Decizia nr. 103/1995

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Antonie Iorgovan - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Radu - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina și Musat Mariana împotriva

Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995 , pronunțată de Curtea Constituțională în Dosarul nr. 87C/1994.

Dezbaterile au avut loc în ședința din 17 octombrie 1995, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunțarea pentru 24 octombrie 1995 și apoi pentru 31 octombrie 1995.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, retine următoarele:

Prin Decizia nr. 15 din 16 februarie 1995, care face obiectul recursului de fața, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, invocată de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina și Musat Mariana, inculpați, în Dosarul nr. 27/MF/1994 al Tribunalului Constanta - Secția maritima și fluviala.

În sprijinul excepției de neconstituționalitate a fost invocată Decizia Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994, prin care s-a statuat ca prevederile din art. 248 alin. 1 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obștesc sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din legea fundamentală, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Pornind de la aceasta decizie a Curții Constituționale, autorii excepției au susținut ca trebuie să fie considerate ca abrogate și dispozițiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal, care se referă în esenta tot la avutul obștesc. Pe de altă parte - au susținut, de asemenea, inculpatii - noțiunea de economie naționala, prevăzută în alin. 2 al art. 248 din Codul penal, este în totală contradictie cu dispozițiile constituționale, în special cu dispoziția din art. 134 alin. (1) din Constituție care prevede că "Economia Românească este economie de piața".

Respingând excepția de neconstituționalitate, prin Decizia nr. 15/1995, Curtea Constituțională arata, mai întâi, ca, prin practica sa constanta, a stabilit sensul ce trebuie acordat, în actualul stadiu de evoluție a economiei românești, termenului de avut obștesc, care trebuie înțeles ca referindu-se exclusiv la bunuri ce formează obiectul proprietății publice. În acest sens trebuie să fie interpretată și dispoziția din art. 248 alin. 1 din Codul penal în ce privește condiția producerii unei pagube avutului obștesc. Aceasta interpretare nu se referă însă și la dispoziția din alin. 2 al art. 248 din Codul penal, care nu prevede condiția producerii unei pagube avutului obștesc, ci pe aceea a producerii unei pagube importante economiei naționale, cele doua notiuni neputind fi confundate. Economia naționala a României nu este un concept legat de regimul colectivist, asa cum afirma autorii excepției de neconstituționalitate, ci o realitate obiectivă complexa, caracterizată prin coexistenta celor două forme de proprietate, publică și privată. De aceea prejudicierea economiei naționale poate avea loc nu numai prin lezarea bunurilor proprietate publică, ci și a celorlalte bunuri din domeniul public sau privat al statului, ca și a celor ce formează obiectul proprietății private. În concluzie, se arata în decizie, dispozițiile din art. 248 alin. 2 din Codul penal nu sunt cu nimic afectate de restrîngerea sferei bunurilor aparate prin incriminarea faptelor care aduc atingere avutului obștesc, ele nefiind în contradictie cu nici un text din Constituția României.

Împotriva acestei decizii a Curții Constituționale, inculpatii au declarat recursul de fața, invocind următoarele motive:

- Prin respingerea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal, Curtea Constituțională a adoptat o soluție care vine în contradictie cu alte decizii ale sale (Decizia nr. 11 din 8 martie 1994 și Decizia nr. 52 din 18 mai 1994). Or, întrucît completul de judecată "s-a îndepărtat de interpretarea juridică continuta într-o decizie a plenului sau într-o decizie definitivă a unui complet", el avea obligația, potrivit dispozițiilor din art. 26 alin. 2 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale, să se adreseze plenului pentru a cunoaște interpretarea pe care acesta o va da chestiunii deduse judecații. Nefacind acest lucru, completul a pronunțat o decizie nelegală.

- Prin dispozițiile art. 248 din Codul penal au fost incriminate fapte îndreptate împotriva unui anumit tip de relații sociale, care constituie obiectul juridic comun al celor două variante ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești, al variantei simple sau tip, prevăzute în alin. 1, cît și al variante agravate, prevăzute în alin. 2 al aceluiași articol. Asa fiind, întrucît prin Decizia Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994 s-a constatat abrogarea parțială a dispozițiilor din art. 248 alin. 1 din Codul penal, aceeași soluție se impune și cu privire la varianta agravată prevăzută în alin. 2 al aceluiași articol.

- Notiune de economie naționala este o categorie depășită, legată de regimul totalitar și echivalenta cu aceea de avut obștesc și ca, în orice caz, aceasta notiune nu poate fi echivalenta cu aceea de proprietate în formele prevăzute de Constituție. Autorii excepției susțin ca admiterea noțiunilor de economie naționala și de paguba importanța adusă economiei naționale ar avea consecințe negative asupra raporturilor de comerț exterior ale tarii noastre.

- Între cele doua variante ale infracțiunii de abuz în serviciu, cea prevăzută în alin. 1 și cea prevăzută în alin. 2 ale art. 248 din Codul penal, nu este decît o deosebire cantitativă, astfel încât dispozițiile menționate, în ansamblul lor, trebuie să fie considerate ca abrogate parțial conform dispoziției din art. 150 alin. (1) din Constituție.

- Decizia Curții Constituționale poate produce "grave disfunctionalitati" pe planul tratamentului sanctionator penal, prin practica diferențiată pe care o creează în raport cu infracțiunile de serviciu, pe de o parte, și cele contra patrimoniului, pe de altă parte. Ca urmare a acestui tratament diferențiat, s-ar putea ajunge la sancționarea mai severă a unei infracțiuni de serviciu în comparatie cu cele contra patrimoniului.

CURTEA,

examinînd decizia atacată, raportul întocmit de judecătorul-raportor, motivele invocate de recurenti, dispozițiile penale atacate, prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, constata ca recursul nu este întemeiat.

Primul motiv de recurs, privind o pretinsa încălcare a dispoziției din art. 26 alin. 2 al Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, nu este întemeiat, deoarece prin soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate completul nu s-a îndepărtat de la interpretarea continuta în vreuna dintre deciziile anterioare ale Curții Constituționale. Referirile pe care recurentii le fac la deciziile Curții Constituționale nr. 11 din 8 martie 1994 și nr. 52 din 18 mai 1994 sunt nepertinente, deoarece aceste decizii nu privesc dispoziția legală în discuție. Astfel, prin Decizia nr. 11/1994 s-a constatat ca dispozițiile art. 248 din Codul penal "referitoare la paguba adusă avutului obștesc" sunt parțial abrogate potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, urmînd a se aplică numai cu privire la bunurile prevăzute de art. 135 alin. (4) din Constituție, bunuri ce formează obiectul exclusiv al proprietății publice. Este vorba de abuz în serviciu contra intereselor obștești, în varianta simpla prevăzută în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, și numai de acea modalitate a acesteia, condiționată de producerea, de către făptuitor, prin încălcarea îndatoririlor sale de serviciu, a unei pagube avutului obștesc. În mod corespunzător, prin Decizia nr. 52 din 18 mai 1994, Curtea Constituțională a constatat același lucru cu privire la dispozițiile din art. 249 din Codul penal referitoare la paguba adusă avutului obștesc prin neglijența în serviciu. Și în acest caz este vorba nu de toate dispozițiile din art. 249 din Codul penal, ci numai de cele privind varianta simpla a infracțiunii de neglijența în serviciu și numai de acea modalitate a acesteia, care este condiționată de producerea unei pagube avutului obștesc.

În nici una dintre aceste decizii Curtea Constituțională nu se referă la variantele agravate ale infracțiunilor de abuz și de neglijența în serviciu, prevăzute în alin. 2 al art. 248 din Codul penal și, respectiv, în alin. 2 al art. 249 din Codul penal.

Al doilea motiv de recurs, prin care se susține ca, întrucît ambele variante ale infracțiunii prevăzute în art. 248 din Codul penal au un obiect juridic comun, nu exista deosebiri calitative între ele, apare, de asemenea, ca neîntemeiat, fiindca se bazează pe o înțelegere gresita a structurii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești. Aceasta forma a abuzului în serviciu a fost incriminata în doua variante normative, în funcție de gradul de pericol social pe care acestea îl prezintă: o varianta simpla sau tipica, în alin. 1 al art. 248 din Codul penal, și o varianta agravată, în alin. 2 al aceluiași articol. Între cele doua variante ale infracțiunii este o deosebire calitativă, care explica sancțiunile penale diferite prevăzute de lege pentru fiecare dintre ele.

În varianta agravată, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, abuzul în serviciu contra intereselor obștești se poate savirsi, potrivit legii, atunci când, prin neîndeplinirea cu știința sau prin îndeplinirea defectuoasă de către un funcționar a îndatoririlor sale de serviciu, s-a produs: fie o perturbare deosebit de grava a activității unei organizații din cele prevăzute în art. 145 din Codul penal, fie o paguba importanța economiei naționale. Prin perturbare deosebit de grava a activității se înțelege o astfel de tulburare a bunului mers al activității care a condus la paralizarea totală ori la încetarea activității unui organ al administrației de stat, vizind deci însăși existenta respectivului organ, cu consecințe negative însemnate asupra vieții sociale, în funcție și de natura și insemnatatea acestuia. Între tulburarea însemnată a bunului mers al unei organizații, care poate caracteriza abuzul în serviciu contra intereselor obștești, în varianta tipica, și perturbarea deosebit de grava, caracteristica variantei agravate, este o deosebire calitativă, aceasta din urma prezentind un grad sporit de pericol social, care justifica pedeapsa mai grea pe care o poate atrage.

În ce privește paguba importanța adusă economiei naționale, aceasta este inteleasa ca prejudiciu economic general, adus nu unei anumite unități (agent economic, autoritate sau instituție publică), ci unei ramuri a economiei naționale, mai multor ramuri ori economiei naționale în ansamblul ei.

Cel de-al treilea motiv de recurs, privitor la caracterul anacronic și desuet al conceptului de economie naționala, propriu economiei socialiste, nu poate fi nici el primit.

Conceptul de economie naționala este o categorie economică fundamentală, care desemnează ansamblul de resurse naturale și umane, de activități productive, de schimb și de servicii, constituite ca ramuri sau domenii de activitate economică, pe un anumit teritoriu național, ca rezultat al dezvoltării forțelor de producție și al diviziunii sociale a muncii, în cadrul granițelor unei tari.

Economia naționala a unei tari este influentata de sistemul relațiilor de proprietate și de modul de funcționare a diferitelor ramuri care o compun. Este cunoscut ca, până la Revoluția din decembrie 1989, economia naționala a României se caracterizează prin sistemul centralizat-birocratic de conducere a activității economice, prin proprietatea colectivă, rupta de cei care produceau, factori negativi care au determinat rămînerea în urma a dezvoltării acesteia. Tocmai de aceea, în urma rasturnarii regimului comunist, s-a impus, ca o necesitate imediata, efectuarea de schimbări de structura în economia naționala. A fost desfiintata proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, întreprinderile de stat fiind reorganizate ca regii autonome și societăți comerciale, funcționând după principiile economiei de piața. Totodată, s-a dat curs liber inițiativei private în economie, ceea ce a determinat apariția unui sector privat cu pondere din ce în ce mai mare în realizarea produsului intern brut în economia românească, aceasta devenind astfel o economie de piața.

Concluzia ce se impune este aceea ca economia naționala a României este o realitate obiectivă aflată în plin proces de transformare și ea se înscrie printre valorile fundamentale care trebuie să se bucure de ocrotire juridico-penală. Posibilitatea prejudicierii intereselor economice naționale și a producerii unei pagube importante economiei naționale constituie, de asemenea, realitati obiective. De altfel, art. 134 din Constituție, caracterizind economia României ca o economie de piața, are în vedere economia naționala.

Tinindu-se seama de astfel de realitati, prin dispozițiile art. 258 alin. 1 din Codul penal, modificate prin Legea nr. 65/1992, s-a prevăzut ca dispozițiile privitoare la infracțiunile de serviciu, deci și cele din art. 248 din Codul penal, se aplică și altor salariați din cadrul organizațiilor prevăzute în art. 145, inclusiv al regiilor autonome și societăților comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum și administratorilor și cenzorilor acestora.

Cel de-al patrulea motiv de recurs, prin care se susține ca între cele doua variante ale infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești nu este decît o deosebire cantitativă, apare ca vadit lipsit de fundament, asa cum rezultă din cele ce preceda.

În fine, motivul privitor la presupusele disfunctionalitati pe care le-ar determina menținerea în vigoare a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal nu are nici un suport real.

De altfel, Curtea Constituțională a mai fost sesizată și s-a pronunțat asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor din art. 248 alin. 2 din Codul penal prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 108 din 9 noiembrie 1994, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 7 decembrie 1994. Prin Decizia nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248 alin. 2 din Codul penal, ridicată în Dosarul nr. 2.539 al Tribunalului Municipiului București, Secția I penală. În considerentele acestei decizii sunt examinate, sub aspectul constituționalității lor, ambele modalități normative în care se poate savirsi infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor obștești, în varianta agravată prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal. Curtea constata că nu exista similitudine între notiunile de paguba adusă avutului obștesc și paguba adusă economiei naționale, asa încât practica jurisdicțională a Curții Constituționale referitoare la conceptul de paguba adusă avutului obștesc nu este aplicabilă conceptului de pagubire a economiei naționale.

În Decizia nr. 108 din 9 noiembrie 1994, prin care s-a respins recursul declarat împotriva Deciziei nr. 35 din 27 aprilie 1994, Curtea Constituțională subliniaza din nou ca varianta agravată a infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor obștești, prevăzută în art. 248 alin. 2 din Codul penal, nu este neconstitutionala, deoarece nu contravine nici unei prevederi exprese a Constituției. Mai mult, apărarea penală a intereselor naționale în activitatea economică se întemeiază pe prevederile art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Marinescu Calin Dragomir, Toanchina Virgil, Posedaru Romanuel Nicolae, Constantinescu Mihail, Bobes Constantin, Dan Minerva Elena, Sava Severina și Musat Mariana împotriva

Deciziei nr. 15 din 6 februarie 1995 , pronunțată de Curtea Constituțională în Dosarul nr. 87C/1994.

Definitivă.

Pronunțată la 31 octombrie 1995.