Decizia nr. 611/2016
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor din România
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OUG nr. 194/2002 12 decembrie 2002 (prevederi anume) privind regimul străinilor în România
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel-Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminița Nicolescu.
1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor din România, excepție ridicată de Bulgok Arif în Dosarul nr. 520/57/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal. Excepția formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 69D/2016.
2. La apelul nominal răspunde, pentru autorul excepției, domnul avocat Ioan Rus, cu delegație depusă la dosar. De asemenea, este prezent domnul Fetin Geambulat, traducător autorizat de limba turcă. Lipsește cealaltă parte, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
3. Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul avocatului autorului excepției de neconstituționalitate, care solicită admiterea acesteia. Apreciază că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 129 din Constituție, care, în mod greșit, au fost interpretate în sensul că o lege poate să nu reglementeze nicio cale de atac. Arată că nu se poate suprima dreptul unei persoane de a formula o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești. Susține că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat în sensul constatării neconstituționalității unor dispoziții de lege care nu reglementau o cale de atac împotriva unor hotărâri judecătorești. Apreciază că măsura returnării unui cetățean străin este o măsură a cărei gravitate determină necesitatea existenței unui dublu grad de jurisdicție.
4. Reprezentantul Ministerului Public arată că instanța de contencios constituțional s-a mai pronunțat asupra constituționalității dispozițiilor de lege criticate din perspectiva unor critici similare, respingând excepțiile de neconstituționalitate, ca neîntemeiate. Cu acele prilejuri s-a reținut că dispozițiile de lege criticate oferă posibilitatea străinului interesat de a contesta în justiție legalitatea și temeinicia deciziei de returnare emisă de autoritatea competentă. De altfel, în jurisprudența sa, Curtea a reținut că este de competența legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și a modalității de exercitare a căilor de atac. Totodată, accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.
5. Având cuvântul în replică, avocatul autorului excepției arată că respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată nu împiedică Curtea Constituțională să își reconsidere jurisprudența în sensul admiterii acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
6. Prin Încheierea din 10 decembrie 2015, pronunțată în Dosarul nr. 520/57/2014, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor din România, excepție ridicată de Bulgok Arif, în cadrul unui recurs declarat împotriva sentinței prin care s-a soluționat contestația împotriva deciziei de returnare emise de Serviciul pentru Imigrări Alba.
7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că din interpretarea dispozițiilor art. 129 din Constituție rezultă că prin lege se pot stabili una sau mai multe căi de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, fără a putea fi suprimat dreptul la exercitarea unei căi de atac prin declararea ca definitivă a unei hotărâri judecătorești pronunțate în primă instanță. Apreciază că în cauză sunt aplicabile cele reținute de instanța de contencios constituțional în
Decizia nr. 500 din 15 mai 2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 118 alin. (3^1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002
privind circulația pe drumurile publice,
art. 34 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravențiilor și
art. XVII din Legea nr. 202/2010
privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, decizie publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 18 iulie 2012.
8. Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, făcând referire la
deciziile Curții Constituționale nr. 1.222 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2010, și nr. 699 din 31 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 29 iulie 2011, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.
9. Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
10. Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că instanța de contencios constituțional a statuat în mod constant că este de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția. Făcând referire la
Decizia nr. 243 din 9 martie 2006 , arată că, în materia soluționării cererilor referitoare la regimul străinilor, celeritatea reprezintă un considerent specific major în temeiul căruia legiuitorul a adoptat proceduri speciale, accelerate, fără a periclita însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților. În final, invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale prin care s-a statuat că soluția legislativă criticată este constituțională.
11. Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile avocatului autorului excepției, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
12. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
13. Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor din România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008, cu modificările și completările ulterioare, cu următorul conținut: "Decizia de returnare prevăzută la art. 83 alin. (1) poate fi contestată în termen de 10 zile de la data comunicării la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări care a emis decizia de returnare. Instanța soluționează contestația în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotărârea instanței este definitivă".
14. În opinia autorului excepției, dispozițiile criticate contravin prevederilor constituționale cuprinse în art. 129 referitor la folosirea căilor de atac.
15. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că înainte de modificările aduse prin
Ordonanța Guvernului nr. 25/2014
privind încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României și pentru modificarea și completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 30 august 2014, dispozițiile criticate se regăseau în cuprinsul
art. 84 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002 . În continuare, Curtea reține că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat asupra constituționalității soluției legislative criticate de autorul excepției din perspectiva unor critici identice, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
16. Astfel, prin
Decizia nr. 1.222 din 5 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 775 din 19 noiembrie 2010,
Decizia nr. 699 din 31 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 29 iulie 2011,
Decizia nr. 1.304 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 19 decembrie 2011, și
Decizia nr. 386 din 24 martie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 17 iunie 2011, Curtea a constatat că procedura de soluționare a cererilor în justiție, formulate de străini în temeiul dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , este o procedură specială și accelerată în care accesul la justiție nu este îngrădit, iar exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților nu este periclitată. În plus, caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate în soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări este justificat de celeritatea cu care acestea trebuie soluționate.
17. Așadar, Curtea a reținut că soluția legislativă criticată nu contravine dispozițiilor constituționale referitoare la garantarea accesului liber la justiție, întrucât textele de lege criticate oferă străinului interesat posibilitatea de a contesta în justiție legalitatea și temeinicia deciziei de returnare emise de autoritatea competentă, cererea sa urmând să fie examinată de o instanță judecătorească independentă și imparțială. Instanța de contencios constituțional a reținut că nu se poate susține nici faptul că sunt nesocotite prevederile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care garantează dreptul la un recurs efectiv, autorii excepției beneficiind de posibilitatea, valorificată de altfel în mod concret, de a se adresa unei instanțe naționale, în speță curtea de apel.
18. În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 129 din Legea fundamentală, Curtea Constituțională a statuat că soluția legislativă criticată este în acord cu aceste prevederi constituționale. Curtea a apreciat că sunt de competența exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și modalitatea de exercitare a căilor de atac, iar principiul accesului liber la justiție presupune posibilitatea celor interesați de a le exercita, în condițiile stabilite prin lege, astfel încât accesul liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția.
19. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, considerentele și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Bulgok Arif în Dosarul nr. 520/57/2014 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile
art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor din România sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 22 septembrie 2016.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE
prof. univ. dr. VALER DORNEANU
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Marițiu
*
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu opinia majoritară, apreciem că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 85 alin. (1) teza finală din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor din România trebuia admisă, iar prevederile legale în discuție trebuiau declarate neconstituționale pentru următoarele considerente:
1. Bogata jurisprudență a Curții Constituționale în această materie nu justifică, prin ea însăși, respingerea excepției. În esență, din lecturarea jurisprudenței sale, rezultă că procedura de soluționare a cererilor în justiție formulate de străini, în temeiul dispozițiilor
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 194/2002 , este o procedură specială și accelerată, în care accesul la justiție nu este îngrădit, iar exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părților nu este periclitată. În plus, caracterul definitiv al hotărârilor pronunțate în soluționarea contestațiilor formulate împotriva deciziilor de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări, este justificat de celeritatea cu care acestea trebuie soluționate.
2. Critica autorului excepției de neconstituționalitate pleacă tocmai de la faptul că împotriva deciziei de returnare emise de Oficiul Român pentru Imigrări există o singură posibilitate, și anume contestarea acesteia la curtea de apel în a cărei rază de competență teritorială se află structura Inspectoratului General pentru Imigrări, care a emis decizia de returnare, în termen de 10 zile de la data comunicării. În aceste condiții, se pune în discuție analiza temeiniciei motivelor pentru care se dispune returnarea străinului, instanța de contencios administrativ făcând o simplă apreciere de legalitate. În plus, împotriva deciziei curții de apel nu există nicio cale de atac. Apreciem că legiuitorul nu a armonizat dispozițiile criticate cu prevederile
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , întrucât trebuia clarificată, mai întâi, natura juridică a actului/deciziei de returnare; dacă acesta este un act administrativ, în mod firesc, persoanei căreia i se adresează trebuie să-i fie recunoscută calea de atac a plângerii la organul ierarhic superior, iar dacă nu este calificat drept un act administrativ, atunci persoanei în cauză trebuie să i se recunoască dublul grad de jurisdicție.
3. În cauza de față, autorului excepției de neconstituționalitate i-a fost emisă decizia de returnare fără ca acesta să săvârșească vreo faptă pentru care se dispune returnarea, în plus, acesta este căsătorit cu o femeie de cetățenie română, cu care are și copii. Prin urmare, structura Inspectoratului General pentru Imigrări ar fi trebuit să facă o analiză mult mai atentă, pentru a nu i se încălca persoanei în cauză drepturi și libertăți fundamentale; o simplă omisiune de a depune unele acte, de exemplu, nu ar trebui, în opinia noastră, în balanță cu protejarea drepturilor și libertăților fundamentale, să justifice expulzarea străinului. Dacă acesta s-ar fi putut adresa cu plângere la organul ierarhic superior, o astfel de analiză era cu siguranță pusă în discuție.
4. Este adevărat că legiuitorul are competența exclusivă de a institui reguli de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești și de a stabili căile de atac, Curtea recunoscând fără echivoc această competență, dar, într-o situație cu implicații atât de mari în planul relațiilor sociale și de familie se impune regândirea soluției legislative în raport cu dispozițiile constituționale ale art. 129 privind folosirea căilor de atac și ale art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată și, mai ales, corelarea acestor prevederi cu dispozițiile Legii contenciosului administrativ.
Judecători, Petre Lăzăroiu Simona-Maya Teodoroiu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.