Decizia nr. 34/2017

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Afrodita Laura Tutunaru

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 493 din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu de către Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 128/39/2016/a1.2 și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 275D/2016.

2.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Ministerul Finanțelor Publice a depus concluzii scrise.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, sens în care face trimitere la jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 29 februarie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 128/39/2016/a1.2, Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 493 din Codul de procedură penală , excepție ridicată din oficiu într-o cauză având ca obiect verificarea legalității și temeiniciei măsurilor preventive instituite față de inculpați persoane fizice și juridice.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține că prevederile legale menționate încalcă dispozițiile constituționale referitoare la muncă și protecția sa socială, la libertatea economică și la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți. Astfel, se arată că ingerința generată de luarea măsurilor preventive față de persoanele juridice aduce atingere unor drepturi fundamentale cum ar fi dreptul la muncă și libertatea economică. Totodată, această ingerință încalcă principiul proporționalității consacrat de

art. 53 din Constituție , din care rezultă caracterul excepțional și temporar al oricărei restrângeri de drepturi și libertăți. Rezultă că organele judiciare trebuie să fundamenteze continuu necesitatea aplicării unor privațiuni dintr-o triplă perspectivă - cea a prevederilor legale care le fundamentează, a scopului urmărit și a necesității acestor privațiuni într-o societate democratică, judecătorul având obligația de a veghea într-o cauză determinată la asigurarea unui just echilibru între ingerință și scopul urmărit.

7.

În ceea ce privește prevederile legale care reglementează restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, se susține că acestea trebuie să îndeplinească cerințele de claritate, previzibilitate și accesibilitate a actelor normative, condiții consacrate inclusiv de Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Or, dimpotrivă,

art. 493 din Codul de procedură penală

nu prevede în mod clar perioada de timp în care, în cursul procedurii camerei preliminare și al judecății, trebuie să se verifice dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurilor preventive față de persoana juridică și, de asemenea, nu prevede nici care este durata maximă a măsurilor preventive luate față de persoana juridică pentru fiecare fază a procesului penal, inclusiv pentru procedura camerei preliminare, procedură în cursul căreia se află în prezent cauza de față.

8.

Așa fiind, prin această omisiune a legiuitorului, judecătorul de cameră preliminară, după caz, instanța de judecată ar putea dispune menținerea acestor măsuri până la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, ceea ce ar conduce la restrângerea nelimitată în timp a drepturilor și libertăților prevăzute de

art. 41

și

45 din Constituție .

9.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

10.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în dosarul în care a fost invocată excepția, persoanele juridice inculpate au fost trimise în judecată sub măsura preventivă a interdicției inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare, respectiv sub aceea a interdicției de a desfășura activități de jocuri de noroc, temeiul măsurilor preventive constituindu-l prevederile

art. 493 alin. (1) lit. a)

și

e) din Codul de procedură penală.

Totodată, Guvernul a mai reținut că obiectul cauzei îl constituie menținerea în procedura camerei preliminare a măsurilor preventive dispuse în faza de urmărire penală. Așa fiind, se apreciază că obiect al excepției îl constituie dispozițiile

art. 493 alin. (1) lit. a)

și

e) din Codul de procedură penală , singurele care au legătură cu soluționarea cauzei și în raport cu care s-au formulat critici de neconstituționalitate.

11.

În continuare, Guvernul arată că aceste prevederi fac parte din

capitolul II, titlul IV

- Proceduri speciale -, motiv pentru care acestea se aplică prioritar, derogând și completând dispozițiile generale în materie ale

Codului de procedură penală .

12.

Reglementând măsurile preventive ce pot fi luate față de persoanele juridice,

art. 493 din Codul de procedură penală

derogă de la prevederile corespunzătoare aplicabile persoanelor fizice -

art. 202 din Codul de procedură penală

referitor la Scopul, condițiile generale de aplicare și categoriile măsurilor preventive - , în sensul că luarea măsurilor preventive față de o persoană juridică poate avea ca scop exclusiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal.

13.

Potrivit

art. 53 alin. (1) din Constituție , una dintre situațiile care pot justifica ingerința în exercițiul unor drepturi și libertăți fundamentale o constituie desfășurarea instrucției penale, sintagmă constituțională ce include, fără a se limita la aceasta, desfășurarea procesului penal.

14.

Măsurile preventive enumerate expres și limitativ de

art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală

vizează menținerea existenței persoanei juridice, păstrarea capitalului social și a activului patrimonial al acesteia și împiedicarea desfășurării activităților care au prilejuit săvârșirea infracțiunii, toate acestea cu scopul final de a evita orice posibilitate de sustragere a persoanei juridice de la răspunderea penală și/sau de la executarea pedepsei amenzii penale. Așadar, în cazul suspecților sau inculpaților persoane juridice, măsurile preventive urmăresc împiedicarea dizolvării și lichidării lor, conservarea capitalului social și a activului patrimonial existent, iar nu împiedicarea oricărei activități economice a acestora. În consecință, ingerința pe care o presupun măsurile preventive în discuție satisface cerința de a fi necesară în raport cu scopul urmărit.

15.

În ce privește proporționalitatea ingerinței din perspectiva întinderii în timp a măsurilor preventive, se arată că, potrivit

art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală , acestea pot fi dispuse „pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a menținerii în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile“. Or, din interpretarea literală și topica prevederilor citate rezultă fără îndoială că, atât în faza de urmărire penală - când se vorbește despre prelungirea măsurilor preventive -, cât și în camera preliminară și în faza judecății - când se vorbește despre menținerea măsurilor preventive, acestea nu pot fi dispuse pentru o perioadă mai mare de 60 de zile; așadar, în cazul persoanelor juridice, menținerea măsurilor preventive în procedura de cameră preliminară și în cursul judecății se poate dispune numai temporar, pentru cel mult 60 de zile. De asemenea, la împlinirea termenului pentru care s-a dispus menținerea măsurii, aceasta va înceta de drept dacă nu s-a dispus o nouă menținere a sa -

art. 241 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală .

16.

În legătură cu durata maximă a măsurilor preventive în fiecare fază a procesului penal, faptul că ea nu este reglementată expres de legiuitor nu este de natură să aducă atingere principiului proporționalității ingerinței cu scopul urmărit, deoarece, așa cum s-a arătat anterior, măsurile preventive reglementate de

art. 493 alin. (1) din Codul de procedură penală

nu impietează asupra activității economice a persoanei juridice, ci, dimpotrivă, vizează împiedicarea diminuării capitalului social și activului patrimonial ale acesteia, precum și prevenirea dispariției persoanei juridice prin fuziune, divizare, dizolvare sau lichidare. Pe de altă parte, reglementarea unei durate maxime a măsurilor preventive nu ar servi scopului pentru care ele au fost instituite de legiuitor, întrucât ar permite sustragerea persoanelor juridice de la răspundere penală, prin încheierea actelor juridice și a operațiunilor economice ce fac obiectul măsurilor preventive după ce această durată va fi expirat.

17.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992,

reține următoarele:

18.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

19.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 493 din Codul de procedură penală , cu denumirea marginală Măsurile preventive, care au următorul conținut:

(1)

Judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, la propunerea procurorului, sau, după caz, judecătorul de cameră preliminară ori instanța poate dispune, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, una sau mai multe dintre următoarele măsuri:

a)

interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice;

b)

interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea fuziunii, a divizării sau a reducerii capitalului social al persoanei juridice, începută anterior sau în cursul urmăririi penale;

c)

interzicerea unor operațiuni patrimoniale, susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice;

d)

interzicerea încheierii anumitor acte juridice, stabilite de organul judiciar;

e)

interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea.

(2)

Pentru a asigura respectarea măsurilor prevăzute la alin. (1), persoana juridică poate fi obligată la depunerea unei cauțiuni constând într-o sumă de bani care nu poate fi mai mică de 10.000 lei. Cauțiunea se restituie la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, de amânare a aplicării pedepsei, de renunțare la aplicarea pedepsei sau de încetare a procesului penal, pronunțate în cauză, dacă persoana juridică a respectat măsura sau măsurile preventive, precum și în cazul în care, prin hotărâre definitivă, s-a dispus achitarea persoanei juridice.

(3)

Cauțiunea nu se restituie în cazul nerespectării de către persoana juridică a măsurii sau a măsurilor preventive luate, făcându-se venit la bugetul de stat la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în cauză, precum și dacă s-a dispus plata din cauțiune, în ordinea următoare, a despăgubirilor bănești acordate pentru repararea pagubelor cauzate de infracțiune, a cheltuielilor judiciare sau a amenzii.

(4)

Măsurile preventive prevăzute la alin. (1) pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a menținerii în cursul procedurii de cameră preliminară și al judecății, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea acestora, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile.

(5)

În cursul urmăririi penale, măsurile preventive se dispun de judecătorul de drepturi și libertăți prin încheiere motivată dată în camera de consiliu, cu citarea persoanei juridice.

(6)

Participarea procurorului este obligatorie.

(7)

Împotriva încheierii se poate face contestație la judecătorul de drepturi și libertăți sau, după caz, la judecătorul de cameră preliminară ori instanța ierarhic superioară, de către persoana juridică și procuror, în termen de 24 de ore de la pronunțare, pentru cei prezenți, și de la comunicare, pentru persoana juridică lipsă.

(8)

Măsurile preventive se revocă de către judecătorul de drepturi și libertăți la cererea procurorului sau a persoanei juridice, iar de către judecătorul de cameră preliminară și de către instanță și din oficiu, numai când se constată că nu mai există temeiurile care au justificat luarea sau menținerea acestora. Dispozițiile alin. (5)-(7) se aplică în mod corespunzător.

(9)

Împotriva reprezentantului persoanei juridice sau a mandatarului acesteia pot fi luate măsurile prevăzute la

art. 265

și

art. 283 alin. (2),

iar față de practicianul în insolvență, măsura prevăzută la

art. 283 alin. (2) .

(10)

Luarea măsurilor preventive nu împiedică luarea măsurilor asigurătorii conform

art. 249-256 .

20.

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 41

referitor la Munca și protecția socială a muncii,

art. 45

referitor la Libertatea economică și

art. 53

referitor la Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

21.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile legale criticate au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 139 din 10 martie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016, Curtea a statuat că legea circumstanțiază în termeni lipsiți de echivoc care anume operațiuni pot fi interzise, întrucât nu toate operațiunile patrimoniale duc în mod obiectiv la diminuare, unele dintre acestea având drept consecință, dimpotrivă, majorarea activului patrimonial al persoanei juridice. În funcție de circumstanțele de fapt ale fiecărei spețe, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată poate institui măsura preventivă cea mai adecvată în așa fel încât să fie asigurată buna desfășurare a procesului penal.

22.

Totodată, instanța de contencios constituțional a reținut că măsurile preventive se pot dispune dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea că persoana juridică a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Acestea pot viza interdicția inițierii ori, după caz, suspendarea procedurii de dizolvare, lichidare, de fuziune, de divizare sau de reducere a capitalului social al persoanei juridice, interzicerea oricăror operațiuni patrimoniale susceptibile de a antrena diminuarea activului patrimonial sau insolvența persoanei juridice sau interzicerea anumitor acte juridice stabilite de organul judiciar ori interzicerea desfășurării activităților de natura celor cu ocazia cărora a fost comisă infracțiunea. Prin urmare, ținând seama de consecințele măsurilor preventive dispuse, se poate constata că acestea urmăresc conservarea entității juridice și a capitalului social în așa fel încât, pentru buna desfășurare a procesului penal, să se împiedice orice acțiune de încetare a existenței unei societăți comerciale (deci dispariția juridică a societății comerciale și, în final, radierea din registrul comerțului), de transformare a activului în bani, de partajare a activului net între asociați ori restructurarea societății comerciale.

23.

Libertatea economică presupune, pe lângă dreptul de a începe o activitate economică, exercitarea activităților într-un mediu concurențial, fiind deci o cerință fundamentală a economiei de piață, care se concretizează în participarea neîngrădită a profesioniștilor la schimburile de mărfuri și servicii. Dreptul la libertatea economică este în corelație și cu alte drepturi și libertăți fundamentale, precum dreptul la muncă, sens în care, în considerarea specificului economiei de piață, statul, nefiind deținătorul exclusiv al tuturor pârghiilor economice, are drept rol crearea cadrului general economic, social și politic necesar pentru derularea activităților economice, fapt care poate implica și adoptarea unor reglementări restrictive, cu condiția ca acestea să se situeze în limitele impuse de asigurarea respectării drepturilor și intereselor legitime ale tuturor. În acest sens, Curtea Constituțională a statuat prin

Decizia nr. 15 din 22 ianuarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 118 din 10 februarie 2004, că, de vreme ce finalitatea urmărită de o anumită reglementare nu poate fi atinsă, atunci este firesc să i se recunoască statului posibilitatea de a interveni prin măsuri adecvate. Temeiul constituțional al unei asemenea intervenții se regăsește și în dispozițiile

art. 135 alin. (2) lit. a)

și

f) din Constituție , referitoare la obligația statului de a asigura „[...] protecția concurenței loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție“ și, respectiv, de a asigura „crearea condițiilor necesare pentru creșterea calității vieții“. Totuși, libertatea economică nu poate fi absolutizată, întrucât ar crea grave disfuncționalități la nivelul economiei statului și ar putea în final afecta stabilitatea economică a acestuia. Pentru a evita o asemenea finalitate și pentru a crea un climat de ordine și încredere la nivel economic, din punct de vedere constituțional, statul este îndrituit să adopte măsuri legislative eficiente și energice. Desigur, aceste măsuri nu trebuie să aibă ca rezultat tocmai negarea libertății comerțului, ci să se constituie într-un adevărat corolar al acesteia. În aceste categorii de măsuri se încadrează și dispozițiile legale ce vizează măsurile preventive care pot fi luate față de persoane juridice. Statul, reglementând asemenea măsuri, veghează la securitatea circuitului civil și, pentru a asigura acel climat de ordine și încredere la nivel economic, a prevăzut instituirea unor măsuri preventive față operatorii economici care înregistrează disfuncționalități (a se vedea în acest sens

Decizia nr. 896 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 29 iulie 2010).

24.

Prin urmare, nefiind un drept absolut, libertatea economică se poate exercita în așa fel încât să nu afecteze rațiuni de interes general.

25.

În ce privește critica raportată la dispozițiile constituționale ale

art. 41

referitor la dreptul la muncă, Curtea constată că acestea reglementează cu privire la alegerea profesiei, la măsurile de protecție socială a angajaților, la durata normală a zilei de muncă, la egalitatea salariului între femei și bărbați și la dreptul la negocieri colective. Dreptul la muncă este un drept subiectiv, inerent persoanei fizice și imprescriptibil. De aceea, Curtea constată că aceste dispoziții constituționale nu au incidență în cauză.

26.

Curtea a mai constatat că măsurile preventive aplicabile persoanei juridice sunt măsuri ce vizează în mod direct libertatea economică și pot fi luate în cursul urmăririi penale de către judecătorul de drepturi și libertăți, la propunerea procurorului, sau de către judecătorul de cameră preliminară ori instanța de judecată, după caz, dacă există motive temeinice care justifică suspiciunea rezonabilă că persoana juridică a săvârșit o infracțiune și numai pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal. Cu toate acestea, deși, potrivit prevederilor

art. 493 alin. (4) din Codul de procedură penală , aceste măsuri pot fi dispuse pe o perioadă de cel mult 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii în cursul urmăririi penale și a menținerii în cursul procedurii de cameră preliminară, dacă se mențin temeiurile care au determinat luarea lor, fiecare prelungire neputând depăși 60 de zile, legiuitorul nu a reglementat și cu privire la durata maximă pentru care acestea pot fi dispuse.

27.

Analizând, din punct de vedere constituțional, natura măsurilor preventive, Curtea constată că acestea constituie ingerințe în dreptul fundamental al libertății economice, prevăzut de

art. 45 din Constituție . Așa fiind, dreptul fundamental anterior enunțat nu este absolut prin natura sa, el putând fi supus unor limitări rezonabile printr-o reglementare etatică. În cauză, textele legale criticate, prin soluția legislativă promovată, se referă la o restrângere a exercitării drepturilor, situație în care Curtea constată că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală

și urmează a analiza dacă această restrângere este conformă cu prevederile acestui text constituțional.

28.

Din analiza acestui text constituțional reies condițiile care trebuie îndeplinite pentru restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, respectiv: domeniul să vizeze doar drepturile fundamentale, și nu orice drepturi subiective de natură legală sau convențională; restrângerea exercițiului acestor drepturi să poată fi înfăptuită numai prin lege; restrângerea să poată opera numai dacă se impune și doar dacă este necesară într-o societate democratică; restrângerea să poată opera numai în ipotezele limitativ enumerate de

art. 53 din Constituție ; restrângerea să fie proporțională cu cauza; restrângerea să fie nediscriminatorie; restrângerea să nu afecteze substanța dreptului (a se vedea

deciziile nr. 872

și

874 din 25 iunie 2010 , publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010).

29.

Raportând condițiile arătate la prezenta cauză, Curtea constată că ingerința generată de instituția măsurilor preventive aplicabile persoanei juridice, ce are calitatea de inculpat într-o cauză penală, vizează un drept fundamental, respectiv dreptul la libertatea economică, este reglementată prin lege, respectiv

art. 493 din Codul de procedură penală , are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul urmăririi penale și al judecății, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie, fiind aplicabilă tuturor persoanelor juridice aflate în ipoteza normativă, și este necesară într-o societate democratică pentru protejarea valorilor statului de drept.

30.

Totodată, cu privire la caracterul proporțional al acestei ingerințe cu cauza care a determinat-o, Curtea constată că se asigură un just echilibru între interesul public și cel privat. Astfel, scopul acestor restrângeri constă atât în prevenirea producerii unor noi pierderi, cât și în atingerea finalității proprii a procesului penal, și anume tragerea la răspundere penală a persoanei juridice. Prin urmare, ținând seama de faptul că, în acord cu

art. 136 din Codul penal , pedepsele aplicabile persoanei juridice sunt principale (amenda) și complementare (dizolvarea persoanei juridice, suspendarea activității sau a uneia dintre activitățile persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, închiderea unor puncte de lucru ale persoanei juridice pe o durată de la 3 luni la 3 ani, interzicerea de a participa la procedurile de achiziții publice pe o durată de la unu la 3 ani, plasarea sub supraveghere judiciară și afișarea sau publicarea hotărârii de condamnare), atunci măsurile preventive care pot fi luate față de un inculpat persoană juridică își găsesc deplina justificare în asigurarea bunei desfășurări a procesului penal. În măsura în care s-ar institui un termen maxim până la care pot fi prelungite/menținute măsurile preventive față de persoana juridică, atunci s-ar nega însuși scopul acțiunii penale, și anume acela de a trage la răspundere penală persoana juridică, întrucât, prin permiterea dizolvării, lichidării, fuziunii sau divizării persoanei juridice, obiectul acțiunii penale, astfel consacrat de

art. 14 din Codul de procedură penală , ar rămâne fără finalitate. Or, tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni este un deziderat al ordinii publice, care legitimează, pe cale de consecință, instituirea măsurilor contestate. Astfel, deși în urma finalizării procesului penal instanța de judecată ar dispune condamnarea persoanei juridice inculpate, aceasta nu mai poate fi trasă la răspundere penală, deoarece și-a pierdut identitatea prin dispariția sa juridică și radierea din registrul comerțului. Așa cum însuși textul legal criticat dispune, luarea măsurilor preventive are ca scop buna desfășurare a procesului penal, care presupune implicit garantarea, în eventualitatea unei hotărâri definitive de condamnare, a executării pedepsei aplicate. În plus, prin natura lor, măsurile preventive nu împiedică persoana juridică suspectă/inculpată să desfășoare activități economice, aceasta fiind liberă să efectueze acte de comerț și să intre în relații contractuale cu terțe persoane (a se vedea

Decizia nr. 451 din 7 noiembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 6 decembrie 2013). În aceste condiții, restrângerile astfel reclamate sunt în concordanță cu dispozițiile

art. 53 din Constituție , asigură un just echilibru între interesul public și cel privat și nu afectează substanța dreptului fundamental la libertate economică.

31.

Totodată, Curtea a mai constatat că situația unui inculpat, persoană juridică, față de care se dispune o măsură preventivă nu este identică cu cea a unui inculpat, persoană fizică, față de care s-a dispus o măsură preventivă, de exemplu luarea controlului judiciar sau a controlului judiciar pe cauțiune. În aceste din urmă cazuri, Curtea a cenzurat inexistența unor termene și a unei durate maxime pentru care pot fi luate măsurile preventive, deoarece intruziunea în dreptul fundamental al libertății individuale nu asigura un just echilibru între interesul public și cel privat. De altfel, în cazul controlului judiciar încetarea măsurii preventive nu împiedica, asemeni situației de față, tragerea la răspundere penală a inculpatului.

32.

În plus, Curtea mai constată că și în cazul dispunerii unor măsuri asigurătorii este afectat, până la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, un drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate privată, afectare cu privire la care Curtea Constituțională a statuat că „ingerința generată prin dispunerea sechestrului asupra bunurilor mobile și imobile ale suspectului, inculpatului, persoanei responsabile civilmente ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile vizează drepturi fundamentale, respectiv dreptul de proprietate, este reglementată prin lege, respectiv

art. 249 și următoarele din Codul de procedură penală , are ca scop legitim desfășurarea instrucției penale, fiind o măsură judiciară aplicabilă în cursul procesului penal, se impune, fiind adecvată in abstracto scopului legitim urmărit, este nediscriminatorie și este necesară într-o societate democratică, pentru protejarea valorilor statului de drept“. Totodată, Curtea a constatat că ingerința analizată este proporțională cu cauza care a determinat-o, de vreme ce măsurile asigurătorii au caracter provizoriu, și, analizând principiul proporționalității, în jurisprudența sa constantă, a reținut că acesta presupune caracterul excepțional al restrângerilor exercițiului drepturilor sau libertăților fundamentale, ceea ce implică, în mod necesar, și caracterul lor temporar (a se vedea

Decizia nr. 629 din 8 octombrie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 20 noiembrie 2015, paragraful 33).

33.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată din oficiu de Curtea de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori în Dosarul nr. 128/39/2016/a1.2 și constată că dispozițiile

art. 493 din Codul de procedură penală

sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Suceava - Secția penală și pentru cauze cu minori și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 ianuarie 2017.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent,

Afrodita Laura Tutunaru