Hotărârea nr. 4/1996

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Virgil Firuleasa - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea contestațiilor formulate de un grup de 75 de cetățeni împotriva înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu pentru funcția de Președinte al României la alegerile președințiale ce vor avea loc la data de 3 noiembrie 1996.

Contestațiile au fost înregistrate la Biroul Electoral Central sub nr. 67 din 7 septembrie 1996, fiind depuse de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti.

În temeiul

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României, contestațiile au fost înaintate Curții Constituționale la data de 7 septembrie 1996 și formează obiectul Dosarului nr. 170 D/1996.

Curtea Constituțională a decis soluționarea contestațiilor fără citarea părților, având în vedere cerința legală a rezolvarii lor în maximum 48 de ore, potrivit prevederilor

art. 14 din Legea nr. 47/1992 , art. 11 alin. (2) și alin. (3) și

art. 28 alin. (1) din Legea nr. 69/1992 , raportate la

art. 85 din Legea nr. 68/1992

și coroborate cu art. 581 alin. 3 din Codul de procedură civilă.

Magistratul-asistent prezintă obiectul contestațiilor.

În motivarea contestațiilor depuse de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti și formulate de doamnele Ababei Irina Marioara, Ababei Iulia, domnul Ablachim Perudin, doamna Afrian Florica, domnii Adrian Viorel, Alecu Constantin, Alexandru Tudor, Andrei N. Alexandru, Andrei Gheorghe, Andriuta Dan, Babaiani Edinan, doamna Badea Doina, domnii Blidarus Nicolae, Boros I. Viorel, doamnele Bostan Maria, Calpaccian Domnica Mihaela, domnii Calpaccian Arsen, Cazan Ion, doamnele Calin Ana, Ciuta Floarea, domnii Ciuta Mihai, Chiper Sava, Colie Mircea, doamnele Colie Emanuela Viorica, Cotrus Janna, domnii Croitoru Sandu, Cristocea Bogdan, doamna Damian Constanta, domnii Dima Paul, Dobrin Dumitru, doamna Dumitrescu A. Maria, domnii Dumitrele Constantin, Elmi Mamurie, Enan Temo, doamnele Ene Margareta, Feticu Cleopatra, domnul Feticu Paul, doamnele Focseneanu Elena, Fundeanu Luminita, Furdu Ana Aura, domnul Furdu Ion, doamna Furdu Tereza, domnul Gheonea Gelu, doamna Grec Ileana, domnii Grunberg Francisc, Lacurezeanu Petre, Lambu Raul, Leoveanu Dan, Luca Robert Laurentiu, doamna Maftei Maria, domnii Marinescu Doru, Mandescu Marin, doamna Mandescu Maria, domnul Pesuc Vasile, doamna Pesuc Simona, domnul Pesuc Dragos, doamna Pesuc Elena, domnul Mercan Mircea, doamnele Mirea Dorina, Miu Dana, domnii Miu Petre, Mihailescu Vasile, Mot Pavel, Musatescu Iulian, doamna Mandru Ioana, domnii Neacsa G., Neacsu Constantin, Neagu Ionut, Niculae Ovidiu, Olteanu Aurica, doamna Omocea Adriana și domnii Oprisan Ionel, Pariza George, Petrovici Liviu, Petre Aurel, contestații care au conținut identic, înregistrate la Biroul Electoral Central sub același număr, se susține, în esenta, ca: potrivit

art. 10 din Legea nr. 69/1992 , domnul Ion Iliescu nu mai are dreptul sa candideze, deoarece a îndeplinit de mai multe ori funcția de Președinte al României; în decembrie 1989 a fost ales, ca "emanat al Revoluției", în funcția de conducător al României, exercitind toate atribuțiile unui șef de stat; în februarie 1990 a fost ales ca Președinte al României de către Consiliul Provizoriu de Uniune Naționala; în mai 1990 a fost ales Președinte al României în urma alegerilor desfășurate în baza

Decretului-lege nr. 92/1990

pentru alegerea Parlamentului și a Președintelui României; în decembrie 1991 a fost confirmat în funcția de Președinte al României potrivit "art. 121" din Constituție; în decembrie 1992 a fost confirmat pentru un nou mandat în funcția de Președinte al României, pentru a patra oara, și în noiembrie 1996 dorește sa participe din nou la alegeri.

Luând cuvintul în fond, procurorul considera ca

Decretul-lege nr. 92/1990

este un act normativ cu caracter provizoriu și tranzitoriu și care nu se referă la noțiunea de mandat presedintial, ci la unele prerogative ale funcției de Președinte al României. Noțiunea de mandat presedintial apare pentru prima data în

Legea nr. 69/1992 , adoptată în temeiul Constituției din 1991. Rezultă ca singurul mandat presedintial în înțeles constituțional este cel îndeplinit ca urmare a alegerilor din septembrie 1992. În consecința, apreciază contestațiile ca neintemeiate și solicita respingerea lor.

CURTEA,

luând în dezbatere contestațiile înaintate de Biroul Electoral Central, constata ca este competența să le soluționeze în temeiul art. 144 lit. d) din Constituție, al

art. 27 din Legea nr. 47/1992

și al

art. 11 alin. (3) din Legea nr. 69/1992 .

În raport cu prevederile Constituției, ale

Legii nr. 69/1992 , și vazind concluziile reprezentantului Ministerului Public, Curtea retine următoarele:

Examinînd conținutul contestațiilor, Curtea constata ca acesta este absolut identic cu cel al altor 50 de contestații, depuse la Biroul Electoral Central tot de domnul avocat Nicolae Stefanescu-Draganesti, în ziua de 5 septembrie 1996, prezentate sub forma unor acte xeroxate în care diferă numele, prenumele și adresa autorului contestației.

În legătură cu temeiurile contestațiilor, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin

Hotărârea nr. 1 din 8 septembrie 1996

și nu exista motive sa revină asupra celor statuate.

În sprijinul contestațiilor s-au invocat prevederile

art. 10 din Legea nr. 69/1992

pentru alegerea Președintelui României, potrivit cărora "Nu pot candida persoanele care, la data depunerii candidaturii, nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 35 din Constituție pentru a fi alese sau care au fost alese anterior, de doua ori, ca Președinte al României."

Invocarea acestor prevederi legale pentru contestarea legitimitatii constituționale a candidaturii domnului Ion Iliescu, abstractie făcând de dispozițiile legii fundamentale, chiar dacă este pertinenta, nu este concludenta, din moment ce obiectul contestațiilor, prin referirea la nesocotirea unor dispoziții din Constituție, imprima litigiilor cu care a fost sesizată Curtea Constituțională trăsăturile contenciosului constituțional. Or, în contenciosul constituțional, Curtea, garant al supremației Constituției, trebuie să se raporteze la dispozițiile acesteia, nu la cele ale unor acte subsecvente și inferioare acestora.

Pe de altă parte, chiar dacă s-ar face abstractie de un asemenea imperativ, socotindu-se ca ne aflam în prezenta unui simplu contencios electoral, având în vedere principiul necontestat al ierarhiei normelor juridice, este de la sine înțeles ca norma legală nu poate fi opusă normei constituționale. Fiind vorba de un text adoptat după intrarea în vigoare a Constituției, prevederile sale nu pot fi interpretate decît în concordanta cu dispozițiile art. 81 alin. (4) din Constituție, referindu-se la aceeași interdicție ce privește exclusiv mandatul constituțional de Președinte al României. Orice alta interpretare, fiind neconstitutionala, nu poate fi reținută, chiar dacă, sub aspect literal, textul ar permite-o.

În opinia autorilor contestațiilor am fi în prezenta mai multor "mandate" îndeplinite deja, cuprinse în perioada decembrie 1989 și decembrie 1992, care, astfel cum ele au fost periodizate, ar conduce la concluzia ca persoana a carei candidatura se contesta a îndeplinit patru "mandate".

Indiferent însă de modul de periodizare, argumentul adus în atenție implica examinarea următoarelor probleme: natura juridică a actelor normative preconstitutionale, pe baza cărora s-au îndeplinit presupusele mandate; instituția mandatului presedintial și raportul dintre aceasta și funcția de șef al statului, îndeplinită anterior.

S-au invocat, asadar, explicit sau implicit, prevederile Decretului-lege nr. 2 din 27 decembrie 1989 și cele ale

Decretului-lege nr. 92 din 14 martie 1990 , acte normative preconstitutionale, care, între altele, au cuprins și reglementări cu privire la instituția de șef al statului.

În legătură cu Decretul-lege nr. 2/1989 trebuie să se constate ca prin nici una dintre prevederile acestuia nici măcar nu se indica funcția de șef al statului sau mandatul presedintial. Art. 5 din acest act normativ se referă la președintele Consiliului Frontului Salvării Naționale, stabilindu-i sumar atribuțiile, unele dintre acestea fiind specifice prin natura lor prerogativelor unui șef de stat, altele însă neavînd nimic comun cu asemenea prerogative. Mai mult însă, unele atribuții dintre cele care ar fi putut aparține unui șef de stat unipersonal au fost rezervate, prin prevederile art. 2 din acel act normativ, Consiliului Frontului Salvării Naționale, ca organ colegial de putere.

Prin

Decretul-lege nr. 92/1990

s-a instituit într-adevăr funcția de șef al statului, sub denumirea "Președintele României". În condițiile date, reglementarea acestei instituții se remarca prin elemente specifice esențiale, diferite de Constituție, îndeosebi cele la care s-au referit art. 9 alin. (2), art. 10 alin. (2), art. 81 și 82 din acest act, privind vârsta minimă pentru a fi ales, interdicția pentru unele persoane de a fi alese, procedura contenciosului electoral, validarea alegerii și momentul de la care cel ales este declarat președinte, precum și cele care au stabilit atribuțiile președintelui și raporturile sale cu celelalte autorități publice. Mai mult, este de observat ca

Decretul-lege nr. 92/1990

nu a stabilit durata îndeplinirii funcției de președinte. Comparând acele reglementări cu reglementările constituționale actualmente în vigoare, având ca obiect instituția de Președinte al României, cuprinse la art. 35 și la art. 80 - 100 din Constituție, rezultă ca, deși, formal, cît privește denumirea instituției, s-ar părea ca suntem în prezenta uneia și aceleiași autorități, în realitate cele doua instituții sunt esențial diferite. Pe calea unei asemenea examinari comparative rezultă, asadar, ca sub aceeași denumire au fost reglementate instituții de autoritate publică esentialmente diferite, prima având un caracter tranzitoriu, cealaltă, în condiții de stabilitate constituțională.

O alta constatare însă este deplin pertinenta și concludenta pentru formularea unei judecati de valoare în problema litigioasa asupra căreia urmează a se pronunța Curtea Constituțională, și anume ca nici un act normativ preconstitutional nu consacra instituția mandatului presedintial. Aceasta instituție este pentru prima oara reglementată prin Constituția din 1991.

Mandatul presedintial are determinări constituționale specifice și inedite față de reglementările anterioare. Acestea privesc mai ales funcția ce deriva din mandat, condițiile de dobândire, de validare și de începere a mandatului, durata acestuia, incompatibilitățile și imunitățile pe care le antreneaza, atribuțiile ce deriva din mandat și, implicit, raporturile în care se afla deținătorul acestuia cu celelalte autorități publice, răspunderea ce revine titularului mandatului pentru modul de exercitare a acestuia. Nici o alta funcție, dobândită pe baza unor reglementări anterioare Constituției, nu a avut ca fundament un asemenea mandat, asa încât trebuie admis ca prevederile Constituției României marcheaza o soluție de ruptura sau de reasezare, esențial diferita, a instituției de șef al statului. Pe cale de consecința, mandatul presedintial reglementat de Constituția României nu poate fi așezat în prelungirea unor durate de îndeplinire a funcției de Președinte al României, anterioare intrării în vigoare a legii fundamentale.

Un alt motiv pentru contestarea înregistrării candidaturii domnului Ion Iliescu este acela ca, după intrarea în vigoare a Constituției, de la data de 8 decembrie 1991 și până la alegerile din septembrie 1992, acesta a îndeplinit un alt mandat constituțional. Dar exercitarea funcției de președinte în această perioadă s-a făcut în temeiul prevederilor art. 151 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Instituțiile republicii, existente la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, rămân în funcțiune până la constituirea celor noi".

Prevederile menționate au asigurat continuitatea vieții statale a tarii prin prorogarea funcționarii autorităților publice existente până la constituirea celor noi, după regulile stabilite în Constituție. În aceste condiții și-au desfășurat activitatea Președintele României, Parlamentul, Guvernul, instanțele judecătorești, organele de procuratura etc. Cît privește autoritățile publice cu caracter electiv - Parlamentul și Președintele României -, acestea și-au continuat activitatea, în temeiul art. 151 alin. (1) din Constituție, pe baza legitimării conferite anterior, în urma scrutinului din 20 mai 1990, conform

Decretului-lege nr. 92/1990 .

În consecința, numai prin alegerile din 1992, organizate înăuntrul termenului de un an de la adoptarea Constituției, prevăzut de art. 80 alin. (2) combinat cu

art. 99 din Decretul-lege nr. 92/1990 , aceste autorități publice s-au constituit pentru prima oara ca instituții noi, în sensul art. 151 din Constituție.

Desigur, în ce privește atribuțiile acestor autorități, Constituția a fost de imediata aplicare. Dar caracterul nou, constituțional, al acestor autorități, având semnificatia unei rupturi față de legitimitatea lor anterioară, este, fără indoiala, consecința alegerilor din septembrie 1992. De aceea perioada cuprinsă între intrarea în vigoare a Constituției și alegerile din 1992 nu poate avea semnificatia mandatului constituțional prevăzut de art. 81 alin. (4) din Constituție.

Este adevărat, asa cum s-a mai arătat, ca mandatele pe care le poate exercita Președintele României sunt cel mult două, dar aceasta numai în condițiile cuprinse în legea fundamentală a tarii, deoarece numai aceasta a dat valoare juridică limitării respective.

Fața de cele arătate, rezultă ca mandatul de Președinte al României din perioada 1992-1996 este primul mandat constituțional al domnului Ion Iliescu. În consecința, contestațiile ce face obiectul judecații de fața urmează să fie respinse.

Pentru considerentele arătate și vazind dispozițiile art. 144 lit. d) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. B.a) și ale

art. 27 și 28 din Legea nr. 47/1992 , precum și cele ale art. 2 alin. (2) și

art. 11 alin. (2) și alin. (3) din Legea nr. 69/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA

În numele legii

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neintemeiate contestațiile privind înregistrarea candidaturii domnului Ion Iliescu la funcția de Președinte al României, formulată de doamnele Ababei Irina Marioara, Ababei Iulia, domnul Ablachim Perudin, doamna Afrian Florica, domnii Adrian Viorel, Alecu Constantin, Alexandru Tudor, Andrei N. Alexandru, Andrei Gheorghe, Andriuta Dan, Babaiani Edinan, doamna Badea Doina, domnii Blidarus Nicolae, Boros I. Viorel, doamnele Bostan Maria, Calpaccian Domnica Mihaela, domnii Calpaccian Arsen, Cazan Ion, doamnele Calin Ana, Ciuta Floarea, domnii Ciuta Mihai, Chiper Sava, Colie Mircea, doamnele Colie Emanuela Viorica, Cotrus Janna, domnii Croitoru Sandu, Cristocea Bogdan, doamna Damian Constanta, domnii Dima Paul, Dobrin Dumitru, doamna Dumitrescu A. Maria, domnii Dumitrele Constantin, Elmi Mamurie, Enan Temo, doamnele Ene Margareta, Feticu Cleopatra, domnul Feticu Paul, doamnele Focseneanu Elena, Fundeanu Luminita, Furdu Ana Aura, domnul Furdu Ion, doamna Furdu Tereza, domnul Gheonea Gelu, doamna Grec Ileana, domnii Grunberg Francisc, Lacurezeanu Petre, Lambu Raul, Leoveanu Dan, Luca Robert Laurentiu, doamna Maftei Maria, domnii Marinescu Doru, Mandescu Marin, doamna Mandescu Maria, domnul Pesuc Vasile, doamna Pesuc Simona, domnul Pesuc Dragos, doamna Pesuc Elena, domnul Mercan Mircea, doamnele Mirea Dorina, Miu Dana, domnii Miu Petre, Mihailescu Vasile, Mot Pavel, Musatescu Iulian, doamna Mandru Ioana, domnii Neacsa G., Neacsu Constantin, Neagu Ionut, Niculae Ovidiu, Olteanu Aurica, doamna Omocea Adriana și domnii Oprisan Ionel, Pariza George, Petrovici Liviu, Petre Aurel.

Hotărârea este definitivă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.