OG nr. 29/1997
privind Codul aerian
prezumat în vigoare republicat 5 acte modificatoare
Aceasta este o ediție anterioară a actului. Vedeți ediția curentă (republicată în MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 26 ianuarie 2001).
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Abrogat prin 1
- Legea nr. 130/2000 21 iulie 2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian
Aprobat prin 1
- Legea nr. 130/2000 21 iulie 2000 pentru aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian
Promulgat prin 1
- Decretul nr. 199/2020 18 martie 2020 pentru promulgarea Legii privind Codul aerian
Republicat prin 14
- Ordinul nr. 173/2002 13 iunie 2002 privind procedura de autorizare a furnizorilor de servicii poștale
- Ordinul nr. 791/2010 5 octombrie 2010 privind împuternicirea inspectorilor aeronautici pentru supervizarea siguranței zborului
- Reglementări din 2 februarie 2012 2 februarie 2012 "Cerințe privind proiectarea procedurilor de zbor instrumental", ediția 1/2011
- Reglementări din 8 septembrie 2014 8 septembrie 2014 privind "Licențierea controlorilor de informare trafic aerian", ediția 1.0/2014
- Ordinul nr. 1562/2014 19 noiembrie 2014 pentru modificarea și completarea Reglementării aeronautice civile române RACR-ASMET "Asis…
- Reglementări din 24 martie 2015 24 martie 2015 RACR-TABP "Transportul aerian al bunurilor periculoase" ediția 4/2015
- Reglementări din 3 iunie 2015 3 iunie 2015 "Licențierea personalului aeronatic navigant - piloți planoare și piloți baloane libere", …
- Reglementări din 23 iunie 2015 23 iunie 2015 RACR-LTS "Autorizarea laboratoarelor de testări specializate pentru aeronautica civilă", e…
- Reglementări din 23 iunie 2015 23 iunie 2015 RACR-SUD "Autorizarea sudorilor din aeronautica civilă română", ediția 2/2015
- Reglementări din 23 iunie 2015 23 iunie 2015 RACR-DPA - "Autorizarea organizațiilor distribuitoare de produse aeronautice", ediția 1/20…
- Reglementări din 7 martie 2016 7 martie 2016 privind amenajarea, utilizarea și înregistrarea aerodromurilor civile - RACR-AD-IADC (Anex…
- Reglementări din 7 martie 2016 7 martie 2016 privind autorizarea aerodromurilor civile - RACR-AD-AADC (Anexa nr. 1)
- toate cele 14 acte…
Modificat prin 3
- Legea nr. 399/2005 27 decembrie 2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian
- OG nr. 19/2011 24 august 2011 pentru modificarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil
- Legea nr. 98/2014 4 iulie 2014 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian c…
Completat prin 2
- Legea nr. 223/2007 4 iulie 2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviația civilă di…
- Legea nr. 358/2018 27 decembrie 2018 (prevederi anume) pentru completarea art. 11 din Ordonanța Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil
Decizii de neconstituționalitate 1
- Decizia nr. 198/2004 29 aprilie 2004 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 112 alin. (1) din Or…
Pus în aplicare prin 5
- Reglementări din 12 septembrie 2006 12 septembrie 2006 privind supervizarea și desemnarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, RACR-SSN…
- Ordinul nr. 1647/2006 12 septembrie 2006 pentru aprobarea Reglementării Aeronautice Civile Române privind supervizarea și desemnare…
- Ordinul nr. 11/2008 8 ianuarie 2008 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind supervizarea și desemnare…
- Reglementări din 8 ianuarie 2008 8 ianuarie 2008 privind supervizarea și desemnarea furnizorilor de servicii de navigație aeriană, RACR-SSN…
- Reglementări din 16 octombrie 2014 16 octombrie 2014 privind autorizarea sau acceptarea agenților aeronautici civili în domeniul aeroportuar sa…
Stă la baza 87
- Legea nr. 154/1998 15 iulie 1998 privind sistemul de stabilire a salariilor de bază în sectorul bugetar și a indemnizațiilo…
- Reglementări din 9 octombrie 1998 9 octombrie 1998 privind acordarea licentei de transport aerian
- OUG nr. 24/2000 30 martie 2000 privind sistemul de stabilire a salariilor de baza pentru personalul contractual din secto…
- HG nr. 606/2001 27 iunie 2001 pentru stabilirea cuantumului amenzilor care se aplică în cazul săvârșirii faptelor contra…
- Reglementări din 4 decembrie 2001 4 decembrie 2001 privind condiții de avizare a documentațiilor tehnice pentru obiectivele aflate în zonele …
- HG nr. 329/2002 4 aprilie 2002 (prevederi anume) privind aprobarea Programului strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la So…
- OUG nr. 191/2002 12 decembrie 2002 privind creșterile salariale ce se vor acorda în anul 2003 personalului bugetar salarizat …
- Reglementări din 20 august 2003 20 august 2003 privind condițiile de avizare a documentațiilor tehnice pentru obiectivele aflate în zone …
- Reglementări din 2 septembrie 2003 2 septembrie 2003 referitoare la protecția mediului/RACR-PM, editia 2/2003
- Ordinul nr. 777/2004 17 iunie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr…
- Normele din 17 iunie 2004 17 iunie 2004 de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 126/2003 privind operarea, funcționar…
- Ordinul nr. 277/2004 23 iunie 2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr…
- toate cele 87 acte…
În temeiul
art. 1 lit. h) din Legea nr. 134/1997
pentru abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe,
Guvernul României emite următoarea ordonanța:
Capitolul 1 Prevederi generale
Secțiunea I Domeniul de aplicare
Articolul 1
Prevederile prezentului Cod aerian se aplică tuturor activităților aeronautice civile și activităților aeronautice conexe, precum și tuturor persoanelor fizice sau juridice, care desfășoară activități aeronautice civile în spațiul aerian național și pe teritoriul României.
România are suveranitate deplina și exclusiva asupra spațiului aerian național, care face obiectul proprietății publice.
Articolul 2
Activitatea aeronautica civilă pe teritoriul și în spațiul aerian național este reglementată prin prezentul Cod aerian, prin actele normative interne din domeniu, precum și în conformitate cu prevederile Convenției privind aviația civilă internationala, semnată la Chicago, ale altor convenții și acorduri internaționale la care România este parte.
Secțiunea II Termeni și definiții
Articolul 3
În sensul prezentului Cod aerian se utilizează termenii și definițiile de mai jos:
3.1. Accident: un eveniment legat de utilizarea unei aeronave, care se produce între momentul în care o persoană se imbarca la bordul acesteia, cu intenția și cu dreptul legal de a efectua un zbor, și momentul când toate persoanele aflate la bord sunt debarcate, și în cursul căruia:
a) o persoană este ranita grav sau mortal datorită faptului ca se găsește:
- în sau pe aeronava;
- în contact direct cu aceasta sau cu un obiect care este fixat în aeronava;
- în contact direct cu o parte oarecare a aeronavei, inclusiv cu părțile care se detaseaza din aceasta;
- expusă direct aspiratiei sau suflului motoarelor sau elicelor;
b) aeronava suferă deteriorări sau o ruptura de structura care:
- altereaza caracteristicile de rezistenta structurală, de performanță și de zbor, și care,
- în mod normal, ar necesita o reparatie importanța, care nu poate fi facuta cu mijloacele obișnuite, sau înlocuirea elementelor deteriorate;
c) aeronava a fost distrusa;
d) aeronava a dispărut sau este total inaccesibila.
Aeronava este considerată disparuta când cautarile oficiale s-au încheiat și epava nu a fost localizata.
e) s-au produs cumulat faptele prevăzute la lit. a), b), c) și d).
Se exclud din categoria accidentelor următoarele situații:
- la lit. a), decesul la bordul aeronavelor, provenit dintr-o cauza naturala; ranirea grava sau decesul oricărei persoane de la bord, ca urmare a unei tentative de sinucidere; ranirea grava sau mortala la bordul aeronavei, provocată de către o altă persoană; ranirea grava sau mortala care nu rezultă direct din exploatarea la sol sau în zbor a aeronavei; ranirile datorate pasagerilor clandestini care se ascund în afară zonelor care sunt, în mod normal, accesibile pasagerilor și echipajului;
- la lit. a), b), c) și d), cazurile privind până de motor sau avarierea motorului, atunci când deteriorarea este limitată la motor sau la accesoriile sale, sau când este vorba despre deteriorări limitate la elice, la extremitatile aripii, la antene, pneuri, frane, carenaje sau mici perforatii în invelis.
3.2. Act de intervenție ilicită: un act de:
a) violenta împotriva unei persoane la bordul unei aeronave în zbor, dacă acel act poate să pericliteze siguranța aeronavei respective;
b) distrugere a unei aeronave în serviciu sau provocare de avarii unei astfel de aeronave, care o fac indisponibilă pentru zbor sau care îi pot periclita siguranța în zbor;
c) amplasare sau favorizare a amplasarii într-o aeronava aflată în serviciu, prin orice mijloace, a unui dispozitiv sau a unei substanțe care poate distruge acea aeronava sau îi poate provoca avarii care să o facă indisponibilă pentru zbor ori care îi pot periclita siguranța în zbor;
d) distrugere sau avariere a mijloacelor de navigație aeriană sau de intervenție în funcționarea lor, dacă un asemenea act poate periclita siguranța aeronavelor în zbor;
e) comunicare intenționată a unor informații false, punând astfel în pericol siguranța unei aeronave în zbor;
f) folosire ilegala și în mod intentionat a oricărui dispozitiv, substanța sau arma pentru:
- producerea unui act de violenta împotriva unei persoane, care îi provoacă ranirea grava sau moartea pe un aeroport care deservește aviația civilă;
- distrugerea sau avarierea grava a facilităților care aparțin aviației civile sau a aeronavelor care nu sunt în serviciu, dar se afla pe acel aeroport, ori pentru întreruperea serviciilor aeroportului, dacă un asemenea act pune în pericol sau poate periclita siguranța aeroportului.
3.3. Activități aeronautice civile: totalitatea activităților legate de proiectarea, construcția, atestarea, reparația, întreținerea și exploatarea aeronavelor și a aerodromurilor, de dirijarea traficului aerian, de pregătirea personalului aeronautic, precum și a activităților conexe acestora;
3.4. Activități aeronautice conexe: activitățile care au ca obiect aprovizionarea cu piese de schimb și materiale necesare funcționarii aeronavelor;
3.5. Administrator al aerodromului: persoana fizica sau juridică care conduce și gestionează un aerodrom aflat în proprietatea publică sau în proprietatea privată a unor persoane fizice sau juridice;
3.6. Aerodrom: suprafața delimitata pe pământ sau pe apa, care cuprinde, eventual, clădiri, instalații și materiale, destinată a fi utilizata, în totalitate sau în parte, pentru sosirea, plecarea și manevrarea la sol a aeronavelor. Aerodromul utilizat exclusiv pentru elicoptere se numește heliport.
3.7. Aeronava: aparatul care se poate menține în atmosfera cu ajutorul altor reactii ale aerului decât cele asupra suprafeței pământului;
3.8. Aeronave de stat: aeronavele folosite pentru servicii militare, vamale sau de poliție;
3.9. Aeroport: aerodromul deschis pentru operațiuni comerciale de transport aerian;
3.10. Aeroport internațional: aeroportul nominalizat ca aeroport de intrare și de plecare, destinat traficului internațional al aeronavelor, și în care sunt asigurate facilitățile de control pentru trecerea frontierei de stat, pentru controlul vamal, de sănătate publică, pentru controlul veterinar și fitosanitar, precum și pentru alte facilități similare;
3.11. Agenți aeronautici civili: orice persoană juridică autorizata sa desfășoare activități în domeniul aeronauticii civile;
3.12. Ancheta administrativă: activitatea concretă de identificare, de strangere și de analiza a informațiilor pentru determinarea cauzelor, emiterea concluziilor și, pe baza lor, stabilirea unor recomandări privind securitatea zborurilor, precum și pentru formularea unor propuneri și recomandări de imbunatatire a activităților în vederea prevenirii accidentelor și incidentelor de aviatie;
3.13. Audit: inspecția sau examinarea oficială în vederea determinării eficientei, siguranței, calității și altele;
3.14. Autorizarea operatorului aerian: constatarea îndeplinirii de către un operator aerian a condițiilor prevăzute de reglementările aeronautice române, în vederea eliberării unui Certificat sau Autorizație de operator aerian;
3.15. Autorizație de operator aerian: documentul care atesta autorizarea unui operator aerian să efectueze activități de lucru aerian sau de aviatie generală;
3.16. Certificat de operator aerian: documentul care atesta capacitatea unui operator aerian de a efectua activități de transport aerian public;
3.17. Certificat de navigabilitate: documentul individual, obligatoriu la bordul fiecărei aeronave, prin care se atesta navigabilitatea acesteia;
3.18. Drept de trafic: dreptul unui operator aerian autorizat de a transporta pasageri, bagaje, mărfuri și/sau posta pe o ruta aeriană care deservește doua sau mai multe aeroporturi interne sau internaționale;
3.19. Facilități: activitățile desfășurate pe un aeroport, legate de intrarea și ieșirea aeronavelor, a persoanelor, a bagajelor, a mărfurilor, a poștei și altele asemenea, cu dotările tehnice de aviatie și de alta natura;
3.20. Incident: un eveniment, altul decât un accident, asociat cu utilizarea unei aeronave, care afectează sau ar putea afecta siguranța exploatării;
3.21. Licenta de lucru în perimetrul infrastructurii aeroportuare: document individual prin care se acordă unui agent economic dreptul de a desfășura activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare;
3.22. Licenta de transport aerian: document individual prin care se acordă unui operator aerian autorizat drepturi de trafic pe o ruta aeriană care deservește doua sau mai multe aeroporturi interne sau internaționale;
3.23. Navigabilitate: caracteristica aeronavei pregătite pentru zbor, constând în conformarea acesteia la prevederile reglementărilor de admisibilitate la zbor a unei aeronave;
3.24. Operarea aeronavei: folosirea aeronavei pentru scopuri de navigație aeriană care include navigarea aeronavei. Orice persoană fizica sau juridică care efectuează operațiuni cu aeronave, cu sau fără drept legal de comanda asupra aeronavei, va fi considerată angajata în operarea aeronavei în înțelesul prezentului cod aerian.
3.25. Operator aerian: persoana fizica sau juridică angajata sau care își propune să se angajeze în operarea aeronavelor;
3.26. Pilot comandant: pilotul responsabil cu comanda și siguranța aeronavei pe durata zborului;
3.27. Reglementări aeronautice: norme, proceduri sau standarde specifice activităților aeronautice civile;
3.28. Securitate aeronautica: ansamblu de măsuri, resurse materiale și forte umane, coordonate, mobilizate și utilizate în scopul protecției aeronauticii civile împotriva actelor de intervenție ilicite;
3.29. Servicii de trafic aerian: termen generic desemnând, în mod variat, serviciul de informare a zborurilor, serviciul de alarmare, căutare și salvare, serviciul consultativ privind traficul aerian, serviciul de coordonare, dirijare și control regional, serviciul controlului de apropiere sau serviciul controlului de aerodrom;
3.30. Servitute aeronautica: sarcina impusa asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil aeronautic;
3.31. Siguranța zborului: capacitate a activității aeronautice constând în evitarea afectării sănătății sau pierderii de vieți omenești, precum și a producerii de pagube materiale;
3.32. Tehnica aeronautica: tehnica folosită în aeronautica, care intra sub incidența normelor privind siguranța zborului;
3.33. Trafic aerian: ansamblul de aeronave aflate în zbor într-un spațiu aerian determinat și, respectiv, de aeronave care se afla în suprafața de manevra a unui aerodrom.
Capitolul 2 Administrarea aviației civile în România
Articolul 4
Ministerul Transporturilor, în calitate de organ de specialitate al administrației publice centrale și de autoritate de stat în domeniul aviației civile, are următoarele atribuții:
a) elaborează strategia de dezvoltare a aviației civile, în conformitate cu politica economică a Guvernului și cu planurile de dezvoltare a transporturilor;
b) emite, în conformitate cu strategia de dezvoltare, reglementările aeronautice specifice care stau la baza serviciilor de transport aerian și a exploatării infrastructurii aferente activităților de aviatie civilă;
c) reprezintă România în organismele internaționale specifice la nivel de stat și guvernamental, stabilește legăturile cu celelalte ministere, autorități publice și organizații;
d) asigura administrarea proprietății publice din domeniul aviației civile;
e) emite reglementări obligatorii de licentiere și de autorizare a agenților aeronautici care efectuează sau vor efectua activități de transport aerian și stabilește condițiile de acordare, suspendare sau anulare a licențelor și a autorizațiilor;
f) emite reglementări aeronautice obligatorii privind siguranța traficului în transporturile aeriene și supraveghează respectarea acestora;
g) emite reglementări aeronautice obligatorii pentru efectuarea transporturilor aeriene de mărfuri periculoase;
h) asigura reglementarea și organizarea circulației aeronavelor civile în spațiul aerian național, în colaborare cu organele specializate ale Ministerului Apărării Naționale;
i) coordonează sistemul de securitate în domeniul aviației civile;
j) ancheteaza incidentele și accidentele din domeniul aviației civile;
k) organizează și exercită activitățile de registru, de inspecție și de control în aviația civilă;
l) asigura certificarea tehnicii de aviatie civilă;
m) organizează examene și emite atestate, certificate, licențe și brevete pentru personalul aeronautic civil;
n) gestionează frecventele de telecomunicații alocate pentru aviația civilă;
o) aproba survolarea spațiului aerian al României, decolarea și aterizarea aeronavelor civile de pe și pe aeroporturile situate pe teritoriul României;
p) autorizeaza efectuarea de lucrări în zonele de siguranță și de protecție a infrastructurilor de transport aerian de interes public;
r) asigura asistența operațiunilor de căutare și de salvare a aeronavelor aflate în primejdie;
s) coordonează sistemul național de facilități aeronautice;
t) emite reglementări pentru uniformizarea definitiilor și a abrevierilor utilizate în aviația civilă, în conformitate cu legislația internationala.
Articolul 5
Ministerul Transporturilor asigura, direct sau prin delegare de competența, prin instituții publice sau societăți comerciale autorizate, elaborarea și punerea în aplicare a reglementărilor aeronautice corespunzătoare, pregătirea profesională și perfecționarea personalului aeronautic civil, certificarea și înmatricularea aeronavelor civile, inspecția și controlul acestora, anchetarea incidentelor și a accidentelor de aviatie civilă, precum și controlul tehnic și inspecția de siguranță a zborului și securitate aeronautica pentru transportul aerian.
Instituțiile publice și societățile comerciale prevăzute la alineatul precedent se vor finanta integral din tarife, taxe și comisioane obținute din prestații specifice.
Capitolul 3 Spațiul aerian național
Secțiunea I Generalitati
Articolul 6
Spațiul aerian național reprezintă coloana de aer situata deasupra teritoriului de suveranitate al României, până la limita inferioară a spațiului extraatmosferic.
În spațiul aerian național se desfășoară atât trafic aerian civil, cat și trafic aerian militar.
Articolul 7
Spațiul aerian național cuprinde:
a) spațiul de circulație aeriană reprezentând porțiunea din spațiul aerian național, unde se permite activitatea aeronautica în aer și pe terenurile destinate decolarilor și aterizarilor, indiferent de apartenența și de natura activității de zbor;
b) zonele rezervate reprezentând portiunile din spațiul aerian național, destinate activităților aeronautice de școala, de sport aeronautic, de încercare și de omologare a aeronavelor, de natura utilitara și altele similare;
c) zonele reglementate constituite din zone periculoase, zone restrictionate sau zone interzise, precum și căile aeriene condiționale și zonele de activitate comuna la granita.
Articolul 8
Sunt asimilate, din punct de vedere al navigației aeriene, cu spațiul aerian național:
a) spațiul aerian de deasupra zonei internaționale a Marii Negre, alocat de Organizația Aviației Civile Internaționale (O.A.C.I.) în baza acordurilor regionale de navigație aeriană;
b) spațiul aerian al altor tari, stabilit prin acorduri și convenții internaționale, cu delegarea permanenta sau pe termen limitat, în scopul asigurării serviciilor de trafic aerian, și numai pe durata delegării.
Articolul 9
Clasificarea spațiului aerian național, din punct de vedere al asigurării serviciilor de trafic aerian, se stabilește în conformitate cu standardele elaborate de organizațiile internaționale de aviatie civilă la care România este parte.
Articolul 10
În timp de pace, Ministerul Transporturilor, împreună cu Ministerul Apărării Naționale, organizează spațiul aerian național și stabilește principiile și regulile de folosire a acestuia.
Secțiunea II Circulația aeronavelor
Articolul 11
Reglementările în domeniul circulației aeronavelor în spațiul aerian național sunt obligatorii pentru toate aeronavele civile, indiferent de categoria și de naționalitatea acestora.
Aeronavele militare sunt supuse prevederilor alin. 1, atunci când zborul lor se efectuează în spațiul aerian național repartizat aviației civile.
Articolul 12
În spațiul aerian național, zborul aeronavelor este permis după cum urmează:
a) aeronavelor civile, în baza programării sau a autorizației de survol;
b) aeronavelor de stat românești, în conformitate cu reglementările specifice;
c) aeronavelor militare străine, inclusiv celor care transporta trupe, armament, tehnica de lupta, materiale periculoase și orice alte tipuri de incarcatura, care, prin natura lor, pot afecta siguranța naționala, în baza autorizației de survol acordate de Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apărării Naționale.
Articolul 13
Toate aeronavele civile care survoleaza teritoriul României au obligația achitării unor tarife pentru utilizarea instalațiilor și serviciilor de trafic aerian.
Tarifele prevăzute la alin. 1 sunt nediscriminatorii pentru aceleași categorii de zboruri, indiferent de naționalitatea operatorilor aerieni și a statului de înmatriculare.
Sunt scutite de la plata tarifelor prevăzute la alin. 1 următoarele categorii de aeronave:
a) aeronavele de stat românești;
b) aeronavele de stat străine pentru care exista acorduri bilaterale în acest sens, la cererea instituției românești interesate;
c) aeronavele civile românești care executa misiuni oficiale, prezidențiale sau guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate;
d) aeronavele care aparțin Organizației Națiunilor Unite, Crucii Roșii și Semilunii Roșii;
e) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare și de salvare sau transporta personal și materiale în cadrul acestor misiuni;
f) aeronavele care, efectuează misiuni umanitare și de ajutorare urgenta;
g) aeronavele care, decoland de pe un aeroport românesc, sunt nevoite sa revină pe un aeroport românesc din cauze tehnice, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situații de forta majoră;
h) alte categorii de aeronave prevăzute de lege.
Pot fi scutite, total sau parțial, de plată tarifelor prevăzute la alin. 1 și alte categorii de aeronave sau zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor.
Secțiunea III Aterizarea și decolarea aeronavelor civile
Articolul 14
Decolarea și aterizarea aeronavelor civile se efectuează numai pe aerodromurile civile autorizate corespunzător.
Articolul 15
Este interzis ca aeronavele civile sa decoleze sau sa aterizeze pe alte aerodromuri civile decât cele autorizate, cu excepția cazurilor de forta majoră, pentru practicarea unor sporturi aeronautice, aeronavelor care aterizeaza din dispoziția autorităților române competente, precum și a altor aeronave pentru care se stabilesc derogări de la prevederile acestui articol prin reglementări specifice emise de Ministerul Transporturilor.
Secțiunea IV Raporturi juridice la bordul aeronavei civile
Articolul 16
Raporturile juridice petrecute la bordul aeronavelor civile înmatriculate în România, precum și statutul juridic al încărcăturii aflate la bordul acestora, în timpul unui zbor internațional, dincolo de granitele României, sunt reglementate de legislația română.
Prevederile legislației române se aplică și aeronavelor civile neinmatriculate în România, precum și echipajului și călătorilor aflați la bordul lor, în timpul în care aceste aeronave zboara în spațiul aerian al României, cu derogarile stabilite de acordurile și convențiile internaționale la care România este parte.
Capitolul 4 Naționalitatea și drepturile asupra aeronavelor civile
Secțiunea I Naționalitatea și înmatricularea aeronavelor civile
Articolul 17
Aeronavele civile române pot zbura în spațiul aerian național numai dacă sunt înmatriculate în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, ținut de Ministerul Transporturilor.
Fac excepție de la prevederile alin. 1 aeronavele civile stabilite prin reglementări aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor.
Aeronavele de stat românești pot efectua operațiuni aeriene civile și fără a fi înmatriculate în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, dacă îndeplinesc cerințele de navigabilitate pentru astfel de zboruri și sunt identificate de către ministerul care are jurisdicția asupra acestora, în conformitate cu reglementările special emise în acest scop de către instituția respectiva.
Operatorii aerieni români pot executa operațiuni aeriene civile cu aeronave înmatriculate în alt stat, pentru perioade limitate de timp, după ce au obținut dreptul de folosință în temeiul unui contract de închiriere pe o durată determinata, cu respectarea reglementărilor emise în acest sens de Ministerul Transporturilor.
Articolul 18
O aeronava civilă poate fi înregistrată în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, numai dacă:
a) poseda un certificat de navigabilitate valid, emis sau echivalat de Ministerul Transporturilor;
b) satisface cerințele reglementărilor naționale privind nivelul de zgomot și de emisii toxice;
c) nu este înregistrată în alt stat și satisface una din următoarele situații:
- aparține unei persoane fizice sau juridice române ori unui cetățean străin cu domiciliul sau reședința în România, sau unei persoane juridice străine, constituită în mod legal, care desfășoară activități economice în conformitate cu legislația română, iar aeronava civilă respectiva își are baza și este, în principal, utilizata în România, sau
- aparține unei persoane fizice sau juridice a unui stat străin cu care România a încheiat o convenție prin care cele doua state își acorda, reciproc, tratamentul național în ce privește regimul de înmatriculare a aeronavelor civile, sau
- aparține Guvernului sau statului român.
Certificatul de înmatriculare emis de Ministerul Transporturilor va conține datele de identificare a aeronavei civile, însemnul de naționalitate și marca de ordine, care vor fi inscriptionate în mod vizibil pe aeronava civilă, cat și datele de identificare a deținătorului și/sau a proprietarului.
Articolul 19
Prin înmatricularea în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, aeronava respectiva capata naționalitatea română.
Înmatricularea unei aeronave civile în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile și certificatul de înmatriculare nu constituie dovada deținerii legale sau a proprietății asupra aeronavei civile în nici o acțiune juridică în care deținerea sau proprietatea aeronavei respective este în litigiu.
Articolul 20
Metodologia înmatriculării în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile, precum și prevederile privind emiterea, suspendarea sau revocarea certificatului de înmatriculare sunt conținute în reglementări aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor.
Secțiunea II Drepturile asupra aeronavelor civile
Articolul 21
Sunt recunoscute, fără discriminare, persoanelor fizice sau juridice, române sau străine, următoarele drepturi reale asupra aeronavelor civile:
a) dreptul de proprietate;
b) dreptul de folosință în temeiul unui contract de închiriere încheiat pe o durată determinata, în care caz locatarul capata și calitatea de deținător;
c) dreptul deținătorului legal de a dobândi proprietatea prin cumpărare, în care caz cumpărătorul capata calitatea de proprietar;
d) dreptul de a ipoteca ori a greva aeronava civilă sau componente ale acesteia drept garanție a plății unei datorii, cu condiția ca un asemenea drept să fie legal constituit conform legii statului de înmatriculare și transcris în registrul de sarcini al statului de înmatriculare a aeronavei civile.
Articolul 22
Actele de proprietate sau de transmitere a proprietății, de constituire de ipoteci sau a altor drepturi reale care privesc o aeronava civilă sunt reglementate de legislația naționala și se înscriu în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile.
Înscrierea în Registrul unic de înmatriculare a aeronavelor civile nu este constitutivă de drepturi și are ca efect numai opozabilitatea față de terți a dreptului înscris.
Capitolul 5 Aerodromurile civile
Articolul 23
Aerodromurile civile pot fi proprietate publică sau proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice, iar din punct de vedere operational pot fi deschise sau închise circulației aeriene publice.
Articolul 24
Înființarea, funcționarea și dezafectarea aerodromurilor civile sunt supuse reglementărilor aeronautice specifice, emise de Ministerul Transporturilor cu avizul ministerelor interesate, prin care se stabilesc cerințele tehnice, operationale și procedurale.
Articolul 25
Aerodromurile civile pot fi administrate de persoane juridice române sau de persoane fizice cu domiciliul permanent în România.
Articolul 26
Toate aerodromurile civile deschise pentru operarea aeronavelor civile trebuie să fie autorizate de către Ministerul Transporturilor din punct de vedere al îndeplinirii cerințelor tehnice, operationale, de siguranță zborului, de securitate aeronautica și de protecție a mediului, potrivit standardelor internaționale acceptate de România.
Ministerul Transporturilor va tine un registru al tuturor aerodromurilor civile autorizate din România.
Articolul 27
Toate aeronavele civile care executa zboruri internaționale cu originea/destinația România sunt obligate sa decoleze și sa aterizeze pe un aeroport deschis traficului aerian internațional.
Articolul 28
Administratorii aerodromurilor civile au obligația de a asigura toate condițiile necesare pentru aterizarea și decolarea în siguranța a aeronavelor, protecția și serviciile necesare aeronavelor la sol, precum și pentru lupta împotriva incendiilor, iar în aeroporturi, ordinea, securitatea și protecția împotriva actelor ilicite, precum și, după caz, existenta facilităților de vama, granita, ambulanta, fitosanitare, sanitar-veterinare și sanitar-umane.
Articolul 29
Agenții economici și, după caz, organele specifice ale autorității de stat (vama, frontiera, poliție și altele), care desfășoară activități pe aerodromuri civile, au obligația de a respecta normele stabilite, în temeiul prezentului cod aerian și al reglementărilor aeronautice, de către administratorii acestora în interesul public și al dezvoltării transporturilor aeriene.
Agenții economici care desfășoară activități în perimetrul infrastructurii aeroportuare trebuie să dețină o licenta de lucru în acest perimetru, eliberata de Ministerul Transporturilor.
Articolul 30
Instalațiile și echipamentele aeroportuare, inclusiv cele radioelectrice și meteorologice, precum și serviciile de navigație aeriană sunt accesibile tuturor aeronavelor civile.
Articolul 31
Tarifele, taxele și redevențele stabilite pentru utilizarea facilităților aeroportuare prevăzute la art. 30 se aplică nediscriminatoriu, indiferent de naționalitatea aeronavei civile, și se publică în conformitate cu reglementările internaționale de aviatie.
Sunt scutite de la plata tarifelor, taxelor și redevențelor prevăzute la alin. 1 următoarele categorii de aeronave:
a) aeronavele de stat românești;
b) aeronavele de stat străine, pentru care exista acorduri bilaterale în acest sens, la cererea instituției românești interesate;
c) aeronavele civile românești, care executa misiuni oficiale, prezidențiale sau guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate;
d) aeronavele care aparțin Organizației Națiunilor Unite, Crucii Roșii și Semilunii Roșii;
e) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare și de salvare sau transporta personal și materiale în cadrul acestor misiuni;
f) aeronavele care efectuează misiuni umanitare și de ajutorare urgenta;
g) aeronavele care sunt nevoite sa aterizeze datorită unor cauze tehnice, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situații de forta majoră;
h) aeronavele care aterizeaza din dispoziția autorităților românești competente;
i) alte categorii de aeronave prevăzute de lege.
Pot fi scutite, total sau parțial, de la plata tarifelor prevăzute la alin. 1 și alte categorii de aeronave civile sau zboruri, cu aprobarea Ministerului Transporturilor.
Capitolul 6 Personalul aeronautic civil
Secțiunea I Prevederi generale
Articolul 32
În aeronautica civilă funcționează personal aeronautic civil, personal de alte specialități, precum și personal administrativ și auxiliar.
Articolul 33
Personalul aeronautic civil cuprinde:
- personal aeronautic civil navigant;
- personal aeronautic civil nenavigant.
Personalul aeronautic civil trebuie să fie titularul unui brevet sau unui certificat corespunzător și al unei licențe în termen de valabilitate, emise de Ministerul Transporturilor.
Articolul 34
Personalul aeronautic civil navigant cuprinde:
a) personalul care constituie echipajul de conducere de la bordul aeronavelor civile: piloti, navigatori, mecanici și/sau ingineri de bord, radiotelegrafisti;
b) personalul tehnic sau auxiliar de la bordul aeronavelor civile, calificat pentru tipul sau categoria respectiva de aeronava civilă, care, neparticipand la conducerea acestora, exercita la bord servicii cu privire la pasageri, mărfuri sau aparatura specială a aeronavelor civile în zbor, activități de control tehnic oficial, la sol și în zbor, în vederea constatării stării de navigabilitate.
Orice altă persoană aflată la bordul unei aeronave civile este considerată pasager și nu are calitatea de personal aeronautic navigant.
Articolul 35
Personalul aeronautic civil nenavigant cuprinde personalul tehnic calificat, care lucrează direct la planificarea și pregătirea operationala a zborurilor, la proiectarea, construirea, controlul, omologarea, certificarea, pregătirea, exploatarea, întreținerea și repararea tehnicii aeronautice.
Secțiunea II Comandantul și echipajul aeronavei civile
Articolul 36
Echipajul aeronavei civile este constituit din personal cu calificare corespunzătoare, care desfășoară activități la bord în conformitate cu reglementările în vigoare.
Echipajul se afla în subordinea comandantului de aeronava civilă și este desemnat de către operatorul aerian, pentru fiecare zbor în parte.
Articolul 37
Funcția de comandant de aeronava civilă este îndeplinită de pilotul comandant, calificat pentru categoria, clasa și tipul aeronavei civile respective și având licenta în termen de valabilitate.
Calitatea de comandant de aeronava civilă începe din momentul încredințării misiunii și se păstrează până la terminarea acesteia.
Comandantul aeronavei civile care remorcheaza alte aeronave este comandantul acestora până la declanșarea lor.
Articolul 38
Comandantul de aeronava civilă răspunde de pregătirea fiecărui zbor în parte. El este obligat, în acest scop:
a) sa stabilească împreună cu întregul echipaj elementele de navigație și de zbor și să constate starea normală și pregătirea corespunzătoare a persoanelor care compun echipajul;
b) sa verifice documentele de bord ale aeronavei civile;
c) sa verifice starea tehnica a aeronavei civile, a motoarelor, instalațiilor și a aparaturii de bord;
d) să constate dacă alimentarea aeronavei civile cu combustibil și lubrifianți este suficienta pentru îndeplinirea misiunii;
e) sa verifice îndeplinirea condițiilor cerute de certificatul de navigabilitate al aeronavei civile, privitoare la incarcatura, precum și la justa ei repartizare.
Comandantul de aeronava civilă trebuie să refuze decolarea, dacă constata nereguli cu ocazia îndeplinirii sarcinilor prevăzute în prezentul articol.
Articolul 39
În timpul misiunii, comandantul de aeronava civilă răspunde față de entitatea care i-a încredințat misiunea, de executarea ei în bune condiții, de stricta respectare a dispozițiilor prezentului cod aerian, privitoare la zboruri, și a reglementărilor de circulație aeriană, de comportate și disciplina a echipajului în zbor și la sol, precum și de folosirea și păstrarea aeronavei civile în bune condiții de zbor.
În timpul escalelor sau al oricăror alte aterizari pe durata misiunii, răspunderea comandantului de aeronava civilă încetează cu privire la aeronava, cu privire la pasageri și la incarcatura, din momentul predării aeronavei, după coborârea persoanelor imbarcate și a întregului echipaj. Responsabilitatea comandantului este angajata din nou, în momentul reluării în primire a aeronavei civile.
În timpul zborului, comandantul de aeronava civilă nu-și poate delega atribuțiile sale. Dacă însă comandantul de aeronava civilă este împiedicat, din orice cauza, în cursul zborului sau la sol, să-și îndeplinească funcția și, în lipsa desemnării prealabile a unei alte persoane pentru a-l înlocui, funcția de comandant de aeronava civilă va fi exercitat de ceilalți membri ai echipajului de conducere, în ordinea următoare: copilot, navigator, mecanic de bord și radiotelegrafist.
Articolul 40
Comandantul unei aeronave civile aflate în zbor are jurisdicție asupra întregului personal aeronautic civil aflat la bord.
Dispozițiile date de comandantul de aeronava civilă în timpul zborului trebuie să fie executate întocmai de toate persoanele imbarcate.
Comandantul de aeronava civilă are putere disciplinară pentru realizarea misiunii în bune condiții, putând aplica, împotriva persoanelor care nu executa dispozițiile sale, măsurile pe care le considera de cuviință. El poate debarca pe oricare membru al echipajului și pe oricare pasager la o escala intermediara, pentru motive determinate de siguranță zborului și de păstrarea ordinii în aeronava civilă.
În caz de primejdie, comandantul de aeronava civilă este dator sa ia toate măsurile pentru salvarea pasagerilor, a echipajului și a încărcăturii. De asemenea, pentru salvarea aeronavei civile, el poate ordonă delestarea ei.
Comandantul unei aeronave civile își menține, în cazul unui accident de zbor, toate îndatoririle sale, până în momentul când organul în drept îl eliberează de misiunea pe care o îndeplinește cu aceasta aeronava.
Articolul 41
La sol, comandantul de aeronava civilă are obligația sa întreprindă demersurile necesare în cazul unei rețineri a aeronavei sale sau în cazul unor măsuri luate cu privire la echipaj, pasageri sau incarcatura.
Articolul 42
În lipsa unei împuterniciri speciale, comandantul de aeronava civilă nu are voie sa înstrăineze, sub nici o formă, aeronava, părți din aeronava sau orice alte bunuri din inventarul ei.
Articolul 43
Prin derogare de la prevederile art. 37, se poate insarcina în funcția de comandant de aeronava civilă și o altă persoană decât pilotul comandant.
Obligațiile și răspunderile pentru executarea misiunii se împart între comandantul de aeronava civilă și pilotul comandant, după cum urmează:
- pilotul comandant, de la decolarea și până la aterizarea aeronavei civile, este însărcinat și răspunde de conducerea tehnica și de siguranță aeronavei în zbor, putând lua orice măsuri pentru realizarea siguranței zborului;
- comandantul de aeronava este însărcinat și răspunde, în conformitate cu dispozițiile prezentului cod aerian, de executarea misiunii în bune condiții, pentru toate celelalte operațiuni care nu privesc conducerea propriu-zisa și siguranța aeronavei în zbor.
Capitolul 7 Transportul aerian public și în interes propriu
Secțiunea I Generalitati
Articolul 44
Operațiunile aeriene civile, care pot fi efectuate pe teritoriul României, pot fi împărțite după cum urmează:
a) operațiuni de transport aerian;
b) operațiuni de lucru aerian;
c) operațiuni de aviatie generală.
Secțiunea II Transporturile aeriene publice
Articolul 45
Transporturile aeriene publice sunt transporturile de pasageri, bagaje, mărfuri și posta, executate pe baze comerciale de către operatori aerieni care poseda certificat de operator aerian și licenta de transport aerian, prin curse regulate sau neregulate. Transporturile aeriene internaționale de pasageri, bagaje, mărfuri și posta sunt supuse convențiilor internaționale în domeniul transporturilor aeriene, la care România este parte.
Articolul 46
Transporturile aeriene publice se executa pe bază de contract de transport, încheiat între operatorul aerian și pasager sau expeditorul de marfa și/sau posta.
Prin contractul de transport aerian, operatorul aerian se obliga sa ducă pe calea aerului la destinație pasagerii, bagajele, marfa și/sau posta, iar beneficiarul, sa plătească prețul transportului.
Articolul 47
Operatorul aerian răspunde pentru orice prejudiciu care a produs decesul sau vătămarea sănătății pasagerilor ori avarierea sau pierderea bagajelor, a mărfii și/sau a poștei.
Regimul răspunderii operatorului aerian este, pentru transporturile aeriene internaționale, stabilit în conformitate cu convențiile și înțelegerile internaționale la care România este parte, iar pentru transporturile aeriene interne, în conformitate cu prevederile dreptului comun, în măsura în care nu s-a stabilit altfel printr-o lege specială.
Articolul 48
Transporturile aeriene publice efectuate prin curse regulate sunt transporturile aeriene executate după orare publicate și rute prestabilite, destinate a asigura legătură între doua sau mai multe aeroporturi și în care capacitatea comercială disponibilă este pusă la dispoziție publicului, contra cost.
Articolul 49
Transporturile aeriene publice, altele decât cele prevăzute la art. 48, se efectuează prin curse neregulate.
Articolul 50
Operatorii aerieni români pot efectua transporturi aeriene publice interne și internaționale, prin curse regulate sau neregulate, pe baza licenței de transport aerian, eliberata de Ministerul Transporturilor.
Excepțiile de la prevederile alin. 1 se stabilesc de către Ministerul Transporturilor prin reglementări specifice.
Operatorii aerieni străini pot efectua transporturi aeriene prin curse regulate sau neregulate, spre sau dinspre România, pe baza drepturilor de trafic acordate de Ministerul Transporturilor.
Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice privind desfășurarea activităților de transport aerian public, pe care le publică în Monitorul Oficial al României.
Secțiunea III Transporturile aeriene în interes propriu
Articolul 51
Transporturile aeriene executate de persoane fizice în vederea asigurării deplasarii în interes personal, precum și transporturile aeriene organizate de persoanele fizice sau juridice pentru activitățile proprii cu aeronave civile proprii, sunt transporturi aeriene în interes propriu.
Capitolul 8 Aviația generală și lucrul aerian
Articolul 52
Activitățile de lucru aerian sunt cele efectuate de operatori aerieni pentru nevoile industriei, agriculturii, silviculturii, sănătății publice și protecției mediului, de căutare și salvare, cercetare științifică, fotografiere, monitorizare, publicitate, precum și în alte scopuri, pe baza autorizației de operator aerian, eliberata de Ministerul Transporturilor.
Ministerul Transporturilor emite reglementările privind desfășurarea activităților de lucru aerian pe teritoriul României, pe care le publică în Monitorul Oficial al României.
Articolul 53
Activitățile de aviatie generală reprezintă zborurile care nu fac parte din categoriile prevăzute la art. 48, 49 și 52, care includ zboruri în interes propriu, particulare și de agrement, de antrenament, școala și sportive.
Sunt zboruri în interes propriu transporturile aeriene efectuate de deținătorii de aeronave civile pentru nevoile proprii activității lor.
Zborurile particulare și de agrement sunt efectuate de deținătorii particulari de aeronave civile, persoane fizice, exclusiv în scop nelucrativ.
Ministerul Transporturilor emite reglementările aeronautice privind desfășurarea activităților de aviatie generală, pe care le publică în Monitorul Oficial al României.
Capitolul 9 Protecția mediului
Articolul 54
Protecția mediului reuneste toate activitățile ce au ca scop evaluarea și minimalizarea impactului aviației civile asupra mediului, datorat zgomotului produs de aeronavele civile, emisiilor motoarelor de aviatie, evacuarii substanțelor folosite la spalarea, degivrarea și tratarea aeronavelor civile, sau în cadrul altor activități din domeniul aeronautic.
Articolul 55
Ministerul Transporturilor emite Declarație de politica a mediului, care va statua principiile directoare, limitarile și măsurile corespunzătoare în acest domeniu.
Articolul 56
În scopul protecției mediului, Ministerul Transporturilor poate restrictiona operarea aeronavelor civile pe aeroporturile din România sau în spațiul aerian național.
Articolul 57
Ministerul Transporturilor, cu avizul Ministerului Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, stabilește aeroporturile din România care, în urma derulării activităților specifice, au un impact semnificativ asupra mediului, în vederea implementarii de programe de protecție a mediului.
Articolul 58
Ministerul Transporturilor asigura, prin reglementări specifice:
un sistem unic de monitorizare a zgomotului pe aeroporturi, care
a) să permită evaluarea zgomotului produs de operarea unei aeronave civile pe aeroport;
b) sa furnizeze o corelatie între nivelul de zgomot și efectul acestuia asupra populației;
c) să fie conform cu reglementările și practicile internaționale;
un sistem de cartografiere fonica a zonelor adiacente aeroporturilor, care să permită utilizarea ecologica a acestora.
Articolul 59
Ministerul Transporturilor, la solicitarea administratorului aeroportului, poate aproba măsuri ce permit operarea aeronavelor civile, care au impact semnificativ asupra mediului.
Articolul 60
Prevederile art. 56 nu se aplică următoarelor categorii de aeronave civile:
a) aeronavele de stat românești;
b) aeronavele românești care executa misiuni oficiale, prezidențiale sau guvernamentale, iar în cazul celor străine, pe bază de reciprocitate;
c) aeronavele ce operează în folosul Organizației Națiunilor Unite, Cucii Roșii și Semilunii Roșii;
d) aeronavele civile care efectuează misiuni de căutare și de salvare sau care transporta personal sau materiale în cadrul acestor misiuni;
e) aeronavele care efectuează misiuni umanitare și de ajutorare urgenta;
f) aeronavele care sunt nevoite sa aterizeze din cauze tehnice, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile sau a unor situații de forta majoră;
g) aeronavele care aterizeaza din dispoziția autorităților române competente.
Capitolul 10 Siguranța zborului
Secțiunea I Generalitati
Articolul 61
Dispozițiile legale din România referitoare la siguranța zborului în spațiul aerian național se aplică oricărei aeronave civile, indiferent de statul înmatriculării, precum și echipajului și călătorilor aflați la bord.
Articolul 62
În scopul asigurării siguranței zborului, Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice specifice, conforme cu reglementările, standardele, practicile recomandate și procedurile elaborate de Organizația Aviației Civile Internaționale și de alte organisme internaționale de aviatie civilă la care România este parte, și asigura controlul respectării acestora.
Secțiunea II Autorizarea agenților economici aeronautici civili
Articolul 63
Siguranța zborului este asigurata, prin control și evaluare, autorizare, licentiere și supraveghere permanenta, de următoarele categorii de agenți economici:
a) operatori aerieni;
b) agenți economici care au ca obiect de activitate încercările de tip, fabricatia, depozitarea, distribuția, întreținerea, reparațiile curente și generale ale aeronavelor civile, furnizarea de materiale și piese de schimb avionabile;
c) agenții economici care desfășoară activități de proiectare, construcții, montaj, reparații pentru obiective care aparțin aviației civile;
d) agenții economici care au ca obiect de activitate dirijarea și controlul traficului aerian, informarea aeronautica și serviciile meteorologice pentru aeronautica, protecția navigației aeriene, precum și activitățile aeroportuare;
e) agenți economici și instituții care se ocupa cu formarea și perfecționarea personalului aeronautic civil;
f) alte categorii de agenți economici care au ca obiect de activitate orice alt domeniu aeronautic conex.
Articolul 64
În urma obținerii autorizației și/sau a licenței eliberate de Ministerul Transporturilor, agenții economici care desfășoară activitățile prevăzute la art. 63 din prezentul Cod aerian capata statutul de agenți economici aeronautici civili.
Ministerul Transporturilor emite reglementările, standardele și procedurile privind evaluarea, auditarea și autorizarea și/sau licentierea agenților economici aeronautici civili, pe care le publică în Monitorul Oficial al României.
Articolul 65
În cazul constatării nerespectării condițiilor și criteriilor de autorizare și/sau licentiere, Ministerul Transporturilor suspenda sau anulează autorizația și/sau licenta agentului economic aeronautic civil.
Secțiunea III Personalul aeronautic civil
Articolul 66
Ministerul Transporturilor emite reglementări specifice privind categoriile de personal aeronautic civil supus atestării, precum și planurile tematice de pregătire, examinare teoretică și practica.
Titlurile constituite sub numele de brevete și certificate confirma un ansamblu de cunoștințe generale teoretice și practice și aptitudini psihofizice verificate și apreciate ca suficiente în vederea desfășurării unei activități aeronautice în maxima siguranța a zborului.
Orice persoană care face dovada absolvirii unui curs sau a unui program minimal de pregătire de specialitate aeronautica poate cere Ministerului Transporturilor atestarea ca personal aeronautic civil pentru acea specialitate.
Articolul 67
Documentele de calificare ale personalului aeronautic civil sunt documente obligatorii pe întreaga durata a desfășurării activității ca personal aeronautic civil.
Articolul 68
Licentele sunt valabile pentru o perioadă limitată; ele se reinnoiesc periodic, în urma verificării aptitudinilor, în conformitate cu reglementările stabilite în acest sens.
Prelungirea valabilității, preschimbarea, suspendarea și retragerea documentelor de calificare ale întregului personal aeronautic civil din România sunt efectuate de Ministerul Transporturilor.
Articolul 69
Brevetele și licentele emise de alte state pot fi recunoscute sau validate în România, numai dacă criteriile în baza cărora au fost eliberate se situeaza cel puțin la nivelul standardelor minime recomandate de Organizația Aviației Civile Internaționale și sunt acceptate în reglementările specifice române.
Articolul 70
Examenele medicale ale celor care solicită atestarea ca personal aeronautic civil pot fi efectuate numai de către o instituție medicală autorizata în acest sens.
Secțiunea IV Certificatele privind aeronavele civile
Articolul 71
Aeronavele civile care se înmatriculează în România, motoarele și elicele acestora trebuie să posede un certificat de tip emis de Ministerul Transporturilor.
În certificatul de tip se înscrie durata valabilității acestuia, condițiile și limitarile care sunt cerute în interesul siguranței zborului.
Articolul 72
Producția de serie a aeronavelor civile și a componentelor acestora se autorizeaza de către Ministerul Transporturilor printr-un permis de producție, în baza constatării ca produsele de serie ale oricărei aeronave civile, pentru care a fost emis un certificat de tip, se conformează acestuia.
În permisul de producție se înscriu durata de valabilitate a acestuia, condițiile și limitarile care sunt necesare în interesul siguranței zborului.
Articolul 73
Punerea în serviciu a unei aeronave civile nu poate fi facuta decât după obținerea certificatului de navigabilitate, eliberat în urma constatării ca aeronava civilă este conformă cu certificatul de tip, cu condițiile prevăzute în permisul de producție și ca este apta de zbor.
În certificatul de navigabilitate se înscriu durata valabilității, categoriile de activități pentru care aeronava civilă poate fi folosită, alte condiții și limitări impuse de asigurarea siguranței zborului.
Articolul 74
Ministerul Transporturilor emite reglementări aeronautice specifice privind certificarea aeronavelor civile.
Secțiunea V Aerodromuri
Articolul 75
Un aerodrom poate fi utilizat pentru operarea aeronavelor civile, numai dacă administratorul deține o autorizație valabilă eliberata de Ministerul Transporturilor și numai în condițiile prevăzute în aceasta.
Articolul 76
În scopul asigurării siguranței zborului, Ministerul Transporturilor împreună cu autoritățile administrației publice locale stabilesc zonele supuse servituților de aeronautica civilă aferente aerodromurilor și amplasarii echipamentelor de protecție a navigației aeriene.
Articolul 77
În zonele supuse servituților de aeronautica civilă nu pot fi construite și amplasate nici un fel de construcții, instalații și echipamente noi fără avizul Ministerului Transporturilor.
Articolul 78
Administratorii aerodromurilor, ai echipamentelor de protecție a navigației aeriene, cat și proprietarii terenurilor, clădirilor și amenajărilor aflate în zonele supuse servituților de aeronautica civilă, sunt obligați să respecte restricțiile impuse prin reglementările specifice referitoare la aceste zone.
Capitolul 11 Securitatea aeronautica
Articolul 79
Protecția aviației civile împotriva actelor de intervenție ilicită se realizează pe baza Programului Național de Securitate Aeronautica, elaborat de Ministerul Transporturilor și aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 80
Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat responsabilă pentru dezvoltarea, implementarea și operationalitatea acestui program.
Capitolul 12 Facilități aeronautice
Articolul 81
Facilitățile aeronautice se realizează pe baza Programului Național de Facilități Aeronautice, aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 82
Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat responsabilă pentru dezvoltarea, implementarea și operationalitatea acestui program.
Capitolul 13 Căutarea și salvarea aeronavelor civile
Articolul 83
Asistența de căutare și de salvare a aeronavelor civile aflate în primejdie și a supravietuitorilor unui accident de aviatie se realizează prin sistemul național de căutare și salvare.
Articolul 84
Organizarea și funcționarea sistemului național de căutare și salvare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Articolul 85
Asistența de căutare și de salvare se acordă tuturor aeronavelor civile și supravietuitorilor unui accident de aviatie.
Articolul 86
Toate autoritățile publice, precum și persoanele fizice și juridice au obligația de a acorda asistența în cazul operațiunilor de căutare și de salvare, urmărindu-se prioritar salvarea vietilor omenești, precum și prevenirea amplificarii daunelor și conservarea dovezilor esențiale pentru anchetarea adecvată a accidentelor.
Capitolul 14 Anchetarea incidentelor și accidentelor de aviatie civilă
Articolul 87
Ministerul Transporturilor este autoritatea de stat pentru reglementarea, organizarea și desfășurarea activităților privind ancheta administrativă a incidentelor și accidentelor de aviatie civilă.
Articolul 88
Scopul anchetei administrative îl reprezintă determinarea reală a cauzelor și împrejurărilor care au condus la producerea incidentului sau accidentului de aviatie civilă.
Obiectivul anchetei administrative îl reprezintă prevenirea producerii unor incidente sau accidente de aviatie civilă similare.
Articolul 89
Ancheta administrativă este independenta de ancheta penală sau disciplinară.
Stabilirea responsabilităților, a persoanelor vinovate, a gradului de vinovăție, precum și aplicarea sancțiunilor sunt de competența organelor abilitate prin lege.
Articolul 90
Operatorii aerieni sau celelalte organisme care au competente tehnice și operationale în domeniul aeronauticii civile sunt obligate sa informeze Ministerul Transporturilor asupra producerii tuturor incidentelor și accidentelor de aviatie civilă.
Articolul 91
Echipajele aeronavelor civile, precum și orice persoană fizica sau juridică sunt obligate sa furnizeze, pe toată durata anchetei administrative, toate informațiile și relațiile care le sunt cunoscute, cerute de aceasta ancheta.
Capitolul 15 Sancțiuni
Articolul 92
Încălcarea prevederilor prezentului cod aerian atrage, după caz, răspunderea disciplinară, civilă, contravențională sau penală a persoanelor vinovate.
Articolul 93
Constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii, sa constituie infracțiuni, următoarele fapte:
a) lipsa documentelor de bord prevăzute de reglementările în vigoare;
b) încălcarea reglementărilor referitoare la condițiile de exploatare a tehnicii aeronautice;
c) delestarea neautorizata de la bordul unei aeronave civile aflate în evoluție, chiar dacă nu s-au produs accidente;
d) refuzul operatorului unei aeronave civile de a pune la dispoziție, persoanelor împuternicite prin lege, certificatele de înmatriculare a acesteia pentru inspecție;
e) neinformarea Ministerului Transporturilor cu privire la producerea accidentelor de aviatie civilă.
Articolul 94
Contravențiile prevăzute la art. 93, se sancționează cu amendă de la 5.000.000 lei la 15.000.000 lei.
Articolul 95
Nerespectarea normelor privind activitatea aeroportuara constituie contravenție și se sancționează conform reglementărilor aeroportuare.
Articolul 96
Contravențiile privind încălcarea prevederilor referitoare la servituțile aeronautice civile în interesul circulației aeriene vor fi sancționate cu amendă de la 10.000.000 lei la 20.000.000 lei.
Articolul 97
Constatarea faptelor contravenționale, precum și aplicarea sancțiunilor se fac de organele abilitate de Ministerul Transporturilor.
Dispozițiile prezentului capitol se completează, dacă nu sunt incompatibile, cu dispozițiile
privind constatarea și sancționarea contravențiilor.
Capitolul 16 Dispoziții finale și tranzitorii
Articolul 98
Reglementările emise de Ministerul Transporturilor în aplicarea prevederilor prezentului cod aerian sunt obligatorii pentru toți agenții economici aeronautici civili.
Articolul 99
Prezentul cod aerian intră în vigoare la data de 1 ianuarie 1998.
Articolul 100
La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se abroga Codul aerian aprobat prin
Decretul nr. 516/1953 , cu modificările ulterioare, cu excepția dispozițiilor privind săvârșirea și sancționarea faptelor penale, precum și orice alte dispoziții contrare.
PRIM-MINISTRU VICTOR CIORBEA Contrasemnează: Ministrul transporturilor, Traian Basescu Ministrul apărării naționale, Victor Babiuc Ministru de stat, ministrul finanțelor, Mircea Ciumara p. Ministrul apelor, pădurilor și protecției mediului, Viorel Raicu, secretar de stat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.