Decizia nr. 635/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 51 alin. (1) și (3) din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Completează 1
- Decizia nr. 63/2007 25 ianuarie 2007 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (6) din Lege…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Are ca temei 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Ioana-Laura Paris
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan Laurențiu Sorescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Camelia Bogdan în Dosarul nr. 697/33/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 586D/2021.
2.
La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, lipsind celelalte părți. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Magistratul-asistent referă asupra faptului că la dosarul cauzei autoarea excepției a depus un memoriu prin care a adresat Curții Constituționale mai multe solicitări, între care recuzarea unui membru al Curții Constituționale, domnul judecător Gheorghe Stan, precum și clarificarea statutului domnului Lucian Netejoru, fost inspector-șef al Inspecției Judiciare, față de Marea Lojă Națională a României. Totodată, autoarea a adresat Curții Constituționale și o cerere de solicitare a unui aviz consultativ al Curții Europene a Drepturilor Omului, în baza
Protocolului nr. 16
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu privire la compatibilitatea cu exigențele de imparțialitate și transparență impuse de
art. 6 din această Convenție
a participării unui magistrat, fost adjunct al Inspecției Judiciare, aflat într-o relație de subordonare instituțională cu persoana vizată, într-o cauză privind incompatibilitatea acesteia generată de apartenența la o anumită organizație (atât Inspecția Judiciară, cât și fostul șef al Inspecției Judiciare având calitatea de părți în cauză); compatibilitatea cu exigențele de imparțialitate și transparență a aderării la diverse tipuri de organizații de către conducerea Inspecției Judiciare și a semnării unor protocoale de colaborare între Inspecția Judiciară și Serviciul Român de Informații.
4.
De asemenea, autoarea excepției a mai depus la dosarul cauzei și concluzii scrise pentru susținerea excepției de neconstituționalitate și pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul
art. 267 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, cu întrebări preliminare privind interpretarea standardelor aplicabile în materia nulității actelor emise de magistrați incompatibili, efectele acestor vicii asupra validității titlurilor executorii și asupra executării silite, compatibilitatea cu
art. 6
și
18 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu
Primul Protocol adițional
la această
Convenție , precum și corelația
cu art. 47 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu
art. 19 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene.
5.
Președintele Curții dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 1.292D/2023 și nr. 2.428D/2025, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a sintagmei „fără prezența părților“, cuprinsă în
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , și a sintagmei „nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare“, cuprinsă în
art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă , respectiv a dispozițiilor
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Nicanor George Ene, prin mandatar Dragoș Marian Ene, în Dosarul nr. 6.265/202/2017/a7 al Judecătoriei Călărași, respectiv de Doru Paraschiv în Dosarul nr. 4.402/2/2023/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal.
6.
La apelul nominal se constată lipsa părților. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
7.
Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor. Autoarea excepției prezentă și reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu măsura propusă. Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele sus-menționate, în temeiul
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.292D/2023 și nr. 2.428D/2025 la Dosarul nr. 586D/2021, care a fost primul înregistrat.
8.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul autoarei excepției prezente, care învederează, cu titlu prealabil, faptul că înțelege să susțină în continuare chestiunea referitoare la standardele de imparțialitate obiectivă, care se află la dosarul cauzei, și mai arată că o cauză ce pune în discuție aceeași problematică, referitoare la fostul reprezentant al Inspecției Judiciare, este înregistrată în anul 2025 la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv Cauza Bogdan împotriva României. Totodată, autoarea solicită instanței de contencios constituțional să adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului, în temeiul
Protocolului nr. 16
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificat prin
Legea nr. 173/2022 , o solicitare de emitere a unui aviz consultativ. Autoarea precizează că, suplimentar chestiunii privind imparțialitatea obiectivă, dorește ca obiectul solicitării de emitere a avizului antemenționat să reprezinte și fondul cauzei.
9.
Având cuvântul asupra cererii de recuzare formulate, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a acesteia ca inadmisibilă, având în vedere dispozițiile
10.
În replică, autoarea excepției susține că procedura de judecată în fața Curții Constituționale se desfășoară conform Codului de procedură civilă, în măsura în care acesta este compatibil. Curtea trebuie să asigure, în procedurile din fața sa, imparțialitatea obiectivă, iar dispozițiile
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se aplică și Curții Constituționale, în procedura în care analizează drepturi cu caracter civil.
11.
Curtea, deliberând, respinge cererea de recuzare formulată, aceasta nefiind posibilă în fața Curții Constituționale, conform
art. 55 din Legea nr. 47/1992 .
12.
În continuare, având cuvântul, autoarea excepției învederează aspecte legate de fondul cauzei cu privire la anularea raportului referitor la evaluarea incompatibilității domnului Lucian Netejoru și la statutul asocierii din care acesta face parte. Totodată, autoarea excepției de neconstituționalitate arată că, deși are la dispoziție remedii mai energice de reintegrare a sa în magistratură decât astfel cum au fost ele receptate la momentul formulării cererii de anulare a raportului, actele întocmite de un magistrat incompatibil sunt nule de drept.
13.
În continuare, susține că este interesată de crearea unor algoritmi de înfăptuire a justiției, iar pentru aceste considerente solicită admiterea excepției de neconstituționalitate, în lumina standardelor convenționale, dar și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene. În acest sens, susține că normele criticate încalcă dispozițiile
art. 21 din Constituție
și ale
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocând Hotărârea din 22 septembrie 2004, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Pabla Ky împotriva Finlandei, prin care s-a constatat că lipsa audierii părții în procedura de recuzare încalcă
art. 6 din convenția
mai sus amintită. Totodată, este încălcat și
art. 20 din Constituție
coroborat cu
art. 7 ,
8
și
11 din Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, ratificată prin
Legea nr. 365/2004 , aceste articole referindu-se la standardele de integritate ale funcționarilor publici. În aceste condiții, autoarea excepției consideră că lipsa audierii părților împiedică verificarea integrității judecătorilor, aspect contrar obligațiilor internaționale asumate de România. Ca jurisprudență relevantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, autoarea invocă hotărârile din 23 aprilie 2015, 9 ianuarie 2013, 12 februarie 2008 și 5 mai 2020, pronunțate în cauzele Morice împotriva Franței, Oleksandr Volkov împotriva Ucrainei, Guja împotriva Moldovei și Kövesi împotriva României.
14.
Totodată, solicită să fie constatată și încălcarea principiului preeminenței dreptului, având în vedere că procedura reglementată de
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă
permite perpetuarea unei situații de colegialitate prost înțelese, care poate ascunde conflicte de interese și poate afecta încrederea cetățenilor în actul de justiție.
15.
De asemenea, autoarea solicită să se observe și încălcarea dreptului la apărare și la contradictorialitate, deoarece, în litigiul în care a ridicat excepția de neconstituționalitate, nu a avut posibilitatea de a susține oral motivele recuzării, aspect ce contravine exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului privind participarea efectivă la proces. În acest sens, invocă Hotărârea din 26 octombrie 1984, pronunțată în Cauza De Cubber împotriva Belgiei, în cadrul căreia instanța europeană a subliniat că imparțialitatea trebuie să fie garantată pe tot parcursul procesului.
16.
Autoarea excepției mai arată că a formulat observații strategice privind extinderea controlului de constituționalitate adresând Curții Constituționale o cerere de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului, în baza
Protocolului nr. 16
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în vederea solicitării unui aviz consultativ, dar și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene. Chiar dacă excepția de neconstituționalitate a fost formulată în materie civilă, autoarea apreciază că se impune o analiză comparativă cu dispozițiile
art. 68 alin. (5) din Codul de procedură penală , privind recuzarea. Deși instanța constituțională nu poate extinde, din oficiu, controlul de constituționalitate la textele din materia procedurii penale, autoarea precizează că în virtutea analogiei normative și a interdependenței funcționale, dacă se va opta pentru sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului, aceasta trebuie să includă și referirea la dispozițiile de procedură penală amintite, deoarece și în acel caz există o problemă a neclarității textului de lege.
17.
Autoarea precizează că prin concluziile scrise depuse la termenul de judecată a înțeles să facă referire la jurisprudența relevantă a Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 414 din 8 octombrie 2025 ,
Decizia nr. 284 din 28 mai 2024 , precum și
Decizia nr. 201 din 8 aprilie 2025 . Ca un argument suplimentar, contradictorialitatea este un principiu fundamental consacrat de
art. 14 din Codul de procedură civilă , iar excluderea părților nu este justificată constituțional. Autoarea mai face referire și la alte decizii ale instanței de contencios constituțional, respectiv la
Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017 , prin care Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , dar fără a analiza în profunzime impactul asupra contradictorialității, dar și la
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012 ,
Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015 ,
Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012
și
Decizia nr. 418 din 3 iulie 2014 .
18.
În continuare, autoarea excepției solicită să fie constatată și încălcarea dreptului la un proces echitabil prevăzut de
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, având în vedere că instanța de la Strasbourg a statuat că imparțialitatea obiectivă este o componentă esențială a dreptului la un proces echitabil, iar aparențele contează la fel de mult ca realitatea. Astfel, participarea unui magistrat incompatibil în proceduri judiciare reprezintă o atingere gravă adusă imparțialității instanței.
19.
Prin urmare, solicită să fie analizată excepția de neconstituționalitate și în lumina standardelor de drept unional și să fie avută în vedere și încălcarea
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin prisma
art. 20 din Constituție . În acest sens, invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 1 octombrie 1982, pronunțată în Cauza Piersack împotriva Belgiei, Hotărârea din 15 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Micallef împotriva Maltei și Hotărârea din 23 aprilie 2015, pronunțată în Cauza Morice împotriva Franței, în lumina cărora se impune reevaluarea dispozițiilor
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , care permit instanței să soluționeze cererea de recuzare fără citarea părților, împiedicând astfel verificarea nemijlocită a incompatibilității și afectând în mod grav încrederea în actul de justiție.
20.
Având cuvântul asupra solicitării adresate Curții Constituționale de a formula o cerere de emitere a unui aviz al Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la chestiunile expuse de autoare, cu precizarea de către aceasta inclusiv a tuturor hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului de care înțelege să se folosească, reprezentantul Ministerului Public apreciază că ar fi trebuit să fie indicată o hotărâre anume care să fie aplicabilă cauzei de față, deoarece problema esențială referitoare la dreptul la un proces echitabil este legată de independența și imparțialitatea instanței. Față de susținerile orale ale autoarei apreciază că nu se impune solicitarea emiterii unui aviz consultativ, însă, pentru situația în care există aspecte legate de această problemă concretă care ar trebui clarificate prin emiterea avizului consultativ, precizează că este necesar să se depună la un termen ulterior o hotărâre relevantă în acest sens.
21.
Curtea, deliberând, având în vedere că este vizată aceeași chestiune de drept, unește soluționarea cererilor formulate cu fondul excepției de neconstituționalitate și acordă autoarei cuvântul pe fond.
22.
Autoarea solicită ca excepția de neconstituționalitate să fie analizată prin prisma efectului de interpretare a actelor juridice, actus interpretandus est potius ut valeat quam ut pereat, având în vedere consecințele rămânerii în circuitul civil a unui act întocmit de un magistrat incompatibil, în condițiile în care partea care formulează cererea de recuzare, dar și judecătorul în cauză nu au posibilitatea să își formuleze un punct de vedere în procedura recuzării. În acest mod se încalcă nu numai încrederea cetățeanului în actul de justiție, ci și credibilitatea judecătorului. Judecătorul, în măsura în care este interesat să își apere reputația, în contextul formulării unei cereri de recuzare față de acesta, trebuie el însuși să aibă posibilitatea să își prezinte concluziile și punctul de vedere. Totodată, în aceste condiții s-ar genera unele titluri executorii care ar trebui să fie puse în executare, or, actele lovite de nulitate nu pot fi puse în executare.
23.
La solicitarea președintelui Curții, autoarea enumeră dispozițiile constituționale și convenționale pe care le consideră încălcate de dispozițiile legale criticate, pe lângă cele deja menționate, respectiv
art. 44
- Dreptul de proprietate privată din
Constituție ,
art. 18
- Limitarea folosirii restricțiilor asupra drepturilor din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale coroborat cu
art. 20 din Legea fundamentală , având în vedere faptul că drepturile trebuie să fie folosite doar în scopul în care acestea au fost instituite.
24.
În continuare, autoarea mai solicită ca jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene să fie valorificată în analiza dispoziției criticate în lumina garantării dreptului la un proces echitabil și totodată a efectelor pe care le are încălcarea obligațiilor asumate de România prin ratificarea
Convenției
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, cu referire specială asupra
art. 7 ,
8
și
11
din această convenție. Lipsa audierii părților în proceduri judiciare sau disciplinare contravine standardelor internaționale anterior amintite, referitoare la un proces echitabil, afectând verificarea integrității și încălcând obligațiile asumate de România. Concluzionând, autoarea reiterează solicitarea de a se formula o cerere de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului deoarece problema este una de principiu, cu potențial de repetabilitate și impact sistemic asupra securității raporturilor juridice și încrederii în actul de justiție.
25.
Președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate. Referitor la aplicarea
art. 21 din Constituție
prin prisma
art. 20
din aceasta și prin raportare la
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, se arată că sunt invocate, în principal, aspecte ce țin de independența și imparțialitatea completului de judecată care soluționează o anumită cauză civilă. Se apreciază că, în măsura în care există elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la imparțialitatea unui judecător, există un astfel de caz de incompatibilitate prevăzut de
art. 42 alin. (1) pct. 13 din Codul de procedură civilă . În concluzie, există un remediu intern pentru ca orice element relevant, în ceea ce privește o astfel de încălcare a dreptului la un proces echitabil, să poată fi avut în vedere de către o instanță de judecată. Aplicându-se principiul disponibilității, partea are obligația să își motiveze cererea de recuzare, iar judecătorul are posibilitatea de a se abține și se verifică din oficiu dacă există un motiv de incompatibilitate. În măsura în care există un motiv de incompatibilitate, consecința este nulitatea necondiționată a actului de procedură în condițiile în care se discută despre constituirea instanței. Există, de asemenea, posibilitatea invocării unui astfel de incident procedural inclusiv în faza de recurs, fiind astfel posibilă exercitarea unei căi de atac. În măsura în care în mod efectiv se încalcă dreptul la un proces echitabil, se poate ajunge la pronunțarea unei hotărâri de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, însă oricum jurisprudența acesteia este reflectată în legislația internă. În sensul celor de mai sus se invocă și jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 625 din 7 noiembrie 2024 .
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:
26.
Prin Încheierea din 28 ianuarie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 254/1/2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Camelia Bogdan în Dosarul nr. 697/33/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare.
27.
Prin Încheierea din 17 mai 2023, pronunțată în Dosarul nr. 6.265/202/2017/a7, Judecătoria Călărași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a sintagmei „fără prezența părților“, cuprinsă în
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă , și a sintagmei „nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare“, cuprinsă în
art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Nicanor George Ene, prin mandatar Dragoș Marian Ene, într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare.
28.
Prin Încheierea din 9 aprilie 2025, pronunțată în Dosarul nr. 4.402/2/2023/a2, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă . Excepția a fost ridicată de Doru Paraschiv într-o cauză având ca obiect soluționarea unei cereri de recuzare.
29.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că normele criticate favorizează arbitrarul și încalcă dreptul la un proces echitabil, garantat de Constituție și de
Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției. Această limitare împiedică instanța să analizeze în profunzime lipsa de imparțialitate, mai ales în cauze ce vizează integritatea funcționarilor publici. Se subliniază că România, prin ratificarea
Convenției
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, are obligația de a respecta standardele internaționale anticorupție, inclusiv în soluționarea cererilor de recuzare, indiferent de apartenența judecătorilor la diverse organizații.
30.
Totodată, normele criticate oferă instanței o libertate discreționară excesivă, care poate conduce la excluderea nejustificată a justițiabilului dintr-un moment esențial al procesului. Această excludere reprezintă o formă de inegalitate între judecătorul recuzat și partea care formulează cererea, cu atât mai mult cu cât judecătorul beneficiază de o protecție informală și de susținere din partea superiorilor săi ierarhici. De asemenea, autorii apreciază că sintagma „fără prezența părților“ cuprinsă în
art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă
este lipsită de claritate și previzibilitate, întrucât nu este lămurită ipoteza cererii de recuzare. Această lipsă generează inegalitate în fața legii și afectează grav principiile contradictorialității, oralității și nemijlocirii, precum și dreptul la apărare. Reglementarea este astfel inechitabilă, injustă și disproporționată.
31.
În plus, autorii excepției critică interdicția de a folosi interogatoriul ca mijloc de probă în susținerea cererii de recuzare, considerând că aceasta transformă magistratul într-un subiect privilegiat, situat deasupra legii, ceea ce contravine principiului egalității în drepturi. Aceștia apreciază că prevederile criticate pot favoriza perpetuarea unor practici corupte în sistemul judiciar, prin protejarea judecătorilor recuzați și influențarea deciziilor în mod indirect.
32.
Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal apreciază că dispozițiile criticate sunt constituționale, arătând că legiuitorul a acționat în mod rezonabil, lăsând la latitudinea instanței judecătorești posibilitatea de a asculta judecătorul recuzat sau pe cel care a declarat că se abține, precum și părțile implicate, doar în măsura în care consideră că acest demers este necesar. Această flexibilitate procedurală este justificată de natura urgentă a soluționării cererii de recuzare, având ca scop principal evitarea oricărei tergiversări. Nu se poate vorbi despre o restrângere a dreptului la un proces echitabil, întrucât partea interesată are posibilitatea de a-și exprima în scris toate susținerile referitoare la cererea de recuzare, iar, astfel, dreptul la apărare și accesul la justiție rămân garantate.
33.
Judecătoria Călărași apreciază că excepția invocată este neîntemeiată, argumentând că interogatoriul nu poate fi admis ca mijloc de probă în susținerea cererii de recuzare, întrucât această procedură nu presupune dezbateri contradictorii. Soluționarea cererilor în camera de consiliu și fără prezența părților nu poate fi considerată ca o îngrădire a accesului liber la justiție, deoarece judecarea lor nu vizează fondul cauzei și nu presupune cu necesitate dezbateri contradictorii.
34.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
35.
Guvernul, în dosarele Curții Constituționale nr. 586D/2021 și nr. 1.292D/2023, apreciază că excepția este neîntemeiată, arătând că instanța soluționează cererile de abținere sau recuzare în camera de consiliu, fără citarea părților și fără prezența acestora, ascultând judecătorul vizat doar dacă apreciază că este necesar. În aceeași manieră, instanța poate decide să audieze și părțile, dar tot în mod facultativ. Guvernul argumentează că această procedură, deși aparent derogatorie de la principiul contradictorialității, este justificată prin natura sa incidentă și prin necesitatea de a proteja reputația judecătorului și prestigiul justiției. Ascultarea judecătorului sau a părților nu presupune administrarea de probe, ci doar exprimarea unui punct de vedere, consemnat de grefier. Această abordare este menită să asigure celeritatea procesului și să evite tergiversarea cauzei prin cereri abuzive. Astfel, normele criticate nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil și nici accesului liber la justiție, modalitatea de soluționare a cererilor de recuzare fiind justificată prin natura incidentului procedural, care nu vizează fondul cauzei, ci doar organizarea internă a instanței. În acest sens, Guvernul invocă jurisprudența Curții Constituționale, spre exemplu,
Decizia nr. 558 din 7 iunie 2007 ,
Decizia nr. 967 din 6 iulie 2010 ,
Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011
sau
Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017 .
36.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse, susținerile autoarei excepției prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
37.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
38.
Obiectul reunit al excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierile de sesizare, îl constituie dispozițiile
art. 51 alin. (1)
și
(3) din Codul de procedură civilă , care au următorul conținut:
–
Articolul 51
alin. (1)
și
(3):
(1)
Instanța hotărăște de îndată, în camera de consiliu, fără prezența părților și ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleași condiții, instanța va putea asculta și părțile. (...)
(3)
Nu se admite interogatoriul ca mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
39.
În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile constituționale cuprinse în
art. 1 alin. (5)
în componenta referitoare la claritatea și previzibilitatea legii,
art. 11
- Dreptul internațional și dreptul intern,
art. 15
- Universalitatea,
art. 16
- Egalitatea în drepturi,
art. 21
- Accesul liber la justiție prin prisma
art. 20
- Tratatele internaționale privind drepturile omului raportat la
art. 6 - Dreptul la un proces echitabil din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
art. 24
- Dreptul la apărare și în
art. 53
- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, precum și în
art. 7
- Sectorul public,
art. 8
- Codurile de conduită ale agenților publici și ale
art. 11
- Măsuri privind judecătorii și serviciile de urmărire din
Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, ratificată prin
pentru ratificarea
Convenției
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 903 din 5 octombrie 2004.
40.
Preliminar soluționării prezentei cauze, Curtea reține că autoarea excepției a formulat o cerere de sesizare a Curții Europene a Drepturilor Omului în scopul solicitării unui aviz consultativ, atât pe fondul cauzei, cât și cu privire la patru chestiuni prealabile, și o cerere de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene cu întrebări preliminare atât pe fondul cauzei, cât și în privința compatibilității cu dreptul Uniunii Europene a procedurii de soluționare a cererilor de recuzare. Întrucât aceste chestiuni se află în legătură directă cu excepția de neconstituționalitate, Curtea a unit fondul excepției cu cererile formulate.
41.
Astfel, Curtea reține că autoarea a depus la dosarul cauzei concluzii scrise pentru sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene, în temeiul
art. 267 din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene, cu întrebări preliminare atât pe fondul cauzei, privind interpretarea standardelor de drept unional aplicabile în materia nulității actelor emise de magistrați incompatibili, efectele acestor vicii asupra validității titlurilor executorii și asupra executării silite, compatibilitatea cu
art. 6
și
18 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu
art. 1 din Primul Protocol adițional
la această
Convenție , precum și corelația
cu art. 47 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu
art. 19 din Tratatul
privind Uniunea Europeană, cât și în privința compatibilității cu dreptul Uniunii Europene a soluționării unei cereri de recuzare fără citarea părților și fără ascultarea judecătorului vizat. Cererea de decizie preliminară propusă are următorul conținut:
–
„În cazul în care un titlu executoriu este emis într-o procedură afectată de incompatibilitatea magistratului, este compatibil cu
art. 47 din Cartă
și
art. 19 din TUE
ca statul membru să permită executarea silită fără anularea titlului?“;
–
„Este necesar, în lumina
art. 47 din Cartă , ca instanțele naționale să anuleze actele emise de un magistrat incompatibil, chiar în lipsa unei părtiniri subiective, pentru a respecta cerințele de imparțialitate?“;
–
„Executarea silită a unor cheltuieli judiciare impuse de un magistrat incompatibil, în dosare cu miză patrimonială, poate constitui o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate, contrară
art. 17 din Cartă
și
art. 1 din Protocolul nr. 1
la CEDO?“;
–
„Este compatibilă
cu art. 47 din Carta
drepturilor fundamentale și
art. 19 TUE
o reglementare națională care permite soluționarea cererii de recuzare fără citarea părților și fără ascultarea judecătorului vizat, în condițiile în care procedura afectează compunerea instanței și încrederea justițiabilului în imparțialitatea acesteia?“;
–
„În lumina principiului instanței «constituite prin lege», este necesar ca procedura de recuzare să includă garanții de contradictorialitate și transparență, inclusiv citarea părților și ascultarea judecătorului vizat, pentru a respecta cerințele de imparțialitate obiectivă?“
42.
Examinând cererea de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Constituțională observă că textele la care se raportează această cerere sunt
art. 6
- Dreptul la un proces echitabil și
art. 18
- Limitarea folosirilor restrângerilor drepturilor din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale,
art. 1 - Protecția proprietății din Primul Protocol adițional
la această
Convenție ,
art. 47 privind dreptul la o cale de atac eficientă și la un proces echitabil din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și
art. 19 referitor la Curtea de Justiție a Uniunii Europene din Tratatul
privind Uniunea Europeană.
43.
În privința condițiilor de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, Curtea Constituțională reține că acestea au fost dezvoltate în jurisprudența constantă a instanței europene. În acest sens, prin Hotărârea din 6 octombrie 1982, pronunțată în Cauza 283/81, SRL CILFIT și Lanificio di Gavardo Spa, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că
art. 177
(devenit
art. 267) din Tratatul
privind funcționarea Uniunii Europene „trebuie să fie interpretat în sensul că o instanță națională ale cărei decizii nu sunt supuse unei căi de atac în dreptul intern trebuie, atunci când se pune o problemă de drept comunitar în cauza dedusă judecății sale, să își îndeplinească obligația de sesizare a Curții de Justiție, cu excepția cazului în care constată că problema invocată nu este pertinentă sau că dispoziția comunitară în cauză a făcut deja obiectul unei interpretări din partea Curții sau că aplicarea corectă a dreptului comunitar se impune cu o asemenea evidență încât nu mai lasă loc niciunei îndoieli rezonabile; existența unei astfel de posibilități trebuie să fie evaluată în funcție de caracteristicile proprii dreptului comunitar, de dificultățile specifice pe care le prezintă interpretarea acestuia și de riscul divergențelor de jurisprudență în cadrul Comunității“. De asemenea, prin Hotărârea din 9 septembrie 2015, pronunțată în Cauza C160/14, João Filipe Ferreira da Silva e Brito și alții, paragraful 40, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că „revine exclusiv instanței naționale sarcina de a aprecia dacă aplicarea corectă a dreptului Uniunii se impune atât de evident încât nu permite nicio îndoială rezonabilă și, în consecință, de a decide să se abțină să sesizeze Curtea cu o problemă de interpretare a dreptului Uniunii care a fost ridicată în fața acesteia“ (a se vedea
Decizia nr. 362 din 28 mai 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 568 din 10 iulie 2019, paragraful 26,
Decizia nr. 601 din 16 iulie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 27 ianuarie 2021, paragraful 20, sau
Decizia nr. 4 din 31 ianuarie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 699 din 31 iulie 2023, paragraful 17).
44.
Având în vedere această jurisprudență a Curții de Justiție a Uniunii Europene, revine Curții Constituționale competența de a aprecia dacă întrebarea subsumată cererii de sesizare a instanței de la Luxemburg este relevantă și necesară cauzei a quo, în sensul de a stabili dacă decizia Curții de Justiție va conduce la constatarea constituționalității sau neconstituționalității dispozițiilor
art. 51 alin. (1)
și
(3) din Codul de procedură civilă .
45.
Curtea observă, sub un prim aspect, că întrebările preliminare propuse de către autoarea excepției de neconstituționalitate spre a fi adresate Curții de Justiție a Uniunii Europene nu sunt apte să influențeze soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză. Având în vedere faptul că instanța de contencios constituțional trebuie să verifice dacă dispozițiile naționale în discuție încalcă prevederi constituționale, trimiterea către Curtea de Justiție a Uniunii Europene este justificată numai dacă interpretarea dreptului Uniunii este indispensabilă pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate. Or, întrebările propuse sunt formulate la un nivel de generalitate care nu leagă în mod direct norma națională contestată de o problemă de interpretare a dreptului Uniunii Europene necesară pentru hotărâre, ci vizează chestiuni ce țin de fondul cauzei în cadrul căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate, privind efectele posibile ale incompatibilității judecătorului asupra procedurii executării silite - aspecte care pot fi apreciate prin aplicarea directă a principiilor de procedură civilă consacrate de dreptul intern, fără a necesita concursul Curții de Justiție de a se pronunța în mod preliminar.
46.
Sub un al doilea aspect,
art. 47 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și
art. 19 din Tratatul
privind Uniunea Europeană conțin standarde generale de protecție a dreptului la un proces echitabil și a independenței justiției, iar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a oferit deja prin jurisprudența sa clarificări referitoare la limitele și modalitățile de aplicare ale acestor standarde, recunoscând totodată marja de apreciere a statelor membre în organizarea procedurilor interne, în special în materie procesuală și de remediu intern (a se vedea în acest sens Hotărârea din 14 noiembrie 2024 în Cauza C197/23 S. S.A. v C. sp. z o.o, Hotărârea din 30 aprilie 2024 în Cauza C-670/22 M.N. - EncroChat, Hotărârea din 8 decembrie 2022 în Cauza C-348/21 HYA și alții). Astfel, deși există obligații de garantare a independenței și imparțialității, nu rezultă din aceasta o regulă automată și uniformă care să impună, în toate ipotezele, anularea tuturor actelor îndeplinite de un magistrat incompatibil, deoarece analiza efectuată în cauza respectivă trebuie să fie raportată la situația concretă și la remediile efective disponibile în dreptul intern [a se vedea
art. 51 alin. (6) din Codul de procedură civilă , care prevede că, dacă abținerea sau recuzarea a fost admisă, judecătorul se va retrage de la judecarea pricinii, iar în acest caz, prin încheiere, se va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate]. În aceste condiții, Curtea Constituțională apreciază că nu există o necesitate de a adresa întrebările preliminare propuse pentru a stabili principii procedurale detaliate (de exemplu, obligația absolută de citare a părților sau de audiere a judecătorului vizat în toate cazurile), deoarece astfel de garanții pot fi evaluate și aplicate în mod concret în lumina standardelor de drept unional deja consacrate.
47.
Mai mult, Curtea observă că întrebările propuse vizează aspecte procedurale de organizare internă a instanței (modalitatea de soluționare a cererii de recuzare, garanțiile contradictorialității procedurii, citarea părților, audierea judecătorului vizat) care țin de modul în care statul membru asigură aplicarea principiului instanței „constituite prin lege“. Aceste chestiuni sunt, în mod firesc, susceptibile de a fi apreciate prin prisma legii fundamentale și a dreptului procesual civil intern, raportat la cerințele generale ale dreptului Uniunii Europene, însă întrebările formulate nu probează că interpretarea dreptului Uniunii este indispensabilă pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate ridicate, deoarece prin intermediul lor se solicită, de fapt, o reglementare procedurală de o precizie absolută și general valabilă, și nu o clarificare a unei norme a dreptului Uniunii neclare sau contradictorii.
48.
Sub un al treilea aspect, standardul imparțialității obiective și garanțiile procedurale (contradictorialitate, citare, audiere) sunt deja tratate de jurisprudența Curții de la Luxemburg ca elemente esențiale, dar modul concret de implementare a acestora rămâne în sarcina statelor membre. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a subliniat necesitatea unui echilibru între cerințele de independență și respectarea principiului constituirii instanței prin lege, fără a impune o procedură unică de recuzare în toate statele membre (Hotărârea din 6 octombrie 2021 în Cauza C-487/19 W.Ż., Hotărârea din 29 martie 2022 în Cauza C-132/20 Getin Noble Bank). Astfel, întrebările care cer o formulare procedurală detaliată (de exemplu, obligația absolută de citare și audiere în toate cazurile) nu sunt necesare pentru a decide dacă dispozițiile naționale respectă dreptul Uniunii Europene, fiind mai degrabă chestiuni de oportunitate procedurală internă.
49.
Prin urmare, având în vedere lipsa de relevanță/ pertinență a întrebărilor preliminare, raportate la cauza de față, precum și faptul că dispozițiile invocate sunt clare, atât prin conținutul normativ al acestora, cât și prin prisma jurisprudenței constante în materie a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cererea de sesizare a acestei instanțe, formulată de autoarea excepției de neconstituționalitate, este neîntemeiată.
50.
În continuare, Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate, prin concluziile scrise, a formulat și o cerere de solicitare din partea Curții Constituționale a unui aviz consultativ emis de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în baza
Protocolului nr. 16
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, atât pe fondul cauzei, cât și cu privire la patru chestiuni prealabile, respectiv standardele aplicabile în materia nulității actelor emise de magistrați incompatibili, efectele acestor vicii asupra validității titlurilor executorii și asupra executării silite, compatibilitatea cu
art. 6
și
18 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și cu
art. 1 din Primul Protocol adițional
la această
Convenție , precum și corelația
cu art. 47 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și cu
art. 19 din Tratatul
privind Uniunea Europeană. Pe fondul cauzei, autoarea a cerut ca avizul consultativ să fie solicitat cu privire la compatibilitatea
art. 6 din Convenție
cu soluționarea cererii de recuzare fără citarea părților și fără ascultarea judecătorului vizat. Propunerea de cerere de aviz consultativ are următorul conținut:
–
„Este compatibilă cu
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale o reglementare națională sau o practică judiciară care permite soluționarea cererii de recuzare fără citarea părților și fără ascultarea judecătorului vizat, în condițiile în care procedura afectează compunerea instanței, încrederea justițiabilului și reputația magistratului?“
51.
Referitor la această solicitare, Curtea reține că, în temeiul dispozițiilor
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 173/2022
pentru adoptarea unor măsuri necesare punerii în aplicare a
Protocolului nr. 16
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, adoptat la Strasbourg la 2 octombrie 2013 și semnat de România la Strasbourg la 14 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 8 iunie 2022, în exercitarea competențelor prevăzute la
art. 146 lit. d)
și
k) din Constituția României, republicată , poate solicita, din oficiu, Curții Europene a Drepturilor Omului să emită un aviz consultativ cu privire la chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor și libertăților din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau din protocoalele la aceasta, ridicate într-o cauză aflată pe rolul său, în cazul în care apreciază că avizul consultativ este necesar pentru soluționarea acesteia.
52.
Scopul procedurii de avizare este de a promova interacțiunea și un dialog constructiv între Curtea Europeană a Drepturilor Omului și instanțele naționale, care să servească la consolidarea punerii în aplicare la nivel național a
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Cu alte cuvinte, prin fluidizarea dialogului instituțional, se urmărește conferirea unei protecții suplimentare drepturilor și libertăților cetățenești, aspect care ar trebui să conducă simultan la un număr mai redus de plângeri adresate Curții Europene a Drepturilor Omului și totodată la o reducere a diferențelor de interpretare a
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale la nivel național.
53.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a întocmit Instrucțiunile pentru implementarea procedurii avizului consultativ prevăzut de
Protocolul nr. 16
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, aprobate la 18 septembrie 2017 și actualizate la 25 septembrie 2023, stabilind că instanțele pot uza de posibilitatea de a formula o cerere pentru emiterea unui aviz consultativ atunci când se pune o problemă nouă de drept în sfera
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau când aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se impune cu evidență în cauza pendinte ori, aparent, este inconsecventă.
54.
Totodată, prin jurisprudența sa, spre exemplu, Decizia din 14 decembrie 2020, pronunțată în Cauza P16-2020-001, paragraful 23 Curtea Europeană a Drepturilor Omului a clarificat sintagma „chestiuni de principiu privind interpretarea ori aplicarea drepturilor și libertăților din
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau din protocoalele la aceasta“, stabilind necesitatea ca, înainte de a proceda la sesizarea Curții, înalta instanță a statului semnatar să aprecieze natura, noutatea și complexitatea chestiunii de principiu, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului în materia dreptului/libertății fundamentale respective.
55.
În primul rând, Curtea Constituțională observă că propunerea de întrebare pe fondul cauzei pentru avizul consultativ redactată de către autoarea excepției de neconstituționalitate, în forma propusă, nu este de natură să solicite o clarificare generală și abstractă a normelor
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci reprezintă mai mult o aplicare concretă a principiilor de drept convențional în situația de fapt dedusă fondului cauzei, inclusiv evaluarea proporționalității remediilor și a eficacității mecanismelor interne. Or, cererile adresate Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie să vizeze chestiuni de principiu, utile pentru uniformizarea aplicării
Convenției
în statele contractante. În speță, întrebările formulate sunt centrate pe soluții procedurale particulare (de exemplu, efectul nulității asupra titlurilor executorii, modalitățile de suspendare sau anulare a executării) și pe aprecierea oportunității unor remedii interne. Aceste aspecte țin de modul concret în care statul asigură protecția drepturilor și nu constituie probleme generale de interpretare a
Convenției
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale care să justifice un aviz consultativ.
56.
Evaluarea existenței unui remediu intern efectiv, a proporționalității măsurilor și a consecințelor practice ale nulității unui act judiciar sunt operațiuni de drept intern care intră în sfera de apreciere a instanțelor naționale. Instanțele naționale sunt în măsură să aprecieze dacă, în concret, drepturile garantate de
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale au fost afectate și ce remediu intern este adecvat, fără a necesita un aviz consultativ care ar substitui analiza jurisdicției interne. Totodată, sesizarea Curții Europene a Drepturilor Omului trebuie să fie justificată prin utilitatea clarificării solicitate pentru soluționarea cauzei naționale. Curtea apreciază că dispozițiile
Convenției
și ale protocoalelor relevante sunt formulate în termeni suficient de clari pentru a permite aplicarea testelor consacrate (imparțialitate obiectivă, drept la un proces echitabil) și verificarea existenței unui remediu efectiv, iar solicitarea unui aviz consultativ nu ar fi de natură să aducă o clarificare esențială de principiu, ci ar produce întârzieri nejustificate în soluționarea excepției de neconstituționalitate.
57.
Astfel, Curtea apreciază că aspectele vizate prin solicitarea de formulare a cererii avizului consultativ al Curții Europene a Drepturilor Omului nu au caracterul necesar, de chestiuni de principiu referitoare la interpretarea sau la aplicarea drepturilor și libertăților prevăzute în
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau în protocoalele la aceasta, pentru ca respectiva cerere a autoarei excepției să fie însușită de Curtea Constituțională și convertită într-o sesizare din oficiu a Curții Europene a Drepturilor Omului pentru emiterea unui aviz consultativ. Nefiind îndeplinite condițiile
art. 3 alin. (1) din Legea nr. 173/2022 , solicitarea de formulare a unei cereri de aviz consultativ va fi respinsă ca neîntemeiată.
58.
De asemenea, Curtea reține că autoarea excepției de neconstituționalitate, prin memoriul depus, a solicitat clarificarea statutului domnului Lucian Netejoru, fost inspector-șef al Inspecției Judiciare, față de Marea Lojă Națională a României. Or, această solicitare excedă competențelor Curții Constituționale, având în vedere atribuțiile sale prevăzute de dispozițiile
art. 146 din Legea fundamentală .
59.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile legale criticate au mai format obiect al controlului de constituționalitate prin raportare la critici similare. Astfel, prin
Decizia nr. 625 din 7 noiembrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 26 mai 2025, paragrafele 12 și 13, Curtea a reținut că, spre deosebire de reglementarea procesual civilă anterioară, care presupunea ascultarea, în mod obligatoriu, a judecătorului față de care a fost formulată o cerere de recuzare, dispoziția legală criticată prevede ascultarea acestuia numai în mod facultativ, acest demers fiind la latitudinea completului învestit cu soluționarea declarației de abținere sau a cererii de recuzare, complet care doar în situația în care apreciază ca fiind necesar procedează la ascultarea părților litigante.
60.
Referitor la judecarea cererii de recuzare, Curtea a reținut că aceasta nu constituie o acțiune de sine stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoașterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție. Astfel, recuzarea nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri. Faptul că instanța decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezența părților, nu este discriminatoriu și nici nu împiedică accesul la justiție, având în vedere că se aplică în mod egal tuturor participanților la proces, iar încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, prilej cu care partea interesată își poate valorifica inclusiv dreptul la apărare. Legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite, în condițiile în care, potrivit
art. 126 alin. (2) din Constituție , stabilirea procedurii de judecată intră în competența sa.
61.
Astfel, reglementarea procedurii de soluționare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerității acestei proceduri. Examinarea cererii de recuzare se face de îndată, iar judecătorul sau părțile sunt ascultate numai dacă se apreciază că este necesar, în vederea împiedicării tergiversării soluționării cererii de recuzare și, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Așadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziții reprezintă o opțiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile șicanatorii, de natură să tergiverseze soluționarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părților, a mai prevăzut la
art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă
că încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată numai de părți, odată cu hotărârea prin care s-a soluționat cauza, iar, când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanța ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Prin urmare, Curtea a reținut că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de
art. 21 alin. (3) din Constituție
(a se vedea în acest sens
Decizia nr. 525 din 24 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 21 martie 2024, paragraful 15).
62.
Referitor la dispozițiile
art. 51 alin. (3) din Codul de procedură civilă , în jurisprudența sa, Curtea a reținut că acestea prevăd inadmisibilitatea interogatoriului ca probă, fără ca prin aceasta să se aducă atingere principiului egalității în drepturi. Atât timp cât instanța decide asupra cererii de recuzare fără citarea părților și în camera de consiliu, interogatoriul nu poate fi utilizat ca probatoriu pentru dovedirea motivelor de recuzare, însă nimic nu împiedică partea să se folosească de alte mijloace de probă pentru a dovedi motivele de recuzare. De altfel, reglementarea procedurii de judecată, care include și sistemul probator, este de competența exclusivă a legiuitorului, conferită de
art. 126 alin. (2) din Constituție , aceasta exclusivitate de reglementare fiind subsumată respectării normelor si principiilor constituționale (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 646 din 13 decembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 23 martie 2023, paragrafele 21 și 22).
63.
Curtea a mai statuat că garanțiile unui proces echitabil, instituite prin
art. 6 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, nu sunt aplicabile în procedura de soluționare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluționarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. În acest sens se observă Decizia din 11 decembrie 2003, pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Schreiber și Boetsch împotriva Franței, prin care s-a reținut că procedura de recuzare a unui judecător este o procedură incidentală și independentă de procedura principală. Dreptul de a obține înlocuirea unui judecător nu este un drept cu caracter civil, iar eventuala aplicabilitate a
art. 6 din Convenția
sus-amintită la procedura principală nu poate conduce, prin conexitate, la aplicabilitatea acestui articol și pentru procedura de recuzare. De asemenea, prin Decizia din 30 ianuarie 2024, pronunțată în Cauza Da Cunha Goncalves împotriva Portugaliei, s-a reținut că procedura privind recuzarea judecătorului a fost o acțiune accesorie, independentă de procedura civilă principală, și nu a implicat determinarea drepturilor civile ale reclamantului, iar prin Decizia din 22 mai 2025, pronunțată în Cauza Palermo împotriva Monaco, s-a reținut că dreptul de a obține o decizie judecătorească privind componența unui tribunal nu este un drept civil, ci cel mult un drept procedural care nu implică determinarea drepturilor civile ale reclamanților. Totodată, considerentele mai sus enunțate se aplică mutandis mutandis și procedurii de recuzare a inspectorului judiciar, prin Decizia din 30 mai 2023, pronunțată în Cauza Rdrigues Russso împotriva Portugaliei, reținându-se că această procedură are o natură auxiliară și, prin urmare, se situează în afara domeniului de aplicare al
articolului 6 din Convenție .
64.
Standardul de protecție oferit de dispozițiile
Convenției
și de jurisprudența instanței europene este unul minimal, astfel încât
Constituția , jurisprudența Curții Constituționale sau orice altă convenție la care România este parte poate oferi, în măsura în care este afectată substanța unui drept (dreptul la un proces echitabil), un standard mai ridicat de protecție a drepturilor, potrivit
art. 20 alin. (1) din Constituție
și
art. 53 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 38 din 31 ianuarie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2017, paragrafele 23 și 24).
65.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
66.
Referitor la critica privind încălcarea dispozițiilor
art. 7 ,
8
și
11 din Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției, ratificată prin
Legea nr. 365/2004 , trebuie reținut faptul că posibilitatea instanței de a asculta judecătorul recuzat sau care a declarat că se abține, „numai dacă apreciază că este necesar“, nu reprezintă o limitare arbitrară, ci o măsură de eficiență procedurală, menită să evite tergiversarea cauzei și să păstreze echilibrul între dreptul la apărare și celeritatea procesului. Această formulare nu exclude transparența, ci o condiționează de relevanța informațiilor oferite de judecătorul vizat. În acest sens, instanța are libertatea de a aprecia dacă ascultarea acestuia este necesară pentru soluționarea cererii de recuzare sau abținere, ceea ce reflectă o abordare obiectivă și rațională, în acord cu principiile de eficiență și merit prevăzute la
art. 7 din Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției.
67.
Mai mult, dispoziția criticată permite, „în aceleași condiții“, ascultarea părților, ceea ce întărește caracterul echitabil al procedurii și oferă garanții suplimentare de transparență și contradictorialitate. Astfel, se creează un cadru procedural care favorizează integritatea și responsabilitatea agenților publici implicați în actul de justiție, în conformitate cu
art. 8 din Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției.
68.
În ceea ce privește magistrații,
art. 11 din Convenția
Organizației Națiunilor Unite împotriva corupției subliniază importanța consolidării integrității acestora, fără a le prejudicia independența. Sintagma analizată respectă această exigență, întrucât nu impune o obligație de ascultare automată a judecătorului recuzat, ci lasă instanței libertatea de a decide în funcție de necesitatea procedurală. Această abordare protejează independența judecătorului, evitând presiuni sau expuneri nejustificate, dar permite totodată verificarea obiectivă a motivelor de recuzare sau abținere.
69.
Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la lipsa de claritate, precizie și previzibilitate a normei ce reglementează posibilitatea participării părților la soluționarea cererii de recuzare, este de observat faptul că norma din materia recuzării este formulată într-un limbaj juridic precis, fără ambiguități, având o structură logică. Termenii utilizați - „fără prezența părților“, „numai dacă apreciază că este necesar“ - sunt consacrați în practica judiciară și nu lasă loc de interpretări arbitrare. Norma stabilește cu exactitate cadrul procedural în care se soluționează cererea de recuzare, oferind instanței o marjă de apreciere justificată, dar bine delimitată, în privința ascultării părților sau a judecătorului vizat. Această marjă reflectă natura specifică a cererii de recuzare, care vizează imparțialitatea judecătorului, și nu fondul cauzei. Textul criticat este în concordanță cu cerințele de previzibilitate ale normei juridice, astfel încât părțile implicate în proces pot anticipa că soluționarea cererii de recuzare de către instanța judecătorească va fi realizată într-un termen scurt și într-un cadru confidențial, iar ascultarea lor este posibilă, dar nu obligatorie. Având în vedere caracterul previzibil al normei juridice criticate, exigență esențială pentru încrederea în actul de justiție, Curtea reține că aceasta nu creează incertitudine juridică, ci, dimpotrivă, oferă un mecanism procedural eficient și coerent.
70.
În acest sens, prin
Decizia nr. 386 din 8 iunie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1018 din 26 octombrie 2021, paragraful 23, Curtea a reținut că o lege trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că aceasta trebuie să fie suficient de precisă și clară pentru a putea fi aplicată. Tot astfel, și Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie să fie previzibilă în ceea ce privește efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerința de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea și modalitățile de exercitare a puterii de apreciere a autorităților în domeniul respectiv, ținând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecție adecvată împotriva arbitrarului. În plus, nu poate fi considerată „lege“ decât o normă enunțată cu suficientă precizie pentru a-i permite cetățeanului să își adapteze conduita în funcție de aceasta; apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el trebuie să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, față de circumstanțele speței, consecințele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,
Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
71.
Referitor la invocarea încălcării dispozițiilor constituționale ale art. 15 ce privesc principiul universalității, Curtea observă că autorii excepției nu arată în ce constă pretinsa contrarietate
dintre normele legale criticate și prevederile constituționale invocate. Astfel, Curtea nu va analiza textele în raport cu aceste norme constituționale deoarece nu se poate determina critica de neconstituționalitate vizată de autori, care se limitează la a indica textul legal, neprezentând vreun argument pentru care textul criticat ar contraveni dispoziției constituționale, dispoziție ce a fost de altfel formal invocată în cererea de sesizare. Având în vedere neidentificarea unor critici concrete ale textului legal ce formează obiectul excepției, Curtea observă că norma de referință este generală, astfel încât nu se poate desluși în mod rezonabil vreo critică de neconstituționalitate, iar autorii nu arată în ce anume constă contrarietatea normei legale criticate cu Legea fundamentală, motiv pentru care nu se poate proceda la analiza acesteia.
72.
Cu privire la încălcarea
art. 44 referitor la dreptul la proprietate din Legea fundamentală , Curtea observă că aceasta a fost invocată pentru prima dată în fața instanței de contencios constituțional prin concluziile orale prezentate, fără să fi fost cuprinsă în cererea de sesizare a Curții Constituționale adresată instanței de fond. Totodată, referirea la o ingerință disproporționată în dreptul de proprietate consacrat de
art. 17 din Carta
drepturilor fundamentale a Uniunii Europene și
Primul Protocol adițional
la
Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale se regăsește în concluziile scrise depuse de autoarea prezentă la termenul de judecată în fața Curții Constituționale, fără a fi însă susținută și în fața instanței judecătorești competente cu soluționarea litigiului în care a fost invocată prezenta excepție. Or, Curtea a statuat în jurisprudența sa că invocarea în susținerea excepției a unor dispoziții constituționale direct în fața Curții, și nu în fața instanței judecătorești, contravine
art. 10 alin. (2)
și
art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992 , întrucât cadrul procesual specific excepției de neconstituționalitate rezultă din încheierea de sesizare și din motivarea scrisă a autorului, iar aceasta din urmă nu poate fi completată în fața Curții Constituționale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuția părților în fața instanței de judecată ( Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, și
Decizia nr. 517 din 8 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din 2 iunie 2008). De altfel, Curtea a stabilit că invocarea în fața sa, în cadrul unei excepții de neconstituționalitate, a unui alt temei, care nu are nicio legătură cu cel invocat în sesizare și nici nu este o dezvoltare a acestuia, are semnificația ridicării unei excepții direct în fața Curții, eludându-se astfel prevederile
art. 146 lit. d) din Constituție , ale
art. 10 alin. (2)
și
art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992
(a se vedea în acest sens
Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012).
73.
În continuare, cu privire la criticile referitoare la încălcarea dispozițiilor
art. 15
și
16 din Codul de procedură civilă
ce consacră principiile oralității și nemijlocirii, Curtea constată că acestea reprezintă, de fapt, chestiuni ce țin de aplicarea legii în cauza dedusă instanțelor judecătorești, aspect care excedă competenței Curții, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra problemelor de drept, fără a putea modifica sau completa prevederile legale supuse controlului, în jurisprudența sa, prin
Decizia nr. 253 din 27 aprilie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 2 august 2023, paragraful 17, Curtea statuând că interpretarea textelor de lege aplicabile situației concrete în scopul aplicării corecte a legii în cauza dedusă judecății instanței care a sesizat Curtea Constituțională nu intră în competența sa de soluționare, ci a instanței judecătorești,
74.
În fine, referitor la criticile de neconstituționalitate întemeiate pe dispozițiile
art. 53 din Constituție , având în vedere că nu s-a constatat încălcarea unui drept fundamental, Curtea va reține că acestea nu au incidență în cauză. Potrivit jurisprudenței Curții, invocarea prevederilor constituționale referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți nu poate fi reținută dacă nu s-a constatat încălcarea vreunei prevederi constituționale care consacră drepturi sau libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în
capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II
- Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale din
Constituție
(a se vedea în acest sens
Decizia nr. 483 din 17 septembrie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 31 martie 2020, paragraful 26).
75.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Camelia Bogdan în Dosarul nr. 697/33/2018 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal, de Nicanor George Ene, prin mandatar Dragoș Marian Ene, în Dosarul nr. 6.265/202/2017/a7 al Judecătoriei Călărași și de Doru Paraschiv în Dosarul nr. 4.402/2/2023/a2 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 51 alin. (1)
și
(3) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de contencios administrativ și fiscal și Judecătoriei Călărași și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 20 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.