președintelui pentru săvârșirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică. Această înlocuire se poate face numai cu o persoană din același grup parlamentar, care nu-și poate pierde dreptul la funcția de președinte, dobândit în virtutea rezultatelor obținute în alegeri, respectându-se principiul configurației politice". Cu același prilej, Curtea a reiterat considerentele reținute în
Decizia nr. 46 din 17 mai 1994
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994): "Posibilitatea oricărui grup parlamentar de a face această cerere (pentru revocarea unui membru al Biroului permanent), și nu doar a celui al cărui reprezentant este membrul, este contrară art. 61 alin. (5) [devenit art. 64 alin. (5)] din Constituție, conform căruia Biroul permanent se alcătuieștepotrivit configurației politice a Senatului, întrucât revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent. Deci, atât desemnarea, cât și revocarea sunt supuse imperativelor art. 61 alin. (5) din Constituție."
În finalul sesizării, autorii acesteia consideră că "atât alin. (1) și (2), cât și alin. (3) și (4) ale art. 30 din Regulamentul Senatului sunt neconstituționale".
2.
Hotărârea Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga contravine, în opinia autorilor sesizării, prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), coroborate cu cele ale art. 64 alin. (2) și (5) din Constituție, fiind adoptată cu încălcarea normelor constituționale referitoare la interdicția revocării președintelui Senatului, impediment de natură constituțională înscris atât în Legea fundamentală, cât și în jurisprudența constituțională.
Sunt indicate viciile pe care hotărârea contestată le prezintă: lipsa temeiului de drept din Regulamentul Senatului care justifică revocarea - tocmai pentru a se evita referirea expresă la dispoziții declarate neconstituționale, inexistența vreunei referiri cu privire la încetarea calității de membru al Biroului permanent și, mai ales, lipsa motivării esențiale în analiza constituționalității, respectiv indicarea persoanei la a cărei solicitare se realizează revocarea.
Autorii sesizării mai menționează că soluția inadmisibilității acesteia, pe motivul examinării anterioare a
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
sub aspectul constituționalității sale, nu reprezintă un fine de neprimire în fața Curții Constituționale, având în vedere că prezenta sesizare are o cauză juridică diferită.
3.
Hotărârea Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului încalcă, în opinia autorilor sesizării, prevederile art. 1 alin. (3) și (5), coroborate cu cele ale art. 64 din Constituție, așa cum aceste norme au fost interpretate în jurisprudența Curții Constituționale la care deja s-a făcut referire.
Anterior adoptării hotărârii contestate, funcția de președinte al Senatului fusese deținută de un alt grup parlamentar - Partidul Democrat-Liberal. Or, persoana numită în această funcție prin
Hotărârea Senatului nr. 25/2012
nu aparține grupului parlamentar căruia i-a revenit anterior funcția de președinte al Senatului, ci aparține unui nou grup parlamentar, constituit pe parcursul legislaturii și inexistent la data stabilirii configurației politice a Parlamentului, a compoziției politice a Senatului, rezultată din alegeri. Fără verificarea prealabilă a procedurii de desemnare a candidatului la această funcție și fără a fi îndeplinite cerințele legale pentru ocuparea celei de-a doua demnități în stat, s-a ajuns în situația în care Senatul a aplicat o sancțiune colectivă grupului parlamentar și nu persoanei care a deținut funcția de președinte, ceea ce vine în totală contradicție cu normele statului de drept. Autorii sesizării apreciază că viciul de neconstituționalitate referitor la revocarea președintelui Senatului se răsfrânge în acest caz și asupra hotărârii de numire a noului președinte, Grupul parlamentar PNL (USL) neavând dreptul nici să propună revocarea și nici numirea.
Autorii sesizării mai susțin că prin hotărârile contestate conducerea Senatului a fost înlocuită în mod abuziv, în condițiile în care, în forma actuală, Regulamentul Senatului nu conține prevederi care să reglementeze condițiile în care operează revocarea, precum și cu depășirea cadrului constituțional și regulamentar, fără verificarea și respectarea condițiilor specifice procedurii de declanșare a revocării din funcție a președintelui Senatului. Această conduită parlamentară a produs consecințe semnificative pentru statul român, punând sub semnul întrebării valorile și principiile statului de drept, astfel că, îndeplinind condiția "afectării valorilor și principiilor constituționale", pot fi supuse controlului de constituționalitate exercitat în temeiul
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . În caz contrar, ar însemna să se permită unei puteri în stat să adopte acte în vădită contradicție cu Legea fundamentală, la adăpostul protecției pe care o asigură excepția inadmisibilității, atât în contenciosul constituțional, cât și în contenciosul administrativ. A nega dreptul de acces la un tribunal independent, care să verifice legalitatea unui demers juridic fundamentat pe dispoziții neconstituționale, vine în contradicție cu valorile europene pe care se presupune că România și le-a însușit prin ratificarea tratatelor internaționale.
Menținerea în ordinea juridică a hotărârilor contestate conduce, în opinia autorilor sesizării, la încălcarea principiului înscris în art. 16 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Nimeni nu este mai presus de lege".
În ceea ce privește condiția admisibilității cererii sub aspectul analizei constituționalității celor două hotărâri, autorii sesizării apreciază că acestea se circumscriu ariei de competență stabilite prin
deciziile Curții Constituționale nr. 307 din 2012
și nr. 727 din 2012, deoarece prin adoptarea acestora s-a adus atingere principiului supremației Constituției, principiului legalității, principiului suveranității poporului și reprezentativității, precum și celui al egalității între cetățeni. Ca atare, sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 147 lit. l) din Constituție, raportat la
art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
În final, solicită admiterea sesizării, fiind necesar a se ține cont și de competența exclusivă a Curții de a asigura supremația Constituției, și, în concret, de a "îndrepta lucrurile și a pune în legalitate acțiunea parlamentară".
Dispozițiile constituționale invocate în motivarea sesizărilor de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) și (5), referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, art. 64 alin. (2) și (5), referitoare la aspecte de organizare internă a Camerelor Parlamentului și ale art. 147 privind deciziile Curții Constituționale.
IV. În conformitate cu dispozițiile
art. 27 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea de neconstituționalitate a fost transmisă președintelui Senatului pentru a comunică punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.
Președintele Senatului nu a transmis Curții Constituționale punctul de vedere al Biroului permanent al Senatului.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituționalitate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului,
Hotărârile Senatului nr. 24/2012
și nr. 25/2012, prin raportare la prevederile Constituției și dispozițiile
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:
I. Înainte de a proceda la analiza propriu-zisă a criticilor de neconstituționalitate, Curtea urmează a examina dacă sesizarea instanței constituționale a fost realizată cu îndeplinirea condițiilor procedurale prevăzute de
Astfel, sub aspectul legalității sesizării, Curtea reține că, deși sesizarea de neconstituționalitate a fost depusă direct la Curtea Constituțională, contrar
art. 27 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "În cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de către secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii", aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis,
Decizia nr. 305 din 12 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008,
Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012 ,
Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 480 din 12 iulie 2012,
Decizia nr. 735 din 24 iulie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2012, și
Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012
*), încă nepublicată.
-----
a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012.
În consecință, Curtea a fost legal învestită cu prezenta sesizare de neconstituționalitate.
De asemenea, Curtea urmează să constate că sesizarea formulată îndeplinește condițiile prevăzute de art. 146 lit. c) și lit. l) din Constituție, coroborat cu
art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât aceasta, astfel cum rezultă din lista anexată sesizării de neconstituționalitate, a fost semnată de un număr de 28 de senatori.
Așa fiind, Curtea constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. c) și l) din Constituție, precum și celor ale
art. 1, 10, 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra constituționalității prevederilor art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului, precum și asupra constituționalității
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și a
Hotărârii Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului.
II. Analizând prezenta sesizare de neconstituționalitate, Curtea va proceda la examinarea ei punctual, în funcție de atribuțiile distincte din sfera sa de competență, vizate de autorii sesizării, respectiv controlul constituționalității regulamentelor Parlamentului, exercitat în temeiul art. 146 lit. c) din Constituție și al
art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , și controlul constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, exercitat în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție și al
art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale.
II. 1. Cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului, Curtea Constituțională constată următoarele:
Dispozițiile art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului, aprobat prin
Hotărârea Senatului nr. 28/2005 , publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 25 octombrie 2005, cu modificările și completările ulterioare, prevăd următoarele:
"(3) Propunerea de revocare prevăzută la alin. (1) sau (2) se face în scris, sub semnătura inițiatorilor, o singură dată într-o sesiune.
(4) Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent, care analizează, în prima sa ședință, îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) sau (2) și decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei ședințe de plen."
Alineatele (1) și (2) ale
art. 30 - constatate ca fiind neconstituționale prin Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, la care textele supuse controlului de constituționalitate fac trimitere, aveau următoarea redactare:
"(1) Revocarea din funcție a președintelui Senatului poate fi propusă la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, în cel puțin una dintre următoarele împrejurări:
a) încalcă prevederile Constituției ;
b) încalcă grav sau în mod repetat prevederile Regulamentului Senatului ori ale Regulamentului ședințelor comune.
(2) Revocarea din funcția de președinte al Senatului poate fi propusă și de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.
În opinia autorilor sesizării de neconstituționalitate, prevederile art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului contravin dispozițiilor art. 1 alin. (3) și (5), ale art. 64 alin. (2) și (5) și ale
art. 147 din Constituție, fiind invocată, în acest sens, Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, prin care Curtea Constituțională a constatat neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Regulamentul Senatului.
Întrucât Senatul nu a pus de acord dispozițiile din Regulament cu decizia Curții Constituționale și, deci, nu s-a conformat normelor cuprinse la art. 147 alin. (1) din Constituție, referitoare la încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor din regulamente constatate ca fiind neconstituționale, în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții în Monitorul Oficial al României, autorii sesizării apreciază, în esență, că dispozițiile art. 30 alin. (3) și (4) sunt neconstituționale pentru că fac trimitere la condiții declarate anterior neconstituționale și permit, implicit, ignorarea efectelor deciziei Curții.
În finalul sesizării, autorii acesteia consideră că "atât alin. (1) și (2), cât și alin. (3) și (4) ale art. 30 din Regulamentul Senatului sunt neconstituționale".
Față de susținerile de neconstituționalitate formulate, Curtea Constituțională reține următoarele:
Prin
Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , prevederile art. 30 alin. (1) și (2) din Regulamentul Senatului au fost constatate ca fiind neconstituționale, cu următoarea motivare:
"1. Art. 30 alin. (1) din Regulamentul Senatului contravine art. 24 și art. 64 alin. (5) din Constituția României, întrucât încalcă dreptul la apărare și instituie posibilitatea ca în locul președintelui Senatului, ales la propunerea unui grup parlamentar și revocat cu titlu de sancțiune juridică, să fie ales un nou președinte al Senatului din alt grup parlamentar decât cel care l-a propus, prin încălcarea principiului configurației politice;
2. Art. 30 alin. (2) din Regulamentul Senatului contravine art. 64 alin. (5) din Constituția României deoarece, cu ignorarea principiului configurației politice, instituie revocarea președintelui Senatului prin retragerea sprijinului politic, la cererea altui sau altor grupuri parlamentare decât grupul parlamentar care a propus alegerea lui.
Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituția României, republicată, "(1) Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare, precum și cele din regulamente, constatate ca fiind neconstituționale, își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
Prin
Decizia Curții Constituționale nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , prevederile art. 30 alin. (1) și (2) au fost suspendate pentru o perioadă de 45 de zile; termenul s-a împlinit la 1 ianuarie 2006, după care au operat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție referitoare la încetarea efectelor juridice ale dispozițiilor regulamentare constatate ca fiind neconstituționale, în condițiile în care în intervalul de 45 de zile de la publicarea
Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005
a Curții Constituționale în Monitorul Oficial al României, Parlamentul - în speță, Senatul - nu a pus de acord prevederile art. 30 alin. (1) și (2), declarate neconstituționale, cu prevederile Constituției.
♫ Curtea observă că, după pronunțarea
Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , Regulamentul Senatului a fost modificat de șase ori ( Hotărârea Senatului nr. 7/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009;
Hotărârea Senatului nr. 12/2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 25 iunie 2009;
Hotărârea Senatului nr. 18/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 156 din 3 martie 2011;
Hotărârea Senatului nr. 22/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 23 martie 2011;
Hotărârea Senatului nr. 25/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2011;
Hotărârea Senatului nr. 29/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 310 din 5 mai 2011), fără ca dispozițiile art. 30 alin. (1) și (2) să fie puse de acord cu prevederile art. 24 și art. 64 alin. (5) din Constituția României.
*)
Decizia Curții Constituționale nr. 783/2012
Articolul 147
din Constituția României, intitulat "Deciziile Curții Constituționale", reglementează efectele deciziilor instanței constituționale prin care dispoziții din legi și ordonanțe în vigoare, precum și cele din regulamente sunt constatate ca fiind neconstituționale, astfel: pe durata unui termen de 45 de zile de la publicarea deciziei, acele dispoziții sunt suspendate de drept; dacă, în acest interval, Parlamentul, sau, după caz, Guvernul nu pun de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, respectivele norme juridice își încetează efectele juridice.
Reglementând efectele juridice ale deciziilor Curții Constituționale, textul fundamental consacră obligația autorității legiuitoare sau a Guvernului, după caz, de a interveni pe cale legislativă pentru a corecta prevederile neconstituționale, în sensul de a le pune de acord cu normele Constituției. Se dă astfel eficiență dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, potrivit cărora deciziile Curții Constituționale sunt general obligatorii.
Curtea constată că dispozițiile art. 64 alin. (1) teza întâi din Constituție consacră principiul autonomiei regulamentare a fiecărei Camere, stipulând că "Organizarea și funcționarea fiecărei Camere se stabilesc prin regulament propriu". Potrivit alin. (2) al aceluiași articol, "Fiecare Cameră își alege un birou permanent. Președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului se aleg pe durata mandatului Camerelor. Ceilalți membri ai birourilor permanente sunt aleși la începutul fiecărei sesiuni. Membrii birourilor permanente pot fi revocați înainte de expirarea mandatului."
Curtea observă că textele constituționale menționate nu stabilesc în mod concret motivele, condițiile și nici procedurile după care președintele Camerei Deputaților și președintele Senatului pot fi revocați. În atare situație, legiuitorul constituțional a lăsat la aprecierea fiecărei Camere de a stabili, în regulamentele proprii, motivele, condițiile și procedura de revocare a președinților Camerelor.
Dispozițiile art. 30 din Regulamentul Senatului, în temeiul prevederilor constituționale de mai sus, reglementau condițiile în care se putea propune revocarea președintelui Senatului și împrejurările ce o justificau [alin. (1) și (2)], precum și regulile de procedură referitoare la întocmirea și depunerea propunerii de revocare [alin. (3) și (4)]. Curtea Constituțională constată că dispozițiile art. 30 alin. (3) și (4), criticate, sunt reguli de procedură care se găsesc într-o strânsă legătură cu cele ale art. 30 alin. (1) și (2). Aceste din urmă prevederi au fost, însă, constatate neconstituționale și, ca urmare, termenul de suspendare a efectelor normelor respective s-a împlinit la data de 1 ianuarie 2006, după care au operat prevederile art. 147 alin. (1) din Constituție. În atare situație, norma de trimitere a art. 30 alin. (3) și (4) a rămas fără obiect, deoarece norma de referință nu mai aparține fondului activ al legislației, ca efect al deciziei Curții.
Pe de altă parte, Curtea constată că este inadmisibilă solicitarea expresă a autorilor sesizării de a declara și neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 alin. (1) și (2) din Regulamentul Senatului, având în vedere atât
Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005
a Curții Constituționale, precum și normele imperative ale art. 147 din Legea fundamentală. Ar fi contrar rațiunii efectelor specifice pe care le au deciziile de admitere ale Curții Constituționale în temeiul art. 147 din Legea fundamentală, și anume ca aceeași normă juridică să fie declarată neconstituțională în mod repetat. Acesta este, de altfel, sensul dispozițiilor
art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, care exclud de plano de la controlul a posteriori de constituționalitate "prevederile constatate ca fiind neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale", soluția pronunțată fiind, în acest caz, de respingere ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate. Pentru identitate de rațiune, aceeași soluție se impune și în cazul examinării unor norme din regulamentele parlamentare.
Pentru considerentele expuse, Curtea va respinge, ca inadmisibilă, sesizarea referitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului.
II. 2. Referitor la neconstituționalitatea
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și a
Hotărârii Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului, Curtea reține următoarele:
În virtutea competențelor stabilite de Legea fundamentală în scopul îndeplinirii rolului de garant al supremației Constituției, Curtea Constituțională a reținut, prin
Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, că este singura în măsură ca, pe cale jurisprudențială, să stabilească cadrul în care își exercită atribuția de control al constituționalității hotărârilor Parlamentului, așa cum de altfel a procedat până în prezent, urmând a examina obiectul sesizărilor cu care este învestită și a le soluționa în consecință prin raportare la valorile și principiile constituționale afectate.
În lumina acestor considerente, Curtea va examina criticile autorilor sesizării privind neconstituționalitatea
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
și a
Hotărârii Senatului nr. 25/2012 , astfel cum acestea au fost formulate.
Viciul de neconstituționalitate invocat de autorii sesizării rezidă, în principal, în ignorarea
Deciziei nr. 601 din 14 noiembrie 2005
a Curții Constituționale, considerându-se că cele două hotărâri ale Senatului, de revocare a președintelui Senatului, respectiv de alegere a noului președinte au fost adoptate abuziv, fără a fi respectate condițiile și procedura specifice instituției revocării, cu evidenta consecință a încălcării prevederilor constituționale ale art. 1 alin. (3) și (5), referitoare la valorile supreme ale statului român, respectiv la obligația respectării Constituției, a supremației sale și a legilor, ale art. 64 referitoare la organizarea internă a Camerelor Parlamentului și ale art. 147 privind deciziile Curții Constituționale.
Așa cum s-a menționat la pct. II.1 din prezenta decizie, art. 64 din Constituție nu cuprinde reglementări de detaliu referitoare la revocarea președinților celor două Camere, voința legiuitorului constituant fiind, prin urmare, aceea ca asemenea aspecte să fie prevăzute în regulamentele proprii ale fiecărei Camere. În acest sens, Regulamentul Senatului cuprindea, la art. 30, regulile referitoare la motivele, condițiile și procedura revocării președintelui; prin
Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , alin. (1) și (2) ale art. 30 au fost declarate neconstituționale, iar Senatul nu a pus de acord, nici în termenul de suspendare de 45 de zile, și nici până în prezent, aceste dispoziții cu prevederile Constituției. Ca atare, efectul juridic al acestor norme a încetat. Totodată, prevederile alin. (3) și (4) ale aceluiași articol, conținând norme de trimitere și fără a avea un înțeles juridic propriu, de sine stătător, au rămas fără obiect și au devenit, prin urmare, inaplicabile, datorită încetării efectelor juridice ale normei de referință.
Curtea constată, față de această situație, că, în prezent, Regulamentul Senatului nu cuprinde niciun text în vigoare care să reglementeze instituția revocării președintelui Senatului sub aspectul condițiilor, motivelor și procedurii specifice, ceea ce reprezintă, desigur, o stare atipică unui stat de drept și unei democrații constituționale.
Lipsa reglementării datorată neîndeplinirii obligației Senatului de a pune de acord textele constatate neconstituționale cu dispozițiile Constituției nu constituie un impediment pentru ca o anumită instituție juridică - cum este cea a revocării președintelui Senatului - să fie operantă. Sistemul legislativ este astfel conceput încât, aplicând principiul ierarhiei actelor normative și parcurgând drumul de la norma specială la cea generală, să identifice norma juridică aplicabilă unei situații ce, aparent, nu își găsește reglementare juridică.
Cu privire la natura juridică a regulamentelor parlamentare și locul pe care acestea îl ocupă în ierarhia actelor normative, Curtea Constituțională a reținut, prin
Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , că "regulamentele Parlamentului sunt acte normative cu aplicare limitată, subordonate Constituției și legilor, obligatorii fiecare numai pentru sfera de activitate a Camerei care le-a adoptat". Prin urmare, dacă la acest nivel legislativ, instituția revocării nu își găsește reglementare, urmează ca soluția juridică să fie căutată la nivelul superior, și anume în cuprinsul Constituției.
Sub aspectul examinat, Curtea constată că dispozițiile art. 64, referitoare la organizarea internă a Camerelor, cuprind, la alin. (2), norme privind alegerea președintelui Camerei Deputaților și al Senatului și norme referitoare la revocarea membrilor birourilor permanente, în componența cărora sunt incluși și președinții celor două Camere. Devine incident, în atare situație, principiul deciziei majoritare, care rezultă din caracterul pluralist și democratic al statului român, consacrat prin art. 1 alin. (3) din Constituție, și din natura electivă și reprezentativă a mandatului de parlamentar, consacrată în art. 2 și art. 62 alin. (1) din Constituție. Pe baza acestui principiu, atât în organizarea, cât și în activitatea Parlamentului funcționează regula că majoritatea decide, iar minoritatea se exprimă. Or, atât revocarea președintelui Senatului, cât și alegerea unui nou președinte sunt instituții similare sub aspectul desemnării persoanei propuse pentru revocarea/alegerea din/în această funcție și au loc în urma exprimării votului majoritar al membrilor Senatului. În acest sens, atât
Hotărârea Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, cât și
Hotărârea Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului au fost adoptate, în condițiile existenței unei majorități în Senat, cu respectarea dispozițiilor referitoare la cvorumul legal, prevăzute de art. 67 din Constituție, și a votului majorității senatorilor prezenți, în acord cu art. 76 alin. (2) din Legea fundamentală, așa cum rezultă din stenograma ședinței Plenului Senatului și din procesul-verbal din data de 3 iulie 2012.
În consecință, Curtea constată că nu sunt fundamentate criticile autorilor sesizării, raportate la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) și (5), art. 64 alin. (2) și (5) și ale art. 147 din Constituție, și urmează să respingă, ca neîntemeiată, sesizarea referitoare la neconstituționalitatea
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și a
Hotărârii Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului.
Nu în ultimul rând, Curtea Constituțională subliniază imperativul respectării Constituției și a supremației sale, precum și obligativitatea deciziilor instanței constituționale atât sub aspectul dispozitivului, cât și al considerentelor pe care acesta se fundamentează. Totodată, ignorarea efectelor juridice ale deciziilor Curții Constituționale, conferite de art. 147 din Constituție, încalcă exigențele principiilor statului de drept și democratic.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. c) și l) din Constituție și ale
art. 1, 3, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. (3) și (4) din Regulamentul Senatului.
II. Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate a
Hotărârii Senatului nr. 24/2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, precum și a
Hotărârii Senatului nr. 25/2012
pentru alegerea președintelui Senatului.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Senatului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterile a avut loc la datele de 26 și 27 septembrie 2012 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
OPINIE SEPARATĂ
Nu putem împărtăși punctul de vedere majoritar în baza căruia a fost respinsă, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate referitoare la
Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012
privind revocarea din funcția de președinte al Senatului a domnului senator Vasile Blaga, pentru motivele pe care le vom dezvolta mai jos.
1. Înainte de a ne exprima și argumenta punctul de vedere, vom face o succintă prezentare a evoluției jurisprudenței Curții Constituționale în materia controlului de constituționalitate a hotărârilor Parlamentului, necesară situării corecte în context a problematicii analizate.
Astfel, Curtea Constituțională a fost sesizată pentru prima data după dobândirea noii atribuții (conferită prin
Legea nr. 177/2010 *1), în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. l) din Constituție ) în anul 2011, prilej cu care a reținut - prin deciziile nr. 53 și 54 din 25 ianuarie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011 - că "pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului... care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional".
-----
*1)
pentru modificarea și completarea
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010.
Prin
Decizia nr. 307 din 28 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 293 din 4 mai 201 2, Curtea a reținut că textul
art. 27 din Legea nr. 47/1992
(astfel cum a fost completat prin
) nu instituie vreo diferențiere între hotărârile Parlamentului (ale fiecărei Camere sau ale Camerelor reunite) care pot fi supuse controlului Curții Constituționale sub aspectul domeniului în care au fost adoptate ori sub cel al caracterului normativ sau individual, ceea ce înseamnă că toate aceste hotărâri sunt susceptibile de a fi supuse controlului de constituționalitate (ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus). Așadar, în principiu, orice sesizare de neconstituționalitate care vizează asemenea hotărâri este de plano admisibilă.
În ceea ce privește hotărârile cu caracter individual adoptate de Parlament, Curtea a statuat mai întâi că instanța constituțională "nu se poate transforma într-un arbitru al conflictelor politice din Parlament, nu poate cenzura opțiunile politice majoritare ale parlamentarilor cu privire la acte juridice cu caracter individual și scop politic, având ca obiect numiri, alegeri sau validări în funcții, înlocuirea unei persoane cu alta, și nici nu are rolul unei instanțe de apel pentru soluționarea unor diferende sau neînțelegeri între persoane ce au calitatea de parlamentari" (a se vedea
Decizia nr. 728 din 9 iulie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 12 iulie 2012). Dar, a arătat Curtea, mai apoi, că aceste acte - care izvorăsc din manifestări politice - îmbracă haina unor acte juridice: hotărâri ale Parlamentului care, chiar dacă au caracter individual, sunt susceptibile de a afecta valori, reguli sau principii constituționale dacă nu sunt adoptate cu respectarea procedurilor constituționale și regulamentare și, prin urmare, și ele pot constitui obiect al controlului de constituționalitate (a se vedea
Decizia nr. 738 din 19 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 8 octombrie 2012, prec um și
Decizia nr. 783 din 26 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 3 octombrie 2012).
2. Apreciem că
Hotărârea Senatului nr. 24/2012 *2), care constituie - între altele - obiect al controlului de constituționalitate în prezentul dosar, deși are caracter individual, afectează/înfrânge valori și principii constituționale din cauza faptului că a fost adoptată fără respectarea procedurilor constituționale și regulamentare, contravenind astfel dispozițiilor art. 1 alin. 3 și 5, art. 21 alin. 1 și art. 24 din Constituție.
-----
*2)
Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012
conține un singur articol prin care se dispune revocarea domnului Vasile Blaga din funcția de președinte al Senatului (a se vedea Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 4 iulie 2012).
În ceea ce îi privește pe parlamentarii membri ai birourilor permanente, instituția revocării este menționată în art. 64 alin. (2) ultima teză din Constituție, potrivit căruia "Membrii birourilor permanente pot fi revocați înainte de expirarea mandatului". Dispoziția constituțională citată a fost reluată și reglementată detaliat în fiecare dintre regulamentele celor două Camere*3).
-----
*3) A se vedea Regulamentul Senatului și Regulamentul Camerei Deputaților, iar pentru doctrină I. Vida în I. Muraru, E. S. Tănăsescu (coord.), Constituția României. Comentariu pe articole, Edit. "C. H. Beck", București, 2008, p. 628-629.
Prevederile din Regulamentul Senatului referitoare la condițiile și procedura revocării președintelui Senatului [art. 30 alin. (1) și (2)] au fost declarate neconstituționale prin
Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005. Cum, de la data publicării numitei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I, și până în prezent, Senatul nu a pus de acord cu Legea fundamentală prevederile regulamentare constatate ca neconstituționale prin decizia sus-menționată, în prezent nu există o reglementare (regulamentară) referitoare la procedura și condițiile revocării președintelui Senatului.
Dar, presimțind parcă lipsa de interes a Camerei Superioare a Parlamentului de a se conforma obligației stabilite prin dispozițiile art. 147 alin. (1) din Constituție, Curtea a reținut - în considerentele
- următoarele:
"Statuând, prin dispozițiile art. 64 alin. (2) teza a patra, posibilitatea revocării membrilor birourilor permanente înainte de expirarea mandatului, Constituția lasă Parlamentului libertatea de a reglementa condițiile și procedurile în care poate avea loc revocarea, cu respectarea celorlalte principii constituționale și legale.
Având în vedere că textul constituțional nu stabilește alte distincții decât cele cuprinse în art. 64, revocarea unui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului se poate hotărî fie ca sancțiune juridică pentru încălcări grave ale ordinii de drept, fie pentru considerente independente de vinovăția acestuia în exercitarea atribuțiilor, cum ar fi pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus (subl. ns.).
Revocarea membrilor Biroului permanent, inclusiv a președintelui Senatului pentru încălcarea Constituției și a regulamentelor Parlamentului, se sprijină, în sens substanțial, pe dispozițiile art. 64 alin. (2) teza ultimă din Constituție, coroborate cu celelalte norme și principii care, stabilind obligativitatea respectării ordinii normative, instituie și răspunderea juridică pentru încălcarea Constituției și a regulamentelor parlamentare (subl. ns.).
Luând în considerare normele și principiile constituționale care fundamentează tragerea la răspundere juridică, Curtea Constituțională reține că și în cazul revocării unui membru al Biroului permanent al Senatului, cu titlu de sancțiune juridică, pentru încălcarea Constituției sau a regulamentelor parlamentare, este obligatorie respectarea normelor și principiilor inerente răspunderii juridice, prin instituirea cadrului procedural corespunzător de cercetare a faptelor imputate și a vinovăției membrului Biroului permanent a cărui revocare se propune și asigurarea exercitării dreptului acestuia de a dovedi netemeinicia acuzațiilor care i se aduc, adică de a se apăra". (subl. ns.)*4)
-----
*4) Este remarcabil faptul că și potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, în limbajul general, uzual a revoca înseamnă a înlătura din funcție, a destitui dintr-o funcție publică, în baza unui drept legal, pe cineva care a fost numit printr-un act de guvernământ, iar - conform aceluiași dicționar - a destitui înseamnă a îndepărta (pe cineva) dintr-o funcție, a demite, a mazili, a scoate din funcțiune (o persoană) în semn de pedeapsă.
3. Într-adevăr, revocarea este o sancțiune, ea putându-se dispune - în cazul unui președinte al unei Camere a Parlamentului - fie în cazul săvârșirii de către respectiva persoană, cu vinovăție, a unei fapte care antrenează răspunderea sa juridică (și, în temeiul acesteia, făptuitorul poate fi legalmente sancționat), fie atunci când președintele Camerei și-a pierdut sprijinul politic al grupului parlamentar care l-a propus și susținut*5) (situație în care se poate vorbi despre o răspundere politică).
-----
*5) Amintim aici faptul că pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar a constituit temeiul revocării domnului Adrian Năstase din funcția de președinte al Camerei Deputaților (în anul 2005) și a domnului Mircea Geoană din funcția de președinte al Senatului (în anul 2011).
În cauza de față nu ne aflăm în niciuna dintre situațiile descrise mai sus. Revocarea președintelui Senatului s-a produs ca urmare a schimbării majorității parlamentare din Camera Superioară, prin voința respectivei majorități.
Împrejurarea că dispoziția constituțională [art. 64 alin. (2) ultima teză] referitoare la revocare nu este dezvoltată într-o reglementare corespunzătoare a Senatului*6) nu poate să conducă la concluzia că revocarea președintelui Senatului se poate hotărî fără să existe o justificare, un motiv. În lipsa oricărei motivări și a indicării căii/modalității prin care președintele revocat se poate apăra, hotărârea analizată este vădit neconstituțională, întrucât încalcă valori și principii constituționale și nu ține seamă de considerentele - obligatorii*7) - ale
prezentate mai sus. În aceste condiții, este inacceptabil - din punct de vedere constituțional - ca revocarea președintelui unei Camere parlamentare să reprezintă exclusiv rezultatul unei demonstrații de forță (politică!) a unei majorități parlamentare conjuncturale*8).
-----
*6) Considerăm că, în lipsa unei reglementări infraconstituționale (cum este cazul în speța de față), sunt direct aplicabile regulile și principiile enunțate de Legea fundamentală.
*7) Curtea Constituțională a subliniat, în repetate rânduri, că forța obligatorie care însoțește actele jurisdicționale ale Curții (deci, și deciziile!) se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină aceasta; prin urmare, atât dispozitivul, cât și considerentele deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, impunându-se cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. Or, în situația prezentă (în care nu există o reglementare privitoare la condițiile și procedura revocării președintelui Senatului) ar fi fost cu atât mai mult necesar, chiar obligatoriu, să se țină seamă de considerentele deciziei menționate.
*8) Prin sintagma "majoritate parlamentară conjuncturală" înțelegem o majoritate parlamentară care nu a rezultat în urma unor alegeri democratice.
Pentru cele arătate mai sus, considerăm că se impunea admiterea sesizării formulate de Grupul parlamentar al Partidului Democrat-Liberal cu privire la
Hotărârea Senatului nr. 24 din 3 iulie 2012
și constatarea neconstituționalității acesteia pentru că nesocotește dispozițiile art. 1 alin. (3) și (5), art. 21 alin. (1) și
art. 24 din Constituție și nu ține seamă de considerentele Deciziei nr. 601/2005
pronunțate de Curtea Constituțională.
Judecător, prof. univ. dr. Mircea Ștefan Minea
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.