Decizia nr. 3/1995

Curtea Constituțională a fost sesizată, prin Încheierea din 14 mai 1993 a Judecătoriei Iași, pronunțată în Dosarul nr. 13.987/1993, ce formează obiectul Dosarului Curții nr. 41C/1994, cu excepția de neconstituționalitate a art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992.

Ulterior, Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu cinci excepții de neconstituționalitate a prevederilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, înainte de modificarea acestora prin Legea nr. 76/1994, ce formează obiectul dosarelor nr. 54C/1994, nr. 55C/1994, nr. 61C/1994, nr. 58C/1995 și nr. 70C/1995, conexate în ședința completului de judecată din 11 aprilie 1995.

În forma anterioară modificării, art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 prevedea: "Contractele de vînzare-cumpărare ale locuințelor care nu au fost construite din fondurile statului, ci au fost trecute în aceasta proprietate, cele de vînzare-cumpărare ale locuințelor de serviciu aparținând societăților comerciale și regiilor autonome, care contravin prevederilor prezentei legi, precum și orice alt contract încheiat cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 sunt lovite de nulitate absolută."

După modificare, prin Legea nr. 76/1994, cuprinsul acestei dispoziții legale este următorul: "Contractele de vînzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor Decretului-lege nr. 61/1990 și ale prezentei legi sunt lovite de nulitate absolută."

În legătură cu constituționalitatea prevederilor art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, înaintea modificării, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 41 din 4 mai 1994, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului prin Decizia nr. 23 din 1 martie 1995, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 76 din 27 aprilie 1995, reținându-se, în esenta, ca sancționarea cu nulitate absolută a înstrăinării de către stat a locuințelor ce nu au fost construite din fondurile proprii se întemeiază pe insesi prevederile Decretului-lege nr. 61/1990, situație în care dispozițiile art. 19 alin. 1 din Legea nr. 85/1992, ce au preluat o nulitate anterioară, nu retroactiveaza.

Fața de situația creata prin modificarea textului atacat, la termenul de judecată din 11 aprilie 1995, completul de 3 judecători a dispus, prin încheiere, în temeiul art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, sesizarea Plenului Curții, pentru a statua de principiu în asemenea situații.

PLENUL CURȚII,

examinînd Decizia nr. 41/1994, rămasă definitivă prin Decizia nr. 23/1995, deciziile nr. 71/1994, nr. 3/1994, nr. 42/1994, nr. 8/1994 și nr. 41/1995, încheierile de sesizare din 23 februarie 1994, 27 aprilie 1994, 8 iunie 1994, 30 martie 1995, prevederile din Constituție și din Legea nr. 47/1992 vizind atribuțiile și sesizarea Curții Constituționale, retine următoarele:

În Dosarul nr. 23C/1993, care a avut ca obiect neconstituționalitatea art. 34 din Legea nr. 80/1992 privind pensiile și alte drepturi de asigurări sociale ale agricultorilor, Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 25 ianuarie 1993 a Judecătoriei Sectorului 1 București. Până la soluționare, articolul atacat a fost modificat prin art. 17 din Legea nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 17 ianuarie 1994.

Federala Agricultorilor Privati din România, care a ridicat excepția de neconstituționalitate prin Adresa nr. 911 din 4 iulie 1994, a cerut Curții Constituționale extinderea excepției și asupra art. 17 din Legea nr. 1/1994 pentru modificarea și completarea Legii nr. 80/1992.

Curtea Constituțională a respins cererea de extindere a excepției la noua reglementare, întrucît aceasta nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 alin. (11) din Legea nr. 47/1992, nefiind o excepție ridicată în fața instanțelor judecătorești.

În Dosarul nr. 102C/1993, care a avut ca obiect excepția de neconstituționalitate a art. 37 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor, Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 19 noiembrie 1993 a Tribunalului Maramures.

Potrivit textului, în redactarea de la data sesizării, agentul constatator și organul care a aplicat sancțiunea nu se citau la judecarea plingerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției. Până la judecarea cauzei, în ședința din 24 februarie 1994, Guvernul a emis Ordonanța nr. 12 din 14 ianuarie 1994, care a modificat art. 37 din Legea nr. 32/1968 în următorul sens: "Plîngerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei competente, care citeaza pe cel care a făcut plîngerea, organul care a aplicat sancțiunea, precum și orice persoană în măsura să contribuie la rezolvarea justa a cauzei". În aceste condiții, Curtea Constituțională a dispus, prin Decizia nr. 8 din 24 februarie 1994, ca excepția a rămas fără obiect, respingând-o ca vadit nefondata. Aceeași soluție se regaseste și în Decizia nr. 42 din 4 mai 1994, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 15 septembrie 1994.

În Dosarul nr. 40C/1993, care a avut ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 58/1992 cu privire la corelarea salariilor prevăzute de Legea nr. 53/1991, Legea nr. 40/1991 și Legea nr. 52/1991 cu nivelul salariilor de la societățile comerciale și regiile autonome, Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea din 7 mai 1993 a Judecătoriei Sectorului 5 București.

Textul atacat avea următoarea redactare: "Salariile realizate prin cumul de funcții, potrivit alin. (1), precum și veniturile realizate în afară funcției de baza, indiferent de unitatea în care acestea se obțin, se impozitează separat, aplicindu-se impozitul prevăzut de lege, majorat cu 100%". S-a susținut ca aceste prevederi, în esenta, contravin prevederilor art. 16 alin. (1) și ale art. 53 alin. (2) din Constituție.

Până la dezbaterea în ședința publică, textul atacat a fost modificat prin Legea nr. 35 din 15 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 21 iunie 1993, astfel: "Veniturile sub forma de salarii și alte drepturi salariale primite de salariați pentru munca prestată în afară funcției de baza și a unității deținătoare a cărții de muncă se impozitează separat, pe fiecare loc de muncă, cu cotele prevăzute la alin. (1) al acestui articol, impozitul majorindu-se cu 30%" (art. 1 pct. 10 alin. 2 din Legea nr. 35/1993).

Deși partea care a invocat excepția a apreciat ca motivele de neconstituționalitate persista, solicitând să se constate neconstituționalitatea noului text, Curtea Constituțională, în considerentele Deciziei nr. 3 din 6 ianuarie 1994, rămasă definitivă prin nerecurare, a reținut ca "cererea reclamantului nu s-a făcut cu respectarea prevederilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora Curtea hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în fața instanțelor judecătorești". Totodată, s-a constatat "ca au fost incalcate și dispozițiile art. 23 alin. (4) și (5) din Legea nr. 47/1992 care prevăd ca sesizarea Curții se dispune de către instanța judecătorească prin încheiere, care trebuie să cuprindă punctele de vedere ale părților, precum și opinia instanței", motive pentru care excepția invocată nu a fost examinata în fond.

În conformitate cu prevederile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunța asupra excepțiilor de neconstituționalitate în limitele sesizării. De aceea Curtea se poate pronunța numai asupra dispozițiilor legale ce fac obiectul sesizării.

Dacă însă, după invocarea excepției în fața instanțelor judecătorești, textul de lege a fost modificat, mentinindu-se însă, în noua sa redactare, soluția legislativă de principiu, anterioară modificării, motivele de neconstituționalitate fiind aceleași, pentru soluționarea excepției ridicate nu este necesară o noua sesizare.

Excepția de neconstituționalitate are ca obiect o dispoziție legală nu atât în sens formal, ci, mai ales, în sens material, întrucît, sub acest aspect, cel care o invoca susține ca textul legal este contrar unei prevederi constituționale. De aceea, cît timp soluția legislativă de principiu din textul de lege modificat a fost preluată din textul anterior modificării, excepția de neconstituționalitate persista. Dacă însă aceasta soluție este diferita de aceea a prevederii legale anterioare modificării, chiar dacă interesul urmărit de cel care a invocat excepția este același, Curtea nu se mai poate pronunța asupra constituționalității dispoziției legale în noua sa redactare, deoarece ar depăși limitele sesizării.

Fața de cele arătate, vazind dispozițiile art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 23 și 26 din Legea nr. 47/1992, în temeiul art. 26 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale,

PLENUL CURȚII

DECIDE:

În cazul în care, după invocarea unei excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prevederea legală supusă controlului a fost modificată, Curtea Constituțională se pronunța asupra constituționalității prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacă soluția legislativă din legea sau ordonanța modificată este, în principiu, aceeași cu cea dinaintea modificării.

Deliberarea a avut loc la data de 31 octombrie 1995 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Victor Dan Zlatescu, judecători.