Decizia nr. 1132/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, precum și a ordonanței în ansamblul său, excepție ridicată de Societatea Comercială "Orient Farm" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.368/85/2010 al Tribunalului Comercial Cluj și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.816D/2010.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent-șef referă asupra cauzei și arată că partea Societatea Comercială "Polisano" - S.R.L. din Sibiu a depus la dosar note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepției de neconstituționalitate, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 1 septembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 1.368/85/2010, Tribunalul Comercial Cluj a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, precum și a ordonanței în ansamblul său.

Excepția a fost ridicată de debitorul Societatea Comercială "Orient Farm" - S.R.L. din Cluj-Napoca într-o cauză având ca obiect o somație de plată în contradictoriu cu creditorul Societatea Comercială "Polisano" - S.R.L. din Sibiu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că dispozițiile de lege criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21 alin. (1) și (2), art. 24 alin. (1), art. 44, art. 53, art. 124 alin. (2), art. 126 și ale art. 136 alin. (1) și (5), precum și prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și ale art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului. În acest sens arată că ordonanța criticată instituie o procedură "rapidă și sumară", care nu asigură garanțiile privind dreptul la proprietate. În continuare arată că dispozițiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) și ale

art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

contravin prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1), art. 53 și art. 136 alin. (1), "întrucât posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului la proprietate". De asemenea, aceste texte de lege contravin art. 20 alin. (2) din Constituție, fiind în neconcordanță cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate părțile. Totodată, art. 1 alin. (2) din ordonanță încalcă prevederile constituționale ale art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5), "deoarece prevăd actualizarea majorărilor și penalităților cu rata inflației, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru", art. 8 alin. (1) contravine prevederilor constituționale ale art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (2), "întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acțiuni în justiție de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă", alin. (2) al acestui ultim articol "stabilește numai competența, iar nu și conținutul cererii în anulare, precum și limitele în care poate fi atacată ordonanța emisă de judecător", iar art. 10 contravine art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Constituție, deoarece "nu exclude posibilitatea formulării contestației la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii de anulare".

Instanța de judecată și-a exprimat opinia că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstitu ționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, precum și ordonanța în ansamblul său, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 295/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 380 din 5 iunie 2002, cu modificările și completările ulterioare, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 1: "(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.

(2) Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.";

- Art. 4 alin. (2): "În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată.";

- Art. 6 alin. (1), (2) și (4): "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.

(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată. [... ]

(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.";

- Art. 8 alin. (1) și (2): "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.

(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.";

- Art. 10: "(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.

(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."

În susținerea neconstituționalității acestor texte de lege, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime, art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apărare, art. 44 alin. (1) referitoare la garantarea dreptului de proprietate, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, art. 124 alin. (2) privind înfăptuirea justiției, art. 126 alin. (2) potrivit căruia competența instanțelor de judecată și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege și ale art. 136 alin. (1) și (5) conform cărora proprietatea este publică și privată, cea privată fiind inviolabilă, în condițiile legii organice. De asemenea, este invocată încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituție, coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului care consacră dreptul la un proces echitabil.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că s-a mai pronunțat prin numeroase decizii cu privire la constituționalitatea dispozițiilor de lege criticate, prin raportare la aceleași prevederi constituționale și convenționale și cu o motivare similară. În acest sens sunt, de exemplu,

Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003,

Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004,

Decizia nr. 274 din 24 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 721 din 10 august 2004,

Decizia nr. 116 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 20 martie 2006,

Decizia nr. 269 din 16 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006, și

Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, prin care Curtea a respins ca neîntemeiate excepțiile de neconstituționalitate.

Cu acele prilejuri Curtea a reținut că procedura somației de plată, reglementată prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , este o procedură specială în materia executării creanțelor. Legiuitorul are dreptul exclusiv de a reglementa procedura de judecată conform atribuțiilor prevăzute de art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", evident cu condiția ca nicio normă de procedură să nu contravină vreunei prevederi constituționale.

În legătură cu criticile formulate, Curtea a constatat că acest caracter special al procedurii a determinat limitarea mijloacelor de probă utilizabile la înscrisuri, în prima fază, completate ulterior cu explicațiile și lămuririle date de părți, limitarea fiind deopotrivă valabilă pentru ambele părți, în condiții identice pentru exercitarea dreptului la apărare. Celelalte aspecte ale raporturilor juridice dintre părți urmează a fi rezolvate conform reglementărilor din dreptul comun.

De asemenea, Curtea a reținut că dispozițiile de lege criticate instituie un tratament juridic identic pentru toți creditorii, pe de o parte, și pentru toți debitorii, pe de altă parte. Creditorii și debitorii se află în situații evident diferite. Creditorii sunt îndreptățiți să opteze pentru procedura specială, accelerată, în vederea realizării creanțelor lor, formulând în acest sens cerere și depunând înscrisurile necesare pentru susținerea cererii, iar debitorii au dreptul și posibilitatea combaterii pretențiilor creditorilor, depunând și ei înscrisuri doveditoare.

Soluțiile adoptate de judecător în cadrul procedurii prevăzute de

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

nu sunt definitive. Judecătorul poate dispune oricând citarea părților dacă înscrisurile depuse de creditor nu sunt suficient de convingătoare și consideră că sunt necesare lămuriri și explicații suplimentare. Ordonanța cu somația de plată se va emite numai atunci când, în urma examinării înscrisurilor prezentate, se constată că pretențiile creditorului sunt justificate.

Potrivit dispozițiilor

art. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , "Ordonanța prin care judecătorul a respins cererea creditorului este irevocabilă. În acest caz, precum și în cazul în care prin ordonanță cererea a fost admisă în parte, creditorul poate introduce cerere de chemare în judecată potrivit dreptului comun". Aceste dispoziții sunt menite să apere interesele debitorului.

Conform dispozițiilor art. 8 alin. (1) și (2) din aceeași ordonanță, împotriva ordonanței cu somația de plată "debitorul poate formula cererea în anulare", care "se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță", rezolvarea definitivă a litigiului făcându-se însă după normele dreptului comun. Sunt asigurate astfel toate cerințele unui proces echitabil, precum și condițiile pentru exercitarea, fără îngrădiri, a dreptului la apărare de către fiecare parte.

Faptul că accesul liber la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, nu este limitat rezultă chiar din dispozițiile ordonanței criticate, care lasă la libera alegere a creditorului dacă vrea să acționeze pentru recuperarea creanțelor sale pe baza regulilor din dreptul comun ori vrea să folosească procedura specială, accelerată, instituită prin

Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 . În ceea ce îl privește pe debitor, acesta poate formula cerere în anulare împotriva ordonanței cu somația de plată, care se judecă conform regulilor din dreptul comun, inclusiv celor referitoare la exercitarea căilor de atac.

De asemenea, Curtea a constatat că dispozițiile de lege menționate nu încalcă, sub niciun aspect, prevederile constituționale ale art. 44 și 53 și nici principiile statuate prin prevederile convenționale invocate.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, soluția pronunțată de Curte prin deciziile menționate, precum și considerentele care au fundamentat-o sunt valabile și în prezenta cauză.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și

art. 10 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001

privind procedura somației de plată, precum și a ordonanței în ansamblul său, excepție ridicată de Societatea Comercială "Orient Farm" - S.R.L. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 1.368/85/2010 al Tribunalului Comercial Cluj.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 13 septembrie 2011.