Decizia nr. 638/2022

Marian Enache

- președinte

Cristian Deliorga

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Livia Doina Stanciu

- judecător

Elena-Simina Tănăsescu

- judecător

Ionița Cochințu

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008

privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, excepție ridicată de Iulian Predoi în Dosarul nr. 25.606/197/2017 al Judecătoriei Brașov - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 180D/2019.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, menționând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 23 noiembrie 2018, pronunțată în Dosarul nr. 25.606/197/2017, Judecătoria Brașov - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008

privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, excepție ridicată de Iulian Predoi într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate împotriva unui proces-verbal de constatare și sancționare a unor contravenții reglementate de dispozițiile

Legii nr. 4/2008 .

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că prevederile

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008

sunt neconstituționale, având în vedere că executarea sancțiunii complementare nu este suspendată de drept în situația în care este formulată la instanța judecătorească o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unor contravenții prevăzute de dispozițiile

Legii nr. 4/2008 , persoanei sancționate fiindu-i interzis în continuare accesul la manifestările sportive de pe stadioane până la soluționarea cauzei. Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, aplicarea unor prezumții relative procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este în concordanță cu dispozițiile

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

doar în măsura în care nu impune o sarcină excesivă în privința apărării celui acuzat (spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României). Or, nu este cazul prevederilor criticate, întrucât, chiar dacă dispozițiile

art. 47 alin. (5) din Legea nr. 4/2008

prevăd posibilitatea instanței de judecată învestite cu soluționarea plângerii de a dispune suspendarea executării sancțiunii contravenționale complementare, acestea nu sunt suficiente pentru a îndepărta neconstituționalitatea prevederilor criticate, întrucât admiterea sau respingerea cererii de suspendare va avea loc în două situații și niciuna dintre acestea nu este în concordanță cu

Legea fundamentală . Astfel, fie instanța judecătorească dispune o soluție anterior administrării probatoriului, plecând doar de la presupusele prezumții de care se bucură procesul-verbal de contravenție - caz în care dreptul la apărare al contravenientului, dreptul la un proces echitabil și egalitatea în fața legii sunt grav încălcate -, fie instanța dispune o soluție ulterior administrării probatoriului, comună cu soluția dispusă pe fondul cauzei, pentru a evita o antepronunțare, situație în care termenul pentru care s-ar aplica sancțiunea complementară ar fi de mult împlinit, context în care contravenientului i se încalcă, până la pronunțarea unei soluții definitive, dreptul la un proces echitabil, libertățile individuale - prezumția de nevinovăție și libertatea de mișcare, respectiv dreptul la liberă circulație pe durata procesului. Astfel, legiuitorul, în mod abuziv, a restrâns posibilitatea persoanei presupus vinovate de săvârșirea unei contravenții de a-și exercita drepturile și libertățile consacrate în

Constituție

până la momentul la care aceasta va fi judecată definitiv și i se va confirma vinovăția de către o instanță judecătorească independentă și imparțială.

6.

În acest context, se învederează că dispozițiile

art. 47 alin. (4) din Legea nr. 4/2008

contravin și prevederilor

art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, întrucât din analiza acestora din urmă reiese că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții suspendă executarea sancțiunilor dispuse prin acesta, fie că sunt principale, fie că sunt complementare.

7.

Judecătoria Brașov - Secția civilă opinează în sensul că excepția de neconstituționalitate este, în aparență,

întemeiată, în ceea ce privește încălcarea atât a principiului egalității, având în vedere că pentru alte sancțiuni contravenționale măsura complementară este suspendată odată cu introducerea plângerii contravenționale, cât și a dreptului la liberă circulație, având în vedere că persoanei sancționate nu i se permite participarea pe stadioane la competiții sportive în condițiile în care numai o instanță de judecată poate să aprecieze dacă aceasta se face vinovată sau nu de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

8.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

9.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

10.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.

11.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008

privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 11 ianuarie 2008, care au următorul cuprins:

(1)

În cazul săvârșirii contravențiilor prevăzute la

art. 22 lit. c) ,

d)

și

e) , precum și la

art. 23 , agentul constatator aplică în sarcina contravenientului sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive de genul celor la care acesta a săvârșit contravenția. [...]

(4)

Plângerea îndreptată împotriva procesului-verbal nu suspendă executarea sancțiunii complementare.

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 1 alin. (3)

privind valorile supreme ale poporului român și consacrarea statului de drept, ale

art. 11 alin. (1)

și

(2)

referitor la dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16 alin. (1)

referitor la egalitatea în drepturi, ale

art. 20 alin. (1)

și

(2)

privind tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 23 alin. (1)

și

(11)

referitor la libertatea individuală și la prezumția de nevinovăție, ale

art. 24 alin. (1)

privind dreptul la apărare, ale

art. 25 alin. (1)

referitor la libera circulație și ale

art. 53 alin. (1)

și

(2)

cu privire la restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți. De asemenea, este menționat

art. 6 cu privire la dreptul la un proces echitabil din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, sens în care este

Decizia nr. 113 din 1 februarie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 18 martie 2011, prin care instanța de contencios constituțional a respins excepția, ca neîntemeiată, reținând că prin dispozițiile

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008

nu este înlăturată sub niciun aspect posibilitatea persoanelor interesate de a se adresa justiției, inclusiv pentru a obține suspendarea executării sancțiunii contravenționale complementare. În acest sens,

art. 47 alin. (5) din Legea nr. 4/2008

stabilește că, la cererea petentului, instanța de judecată învestită cu soluționarea plângerii poate dispune, prin încheiere, suspendarea executării sancțiunii contravenționale complementare. Or, faptul că legiuitorul a instituit aplicarea unei măsuri contravenționale complementare, fără a reglementa suspendarea de drept a executării sancțiunii contravenționale complementare ca urmare a introducerii acțiunii în instanță, atribuind însă instanței posibilitatea de a dispune, prin încheiere, suspendarea executării sancțiunii, la cererea petentului, nu are semnificația înfrângerii prezumției de nevinovăție sau a celorlalte dispoziții constituționale și convenționale invocate.

14.

Pe de o parte, în ceea privește politica contravențională sau penală a statului, aceasta ține de opțiunea legiuitorului, care, în funcție de valorile sociale ocrotite și care pot fi lezate prin săvârșirea unor contravenții sau a unor infracțiuni, poate și trebuie să stabilească un anumit cadru normativ care să sancționeze mai sever sau mai blând anumite fapte. Astfel, potrivit

art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , legea contravențională apără valorile sociale, care nu sunt ocrotite prin legea penală. Prin urmare, contravențiile sunt fapte antisociale pe care legiuitorul le consideră de o gravitate care nu implică o răspundere penală, însă care trebuie să fie sancționate pentru ca valorile sociale ocrotite să nu cadă în derizoriu, dreptul contravențional fiind apropiat dreptului penal, diferența esențială dintre cele două categorii fiind gravitatea mai redusă a faptelor contravenționale, cu consecințe importante în sancționarea lor, context în care, în virtutea

art. 47 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , dispozițiile acestei ordonanțe se completează cu dispozițiile

Codului penal

și ale

Codului de procedură civilă , după caz ( Decizia nr. 537 din 14 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1097 din 17 noiembrie 2021, paragraful 19).

15.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că aplicarea unor prezumții relative procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției este în concordanță cu dispozițiile

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

doar în măsura în care nu impune o sarcină excesivă în privința apărării celui acuzat (spre exemplu, Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunțată în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 60). Tot prin jurisprudența acestei instanțe europene s-a arătat că prezumțiile de fapt și de drept se regăsesc în orice sistem de drept și, în principiu,

Convenția

nu derogă de la acestea, însă impune statelor, cu precădere în materie penală, să aibă în vedere aceste prezumții în limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și păstrând dreptul la apărare (Hotărârea din 7 octombrie 1988, pronunțată în Cauza Salabiaku împotriva Franței, paragraful 28).

16.

Or, aplicând considerentele mai sus prezentate la cauza dedusă judecății, Curtea observă că acestea sunt aplicabile mutatis mutandis și în ceea ce privește dispozițiile criticate,

sancțiunea complementară criticată (i) se circumscrie marjei de apreciere a legiuitorului stabilite prin jurisprudența antereferită, (ii) este adecvată la gradul de pericol social al faptei săvârșite (violența cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive), (iii)

Legea nr. 4/2008

prevede căi de atac la dispoziția contravenientului pentru a contesta sancțiunea în discuție, legiuitorul lăsând instanței judecătorești posibilitatea să aprecieze dacă sancțiunea complementară se menține sau se suspendă pe durata soluționării cauzei, (iv) iar pe parcursul soluționării cauzei dreptul la apărare este garantat.

17.

Prin urmare, Curtea reține că textele criticate instituie o măsură ce este justificată pe deplin în contextul dat, circumscriindu-se opțiunii legiuitorului în ceea ce privește politica contravențională sau penală a statului, în funcție de valorile sociale ocrotite și care pot fi lezate prin săvârșirea unor contravenții sau a unor infracțiuni, ceea ce impune o astfel de reglementare în domeniul competițiilor și a jocurilor sportive pentru sancționarea violenței în contextul dat, având și un rol de prevenire și de combatere a violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive. Astfel, sancțiunea complementară constituie o veritabilă măsură disuasivă, ce are ca scop preîntâmpinarea săvârșirii unor noi fapte de natură contravențională în materie. Pentru identitate de rațiune, a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 194 din 23 martie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 8 iunie 2017.

18.

În acest context, Curtea învederează că, potrivit

art. 30 din Legea nr. 4/2008 , contravențiilor prevăzute de această lege sunt aplicabile prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , desigur în condițiile stabilite de lege. Astfel, așa cum s-a arătat mai sus, în virtutea prevederilor

art. 31 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , autorului contravenției i se asigură, fără nicio îngrădire, dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. În acest caz, instanța de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, având în vedere că

art. 34 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

prevede ca instanța competentă să soluționeze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o și pe celelalte persoane citate, dacă aceștia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalității și temeiniciei procesului-verbal, și hotărăște asupra sancțiunii, aspecte care, însă, sunt chestiuni ce țin de interpretarea și aplicarea legii. Astfel, cel care a formulat plângerea nu trebuie să își demonstreze propria nevinovăție, revenind instanței de judecată obligația de a administra tot probatoriul necesar stabilirii și aflării adevărului. Instanțele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenția intră sub incidența

art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale

( Decizia nr. 831 din 13 decembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 23 mai 2019, paragraful 19).

19.

Față de această împrejurare, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008 , în raport cu dispozițiile constituționale cuprinse în

art. 11 alin. (1)

și

(2) ,

art. 20 alin. (1)

și

(2) ,

art. 23 alin. (1)

și

(11)

și

art. 24 alin. (1) , coroborate cu cele convenționale, menționate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

20.

Referitor la dispozițiile

art. 16 alin. (1) din Constituție , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea nu sunt afectate prin normele criticate, întrucât nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalității decât atunci când se aplică un tratament diferențiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă și rezonabilă. De asemenea, în concordanță cu ceea ce instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant, respectiv faptul că egalitatea de tratament presupune în mod necesar identitatea de situații juridice, calificarea unei reglementări ca fiind discriminatorie se justifică doar atunci când, pentru situații similare, se instituie regimuri juridice diferite pentru persoanele cărora li se aplică (a se vedea

Decizia nr. 432 din 21 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1176 din 13 decembrie 2004), Curtea constată că prevederile criticate se aplică deopotrivă, în mod egal, tuturor celor care cad sub incidența lor. Astfel, în ipoteza în discuție, persoanelor ce cad sub incidența normelor criticate li se aplică același tratament juridic. În acest context, Curtea reține că pretinsul tratament diferențiat este invocat de către autorul excepției de neconstituționalitate din perspectiva unei comparații pe care o face între dispozițiile privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive și cele privind regimul juridic al contravențiilor.

21.

Cu privire la pretinsa contradicție a dispozițiilor

art. 47 alin. (4) din Legea nr. 4/2008

cu cele ale

art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, ca urmare a faptului că acestea din urmă stabilesc, de principiu, că plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei contravenții suspendă executarea sancțiunilor dispuse prin acesta, fie că sunt principale, fie că sunt complementare, Curtea constată că, pe de o parte, examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere conformitatea acestui text cu dispozițiile și principiile constituționale, iar nu compararea unor prevederi legale dintr-o lege ori a prevederilor mai multor legi între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii ale

Constituției

( Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013).

22.

Pe de altă parte,

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

este cadrul general comun în materia privind regimul juridic al contravențiilor, ceea ce nu înseamnă că prin legi speciale, în funcție de valorile sociale ocrotite, legiuitorul nu ar putea stabili anumite sancțiuni sau sancționarea unor fapte antisociale, întrucât chiar la

art. 5 alin. (4)

se prevede că

„prin legi speciale se pot stabili și alte sancțiuni principale sau complementare“. De asemenea, Curtea învederează că

art. 32 alin. (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , invocat de autorul excepției de neconstituționalitate, are două teze, acesta menționând-o numai pe prima, potrivit căreia „Plângerea suspendă executarea“, însă teza a doua statuează că plângerea persoanei

vătămate (care poate face plângere numai în ceea ce privește despăgubirea, iar cea căreia îi aparțin bunurile confiscate, alta decât contravenientul, numai în ceea ce privește măsura confiscării) suspendă executarea numai în ceea ce privește despăgubirea sau, după caz, măsura confiscării, în situația în care

art. 32 alin. (2)

din aceeași ordonanță atribuie instanței judecătorești controlul aplicării și executării sancțiunilor contravenționale principale și complementare, aceasta având competența exclusivă, în condițiile legii. Așadar, prevederile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

invocate, prin comparație, în motivarea excepției de neconstituționalitate nu dispun de plano suspendarea executării oricăror sancțiuni contravenționale complementare, ci, astfel cum este și cazul prevederilor criticate, acestea dispun în funcție de partea vătămată care utilizează instituția contestării în materie și de natura sancțiunii contravenționale complementare în discuție.

23.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 25 din Legea fundamentală , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că dreptul la liberă circulație vizează libertatea de mișcare a cetățeanului, normele constituționale reglementând ambele aspecte care formează acest drept fundamental, și anume libera circulație pe teritoriul României și libera circulație în afara teritoriului țării. Libera circulație nu poate fi însă absolută, ea trebuie să se desfășoare cu îndeplinirea și respectarea unor condiții prevăzute de lege, cum sunt, spre exemplu, cele privind trecerea frontierei de stat a României și sancționarea unor fapte săvârșite în afara teritoriului țării de cetățeni români sau de persoane fără cetățenie domiciliate în România ( Decizia nr. 220 din 21 aprilie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 13 iunie 2005). Astfel, libera circulație, în virtutea dispozițiilor constituționale, se desfășoară potrivit unor reguli stabilite prin lege, reguli care au ca finalitate ocrotirea unor valori economice și sociale, a drepturilor și libertăților cetățenilor ( Decizia nr. 1.172 din 30 septembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 731 din 3 noiembrie 2010). Or, dispozițiile criticate nu reglementează aspecte cu privire la libera circulație, astfel cum este consacrată de dispozițiile constituționale, ci stabilește anumite sancțiuni circumscrise legii privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, ca urmare a săvârșirii unor fapte antisociale care au natură contravențională, respectiv, printre altele, sancțiunea contravențională complementară de interzicere a accesului la competițiile sportive de genul celor la care contravenientul a săvârșit contravenția. De altfel, prevederile constituționale nu fac vreo referire la participarea sau accesul la acest gen de activități.

24.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , menționate în susținerea excepției de neconstituționalitate, Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale ( Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020) în sensul prevăzut de textul constituțional.

25.

Față de cele prezentate, Curtea nu poate reține nici pretinsa încălcare a dispozițiilor

art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală , întrucât nu s-a constatat încălcarea unei norme sau a unui principiu cuprins în

Constituție , care să atragă implicit afectarea principiului statului de drept. Pentru identitate de rațiune, a se vedea

Decizia nr. 104 din 6 martie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 mai 2018, paragrafele 73 și 75, prin care Curtea a statuat că principiul statului de drept este interpretat în corelație cu norme și principii care derivă din prevederile constituționale și eventuala încălcare a acestora din urmă ar conduce automat și la afectarea statului de drept.

26.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Iulian Predoi în Dosarul nr. 25.606/197/2017 al Judecătoriei Brașov - Secția civilă și constată că dispozițiile

art. 47 alin. (1)

și

(4) din Legea nr. 4/2008

privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Brașov - Secția civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 13 decembrie 2022.