Decizia nr. 39/1997
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, ale art. 330^1, ale art. 330^2, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ale art. 1 alin. 1, ale art. 2 alin. 1, ale art. 13 alin. 2 și ale art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, precum și ale art. 31 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 92/1992 4 august 1992 (prevederi anume) pentru organizarea judecătorească
- Legea nr. 112/1995 25 noiembrie 1995 (prevederi anume) pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute …
Are ca temei 2
- Decretul-lege nr. 9/1989 31 decembrie 1989 privind abrogarea unor acte normative
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Doina Suliman - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 14 ianuarie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.007/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 330, art 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocată de Radovici Mihai și Radovici Katharina, reclamanți-intimați în dosarul sus-menționat.
În motivarea excepției, se susține ca art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă și
art. 31 din Legea nr. 92/1992
încalcă egalitatea părților în folosirea căilor de atac, principiul autorității de lucru judecat, principiul stabilitatii justiției, cenzureaza accesul liber al justiției, încalcă obligativitatea hotărârilor judecătorești, caracterul lor definitiv, irevocabil, precum și principiul stabilitatii actelor juridice intrate în circuitul civil.
Cat privește dispozițiile art. 1 alin. 1, ale art. 2 alin. 1, ale art. 13 alin. 2 și ale
art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , se considera ca acestea contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 21, art. 49, art. 125 și art. 128 din Constituție, dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția europeană a drepturilor omului și art. 17 din declarația universala a Drepturilor Omului.
Se arata ca textele atacate ca neconstituționale sunt "în contradictie și cu Decretul-lege nr. 9/1989 care a abrogat prevederile Decretului nr. 223/1974".
Exprimandu-și opinia, în temeiul art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța apreciază ca excepția invocată "nu este intemeiata, textul fiind constituțional".
Din încheierea de sesizare rezultă ca excepția a fost invocată cu privire la prevederile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, însă din examinarea concluziilor scrise, depuse în motivarea excepției, se constată că aceasta se referă și la dispozițiile art. 1 alin. 1, ale art. 2 alin. 1, ale art. 13 alin. 2 și ale
art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , precum și ale
art. 31 din Legea nr. 92/1992 .
Fața de cele arătate și având în vedere ca instanța de judecată, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, are obligația sa sesizeze Curtea cu excepția unei prevederi legale de care depinde judecata cauzei, astfel cum a fost ridicată de părți, instanța constituțională urmează să se pronunțe numai cu privire la neconstituționalitatea art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, a
art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , precum și a
art. 31 din Legea nr. 92/1992 , toate celelalte dispoziții atacate neavând nici o incidența în cauza supusă judecații.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția, fiind legal sesizată.
Asupra constituționalității art. 330, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care, pe de o parte, s-a constatat ca prevederile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, iar, pe de altă parte, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Având în vedere deciziile Curții Constituționale nr. 27 din 25 mai 1993 și nr. 36 din 5 iulie 1993, definitive prin nerecurare, potrivit cărora o excepție de neconstituționalitate respinsă poate fi reiterata de alte părți, dar soluția inițială este obligatorie, conform art. 145 alin. (2) din Constituție, dacă motivele nu sunt diferite, rezultă ca excepțiile de neconstituționalitate, care au ca obiect dispozițiile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, fiind aceleași cu cele soluționate prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 și pentru aceleași motive, urmează, de asemenea, să fie respinse ca vadit nefondate.
Ținând seama de deciziile Curții Constituționale nr. 107 din 2 noiembrie 1994, nr. 92 din 12 octombrie 1995 și nr. 58 din 14 mai 1996, conform cărora un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepții de neconstituționalitate, rezultă ca excepțiile privind art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinse ca vadit nefondate, fiind lipsite de obiect.
În ceea ce privește dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, se constată că prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, acestea au suferit modificări.
*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 476 din 18 noiembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 22 decembrie 1997.
Viorel Mihai Ciobanu - președinte
Articolul 330
^1 din Codul de procedură civilă, a cărui constituționalitate a fost contestată, în noua redactare are următorul conținut:
"Pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 1, recursul în anulare se poate declara în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă.
Pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 2, recursul în anulare se poate declara în termen de 6 luni de la ata rămânerii definitive a hotărârii de condamnare".
Potrivit practicii Curții, inclusiv Deciziei nr. III din 31 octombrie 1995 a Plenului privind judecarea constituționalității unei dispoziții legale, modificată ulterior invocarii excepției, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, dacă textul atacat a fost între timp modificat, sesizarea rămâne valabilă numai dacă textul, în noua redactare, conserva excepția de neconstituționalitate.
Este de observat ca din textul actual au fost inlaturate prevederile ce formau obiectul excepției de neconstituționalitate, deoarece recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea judecătorească a rămas irevocabilă sau de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare. Astfel, motivele de neconstituționalitate invocate nu mai pot fi reținute.
Rezultă din cele arătate ca, în urma modificării textului de lege ce face obiectul excepției de neconstituționalitate, aceasta este în prezent lipsită de obiect, urmând a fi respinsă ca vadit nefondata.
Referitor la excepția de neconstituționalitate a
art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , se constată că asupra acestor dispoziții Curtea s-a pronunțat tot prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996. Totodată dispozițiile
art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995
au fost declarate constituționale prin Decizia Plenului nr. 73/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995. Rezultă ca excepția este vadit nefondata.
Cu privire la neconstituționalitatea
art. 31 din Legea nr. 92/1992
se constată că, potrivit art. 130 alin. (2) din Constituție, atribuțiile Ministerului Public se exercită în condițiile legii, iar textul atacat nu contravine principiilor constituționale. În consecința, excepția este vadit nefondata.
În sfârșit, Curtea, fiind o instanța de contencios constituțional, nu are calitatea sa judece conformitatea unor acte normative, între ele, cum ar fi raportarea textelor atacate ca neconstituționale la dispozițiile Decretului-lege nr. 9/1989, care a aprobat Decretul nr. 223/1974. Problema prezintă interes sub aspectul nevoii de corelare normativa, care este însă o cerința de tehnica legislativă, ce excede competentei Curții Constituționale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată de Radovici Mihai și Radovici Katharina în Dosarul nr. 2.007/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă, privind:
1. dispozițiile art. 330, ale art. 330^2 alin. 2, ale art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ale
art. 24 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , precum și pe cele ale
art. 31 din Legea nr. 92/1992 ;
2. dispozițiile art. 330^1 și ale art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, constatând ca excepția invocată în legătură cu aceste prevederi este lipsită de obiect.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 27 februarie 1997.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.