Decizia nr. 732/2012

Articolul 2

Până la numirea unui nou Avocat al Poporului, domnul Valer Dorneanu, adjunct al Avocatului Poporului, va îndeplini atribuțiile funcției de Avocat al Poporului."

Autorii sesizării susțin că

Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012

încalcă următoarele dispoziții din Constituție : art. 58 alin. (1) referitor la numirea și rolul Avocatului Poporului și art. 146 lit. d) referitor la atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind legile și ordonanțele, care pot fi ridicate și direct de Avocatul Poporului.

Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Pentru ca orice sesizare adresată Curții Constituționale să poată fi supusă controlului de constituționalitate în una dintre formele prevăzute la art. 146 din Constituție, aceasta trebuie să îndeplinească două condiții preliminare și obligatorii: să respecte cerințele procedurale ce determină legalitatea sesizării și să se circumscrie uneia dintre atribuțiile specifice Curții Constituționale, conferite de Legea fundamentală.

Sub aspectul legalității sesizării, Curtea constată că, deși sesizarea de neconstituționalitate formulată de 58 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal a fost depusă direct la Curtea Constituțională, contrar

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , potrivit căruia "în cazul în care sesizarea se face de parlamentari, ea se trimite Curții Constituționale de secretarul general al Camerei din care aceștia fac parte, în ziua depunerii", aceasta nu este o cauză de inadmisibilitate, ci una de neregularitate (a se vedea, ad similis,

Decizia Curții Constituționale nr. 305 din 12 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 20 martie 2008, și

Decizia nr. 729 din 9 iulie 2012 , nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii). În consecință, Curtea consideră că a fost legal învestită cu sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 .

2. Sub aspectul competenței Curții Constituționale de a se pronunța asupra constituționalității hotărârii criticate, Curtea constată următoarele:

Atribuția Curții Constituționale de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, hotărârilor plenului Senatului și hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului a fost reglementată de

art. I pct. 1 din Legea nr. 177/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010. Această atribuție a fost conferită prin lege organică, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție, aflându-și sediul în

art. 27 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010.

În jurisprudența sa, Curtea Constituțională și-a circumstanțiat atribuția de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor Plenului Camerei Deputaților, hotărârilor plenului Senatului și hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului, reținând, în acest sens, că "pot fi supuse controlului de constituționalitate numai hotărârile Parlamentului, adoptate după conferirea noii competențe, hotărâri care afectează valori, reguli și principii constituționale sau, după caz, organizarea și funcționarea autorităților și instituțiilor de rang constituțional" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011).

Prin Legea pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , adoptată de Parlament și nepromulgată de Președintele României, a fost eliminată atribuția Curții de a se pronunța asupra constituționalității hotărârilor Parlamentului.

După sesizarea Curții cu neconstituționalitatea legii susmenționate, și înainte ca instanța de contencios constituțional să se pronunțe asupra acesteia, Guvernul a adoptat

Ordonanța de urgență nr. 38/2012

pentru modificarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, act normativ publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 445 din 4 iulie 2012, care consacră o soluție legislativă identică, având exact același conținut normativ cu cel al Legii pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992 .

Soluționând sesizarea de neconstituționalitate referitoare la Legea pentru modificarea alin. (1) al

art. 27 din Legea nr. 47/1992 , prin

Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 , nepublicată până la data pronunțării prezentei decizii, Curtea, cu majoritate de voturi, a admis sesizarea și a constatat că "soluția legislativă care exclude de la controlul de constituționalitate hotărârile Parlamentului care afectează valori și principii constituționale este neconstituțională".

Totodată, prin considerentele aceleiași decizii, Curtea a reținut că, potrivit jurisprudenței sale, actele de reglementare primară ulterioare nu pot păstra conținutul normativ al unei norme legale neconstituționale și să se constituie astfel într-o prelungire a existenței acesteia (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).

Curtea precizează că, potrivit art. 147 alin. (2) din Constituție, "În cazurile de neconstituționalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispozițiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curții Constituționale", iar alin. (4) al aceluiași articol prevede că "Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor."

De asemenea, în jurisprudența sa constantă, Curtea Constituțională a statuat că deciziile sale îi sunt opozabile din momentul pronunțării lor, iar nu de la data publicării În monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, de exemplu,

Decizia nr. 124 din 27 martie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 18 aprilie 2003 ).

Așa fiind, la momentul pronunțării prezentei decizii, Curtea Constituțională, în temeiul

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , urmează să hotărască asupra competenței sale de a se pronunța asupra constituționalității

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 , luând în considerare, pe de o parte, dispozițiile articolului unic din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 38/2012

și, pe de altă parte, considerentele și dispozitivul

Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 .

Astfel, Curtea reține că hotărârea criticată reprezintă un act juridic cu caracter individual, vizând revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului.

Din examinarea dispozițiilor din Constituție referitoare la Avocatul Poporului și a celor cuprinse în

Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 844 din 15 septembrie 2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea reține, referitor la conducătorul instituției Avocatul Poporului, că acesta se află în raporturi constituționale și legale directe cu Parlamentul.

Astfel, din coroborarea dispozițiilor art. 58 alin. (1) și ale art. 65 alin. (2) lit. i) din Constituție, Curtea reține că Avocatul Poporului este numit în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului, pe o perioadă de 5 ani.

De asemenea, potrivit

art. 8 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 , mandatul de Avocat al Poporului se exercită de la data depunerii jurământului în fața președinților celor două Camere ale Parlamentului.

Totodată, în condițiile

art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 35/1997 , mandatul Avocatului Poporului încetează înainte de termen, printre altele, în caz de revocare din funcție, iar revocarea din funcție a Avocatului Poporului, ca urmare a încălcării Constituției și a legilor, se face de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor prezenți, la propunerea birourilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului, pe baza raportului comun al comisiilor juridice ale celor două Camere ale Parlamentului.

Pe de altă parte, Curtea reține că, în conformitate cu art. 60 din Constituție, Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora, iar rapoartele pot conține recomandări privind legislația sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și a libertăților cetățenilor.

Așadar, Avocatul Poporului răspunde numai în fața Parlamentului, activitatea sa fiind supusă controlului parlamentar. Ca urmare, Parlamentul este singura autoritate în măsură să aprecieze dacă activitatea desfășurată de Avocatul Poporului, în calitatea sa de conducător al instituției, s-a realizat în limitele stabilite de Constituție și lege sau, dimpotrivă, cu încălcarea acestora, și în consecință, printr-o evaluare obiectivă în cadrul căilor și procedurilor exclusiv parlamentare, să dispună măsurile legale.

A decide altfel ar însemna să se recunoască Curții Constituționale posibilitatea de a se substitui Parlamentului, de a invalida evaluările făcute de acesta și de a le înlocui cu evaluările proprii ale Curții, ceea ce ar exceda, în mod evident, atribuțiilor instanței de contencios constituțional.

În lumina tuturor considerentelor expuse, Curtea constată că revocarea din funcția de Avocat al Poporului a domnului Gheorghe Iancu nu vizează, prin natura juridică a hotărârii criticate, valori și principii constituționale, în sensul reținut de instanța de contencios constituțional prin

Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012

și, ca atare, această hotărâre nu poate fi supusă controlului de constituționalitate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. l) din Constituție, al

art. 1, 3, 10 și 27 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012

pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului, sesizare formulată de 58 de deputați aparținând Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președinților celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterile au avut loc la data de 10 iulie 2012 și la acestea au participat: Augustin Zegrean, președinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Simina Gagu

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția adoptată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012, cu majoritate de voturi, considerăm că sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012

pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului trebuia admisă și considerată întemeiată.

I. Cu privire la admisibilitatea sesizării

Apreciem faptul că prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 Curtea și-a însușit critica pe care am formulat-o prin opiniile separate la deciziile nr. 728 și nr. 730 din 9 iulie 2012.

Astfel, prin Decizia nr. 732 din 10 iulie 2012 Curtea a admis că avea competența de a constata neconstituționalitatea

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 , având în vedere dispozitivul

Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 .

Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012

pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului se încadrează în categoria hotărârilor Parlamentului rămase în sfera controlului de constituționalitate, potrivit dispozitivului

Deciziei nr. 727 din 9 iulie 2012 .

II. Cu privire la temeinicia sesizării observăm următoarele:

Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012 , adoptată de Camera Deputaților și Senat, vizează funcționarea instituției Avocatul Poporului, instituție fundamentală a statului, prevăzută în titlul II al Constituției "Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale", cap. IV "Avocatul Poporului", art. 58-60.

Potrivit dispozițiilor

Legii nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, care detaliază normele constituționale cuprinse în art. 58-60, Avocatul Poporului este o autoritate publică autonomă și independentă față de orice altă autoritate publică [art. 2 alin. (1) din lege]; în exercitarea atribuțiilor sale, Avocatul Poporului nu se substituie autorităților publice [art. 2 alin. (2) din lege]; Avocatul Poporului nu poate fi supus niciunui mandat imperativ sau reprezentativ și nimeni nu îl poate obliga pe Avocatul Poporului să se supună instrucțiunilor sau dispozițiilor sale [art. 2 alin. (3) din lege]; activitatea sa are caracter public [art. 3 alin. (1) din lege].

Referitor la răspunderea Avocatului Poporului, dispozițiile

art. 30 din Legea nr. 35/1997

prevăd că "Avocatul Poporului și adjuncții săi nu răspund juridic pentru opiniile exprimate sau pentru actele pe care le îndeplinesc, cu respectarea legii, în exercitarea atribuțiilor prevăzute de lege".

Astfel cum rezultă chiar din preambulul

Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012 , revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului este motivată în drept prin invocarea

art. 9 alin. (1) și (2) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului.

În aceste condiții, analizând

Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012 , se constată că aceasta conține și o prezentare a modului apreciat ca fiind neconstituțional, în care și-a exercitat atribuțiile, după cum urmează:

- Astfel, i s-a imputat ridicarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. V alin. (1) teza I din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, deoarece această reglementare avea un caracter financiar-bugetar și nu avea o legătură cu drepturile și libertățile cetățenești. Demersul Avocatului Poporului, s-a apreciat prin

Hotărârea nr. 32 din 3 iulie 2012 , a avut scopul contracarării unei măsuri de redresare a bugetului de stat luate de Guvernul Ponta, pentru a menține efectele unei măsuri politice discriminatorii și partizane luate de Guvernul Ungureanu.

- De asemenea, i s-a mai imputat și ridicarea excepției de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2012

prin care s-au luat unele măsuri cu privire la organizarea Institutului Cultural Român, măsuri care nu afectau în vreun fel drepturile și libertățile cetățenești.

Considerăm că, în cazurile reținute, Avocatul Poporului și-a exercitat atribuția reglementată prin art. 146 lit. d) din Constituție și

art. 13 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 35/1997

privind organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului, potrivit căreia poate ridica excepții în mod direct.

De exemplu, în cazul ridicării excepției referitoare la Institutul Cultural Român, Avocatul Poporului a fost sesizat de mai mult de 2.000 de oameni de cultură români și străini, inclusiv trei laureați ai Premiului Nobel. În plus față de petițiile semnate în sensul sesizării pe care a făcut-o la Curtea Constituțională oamenii de cultură au organizat mai multe manifestații.

Cât privește situațiile în care Avocatul Poporului poate ridica excepția de neconstituționalitate, considerăm relevantă reiterarea considerentelor reținute de Curtea Constituțională în

Decizia nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 851 din 12 decembrie 2007.

Cu acel prilej, Curtea nu a reținut cauza de inadmisibilitate a excepției de neconstituționalitate invocată în punctul de vedere al Guvernului, în sensul că din interpretarea sistematică a textelor legale care reglementează rolul și atribuțiile Avocatului Poporului, precum și a dispozițiilor constituționale ce reglementează sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate reiese că Avocatul Poporului are competența de a declanșa controlul de constituționalitate prin sesizarea Curții Constituționale numai în ceea ce privește apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice, deoarece art. 146 din Constituție nu condiționează, în modul arătat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat să adreseze Curții Constituționale sesizări și, respectiv, excepții de neconstituționalitate.

Aplicând aceleași considerente, apreciem că sesizarea Curții Constituționale de către Avocatul Poporului cu excepția de neconstituționalitate a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 15/2012

privind stabilirea unor măsuri financiare în domeniul asigurărilor sociale de sănătate și al finanțelor publice, la care se face referire în preambulul

Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012 , s-a realizat în temeiul și în limitele dispozițiilor constituționale și legale. Astfel, soluționând această excepție de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a pronunțat

Decizia nr. 558 din 24 mai 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 7 iunie 2012, în cuprinsul căreia Curtea a reținut că "a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10, 29 și 32 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate".

În plus, analizând

Decizia Curții Constituționale nr. 558 din 24 mai 2012 , se observă că autoritățile publice care au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate (Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului și Guvernul) nu au invocat o cauză de inadmisibilitate a excepției în raport cu un eventual exces al Avocatului Poporului în exercitarea atribuției de a sesiza Curtea Constituțională cu o excepție de neconstituționalitate.

Cât privește exercitarea din oficiu a atribuției Avocatului Poporului de a sesiza Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate, se observă că această modalitate de acțiune își găsește temei constituțional în dispozițiile art. 59 alin. (1), potrivit cărora: "Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și libertățile lor, în limitele stabilite de lege", și în

art. 14 alin. (1) din Legea nr. 35/1997 , potrivit căruia "Instituția Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor fizice,

a societăților comerciale, a asociațiilor sau a altor persoane juridice."

Ca urmare, în raport cu cele prezentate, nu poate fi reținut că, acționând din oficiu, Avocatul Poporului a încălcat Constituția sau legile.

De asemenea, față de motivele invocate în hotărâre în sensul că "actualul Avocat al Poporului, domnul Gheorghe Iancu, a demonstrat prin acțiunile sale că utilizează prerogativele sale constituționale și legale în scopuri politice, mai ales pentru a servi interesele acelei forțe politice care l-a promovat în această funcție, respectiv Partidul Democrat Liberal, atacând la Curtea Constituțională acte normative adoptate de actualul Guvern învestit după demiterea printro moțiune de cenzură a Guvernului Ungureanu", considerăm că aprecierea acestor acțiuni ale Avocatului Poporului nu poate fi realizată izolat, ci ținând cont de ansamblul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului în perioada 28 septembrie 2011 (data publicării în Monitorul Oficial al României a

Hotărârii Parlamentului nr. 16/2011 , potrivit căreia domnul Gheorghe Iancu a fost numit în funcția de Avocat al Poporului) și 4 iulie 2012 (data publicării în Monitorul Oficial al României a

Hotărârii nr. 32/2012

pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului). Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate pe rolul Curții Constituționale 12 excepții de neconstituționalitate ridicate direct de Avocatul Poporului, acestea având ca obiect diverse dispoziții din legi adoptate de Parlament sau din ordonanțe emise de Guvern, adoptate în conjuncturi legislative diferite în timp.

Ca urmare, tocmai diversitatea obiectului excepțiilor de neconstituționalitate în discuție și a momentelor în care au fost adoptate legile și ordonanțele criticate pentru neconstituționalitate reprezintă argumente suficiente pentru care nu poate fi reținut motivul revocării din funcție întemeiat pe faptul că acțiunile domnului Gheorghe Iancu, Avocatul Poporului, au fost îndreptate împotriva "actelor normative adoptate de actualul Guvern învestit după demiterea printr-o moțiune de cenzură a Guvernului Ungureanu".

În plus, deblocarea conflictelor dintre persoanele fizice și autoritățile administrației publice, care i s-a imputat prin

Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 , ține de esența rolului constituțional și legal al Avocatului Poporului de apărare a drepturilor și libertăților cetățenești, în condiții de independență și imparțialitate. Astfel cum a reținut Curtea Constituțională în jurisprudența sa (a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 45 din 20 ianuarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 171 din 10 martie 2011 ), această instituție dispune de mecanisme specifice, determinate în mod cuprinzător și detaliat în legea sa de organizare și funcționare, de natură să asigure în mod eficient realizarea rolului său constituțional.

De aceea, faptul că Avocatul Poporului s-a adresat autorităților administrației publice menționate în preambulul

Hotărârii nr. 32 din 3 iulie 2012

nu reprezintă o încălcare a Constituției sau a legilor, ci, dimpotrivă, într-o corectă receptare a rolului său fundamental, aceste sesizări trebuie privite prin prisma activității sale de a îmbunătăți calitatea administrației publice și a serviciilor publice, de a încuraja autoritățile administrației publice să privească sesizările drept o oportunitate de a comunică eficient cu petiționarii și de a corecta orice lipsuri din serviciile lor, astfel încât dreptul la bună administrare, consacrat de art. 41 din Carta drepturilor fundamentale a Uniuni Europene, să nu rămână unul teoretic și iluzoriu. În acest sens este și Declarația Rețelei Europene a Ombudsmanilor adoptată la cel de-al șaselea seminar al ombudsmanilor naționali din statele membre ale UE și din țările candidate, Strasbourg 14-16 octombrie 2007.

Din examinarea prevederilor constituționale sau legale din alte state referitoare la revocarea din funcție a Avocatului Poporului (Ombudsman) rezultă că aceasta poate interveni pentru diferite motive, precum: neîndeplinirea condițiilor necesare exercitării funcției sau comiterea unei abateri grave (în cazul Ombudsmanului European), pierderea/retragerea încrederii Parlamentului (în cazul Ombudsmanului danez și Avocatului Parlamentar din Republica Moldova), neglijența gravă în îndeplinirea obligațiilor și îndatoririlor de serviciu (Apărătorul Poporului din Spania), neîndeplinirea îndatoririlor sale și încălcarea Constituției și a legilor sau a regulilor etice de obicei acceptate (Ombudsmanul din Bulgaria), acțiuni sau omisiuni prin care a subminat grav încrederea acordată (Ombudsmanul din Olanda). În cazul Ombudsmanului din Portugalia, Constituția Portugaliei consacră independența și inamovibilitatea Ombudsmanului.

Cât privește autoritatea competentă să dispună revocarea din funcție, aceasta este reprezentată, de regulă, de Parlament.

Având în vedere importanța instituției Avocatului Poporului într-un stat de drept, instituție menită să apere drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, considerăm că sesizarea trebuia admisă.

În mod evident revocarea Avocatului Poporului, prin

Hotărârea Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012 , afectează valori și principii constituționale în sensul reținut de Curte prin

Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012 .

Dacă revocarea Avocatului Poporului nu ar afecta principii și valori constituționale fundamentale sensul dispozitivului din

Decizia nr. 727 din 9 iulie 2012

ar fi lipsit de conținut.

Considerăm că Avocatul Poporului și-a exercitat cu bună-credință atribuțiile reglementate de Constituție și a respectat dispozițiile

Legii nr. 35/1997 .

Sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Parlamentului nr. 32 din 3 iulie 2012

pentru revocarea domnului Gheorghe Iancu din funcția de Avocat al Poporului trebuia admisă și considerată întemeiată.

În acest context revocarea sa nu a fost decât începutul unei suite de acte petrecute într-un interval de timp foarte scurt, respectiv trei zile, care au dus la suspendarea Președintelui României.

Așa cum am arătat în opinia separată la

Decizia nr. 730 din 9 iulie 2012 , aceste acte au constituit încălcări grave ale principiului statului de drept prevăzut de art. 1 alin. (3) și al respectării supremației Constituției, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală.