Decizia nr. 143/2010

Acsinte Gaspar - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Carmen-Cătălina Gliga - procuror

Benke Karoly - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) și

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Zen Pharm" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 16.694/63/2008 al Tribunalului Dolj - Secția comercială.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 4 martie 2009 și 24 iunie 2009, pronunțate în Dosarul nr. 16.694/63/2008, Tribunalul Dolj - Secția comercială a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) și

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Zen Pharm" - S.R.L. din Craiova într-o cauză având ca obiect cereri ale creditorilor pentru deschiderea procedurii insolvenței.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se apreciază că

art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006

sunt neconstituționale, întrucât, prin instituirea unei prezumții de insolvență, se creează o situație nefavorabilă debitorului în raport cu creditorul, debitorul fiind cel care trebuie să probeze inexistența stării de insolvență. Cu privire la prevederile art. 3 pct. 6 din lege, se apreciază că derogă de la dispozițiile dreptului comun din materia recuperării creanțelor, astfel încât, chiar dacă societatea comercială în cauză deține în patrimoniu bunuri care pot acoperi valoarea creanței, creditorul va putea cere deschiderea procedurii insolvenței față de aceasta.

Se susține că art. 33 din lege "îngrădește accesul liber la justiție al debitorului care contestă starea de insolvență prin exercitarea dreptului de a formula contestație în temeiul

art. 33 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 ".

În raport cu dispozițiile art. 42 alin. (1) din lege, se susține că sunt contrare principiului egalității în drepturi, întrucât interzic doar administratorului debitoarei, persoană juridică, să înstrăineze fără acordul judecătorului-sindic acțiunile sau părțile sociale deținute de acesta la societatea debitoare, nu și celorlalți asociați care nu îndeplinesc funcția de administrator.

În fine, se mai apreciază că art. 47 alin. (1) și (3) din lege este contrar prevederilor constituționale referitoare la dreptul de proprietate privată, întrucât măsura ridicării dreptului de administrare poate fi dispusă de judecătorul-sindic în tot sau în parte. Prin urmare, dreptul de proprietate privată nu este ocrotit în mod egal în raport cu diverși debitori aflați în procedura insolvenței.

Tribunalul Dolj - Secția comercială apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6, art. 33, art. 42 alin. (1) și

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, care au următorul cuprins:

- Art. 3 pct. 1 lit. a): "a) insolvența este prezumată ca fiind vădită atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadență, nu a plătit datoria sa față de unul sau mai mulți creditori;";

- Art. 3 pct. 6: "Prin creditor îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței se înțelege creditorul a cărui creanță împotriva patrimoniului debitorului este certă, lichidă și exigibilă de mai mult de 30 de zile;";

- Art. 33: "(1) În termen de 48 de ore de la înregistrarea cererii creditorului îndreptățit să solicite deschiderea procedurii insolvenței, judecătorul-sindic va comunică cererea, în copie, debitorului.

(2) În termen de 10 zile de la primirea copiei, debitorul trebuie fie să conteste, fie să recunoască existența stării de insolvență. Dacă debitorul contestă starea de insolvență, iar contestația sa este ulterior respinsă, el nu va mai avea dreptul să solicite reorganizarea judiciară.

(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de 15 zile, la o bancă, o cauțiune de cel mult 10% din valoarea creanțelor. Cauțiunea va fi restituită creditorilor, dacă cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă, cauțiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauțiunea, cererea introductivă va fi respinsă.

(4) Dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul este în stare de insolvență, îi va respinge contestația și va deschide, printr-o sentință, procedura generală, situație în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de către administratorul judiciar sau de către creditorii deținând împreună sau separat minimum 20% din valoarea masei credale și numai dacă aceștia își exprimă intenția de a depune un plan în termenul prevăzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2).

(5) Dacă judecătorul-sindic stabilește că debitorul nu este în stare de insolvență, respinge cererea creditorilor, care va fi considerată ca lipsită de orice efect chiar de la înregistrarea ei.

(6) Dacă debitorul nu contestă, în termenul prevăzut la alin. (2), că ar fi în stare de insolvență și își exprimă intenția de a-și reorganiza activitatea, judecătorul-sindic va da o sentință de deschidere a procedurii generale. În cazul în care, din declarația debitorului, făcută până la data pronunțării sentinței, rezultă că acesta se încadrează în una dintre categoriile prevăzute la art. 1 alin. (2) sau a mai beneficiat de reorganizare în ultimii 5 ani anteriori deschiderii procedurii, judecătorul-sindic va pronunța o sentință de deschidere a procedurii simplificate.

(7) Prin sentința de deschidere a procedurii, judecătorul-sindic va dispune administratorului judiciar sau lichidatorului, după caz, să efectueze notificările prevăzute la art. 61.";

- Art. 42 alin. (1): "(1) După ce s-a dispus deschiderea procedurii potrivit art. 33, este interzis administratorilor debitorilor, persoane juridice, sub sancțiunea nulității, să înstrăineze, fără acordul judecătorului-sindic, acțiunile ori părțile lor sociale sau de interes deținute de debitorul care face obiectul acestei proceduri.";

- Art. 47 alin. (1) și (3): "(1) Deschiderea procedurii ridică debitorului dreptul de administrare - constând în dreptul de a-și conduce activitatea, de a-și administra bunurile din avere și de a dispune de acestea -, dacă acesta nu și-a declarat, în condițiile art. 28 alin. (1) lit. h) sau, după caz, art. 33 alin. (6), intenția de reorganizare.[...]

(3) Judecătorul-sindic va putea ordona ridicarea, în tot sau în parte, a dreptului de administrare al debitorului odată cu desemnarea unui administrator judiciar, indicând totodată și condiția de exercitare a conducerii debitorului de către acesta."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată și ale art. 45 privind libertatea economică.

Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:

I. Sub aspectul admisibilității excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 , se constată că acestea nu mai sunt în vigoare, fiind abrogate în mod expres prin

art. I pct. 9 din Legea nr. 277/2009

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 173/2008

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 85/2006

privind procedura insolvenței și pentru modificarea lit. c) a art. 6 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 486 din 14 iulie 2009.

În consecință, excepția de neconstituționalitate ce privește prevederile art. 42 alin. (1) urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.

II. Sub aspectul admisibilității excepției de neconstituționalitate ce privește art. 33 și

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006 , Curtea observă că dispozițiile art. 33 din lege vizează deschiderea procedurii insolvenței, pe când art. 47 alin. (1) și (3) reprezintă un efect al unei proceduri deja deschise.

Curtea reține că, la data sesizării sale, excepția ce privește art. 33 din lege era admisibilă, întrucât nu fusese deschisă încă procedura insolvenței, pe rol fiind judecarea cererii de deschidere; în aceste condiții excepția ce privește art. 47 alin. (1) și (3) din lege nu avea legătură cu soluționarea cauzei. Instanța de judecată a sesizat Curtea Constituțională, însă, în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (7) din lege, nu a dispus suspendarea judecării cauzei. După sesizarea Curții, și anume prin Sentința nr. 941 din 21 octombrie 2009, a fost dispusă deschiderea procedurii insolvenței, astfel încât art. 47 alin. (1) și (3) din lege în momentul de față are legătură cu soluționarea cauzei. Astfel, excepția ce privește art. 47 alin. (1) și (3) nu avea legătură cu soluționarea cauzei la data sesizării Curții Constituționale, însă, în momentul de față, datorită parcursului procesual al cauzei, aceasta are legătură cu cauza. Legătura cu cauza și-o menține și excepția ce privea art. 33 din lege, întrucât la data sesizării Curții aceasta îndeplinea condițiile cerute de

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . În consecință, relevanța excepției ce privește cele două texte de lege este indubitabilă pentru soluționarea cauzei.

În aceste condiții, se constată că legătura cu soluționarea cauzei și-o păstrează și excepția ce privește art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6 din lege, texte cu valoare de principiu pentru deschiderea procedurii insolvenței.

De asemenea, tot sub aspectul admisibilității excepției ce privește art. 33 din lege, Curtea constată că aceasta nu este motivată în sensul exigențelor stabilite prin

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 . Această cauză de inadmisibilitate poate fi constatată numai de Curtea Constituțională, nefiind o competență partajată cu cea a instanțelor judecătorești, și, în legătură cu aceasta, Curtea a stabilit, cu valoare de principiu, că o excepție este inadmisibilă în cazul în care autorul acesteia "se mărginește numai la a invoca în susținerea acesteia o prevedere constituțională, precum și o afirmație cu caracter absolut generic [...]. Simpla enumerare în susținerea excepției a unor prevederi constituționale pretins încălcate nu este de natură să satisfacă exigențele

art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 ". De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunțat prin numeroase decizii, cu titlu exemplificativ, reținându-se:

Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008,

Decizia nr. 465 din 17 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007,

Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008,

Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, sau

Decizia nr. 588 din 14 aprilie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 338 din 21 mai 2009.

III. Pe fondul excepției ce privește dispozițiile art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6 și ale

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006 , Curtea reține că sunt neîntemeiate criticile de neconstituționalitate formulate.

Astfel, prin

Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, Curtea a statuat, cu privire la art. 3 pct. 1 lit. a), că acesta "instituie o prezumție de insolvență pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie exigibilă după 30 de zile de la scadență. Instituirea acestei prezumții este justificată de necesitatea asigurării celerității în desfășurarea procedurii insolvenței, principiu recunoscut pentru desfășurarea raporturilor de drept comercial, cât și de nevoia de a se evita obligația creditorului de a dovedi starea de insolvență, fapt ce ar fi imposibil în condițiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului și la datele privind disponibilitățile bănești ale acestuia.

Cu toate acestea, contrar celor susținute de autorul excepției, prezumția instituită de

art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006

nu are caracter absolut. Astfel, debitorul are posibilitatea, potrivit art. 33 alin. (2) din aceeași lege, să conteste existența stării de insolvență, dovedind că, în realitate, nu sunt întrunite condițiile pentru constatarea existenței acesteia".

Cât privește critica

art. 3 pct. 6 din Legea nr. 85/2006 , Curtea, prin

Decizia nr. 1.138 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, a stabilit că, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul se bucură de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecată, putând institui prevederi speciale în vederea reglementării unor situații deosebite. O situație deosebită o reprezintă și starea de insolvența cauzată de culpa debitorului constând în neplata unei creanțe certe, lichide și exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile și care, sub imperiul celerității specifice soluționării raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului și reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmărind, în același timp, valorificarea cu eficiență sporită a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o măsură cât mai mare a creanțelor creditorilor.

Acest mod de reglementare este în perfect acord cu principiul constituțional al egalității în drepturi, care, după cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudența Curții Constituționale, nu presupune omogenitate, astfel încât situații diferite justifică instituirea unui tratament juridic diferențiat".

În fine, Curtea, prin

Decizia nr. 780 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009, sau

Decizia nr. 388 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2007, cu privire la

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006 , a stabilit că "limitarea prin lege a exercițiului dreptului de proprietate al debitorului asupra averii sale este determinată de constatarea că acesta s-a dovedit a fi un administrator nepriceput, nechibzuit ori neglijent, din care cauză a ajuns în stare de insolvență, lezând în mod direct drepturile și interesele legitime ale creditorilor săi. Ridicarea dreptului de administrare și încredințarea acestuia unui administrator judiciar calificat are ca scop prevenirea unor noi pierderi și reîntregirea patrimoniului debitorului, ori valorificarea cât mai avantajoasă a activelor acestuia în interesul ocrotirii proprietății sale, dar și a creanțelor legale ale creditorilor.

În consecință, restrângerea exercițiului dreptului de proprietate apare nu doar ca justificată, dar chiar necesară pentru o bună administrare a averii debitorului, astfel că nu se aduce atingere dreptului de proprietate și nici nu sunt înfrânte dispozițiile art. 53 din Constituție.

În același timp, Curtea reține că principiul constituțional al egalității în drepturi presupune un tratament egal pentru situații identice, or, în situația debitorului împotriva căruia s-a deschis procedura insolvenței, nu se poate susține că se află în aceeași situație cu cea a altor persoane care desfășoară o activitate economică, astfel că tratamentul juridic special instituit de lege este justificat".

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În aceste condiții, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 33 din Legea nr. 85/2006

urmează să fie respinsă ca inadmisibilă, a celor ale

art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

ca devenită inadmisibilă, iar a celor ale art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6 și ale

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006

ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

I. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 33 din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de Societatea Comercială "Zen Pharm" - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 16.694/63/2008 al Tribunalului Dolj - Secția comercială.

II. Respinge ca devenită inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

III. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 pct. 1 lit. a) și pct. 6 și ale

art. 47 alin. (1) și (3) din Legea nr. 85/2006

privind procedura insolvenței, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 25 februarie 2010.