Decizia nr. 92/1999

Articolul 7

"Contractele de închiriere încheiate în baza Legii nr. 5/1973

privind administrarea fondului locativ și reglementarea raporturilor dintre proprietari și chiriași, pentru apartamentele din imobilele prevăzute la art. 1, se prelungesc, de drept, pe o perioadă de 5 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii comisiei prevăzute la art. 15 ultimul alineat.

Chiriașii prevăzuți la art. 5 alin. 3 vor beneficia, în perioada de prelungire a contractelor de închiriere, de prevederile legale în vigoare referitoare la construirea unei locuințe proprii prin sprijinul statului sau de prioritate în atribuirea unei locuințe din fondul locativ administrat de autoritățile publice locale.

Nu beneficiază de prevederile art. 1 și 2 și poate fi evacuat după trecerea unui an de la intrarea în vigoare a prezentei legi:

a) chiriașul titular sau membrii familiei sale - soț, sotie, copii minori - care au dobândit ori au înstrăinat după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuinta corespunzătoare normelor stabilite prin

Legea nr. 5/1973 ".

[...]

Articolul 9

"Chiriașii titulari de contract ai apartamentelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora pot opta, după expirarea termenului prevăzut la art. 14, pentru cumpărarea acestor apartamente cu plata integrală sau în rate a prețului".

[...]

Alin. 6. - "Fac excepție de la prevederile alin. 1 chiriașii titulari sau membrii familiei lor - soț, sotie, copii minori - care au dobândit sau înstrăinat o locuinta proprietate personală după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu".

Criticile vizează lit. a) a alin. 3 al art. 7 și alin. 6 al art. 9, potrivit cărora sunt excluși de la beneficiul prelungirii contractului de închiriere pe perioada de 5 ani, fiind pasibili de a fi evacuati, după trecerea unui an, precum și de la opțiunea de a cumpara apartamentele ce nu se restituie în natura foștilor proprietari, chiriașii titulari de contract sau membrii familiei lor care au dobândit sau înstrăinat o locuinta proprietate personală după 1 ianuarie 1990.

Cu privire la excepția ridicată Curtea constata următoarele:

Asupra constituționalității dispozițiilor

art. 9 din Legea nr. 112/1995

Curtea Constituțională s-a pronunțat în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. a) din Constituție, prin Decizia nr. 73 din 19 iulie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 8 august 1995, retinand ca acest text nu contravine art. 41 și 135 alin. (6) din Constituție. Posibilitatea vânzării către chiriași a locuințelor ce nu se restituie în natura foștilor proprietari constituie recunoașterea prin lege a unui drept subiectiv, inlaturandu-se, astfel, discriminarea anterioară când un asemenea drept era recunoscut numai chiriașilor din locuintele construite din fondurile statului. Faptul ca prin dispozițiile criticate este exclusa o categorie de chiriași nu contravine dispozițiilor constituționale, deoarece potrivit art. 49 alin. (1) din Constituție exercițiul unor drepturi sau libertăți poate fi restrâns prin lege. Astfel reglementările cuprinse în art. 7 alin. (3) lit. a) și

art. 9 alin. (6) din Legea nr. 112/1995

reprezintă o asemenea limitare.

Nu poate fi primită nici critica privind violarea art. 16 alin. (1) care stipulează ca "cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice fără privilegii și discriminări" deoarece potrivit

art. 7 și 9 din Legea nr. 112/1995

toți chiriașii titulari ai contractelor de închiriere a apartamentelor în care locuiesc au dreptul de a opta între a cumpara aceste apartamente după expirarea termenului prevăzut la art. 14 din lege sau de a rămâne în continuare chiriași.

Nici argumentul privind caracterul retroactiv al acestor dispoziții nu poate fi reținut ca motiv de neconstituționalitate, deoarece Curtea constata ca aceste reglementări reprezintă voința legiuitorului care a înțeles sa excludă anumite categorii de chiriași de la beneficiul prelungirii contractelor de închiriere sau al cumpărării apartamentelor în care locuiesc.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. 3 lit. a) și ale

art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, excepție ridicată de Iosif Balint și Aurelia Balint în Dosarul nr. 7.310/C/1998 al Curții de Apel Timișoara - Secția civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 iunie 1999.

p. PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. Ioan Muraru

Magistrat-asistent,

Maria Bratu

OPINIE SEPARATĂ

Dispozițiile art. 7 alin. 3 lit. a) și cele ale

art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, sunt neconstituționale, incalcand doua principii constituționale de baza, respectiv principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări, consacrat în art. 16 alin. (1) din Constituție, și principiul neretroactivitatii legilor, consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție. Astfel:

1) Dreptul de proprietate, cu toate atributele sale, al statului asupra locuințelor trecute în proprietatea sa, trebuie recunoscut, dacă trecerea în proprietate s-a făcut pe baza unui titlu valabil în raport cu reglementările constituționale și legale în vigoare la data respectiva. Aceasta constatare se impune și pentru cazurile în care trecerea în proprietatea statului s-a făcut prin măsuri contrare principiilor și normelor constituționale aplicabile în prezent.

Pe acest drept se bazează opțiunea libera a statului-proprietar, exprimată prin voința legiuitorului, de a stabili măsuri reparatorii în favoarea foștilor proprietari deposedati, ca și natura și întinderea acelor măsuri reparatorii. În aceleași condiții statul poate să opteze, fără a i se putea opune obiecția de neconstituționalitate, și în privinta reglementării situației juridice a locuințelor respective: dacă le restituie în natura foștilor proprietari ori moștenitorilor acestora; dacă le menține, în continuare, în proprietate și le închiriază; dacă le vinde și în ce anume condiții etc. Chiar dacă optează pentru vânzarea locuințelor respective, are latitudinea, fără a infrange vreo norma constituțională, de a excepta de la vânzare anumite categorii de locuințe, cum s-a procedat, spre exemplu, prin

art. 10 alin. 1 și 2 din Legea nr. 112/1995

în privinta imobilelor declarate monumente istorice și din patrimoniul național și a locuințelor cu dotări speciale sau cu confort sporit etc. Curtea Constituțională a apreciat aceste exceptari ca fiind constituționale (a se vedea în acest sens Decizia nr. 162 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 28 decembrie 1998).

Legea nr. 112/1995

prevede, ca regula generală, vânzarea locuințelor nerestituite în natura foștilor proprietari ori moștenitorilor acestora. Legea prevede și anumite excepții de la aceasta regula generală, unele bazate pe natura sau caracterul unor categorii de imobile cu destinație de locuințe, excepții pe care, după cum am arătat mai înainte, le consideram ca fiind constituționale, iar altele bazate pe situația particulară a persoanelor care le dețin în chirie, a căror constituționalitate este, cel puțin, discutabila. Legea lasă la opțiunea chiriașilor dacă doresc să își păstreze în continuare aceasta calitate sau vor sa cumpere locuintele deținute.

Diferentierea între categoriile de chiriași în sensul de a acorda anumite drepturi doar pentru unele categorii și de a excepta de la exercițiul acelorași drepturi alte categorii constituie o discriminare nejustificată care încalcă principiul înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție.

Articolul 7

alin. 3 lit. a) din Legea nr. 112/1995

exceptează de la beneficiul prelungirii de drept a contractului de închiriere, de la posibilitatea de a construi o locuinta proprie cu sprijinul statului și de la beneficiul priorității în atribuirea unei locuințe din fondul locativ administrat de autoritățile publice locale "chiriașul titular sau membrii familiei sale - soț, sotie, copii minori - care au dobândit ori au înstrăinat după 1 ianuarie 1990, în localitatea de domiciliu, o locuinta corespunzătoare normelor stabilite prin

Legea nr. 5/1993 ", iar art. 9 alin. 6 din lege exceptează aceeași categorie de chiriași, fără a mai prevedea ca locuinta dobandita ori instrainata trebuie să fi fost corespunzătoare normelor de spațiu, de la dreptul de a opta pentru cumpărarea locuințelor deținute în chirie.

Jurisprudenta Curții Constituționale este constanta în aprecierea ca "Principiul egalității nu înseamnă uniformitate, asa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit" (Decizia nr. 49 din 10 martie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 23 aprilie 1998), și ca "Violarea principiului egalității și nediscriminarii exista numai atunci când se aplică un tratament diferențiat fără sa existe o motivare obiectivă și rezonabila sau dacă exista o disproportie între scopul urmărit prin tratamentul inegal și mijloacele folosite" (Decizia nr. 2 din 3 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 10 aprilie 1998).

În privinta dispozițiilor art. 7 alin. 3 lit. a) și ale

art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995

nu se poate susține, fără rezerve pe deplin justificate, ca tratamentul juridic diferit vizează doar cetățenii aflați în situații diferite. Situația tuturor chiriașilor tratați, într-un fel sau altul, în art. 7 și 9 din lege se caracterizează, în principal, prin calitatea lor de locatari ai imobilelor cu destinația de locuințe trecute în proprietatea statului, care nu se restituie în natura foștilor proprietari sau moștenitorilor acestora.

Trecând peste faptul ca data de 1 ianuarie 1990 a fost aleasă cu totul arbitrar și fără nici o justificare legală sau rațională, ca data de referința în privinta efectelor dobândirii ori înstrăinării unei locuințe proprietate personală, trebuie observat ca toți chiriașii care nu dețin alta locuinta, în care s-ar putea muta cu familia, se afla într-o situație cu totul identică, indiferent dacă au avut candva sau nu o asemenea locuinta. Este adevărat ca exista și chiriași ai locuințelor proprietate de stat care au înstrăinat locuintele lor personale în scopuri speculative ori detineau în proprietate la data intrării în vigoare a

Legii nr. 112/1995

și o alta locuinta corespunzătoare, dar această categorie trebuia determinata ca atare, prin circumstanțe caracteristice mult mai precise, pentru a nu priva de drepturi și pe alții care nu se afla în aceeași situație.

Nu se poate susține nici existenta unei motivari obiective și rezonabile tratamentului diferit prevăzut de textele de lege criticate. Dacă s-a urmărit neacordarea unor drepturi chiriașilor care se afla într-o situație mai favorabilă, trebuie observat ca tratamentul inegal și mijloacele folosite au creat o disproportie vădită între scopul urmărit și rezultatul obținut. S-a creat, în același timp, și o inechitate inadmisibila. Spre exemplu: chiriașul care a dobândit o locuinta proprietate personală anterior datei de 1 ianuarie 1990 și a înstrăinat-o doar cu câteva zile anterior acelei date ori continua sa o detina și în prezent beneficiază de toate drepturile, pe când cel care a dobândit locuinta în aceeași perioadă, dar a înstrăinat-o după data de 1 ianuarie 1990, chiar pentru motivul că nu putea satisface nevoile familiei sale, este privat de acele drepturi.

2) Exceptarea de la beneficiul drepturilor prevăzute de

art. 7 și 9 din Legea nr. 112/1995

a unor categorii de chiriași apare și ca o sancțiune civilă pentru fapte juridice anterioare intrării în vigoare a legii, respectiv dobândirea (chiar printr-o simpla acceptare, cum este cazul succesiunii) a unei locuințe ori înstrăinarea locuinței deținute în proprietate, fără a cunoaște sau a putea prevedea posibilele consecințe ale acestor acte. Ținând seama de acest caracter al excepțiilor prevăzute în art. 7 alin. 3 lit. a) și în art. 9 alin. 6 din lege, trebuie observat ca dispozițiile legale respective au efecte retroactive prin care încalcă principiul înscris în art. 15 alin. (2) din Constituție.