Decizia nr. 150/2001

Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Gabriela Ghita - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepții ridicate de Societatea Comercială "American Shoe Prod" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 11.058/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 București, precum și de Societatea Comercială "Elvimex Internațional" S.R.L. din București în Dosarul nr. 8.091/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10 aprilie 2001 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 26 aprilie 2001 și, apoi, la 3 mai 2001 și la 8 mai 2001.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 31 octombrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 11.058/2000, Judecătoria Sectorului 5 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, excepție ridicată de Societatea Comercială "American Shoe Prod" - S.R.L. din București, iar prin Încheierea din 6 decembrie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 8.091/2000, Judecătoria Sectorului 1 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. IV pct. 2, 3 și 7 din aceeași ordonanța, excepție ridicată de Societatea Comercială "Elvimex Internațional" - S.R.L. din București. Excepțiile au fost ridicate în cauze având ca obiect soluționarea plangerilor formulate de aceste societăți comerciale împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor încheiate de Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat a municipiului București.
În temeiul dispozițiilor
art. 16 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, Dosarul nr. 58 C/2001 a fost conexat la Dosarul nr. 412 C/2000, urmând să se pronunțe o singura decizie.
În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate se susține ca prin aplicarea sancțiunilor prevăzute la
art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
se încalcă dispozițiile constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49 și ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b).
Judecătoria Sectorului 5 București, exprimandu-și opinia în Dosarul nr. 11.058/2000, apreciază ca textele criticate nu contravin Constituției.
Judecătoria Sectorului 1 București, exprimandu-și opinia în Dosarul nr. 8.091/2000, considera ca dispozițiile art. IV pct. 2, pct. 3 alin. 2-4 și pct. 7 din ordonanța sunt constituționale. Instanța apreciază ca sintagma "dar nu mai târziu de 90 de zile" din cuprinsul pct. 3 alin. 1 al art. IV este contrară prevederilor constituționale referitoare la economia de piața și libertatea comerțului.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepțiile de neconstituționalitate sunt neintemeiate. Se arata ca
art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 12/1995 , reglementează, în esenta, repatrierea de către agenții economici a valutei ce rezultă din activitatea de comerț internațional pe care aceștia o desfășoară. Ca urmare, se apreciază ca "susținerile petentilor nu pot fi reținute, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții prin care se încalcă norme ce urmăresc consolidarea regimului valutar și întărirea disciplinei financiare privind disponibilitățile în conturile valutare". De asemenea, este menționată jurisprudenta Curții Constituționale referitoare la constituționalitatea prevederilor
art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 12/1995 . Guvernul nu și-a exprimat punctul de vedere cu privire la dispozițiile pct. 2 al art. IV din ordonanța.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată.
Din motivarea excepțiilor de neconstituționalitate rezultă ca obiectul acestora îl constituie dispozițiile
art. IV pct. 2, 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 28 din 28 ianuarie 1994), aprobată cu modificări prin
Legea nr. 12/1995
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 7 februarie 1995), dispoziții al căror conținut este următorul:
- Art. IV pct. 2: "Persoanele juridice și fizice prevăzute la art. 1 sunt obligate sa încaseze sumele în valută aferente exporturilor de mărfuri, executarilor de lucrări și prestărilor de servicii în străinătate, precum și din orice alte operațiuni și tranzacții externe, prin conturile deschise în România la bănci autorizate.";
- Art. IV pct. 3: "În cazul operațiunilor de încasare la vedere, repatrierea valutei rezultate în urma producerii actului de comerț internațional se va face în maximum 5 zile de la data încasării, dar nu mai târziu de 90 de zile calendaristice, calculate de la data atestării documentare a trecerii mărfii prin frontiera română, sau, după caz, a executării lucrărilor și prestării serviciilor în străinătate, în funcție de zona geografică a partenerului extern.
Pentru operațiunile cu încasare la termen între 90 și 360 de zile, cat și pentru cele pe credit de peste 1 an, pentru care Ministerul Comerțului a eliberat licențe în limita unui plafon stabilit anual de Banca Naționala a României, termenul de repatriere este de maximum 15 zile calendaristice calculate de la data scadentei plății, stabilite conform clauzelor contractuale.
În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, sau pentru care nu s-a restituit avansul plătit, se aplică aceeași perioadă de 15 zile calendaristice calculate de la data ultimului termen de livrare contractual.
Ministerul Comerțului, în raport cu obiectivele politicii comerciale, va propune Guvernului, în vederea aprobării, lista grupelor de produse care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și lista grupelor de produse cu plata peste 1 an de la data livrării, produsele necuprinse în cele două categorii de grupe de produse putând fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice.";
- Art. IV pct. 7: "În cazul constatării nerespectării termenelor menționate la pct. 3, 5 și 6, precum și a celor menționate în autorizația Băncii Naționale a României eliberata conform pct. 4, privind repatrierea încasărilor în valută, se vor aplica următoarele amenzi contravenționale reprezentând:
- 10%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri de până la 30 de zile calendaristice;
- 15%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru întârzieri între 30 și 60 de zile calendaristice;
- 20%, în lei, asupra sumelor în valută nerepatriate, pentru fiecare luna calendaristică care depășește primele 60 de zile de întârziere.
În toate situațiile se menține obligația repatrierii sumelor în valută în termen de 30 de zile calendaristice de la data constatării contravenției.
În cazul depășirii termenului de la alineatul precedent, penalitățile stabilite la
art. 7 din Legea nr. 76/1992 , astfel cum a fost modificat prin prezenta ordonanță, se majorează cu 50%."
Autorii excepțiilor de neconstituționalitate susțin ca aceste dispoziții legale contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), ale art. 49, precum și ale art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), texte care prevăd:
- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";
- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";
- Art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b): "(1) Economia României este economie de piața.
(2) Statul trebuie să asigure:
a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;
b) protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară."
I. Prin Decizia nr. 123 din 28 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 532 din 1 noiembrie 1999, s-a reținut ca
Legea nr. 76/1992
privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 28 iulie 1992, la care face referire alineatul final al pct. 7 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , a fost abrogată în întregime prin
art. 11 lit. c) din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 10/1997
cu privire la diminuarea blocajului financiar și a pierderilor din economie (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 22 aprilie 1997), aprobată și modificată prin
Legea nr. 151/1997
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 172 din 28 iulie 1997). Dispozițiile acestui act normativ referitoare la sancțiuni nu au mai fost preluate în noul act normativ. Drept urmare, în cazul depășirii termenului prevăzut la alineatul final al pct. 7 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , nu se vor mai putea aplica sancțiunile reglementate de
Legea nr. 76/1992 , la care să se adauge o majorare de 50%, deoarece un text legal care face trimitere la o norma care între timp a ieșit din vigoare nu mai produce efecte juridice.
Rezultă ca, în temeiul
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, excepțiile de neconstituționalitate privind prevederile alineatului final al pct. 7 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
urmează să fie respinse ca inadmisibile.
II. Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor pct. 2 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , care instituie obligația persoanelor fizice și juridice ce executa lucrări și prestează servicii în străinătate sa încaseze sumele în valută din orice operațiuni și tranzacții externe prin conturi deschise în România la bănci autorizate, Curtea constata ca litigiul aflat în fața instanței judecătorești are ca obiect soluționarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de contravenție pentru întârzierea repatrierii unor sume în valută, contravenție prevăzută la pct. 7 al
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , text care face trimitere numai la pct. 3, 5 și 6 ale art. IV, asadar nu și la pct. 2. Pe de altă parte, potrivit
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea poate fi sesizată de instanțele judecătorești numai asupra unor prevederi din legi sau ordonanțe de care depinde soluționarea cauzei. În speta soluționarea cauzei de către instanța de judecată nu depinde de textul de lege criticat, astfel ca excepția privind dispozițiile
art. IV pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
urmează să fie respinsă, ca fiind inadmisibila, în temeiul
art. 23 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.
III. În ceea ce privește dispozițiile
art. IV pct. 3 și 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , Curtea retine ca acestea au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în baza art. 144 lit. c) din Constituție, ca urmare a ridicării unor excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prin susținerea încălcării mai multor dispoziții constituționale, inclusiv a dispozițiilor art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b), care sunt invocate și în cadrul dosarelor ce fac obiectul prezentei decizii.
Prin deciziile pronunțate anterior Curtea Constituțională a respins toate aceste excepții de neconstituționalitate.
Astfel, în ceea ce privește susținerile potrivit cărora dispozițiile criticate încalcă art. 134 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și b) din Constituție, Curtea a reținut ca "[...] în contextul interpretării sistematice a prevederilor art. 134 din Constituție, obligația de repatriere a valutei nu este contrară economiei de piața și libertății comerțului, ci corespunde indatoririi statului de a asigura protejarea intereselor naționale în activitatea economică și financiară" (Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 11 ianuarie 1999, în cadrul căreia se face referire, deopotrivă, la Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 149 din 3 iunie 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 24 septembrie 1997, precum și la Decizia nr. 16 din 28 ianuarie 1997, rămasă definitivă prin Decizia nr. 116 din 21 mai 1997, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 28 octombrie 1997).
De asemenea, prin Decizia nr. 161 din 10 noiembrie 1998 s-a mai reținut: "În sfârșit, nu este intemeiata nici susținerea potrivit căreia prin textul criticat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții, elementul vinovatiei este de esenta acestuia și, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată."
Întrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice modificarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate anterior prin deciziile menționate își mențin valabilitatea și în cauza de fața.
IV. Analizând critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 49 din Constituție, Curtea constata ca obligația de repatriere a valutei și de efectuare a operațiunilor prin conturi deschise în România la bănci autorizate nu încalcă aceste dispoziții constituționale, deoarece art. 49 este aplicabil numai în ipoteza în care exista o restrangere a exercitării drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, restrangere care, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a constatat.
V. În sfârșit, Curtea urmează sa respingă și susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, text care stabilește egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări. Curtea constata ca nici aceste dispoziții constituționale nu sunt incidente în cauza, deoarece prevederile art. 16 alin. (1) sunt aplicabile cetățenilor, iar nu societăților comerciale, asa cum este cazul în speta.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (3) și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi privind art. IV pct. 7 alin. 1,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibile, excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV pct. 2 și 7 alineatul final din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, cu modificările ulterioare, excepții ridicate de Societatea Comercială "American Shoe Prod" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 11.058/2000 al Judecătoriei Sectorului 5 București, precum și de Societatea Comercială "Elvimex Internațional" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 8.091/2000 al Judecătoriei Sectorului 1 București.
2. Respinge excepțiile de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. IV pct. 3 și pct. 7 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , invocate de aceiași autori în aceleași dosare.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 8 mai 2001.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
OPINIE SEPARATĂ
Suntem de acord cu soluția pronunțată sub aspectul dispozițiilor pct. 2, pct. 3 și pct. 7 alin. 2 și alin. final din
art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994
pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, modificată.
Pe de altă parte, consideram ca prin decizia pronunțată trebuia să se admită în parte excepția de neconstituționalitate, constatandu-se ca dispozițiile
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, sunt neconstituționale, în măsura în care prin aceste dispoziții legale a fost instituită răspunderea contravențională obiectivă a persoanelor juridice și fizice care nu respecta termenele prevăzute de reglementările juridice aplicabile pentru repatrierea încasărilor în valută.
I. Astfel cum s-a reținut în considerentele deciziei la care se referă prezenta opinie separată, prevederile pct. 7 din
art. IV al Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 , modificată, au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate în baza art. 144 lit. c) din Constituție, ca urmare a ridicării unor excepții de neconstituționalitate în fața instanțelor judecătorești, prin invocarea încălcării mai multor dispoziții constituționale, inclusiv a dispozițiilor art. 134 alin. (2) lit. a) și lit. b), ce sunt invocate și în cauza de fața.
Prin deciziile pronunțate anterior Curtea Constituțională a respins toate aceste excepții de neconstituționalitate.
În vederea fundamentarii soluției de respingere, prin considerentele
Deciziei nr. 161 din 10 noiembrie 1998
s-a statuat: "În sfârșit, nu este intemeiata nici susținerea potrivit căreia prin textul de lege atacat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții, elementul vinovatiei este de esenta acesteia și, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată."
II. Se retine însă de către semnatarii prezentei opinii separate ca aceste din urma considerente nu sunt întotdeauna avute în vedere de organele - inclusiv de către instanțele judecătorești - cărora le revine atributia de a face aplicarea dispozițiilor
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată. Sub acest aspect, aceste organe procedează la aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute de textul legal menționat pe baza simplei constatări a existenței unei situații de fapt: nerespectarea termenelor, stabilite prin reglementările relevante aplicabile, pentru repatrierea încasărilor în valută; aceasta situație de fapt fiind dovedită, nu se mai examinează nici o alta împrejurare, excluzandu-se, de plano, posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menționate sa nu fi fost săvârșită cu vinovăție. Procedându-se în acest fel, se instituie o răspundere contravențională obiectivă, fiind înlăturată aplicarea în integralitate a dispozițiilor
art. 1 din Legea nr. 32/1968
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor (publicată în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 148 din 14 noiembrie 1968), text din care rezultă ca poate fi calificată drept contravenție numai "[...] fapta care este săvârșită cu vinovăție [...]".
III. Aceasta modalitate de aplicare a prevederilor
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, poate fi examinata din două perspective diferite.
III.1. Cea dintâi perspectiva de examinare este aceea cuprinsă în considerentele - reproduse anterior - din cadrul
Deciziei Curții Constituționale nr. 161 din 10 noiembrie 1998 , în sensul că este vorba despre o problemă de aplicare corecta sau incorectă a legii (mai precis, o problemă de aplicare ori de neaplicare sistematica a tuturor normelor juridice referitoare la răspunderea contravențională). În măsura în care se adoptă aceasta perspectiva de examinare, se ajunge, pe cale de consecința, la concluzia ca excepția de neconstituționalitate referitoare la prevederile
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, urmează să fie respinsă, întrucât, potrivit
art. 2 alin. (3) teza a doua din Legea nr. 47/1992 , republicată, "[...] Curtea Constituțională nu se poate pronunța asupra modului de interpretare și aplicare a legii, ci numai asupra intelesului sau contrar Constituției".
III.2. Cea de-a doua perspectiva de examinare este însă aceea care poate fundamenta din punct de vedere legal procedeul organelor ce ajung la soluția răspunderii contravenționale obiective. Sub acest aspect autorii prezentei opinii separate rețin ca prevederile
art. 1 din Legea nr. 32/1968
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor (prevederi care instituie cerința existenței cumulative a celor 3 elemente ale răspunderii contravenționale: fapta prevăzută de lege; vinovăția; periculozitatea socială mai redusă decât aceea a infracțiunii) constituie norme juridice generale ("legea generală") în materie de răspundere contravențională; în aceste condiții nimic nu interzice însă legiuitorului ca prin norme juridice speciale ("lege specială") și ulterioare (asa cum sunt, de exemplu, normele cuprinse în
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată) sa instituie derogări de la "legea generală", în sensul statuarii unei raspunderi contravenționale obiective (fără elementul "vinovăție") într-un anumit domeniu (bunaoara, în domeniul valutar). Asa fiind, în procesul de aplicare a legii organele abilitate (inclusiv instanțele judecătorești) ar putea recurge la principiul lex specialia generalibus derogant, ceea ce ar conduce la o consistenta fundamentare juridică a răspunderii contravenționale obiective în materia reglementată prin
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată.
Se poate considera ca și cea de-a doua perspectiva de examinare determina plasarea problemei ce face obiectul prezentei decizii în domeniul conceptului de aplicare a legii, asadar într-un domeniu care excede competentei jurisdicției constituționale, ceea ce, mai departe, ar atrage soluția de respingere a excepției de neconstituționalitate, ca fiind inadmisibila.
De altminteri, o asemenea concluzie de respingere a excepției de neconstituționalitate s-ar impune și pentru aceea ca noțiunea de răspundere contravențională obiectivă nu este în sine neconstitutionala. Diversele ramuri ale dreptului cunosc asemenea categorii de răspundere obiectivă, fără ca în privinta acestora să se fi susținut ca ar încalcă dispoziții ori principii constituționale.
IV. Cu toate acestea autorii prezentei opinii separate observa ca, în măsura în care în procesul de aplicare a legii de organele de stat abilitate dispozițiile
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, sunt interpretate în sensul că prin acestea a fost instituită o răspundere contravențională obiectivă (fără "vinovăție") a persoanelor juridice sau fizice care nu respecta termenele reglementate prin normele juridice relevante pentru repatrierea încasărilor în valută, dispozițiile legale menționate au un înțeles contrar prevederilor art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, conform cărora: "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, [...], crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;"
Într-adevăr, în condițiile în care, pe de o parte, este cert ca prin ansamblul prevederilor
art. IV din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, statul a dat curs obligației sale, prevăzute de art. 134 alin. (2) lit. b) din Constituție, de "protejare a intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară", este tot atât de cert, pe de altă parte, ca instituirea unei sanctionari contravenționale obiective prin alin. 1 al pct. 7 din articolul menționat (constând, de altfel, în amenzi al căror cuantum ajunge uneori la sume deosebit de mari) nu este de natura să contribuie nici la asigurarea "libertății comerțului" și nici la "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție". O asemenea reglementare juridică impune comercianților o extrema prudenta în selectarea partenerilor de afaceri, ceea ce este contrar naturii intrinseci a comerțului, caracterizat, între altele, prin dinamism, precum și prin inițiativa, asadar prin asumarea riscului. Realitatile actuale ale activității comerciale fac, adesea, deosebit de dificila luarea tuturor măsurilor de prevenire a insolvabilitatii partenerilor de afaceri, cu atât mai mult cu cat au devenit extrem de numeroase situațiile în care nu mai exista un contact direct între comercianți în timpul negocierii (de exemplu, în cadrul comerțului electronic). Tot astfel, globalizarea economiei, caracterizată prin interconexiuni complexe, determina influente imprevizibile în derularea raporturilor comerciale dintr-o zona a lumii ca urmare a unor evolutii economice negative dintr-o zona geografică extrem de îndepărtată. Acestea, precum și alte asemenea aspecte care configureaza specificul comerțului și al producției economice sunt elemente de care statul trebuie în permanenta sa țină seama atunci când adopta reglementări în materii precum cea care face obiectul prevederilor
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată.
V. Fața de cele de mai sus rezultă ca dispozițiile
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994
privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, modificată, sunt neconstituționale în măsura în care prin aceste dispoziții legale a fost instituită răspunderea contravențională obiectivă a persoanelor juridice și fizice care nu respecta termenele prevăzute de reglementările juridice aplicabile pentru repatrierea încasărilor în valută.
În consecința, organele de stat - inclusiv instanțele judecătorești - cărora le revine atributia de a face aplicarea dispozițiilor
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, nu pot proceda la aplicarea amenzilor contravenționale prevăzute de acest text legal pe baza simplei constatări a existenței unei situații de fapt: nerespectarea termenelor stabilite prin reglementările relevante aplicabile, pentru repatrierea încasărilor în valută. Chiar dacă este dovedită existenta unei asemenea situații de fapt, este necesar să fie examinata, pe bază de probe administrate potrivit legii, și posibilitatea ca fapta constând în nerespectarea termenelor menționate sa nu fi fost săvârșită cu vinovăție.
VI. De altfel, aceasta din urma obligație a organelor de stat abilitate să facă aplicarea dispozițiilor legale examinate este recunoscută, indirect, și de către majoritatea membrilor Curții Constituționale, întrucât în motivarea deciziei la care se referă prezenta opinie separată sunt reluate următoarele considerente ale
Deciziei Curții Constituționale nr. 161 din 10 noiembrie 1998 : "În sfârșit, nu este intemeiata nici susținerea potrivit căreia prin textul de lege atacat se instituie o răspundere obiectivă. Într-adevăr, în cauza nici nu s-ar putea pune problema unei raspunderi obiective, întrucât, prin ipoteza, fiind vorba de săvârșirea unei contravenții, elementul vinovatiei este de esenta acesteia și, de aceea, în lipsa vinovatiei nu se poate aplica niciodată o sancțiune contravențională. Desigur, existenta sau inexistenta acesteia este un element al stării de fapt, a carei apreciere este de atributul exclusiv al instanței de judecată."
Asa fiind, rezultă ca membrii Curții Constituționale rețin - în unanimitate, dar prin modalități diferite de soluționare a excepției de neconstituționalitate -, ca este inadmisibila aplicarea sancțiunii contravenționale prevăzute de
art. IV pct. 7 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , modificată, atunci când fapta nu a fost săvârșită cu vinovăție.
Lucian Mihai
Romul Petru Vonica
Nicolae Popa
Kozsokar Gabor
──────────────