Decizia nr. 233/2018

Valer Dorneanu

- președinte

Marian Enache

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Varga Attila

- judecător

Valentina Bărbățeanu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 488,

art. 490 alin. (1),

art. 493 ș i

art. 497 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Elena Lăcătușu în Dosarul nr. 1.358/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și care constituie obiectul Dosarului nr. 1.709D/2016 al Curții Constituționale.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3.

Magistratul-asistent învederează Curții că partea Inspecția Judiciară a transmis note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca neîntemeiată.

4.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate, făcând referire la jurisprudența în materie a Curții Constituționale, care își menține valabilitatea și în cauza de față.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

5.

Prin Încheierea din 11 iulie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 1.358/1/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 488,

art. 490 alin. (1),

art. 493 ș i

art. 497 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Elena Lăcătușu într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului formulat împotriva unei hotărâri pronunțate de Consiliul Superior al Magistraturii - Secția pentru judecători în materie disciplinară.

6.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține, în esență, că dispozițiile

art. 488 din Codul de procedură civilă

sunt neconstituționale în cazul recursului declarat de magistrat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul

art. 50 din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii. Arată că scopul acestei excepții de neconstituționalitate este reglementarea unei proceduri speciale cu privire la toate aspectele, inclusiv motivele de casare, astfel încât Înalta Curte de Casație și Justiție să examineze, în condițiile unei reglementări speciale, conformitatea hotărârii atacate cu regulile speciale de drept material aplicabile. În ceea ce privește dispozițiile

art. 490 alin. (1) din Codul de procedură civilă , consideră că sunt neconstituționale pentru aceleași argumente care au stat la baza deciziilor Curții Constituționale

nr. 737 din 24 iunie 2008

și

nr. 303 din 3 martie 2009 , prin care s-a constatat că sintagma „sub sancțiunea nulității“ este neconstituțională. Referitor la dispozițiile

art. 493 din Codul de procedură civilă , susține că sunt neconstituționale, întrucât afectează principiul oralității, al contradictorialității și dreptul la apărare, iar dispozițiile

art. 497 din Codul de procedură civilă

sunt neconstituționale deoarece soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție nu pot fi aplicate în cazul recursului declarat de magistrat împotriva hotărârii Consiliului Superior al Magistraturii în temeiul

art. 50 din Legea nr. 317/2004 . Susține că, prin urmare, se impune necesitatea reglementării procedurii de judecată a recursului întemeiat pe dispozițiile

art. 51 din Legea nr. 317/2004

prin reguli speciale, precum și a soluțiilor pe care Înalta Curte de Casație și Justiție le poate pronunța potrivit cu specificul și natura hotărârii atacate.

7.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

8.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

10.

Avocatul Poporului opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă, întrucât susținerile autoarei excepției vizează aplicarea la speță a prevederilor de lege criticate, ceea ce este de competența exclusivă a instanței de judecată.

11.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

12.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție,

precum și ale

art. 1 alin. (2),

ale

art. 2,

3,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

13.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile din Codul de procedură civilă cuprinse în

art. 488 -

Motivele de casare,

art. 490 alin. (1) -

Depunerea recursului,

art. 493 -

Procedura de filtrare a recursurilor și

art. 497 -

Soluțiile pe care le poate pronunța Înalta Curte de Casație și Justiție.

14.

În opinia autoarei excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin prevederilor din

Constituție cuprinse la art. 21

privind accesul liber la justiție,

art. 24

privind dreptul la apărare,

art. 126

privind instanțele judecătorești și

art. 129

privind folosirea căilor de atac. De asemenea, invocă dispozițiile

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil și

art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

15.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că a mai analizat prevederile de lege ce formează obiectul acesteia, prin prisma unor critici de neconstituționalitate identice și prin raportare la aceleași dispoziții din Legea fundamentală, Astfel, prin

Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 17 aprilie 2018, Curtea a respins ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare, într-o cauză similară, observând că, prin criticile formulate, aceasta urmărește stabilirea unor reguli speciale după care să se desfășoare procedura de judecată a recursului declarat de un magistrat, în temeiul

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, precum și modificarea motivelor de casare a unei hotărâri adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii.

16.

Cu privire la noțiunea de recurs cuprinsă în

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004 , Curtea Constituțională a reținut, prin

Decizia nr. 126 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 7 aprilie 2011, că împotriva hotărârii de sancționare pronunțată de secțiile Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, și anume recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători. Curtea a statuat că „acest «recurs» nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de

Codul de procedură civilă , ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, având doar rolul unei instanțe de judecată), cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare“. Curtea a subliniat că acesta este și sensul

art. 134 alin. (3) din Constituție , potrivit căruia „hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție“.

17.

Sub acest aspect, prin

Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003

privind constituționalitatea propunerii de revizuire a

Constituției României,

publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuția Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum este stabilită în

art. 134 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia acesta îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că

această dispoziție constituțională nu poate interzice accesul liber la justiție al persoanei judecate de această „instanță extrajudiciară“. Prin urmare, îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin exercitarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin

art. 21 alin. (3) din Constituție

și prin

art. 6 paragraful 1

și

art. 13 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, „recursul“ din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât sub aspectul legalității procedurii disciplinare, cât și al temeiniciei hotărârii“.

18.

Prin

Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017 , Curtea a concluzionat că recursul în materie disciplinară de competența Înaltei Curți de Casație și Justiție este o cale devolutivă de atac, pentru că acesta este sensul prevederilor

art. 134 alin. (3) din Constituție

și a

Deciziei nr. 148 din 16 aprilie 2003 .

19.

Totodată, Curtea a reținut, prin aceeași decizie, că numai hotărârile judecătorești sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs, cale extraordinară de atac, având în vedere că legiuitorul, în reglementarea obiectului recursului prin

art. 483 alin. (1) din Codul de procedură civilă , s-a îndepărtat de la formularea

art. 299 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865

și nu a mai preluat teza referitoare la hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională care sunt susceptibile de recurs, ca și cale extraordinară de atac. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a respins ca inadmisibile excepțiile de neconstituționalitate ridicate în fața Consiliului Superior al Magistraturii, apreciind că acesta este o instanță extrajudiciară, și nu o instanță judecătorească în fața căreia să se poată ridica asemenea excepții (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 514 din 29 mai 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007,

Decizia nr. 391 din 17 aprilie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007,

Decizia nr. 788 din 20 septembrie 2007 , publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 745 din 2 noiembrie 2007, și

Decizia nr. 632 din 27 octombrie 2016 , publicată Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 9 din 5 ianuarie 2017).

20.

Prin urmare, excepția de neconstituționalitate invocată în cauza soluționată prin

Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017

a fost respinsă ca inadmisibilă având în vedere că, pe de o parte, jurisprudența Curții a calificat recursul prevăzut de

art. 51 alin. (3) din Legea nr. 317/2004

ca o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii și nu o cale extraordinară de atac, astfel încât dispozițiile legale criticate din

Codul de procedură civilă

nu au legătură cu soluționarea cauzei, în sensul

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , iar, pe de altă parte, prin criticile formulate de autoarea excepției de neconstituționalitate se urmărește modificarea soluției legislative, în sensul stabilirii unor reguli speciale după care să se desfășoare procedura de judecată a unui asemenea recurs, ceea ce excedează controlului de constituționalitate, fiind în contradicție cu dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , potrivit cărora „Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.

21.

Întrucât excepția ce formează obiectul cauzei de față a fost ridicată într-o cauză similară, respectiv un recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în materie disciplinară de secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, iar criticile sunt identice cu cele analizate de Curtea Constituțională prin

Decizia nr. 778 din 28 noiembrie 2017 , pentru consecvență și identitate de rațiune, Curtea va menține soluția pronunțată prin cea decizie, respingând, ca inadmisibilă, prezenta excepție de neconstituționalitate.

22.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție,

precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A. d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 488 ,

art. 490 alin. (1) ,

art. 493

și

art. 497 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Elena Lăcătușu în Dosarul nr. 1.358/1/2016 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 19 aprilie 2018.