Decizia nr. 366/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin

Legea nr. 25/1999 , excepție ridicată de Radu Mihail în Dosarul nr. 13.330/2002 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal răspunde autorul excepției - Radu Mihail, personal și asistat de avocat Mirela Serbaniuc, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsa fiind cealaltă parte - Inspectoratul Județean de Poliție Prahova, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, avocatul autorului excepției solicita admiterea acesteia asa cum a fost formulată în fața instanței de judecată, sustinand, pe de-o parte, ca

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , care reglementează raporturile de muncă, s-a emis cu încălcarea dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, iar pe de altă parte, ca dispozițiile ordonanței în discuție contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1), coroborat cu art. 49, ale art. 125, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât ingradesc accesul liber la justiție, prin faptul ca șeful sau comandantul unității este atât emitentul deciziei de imputare, cat și cel care soluționează contestațiile împotriva acestor decizii.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, apreciind, pe de-o parte, ca

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

a fost emisă cu respectarea dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. l), întrucât vizează aspecte particulare care țin de raporturile de muncă, iar pe de altă parte, ca dispozițiile ordonanței nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, deoarece, potrivit art. 43 din ordonanța, persoanele care se considera lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 8 aprilie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 13.330/2002, Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin

Legea nr. 25/1999 , excepție ridicată de contestatorul Radu Mihail în cadrul unei cauze administrative în contradictoriu cu intimatul, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

sunt neconstituționale, deoarece acestea "instituie o procedură derogatorie de la dreptul comun, în ceea ce privește persoanele prin intermediul cărora se administrează actul de justiție, modalitățile de sesizare și soluționare, termenele de adresare și căile de atac, instituind un sistem judiciar paralel", derogand astfel de la prevederile art. 16 din Constituție, conform cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, precum și de la prevederile titlului III, capitolul VI "Autoritatea judecătorească" din Constituție, care stabilesc, începând cu art. 125, "ca justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, fiind interzisă înființarea de instanțe extraordinare".

Conform susținerilor autorului, dispozițiile criticate ingradesc accesul liber la justiție, întrucât aceeași entitate care a stabilit elementele răspunderii materiale se pronunța și asupra legalității și temeiniciei măsurii, ceea ce contravine și art. 49 din Constituție.

Pe de altă parte, autorul excepției susține ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

contravin și prevederilor art. 72 alin. (3) lit. l) din Constituție, întrucât doar Parlamentul este în drept sa adopte legi organice în categoria cărora intra și cele privind regimul general al raporturilor de muncă, sindicatele și protecția socială.

Totodată apreciază ca dispozițiile criticate contravin și prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece se ajunge la situația "în care aceeași autoritate să fie și judecător și parte interesată", fiind încălcat astfel principiul judecării în mod echitabil de către o instanța independenta și impartiala.

Tribunalul Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ opineaza în sensul că excepția de neconstituționalitate ridicată este "intemeiata în parte", deoarece dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

nu contravin prevederilor art. 16 și 49 din Constituție, dar încalcă dispozițiile art. 72 alin. (3) din Legea fundamentală, conform cărora doar Parlamentul este în drept sa adopte legi organice în categoria cărora intra și cele privind regimul general al raporturilor de muncă, sindicatele și protecția socială.

Potrivit dispozițiilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este inadmisibila față de dispozițiile

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată, întrucât vizează în realitate aspecte în legătură cu modul de aplicare a dispozițiilor legale ce reglementează răspunderea patrimonială și procedura de contestare a unei dispoziții de imputare, în raport cu dispozițiile

art. 63 din cuprinsul Legii nr. 360/2002

privind Statutul politistului, iar nu aspecte de neconstituționalitate a

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 . Astfel, excepția a fost ridicată în cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, având ca obiect soluționarea contestației pe care autorul excepției a introdus-o împotriva unei decizii de imputare emise de Inspectoratul Județean de Poliție Prahova pentru recuperarea unor cheltuieli de școlarizare, în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 , la data de 31 octombrie 2002, data la care contestatorul nu mai avea calitatea de cadru militar, ci aceea de polițist - funcționar public civil, cu statut special, reglementat prin

Legea nr. 360/2002 , care la art. 63, în legătură cu răspunderea politistilor pentru pagubele cauzate patrimoniului unității, face trimitere la legislația aplicabilă personalului civil.

Avocatul Poporului apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât dispozițiile legale criticate instituie răspunderea materială a militarilor, fără a face vreo diferentiere în cadrul aceleiași categorii de persoane, iar asa cum a statuat Curtea Constituțională în mod constant în jurisprudenta sa, principiul egalității nu înseamnă uniformitate (deciziile nr. 70/1993, nr. 102/2000 și nr. 107/2000).

Suportarea cheltuielilor de întreținere pe timpul școlarizării, contraprestatia din partea beneficiarului întreținerii și condițiile de restituire în eventualitatea intervenirii anumitor situații se stabilesc prin convenție încheiată între cele doua părți, materializata și prin angajamentul asumat, iar împrejurările legate de condițiile de încheiere a convenției, legalitatea clauzelor sale, motivele încetării activității sau cuantumul cheltuielilor de întreținere ce urmează a fi restituite constituie probleme de fapt, a căror stabilire intră în competența exclusiva a instanței judecătorești investite cu soluționarea litigiului.

În ceea ce privește neconstituționalitatea

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 , raportată la prevederile art. 21 și 125 din Constituție, apreciază ca aceasta nu poate fi reținută, deoarece dispozițiile criticate reglementează o procedură specială privind contestarea deciziilor de imputare, cu caracter administrativ-jurisdicțional, instituind modalități specifice de contestare în cadrul unui sistem de cai de atac succesive, iar potrivit

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , persoanele care se considera lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, potrivit legii.

Referitor la procedurile administrativ-jurisdicționale, prin Decizia nr. 1/1994, Curtea Constituțională a statuat, de principiu, ca instituirea unor asemenea proceduri nu contravine dispozițiilor constituționale, atât timp cat decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existenta unor organe administrative de jurisdicție nu duce la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești. În același sens este și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în legătură cu aplicarea art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a statuat ca "ratiuni de flexibilitate și eficienta, care sunt pe deplin compatibile cu protecția drepturilor omului, pot justifica intervenția anterioară a unor organe administrative". (Cazul Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei, 1981).

În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 , raportată la prevederile art. 72 alin. (3) din Constituție, apreciază ca raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială trebuie reglementate prin lege organică, dar aceasta numai în ceea ce privește regimul general, nu și cel special, cum este cel privind răspunderea materială a militarilor, asa cum a statuat Curtea Constituțională prin Decizia nr. 64/1999.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1),

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 121 din 28 august 1998

privind răspunderea materială a militarilor (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 29 august 1998), aprobată prin

Legea nr. 25 din 26 ianuarie 1999

(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 28 ianuarie 1999).

În susținerea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia apreciază ca prin dispozițiile legale criticate sunt incalcate următoarele prevederi constituționale:

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări...";

- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.

(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";

- Art. 21: "Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.";

- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății.";

- Art. 72 alin. (3) lit. l): "Prin lege organică se reglementează: [...] l) regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială;";

- Art. 125 alin. (1): "Justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege."

De asemenea, autorul excepției susține ca se încalcă și prevederile art. 6 pct. 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, potrivit cărora "Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]".

Analizând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:

1. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate extrinseca a

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 , susținerile autorului excepției, conform cărora dispozițiile criticate ar contraveni art. 72 alin. (3) lit. l) din Legea fundamentală, sunt neintemeiate, deoarece, asa cum reiese și din titlu,

Ordonanța Guvernului nr. 121/1998 , aprobată prin

Legea nr. 25/1999 , reglementează răspunderea materială a militarilor, deci un regim special, în timp ce art. 72 alin. (3) din Constituție prevede că raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială trebuie reglementate prin lege organică, dar aceasta numai în ceea ce privește regimul general. În același sens este și Decizia nr. 2/1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 13 ianuarie 1995, prin care Curtea Constituțională a statuat ca "art. 72 alin. (1) din Constituție stabilește ca Parlamentul poate adopta trei categorii de legi, și anume: legi constituționale, legi organice și legi ordinare. Cat privește legile organice, art. 72 alin. (2) stabilește domeniile, iar la lit. l) arata ca prin asemenea legi se reglementează <<regimul general privind raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială>>. Este deci evident ca folosirea termenului general circumscrie domeniul legilor organice la principiile (regulile) comune, fundamentale, care privesc raporturile de muncă, sindicatele și protecția socială. Firesc, aspectele parțiale, particulare, eventual mai marunte, pot fi reglementate și prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însă cu acest regim general".

2. Referitor la celelalte sustineri ale autorului excepției, Curtea constata ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998 , care reglementează condițiile, cazurile și sancțiunile care se aplică militarilor atunci când este angajata răspunderea materială a acestora, respecta întocmai prevederile și principiile Legii fundamentale.

Astfel, după ce prin art. 2 din ordonanța se reglementează condițiile în care se poate angaja răspunderea materială a militarilor, iar cap. III instituie, pentru toți militarii față de care s-a angajat răspunderea materială, o procedură prealabilă de cercetare și stabilire a pagubei, data în sarcina comandantului sau șefului unității respective, cap. IV reglementează căile de atac - contestația și plângerea -, care se depun la unitatea ce are în evidenta debitul și care se soluționează de comandantul sau șeful unității care a emis decizia de imputare.

Având în vedere ca

art. 43 din Ordonanța Guvernului nr. 121/1998

prevede că persoanele care se considera lezate într-un drept legitim se pot adresa instanței judecătorești competente, susținerile autorului, conform cărora dispozițiile legale criticate ar contraveni art. 21 și 49 din Constituție, precum și celor ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, sunt neintemeiate, întrucât accesul liber la justiție, incluzând dreptul oricărei persoane de a se adresa instanței judecătorești competente pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime, precum și dreptul de a stărui în continuarea procesului judiciar declansat până la soluționarea definitivă a acestuia printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, inclusiv exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, nu este restrâns prin dispozițiile criticate, ci, dimpotriva, este garantat prin prevederile art. 43 din ordonanța.

Totodată, nici critica referitoare la încălcarea art. 125 din Constituție nu este intemeiata, întrucât, în jurisprudenta sa referitoare la procedurile administrativ-jurisdicționale, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, cu valoare de principiu, ca instituirea unor asemenea proceduri nu contravine dispozițiilor constituționale, atât timp cat decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, iar existenta unor organe administrative de jurisdicție nu duce la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în același sens fiind și jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului (Cazul Le Compte, Van Leuven și De Meyere contra Belgiei, 1981).

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 121/1998

privind răspunderea materială a militarilor, aprobată prin

Legea nr. 25/1999 , excepție ridicată de Radu Mihail în Dosarul nr. 13.330/2002 al Tribunalului Prahova - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 septembrie 2003.