Decizia nr. 290/1997

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 4 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.600/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă.

Din cuprinsul încheierii de sesizare rezultă ca excepția a fost invocată de Rizescu Ileana Victoria și privește atât dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă, cat și cele ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993.

În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin art. 131 alin. (1) din Constituție în ce privește posibilitatea ca procurorul general sa atace, din oficiu, cu recurs în anulare, hotărâri judecătorești irevocabile, fără avizul ministrului justiției, iar dispozițiile art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu asigura aplicarea dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Constituție, în faza judecații la Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, ceea ce constituie o lipsa esențială, deoarece, la cel mai înalt nivel de judecată, părțile nu sunt citate și nu se respecta dreptul la apărare.

Exprimandu-și opinia, potrivit dispozițiilor art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța suprema apreciază ca excepția de neconstituționalitate privind art. 330 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată și ca prevederile art. 31 din Legea nr. 56/1993 nu au nici o incidența în cauza. În consecința, prin dispozitivul încheierii, Curtea Constituțională a fost sesizată numai cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedură civilă.

Fața de cele arătate și având în vedere ca instanța de judecată a considerat, în conformitate cu art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, ca irelevanta excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 56/1993, urmează ca, prin decizia de fața, Curtea Constituțională să se pronunțe numai cu privire la neconstituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă.

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, au fost solicitate puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepția privind art. 330 din Codul de procedură civilă nu este intemeiata, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă, a statuat ca prevederile acestui text de lege sunt constituționale. Referitor la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 31 din Legea nr. 56/1993 se apreciază ca și aceasta este neîntemeiată, textul fiind în concordanta cu dispozițiile constituționale.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția invocată, fiind legal sesizată.

Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și nr. 255 din 22 octombrie 1996, s-a pronunțat asupra constituționalității art. 330 din Codul de procedură civilă, constatând ca prevederile acestui text sunt constituționale.

Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legea este cea care stabilește căile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecată, iar art. 128 din Constituție prevede că împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii. Or legea - art. 330 din Codul de procedură civilă - acorda procurorului general dreptul de a exercita, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, recursul în anulare. Nici procedura civilă, în textul menționat, și nici Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în art. 31, nu condiționeaza exercitarea de către Ministerul Public a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești de avizul ministrului justiției. Este firesc să fie asa, deoarece principiile legalității și imparțialității, înscrise în art. 131 alin. (1) din Constituție, care stau la baza activității procurorilor, și rolul Ministerului Public, de reprezentant al intereselor societății, apărător al ordinii de drept și al drepturilor și libertăților cetățenilor, îi conferă acestuia independenta față de toate celelalte autorități publice în exercitarea atribuțiilor și în asigurarea respectării legii (art. 30 alin. 3 din Legea nr. 92/1992).

În sensul dispozițiilor constituționale, în baza autorității sale, ministrul justiției va putea cere Ministerului Public promovarea unor acțiuni necesare interesului public, însă nu va putea dispune sa nu-și exercite atribuțiile proprii prevăzute în lege.

Prin urmare, exercitarea caii de atac a recursului în anulare de către procurorul general, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, nu este subordonata, în sensul art. 128, art. 130 și art. 131 din Constituție, avizului sau acordului ministrului justiției, astfel încât dispozițiile textului de lege atacat sunt constituționale.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 24 alin. (2) și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă, invocată de Rizescu Ileana Victoria în Dosarul nr. 2.600/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 1 iulie 1997.