Decizia nr. 105/2004
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Nicolae Popa - președinte
Costică Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Lucian Stângu - judecător
Ioan Vida - judecător
Aurelia Popa - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent șef
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ștefan Bubenek și Natalia Herta Zaharescu în Dosarul nr. 634/2003 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.
La apelul nominal se prezintă Ștefan Bubenek, personal și asistat de avocatul Rodica Enoiu, care este și reprezentantul Nataliei Herta Zaharescu, precum și consilierul juridic Nicoleta Iacob, pentru Ministerul Finanțelor Publice. Lipsesc celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Avocatul autorilor excepției, considerând că este inadmisibil ca o hotărâre a instanței de judecată să nu poată fi supusă nici unei căi de atac, susține că art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă contravine, în principal, prevederilor constituționale ale art. 16 și 21, fapt pentru care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate.
Reprezentantul Ministerului Finanțelor Publice solicită respingerea excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența în materie a Curții Constituționale.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 28 noiembrie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 634/2003, Tribunalul Ialomița - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă. Excepția a fost ridicată de reclamanții Ștefan Bubenek și Natalia Herta Zaharescu într-o cauză ce are ca obiect o revendicare imobiliară.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16, 21 și 128, deoarece "încheierea cu privire la cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei căi de atac".
Tribunalul Ialomița - Secția civilă consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens, apreciază că textul legal criticat "nu lipsește părțile de posibilitatea atacării încheierii prin care instanța s-a pronunțat asupra cererii de asistență juridică, întrucât încheierea pronunțată face parte din categoria încheierilor premergătoare judecății, care pot fi atacate o dată cu fondul, conform art. 282 din Codul de procedură civilă".
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate, iar în conformitate cu
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituției Avocatului Poporului.
Guvernul consideră că excepția este neîntemeiată, deoarece "reglementarea criticată nu reprezintă o încălcare a prevederilor constituționale referitoare la realizarea drepturilor în justiție, ci reprezintă o expresie a aplicării acestora, alături de alte dispoziții ale Legii fundamentale, asigurând, în mod real, accesul la justiție".
Avocatul Poporului, invocând jurisprudența în materie a Curții Constituționale, apreciază că dispozițiile legale criticate sunt constituționale. Astfel, arată că "textul criticat nu face nici o diferențiere între părțile aflate în proces. Împrejurarea că, în această materie, s-a prevăzut, prin derogare de la dreptul comun, că încheierile prin care s-a respins cererea de asistență judiciară sau s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu sunt supuse nici unei căi de atac nu justifică o asemenea critică, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat". Cu privire la înfrângerea art. 21 din Constituție apreciază că nici această critică nu poate fi reținută, fiind dreptul legiuitorului "de a stabili regula potrivit căreia încheierea privind soluționarea cererii de asistență juridică nu este supusă nici unei căi de atac (apel sau recurs), în considerarea faptului că prin această încheiere instanța nu se pronunță asupra fondului cauzei, iar exercitarea unor căi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivă a cauzelor, antrenând, totodată, cheltuieli materiale pentru justițiabili". Referitor la contrarietatea art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă față de art. 128, devenit art. 129 în Constituția republicată, reține că dispozițiile legale criticate sunt în deplină conformitate cu aceste prevederi constituționale.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauză de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, republicată, ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, care au următorul cuprins: "Încheierea cu privire la cererea de asistență sau prin care s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu este supusă nici unei căi de atac."
Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi din Constituția republicată:
Articolul 16
: (1) "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.";
Articolul 21
: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";
Articolul 129
: "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii."
Examinând excepția, Curtea constată că dispozițiile art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă au mai fost supuse controlului de constituționalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 208 din 15 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 407 din 11 iunie 2003,
Decizia nr. 216 din 15 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 16 iunie 2003, și
Decizia nr. 264 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 542 din 29 iulie 2003, Curtea a statuat că textul legal criticat nu contravine dispozițiilor constituționale ale art. 16 și 21, care consacră egalitatea în drepturi și, respectiv, accesul liber la justiție.
În aceste decizii Curtea Constituțională a constatat că textul de lege dedus controlului nu încalcă principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, întrucât nu face nici o diferențiere între părțile aflate în proces. Împrejurarea că, în această materie, s-a prevăzut prin derogare de la dreptul comun că încheierile prin care s-a respins cererea de asistență judiciară sau s-a revenit asupra asistenței încuviințate nu sunt supuse nici unei căi de atac nu justifică o asemenea critică, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat. Sub acest aspect Curtea Constituțională a reținut în mod constant în jurisprudența sa, în concordanță cu practica jurisdicțională a Curții Europene a Drepturilor Omului, că principiul egalității nu înseamnă uniformitate, numai similitudinea de situații impunând un tratament juridic similar, situațiile diferite făcând necesar un tratament juridic diferit.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea
art. 21 din Constituție, Curtea a făcut trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat că semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia accesul la justiție nu poate fi îngrădit prin lege, este aceea că nu se poate exclude de la exercițiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. De aceea, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedură civilă, părților interesate le este asigurată posibilitatea de a reitera cererea de asistență judiciară în fața aceleiași instanțe, în măsura în care au intervenit elemente noi de natură a impune și justifica admiterea unei asemenea cereri.
În sfârșit, pentru aceleași argumente expuse mai sus, Curtea constată că nu poate fi primită nici critica potrivit căreia dispozițiile art. 78 alin. ultim din Codul de procedură civilă ar aduce atingere prevederilor constituționale ale art. 129, referitoare la folosirea căilor de atac. Sub acest aspect opțiunea legiuitorului a fost impusă de exigența soluționării cu celeritate a procesului dedus judecății.
Întrucât în cauza de față nu au fost aduse elemente noi de natură să reconsidere jurisprudența Curții Constituționale în materie, atât soluția, cât și considerentele acestor decizii își mențin valabilitatea și în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituția republicată, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (6), și al
art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ștefan Bubenek și Natalia Herta Zaharescu în Dosarul nr. 634/2003 al Tribunalului Ialomița - Secția civilă.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 9 martie 2004.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.