Decizia nr. 293/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Andreea Costin - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Daniel Arcer.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială Amco - SPRL din București, prin lichidator judiciar Societatea Comercială Zyrcon Medical - S.R.L. din București, în Dosarul nr. 18.827/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.016D/2011.

La apelul nominal se prezintă, pentru partea Abbott GMBH & CO KG, domnul avocat Marius Cristian Bârlădeanu, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului părții prezente, care depune la dosar concluzii scrise, solicitând respingerea excepției de neconstituționalitate.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iulie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 18.827/3/2010, Tribunalul București - Secția a VII-a comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială Amco - SPRL din București, prin lichidator judiciar Societatea Comercială Zyrcon Medical - S.R.L. din București, într-o cauză având ca obiect soluționarea cererii de desemnare a unui administrator judiciar.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul susține, în esență, că dispozițiile legale criticate încalcă principiul colectivității, unicității și caracterul concursual al procedurii reorganizării judiciare și a falimentului prevăzut de

art. 2 din Legea nr. 85/2006 .

În procedura de verificare a creanțelor, administratorul judiciar va proceda la verificarea fiecărei creanțe, pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă și prioritatea fiecărei creanțe, după care va întocmi tabelul preliminar cuprinzând toate creanțele față de debitor, cu ordinea de prioritate prevăzută de legea insolvenței. Autorul excepției arată că privilegiul creditorului majoritar de a desemna, în afara colectivității creditorilor, administratorul/lichidatorul judiciar creează o discriminare față de ceilalți creditori, care pot fi garantați cu garanții reale și cu un rang prioritar atât la recuperarea creanțelor, cât și la decizia procesuală a executării silite. Pe de altă parte, susține că decizia unică poate fi atacată numai pentru motiv de nelegalitate, contestația putând fi formulată numai de creditori, nu și de judecătorul-sindic. Se arată că, oricând, fără motiv temeinic, se poate decide înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar pe considerentul că este creditor majoritar, fiind astfel încălcat dreptul practicianului în insolvență care își poate îndeplini atribuțiile în mod consistent și legal.

Se mai arată că prin dispozițiile legale criticate se aduce atingere și dreptului la muncă, prin faptul că administratorul/lichidatorul judiciar care dorește să fie desemnat nu mai are dreptul de a negocia condițiile și remunerația sa. Astfel este încălcată și libertatea economică, prin faptul că nu se mai acordă șanse egale administratorilor/lichidatorilor judiciari care doresc să fie desemnați să negocieze condițiile numirii (pe baza cererii și ofertei) cu comitetul creditorilor și adunarea creditorilor.

Tribunalul București - Secția a VII-a comercială, contrar prevederilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, susținerile reprezentantului părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, text de lege care are următorul cuprins: "Creditorul care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor poate să decidă, fără consultarea adunării creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remunerația."

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncă și art. 45 privind libertatea economică, precum și art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată că, prin

Decizia nr. 434 din 7 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 20 mai 2011, a reținut constituționalitatea

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

în raport cu critici similare de neconstituționalitate. Cu acel prilej, Curtea a reținut că dispozițiile art. 19 alin. (2^1) au fost introduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, pentru asigurarea respectării principiului celerității procedurii, protecției creditorilor și desfășurării adecvate a activității practicienilor în insolvență, așa cum reiese din nota de fundamentare a acestei ordonanțe a Guvernului. Astfel, s-a dat posibilitatea creditorului care deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor să desemneze, fără consultarea adunării creditorilor, un administrator judiciar sau lichidator în locul administratorului judiciar sau lichidatorului provizoriu ori să confirme administratorul judiciar provizoriu sau, după caz, lichidatorul provizoriu și să îi stabilească remunerația. Curtea a observat că, potrivit

art. 19 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 , text nemodificat de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 173/2008 , în cadrul primei ședințe a adunării creditorilor sau ulterior, creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor pot decide desemnarea unui administrator judiciar/lichidator, stabilindu-i și remunerația. Cu privire la aceste dispoziții de lege, Curtea Constituțională, prin

Decizia nr. 619 din 27 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, a statuat că adunarea creditorilor este convocată pentru a decide în toate aspectele importante ale procedurii prevăzute de lege, iar pentru facilitarea luării deciziilor în cadrul acestui organ colegial sunt prevăzute două modalități de vot, ambele bazate pe criteriul valorii creanțelor. Regula în această materie este stabilită de dispozițiile

art. 15 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 , potrivit cărora deciziile adunării creditorilor se adoptă cu votul titularilor unei majorități, prin valoare, a creanțelor prezente. Există situații speciale, cum este aceea a desemnării unui administrator judiciar sau a unui lichidator, motivate de importanța sporită a unor astfel de decizii, pentru care legea impune o majoritate specială, și anume votul creditorilor care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor. Opțiunea legiuitorului pentru criteriul valorii, și nu pentru cel al numărului creditorilor, este justificată de principalul obiectiv al procedurii insolvenței, respectiv recuperarea creanțelor asupra averii debitorului. Or, în măsura în care repartizarea sumelor ce rezultă din lichidarea bunurilor debitorului se face proporțional cu valoarea creanțelor, este firesc ca deciziile privitoare la aspectele importante ale procedurii să fie luate prin raportare la valoarea creanțelor, iar nu la numărul creditorilor.

Curtea a reținut că soluția legislativă criticată nu contravine principiului egalității în fața legii, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituție. În ipoteza normei legale criticate, un singur creditor deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, ceea ce face inutilă consultarea adunării creditorilor pentru desemnarea unui administrator judiciar sau lichidator ori pentru confirmarea celui provizoriu, din moment ce hotărârea s-ar putea lua în adunarea creditorilor numai cu majoritatea specială prevăzută de lege, și anume numai cu votul acestui creditor ce deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor.

Având în vedere aceste considerente, Curtea a reținut că, potrivit

art. 11 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 85/2006 , judecătorul-sindic confirmă, prin încheiere, administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat de creditorul ce deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, iar, în conformitate cu prevederile alin. (3) al art. 19 din aceeași lege, ceilalți creditori pot contesta la judecătorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia creditorului care deține cel puțin 50%, prevăzută la alin. (2^1), în termen de 3 zile de la data publicării acesteia în Buletinul procedurilor de insolvență. Prin urmare, Curtea a constatat că dispozițiile

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

nu contravin prevederilor art. 21 din Legea fundamentală.

De asemenea, Curtea a reținut, prin

Decizia nr. 1.255 din 22 septembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 23 noiembrie 2011, că nu poate fi primită critica autorului potrivit căreia creditorul majoritar poate oricând să decidă înlocuirea administratorului/lichidatorului judiciar doar pe acest unic considerent că deține cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor, ceea ce ar permite, într-adevăr, instaurarea arbitrarului și abuzului de drept.

Dispozițiile

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

dau dreptul creditorului care deține singur cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor să desemneze un administrator/lichidator judiciar în locul administratorului/lichidatorului judiciar provizoriu sau să îl confirme pe acesta și să îi stabilească remunerația.

Or, desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar "provizoriu" este atributul exclusiv al judecătorului-sindic; potrivit tezei finale a art. 19 alin. (2), "creditorii [este vorba de creditorii care dețin cel puțin 50% din valoarea totală a creanțelor] pot decide să confirme administratorul judiciar sau lichidatorul desemnat provizoriu de către judecătorul-sindic", dispoziții de care prevederile

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

nu pot fi disociate. Dimpotrivă, pentru motive temeinice [ art. 22 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ], numai judecătorul-sindic poate decide schimbarea administratorului/lichidatorului judiciar desemnat, ceea ce are ca efect tocmai aplicarea prevederilor constituționale cuprinse în art. 124 alin. (2), potrivit cărora "Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți".

Totodată, prin

Decizia nr. 726 din 7 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009, Curtea a stabilit cu valoare de principiu că, în cadrul procedurii falimentului, administratorul judiciar sau lichidatorul are o poziție și o situație deosebite față de toate părțile și față de toți ceilalți participanți la procedură, el nefiind parte în proces, ci participant la procedură, cu rol și atribuții determinate de lege. Acesta nu acționează în interes personal, ci în interesul bunei desfășurări a întregii proceduri, în interesul debitorului insolvabil, pentru reîntregirea patrimoniului acestuia, precum și în interesul creditorilor, pentru ca aceștia să își poată valorifica creanțele în cât mai mare măsură și cât mai operativ.

Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor de lege criticate, raportată la art. 41 care reglementează principiul constituțional al dreptului la muncă, Curtea constată că în cadrul procedurii de insolvență raporturile dintre persoana supusă procedurii insolvenței, creditorul majoritar (în speța de față), și orice administrator/lichidator judiciar sunt raporturi contractuale de drept privat, întrucât exercitarea profesiei de practician în insolvență se face în cadrul unui raport juridic de drept civil, în baza unei convenții civile de prestări de servicii încheiate între subiecte de drept privat. În consecință, art. 41 din Constituție nu are incidență în cauză.

În ceea ce privește critica întemeiată pe prevederile art. 45 din Constituție, Curtea reține că, potrivit acestor dispoziții, coroborate cu cele ale art. 135 din Constituție, economia țării este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență între agenții comerciali. În aceste condiții de organizare, statul este obligat să asigure accesul liber al persoanei la o activitate economică, precum și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție; însă exercitarea acestor activități cunoaște anumite limite, stabilite prin lege, limite care au un fundament diferit în funcție de specificul activității vizate. Astfel, legea stabilește condițiile speciale privind capacitatea persoanei fizice de a desfășura o activitate economică. Din această perspectivă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 86/2006

privind organizarea activității practicienilor în insolvență, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724 din 13 octombrie 2011, creează cadrul legal al desfășurării activității practicienilor în insolvență, reprezentând o concretizare a acestei dispoziții constituționale. Celelalte aspecte sunt chestiuni ce țin de relațiile contractuale dintre particulari, iar statul, de principiu, nu poate interveni în reglementarea efectelor pe care aceste contracte le produc.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 19 alin. (2^1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială Amco - SPRL din București, prin lichidator judiciar Societatea Comercială Zyrcon Medical - S.R.L. din București, în Dosarul nr. 18.227/3/2010 al Tribunalului București - Secția a VII-a comercială.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.