Decizia nr. 486/2020

Articolul 1

lit. b) :

Următoarele fapte reprezintă activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și constituie contravenții, dacă nu au fost săvârșite în astfel de condiții încât să fie considerate, potrivit legii penale, infracțiuni: [...]

b)

vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi;“;

–

Articolul 3

: „Bunurile care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea vreuneia dintre faptele prevăzute la

art. 1, dacă sunt ale contravenientului, precum și sumele de bani și bunurile dobândite prin săvârșirea contravenției se confiscă.“

12.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 16 alin. (1)

privind egalitatea în drepturi,

art. 44 alin. (2)

referitor la dreptul de proprietate privată și ale

art. 53

privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale. De asemenea, sunt invocate prevederile

art. 1 paragraful 1 din primul Protocol adițional

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ale

art. 5 paragraful 4 referitor la principiile subsidiarității și proporționalității din Tratatul

privind Uniunea Europeană și ale

art. 5 din Protocolul (nr. 2)

privind aplicarea principiilor subsidiarității și proporționalității, protocol anexat Tratatului privind Uniunea Europeană și Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.

13.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că autorul acesteia compară prevederile

art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 , potrivit cărora constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracțiune, vânzarea ambulantă a oricăror mărfuri în alte locuri decât cele autorizate de primării, consilii județene sau prefecturi, cu cele ale

art. 1 lit. e)

din aceeași lege, în virtutea cărora efectuarea de activități de producție, comerț sau prestări de servicii, după caz, cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită, în condițiile legii este, de asemenea, considerată de către legiuitor contravenție. Față de această împrejurare, în opinia autoarei aceste fapte ar trebui sancționate diferit, fără a fi aplicată măsura confiscării pentru situația prevăzută la

art. 1 lit. b) din Legea nr. 12/1990 , criticat în cauză, întrucât ar implica o proveniență licită a bunurilor, în comparație cu situația cuprinsă la lit. e), care implică o proveniență ilicită a bunurilor.

14.

Or, pe lângă faptul că este atributul legiuitorului să sancționeze anumite fapte antisociale în funcție de gravitatea faptelor și de valorile sociale ocrotite, se observă că examinarea constituționalității unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispozițiile constituționale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele și raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparație la dispoziții ori principii prevăzute de Legea fundamentală. Prin urmare, o asemenea critică nu poate fi reținută (a se vedea

Decizia nr. 86 din 25 februarie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 15 aprilie 2020,

paragraful 2 0).

15.

În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 1 lit. b)

și ale

art. 3 din Legea nr. 12/1990

în raport cu prevederile

art. 44 din Constituție , în componenta privind interzicerea exproprierii fără o justă și prealabilă despăgubire, Curtea reține că acestea vizează o altă situație, distinctă de cea prevăzută de dispozițiile criticate prin care se instituție anumite sancțiuni contravenționale, respectiv textul constituțional vizează exproprierea pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii.

16.

Totodată, Curtea reține că textul criticat a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport de prevederile

art. 44

în componenta privind posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții. Astfel, instanța de contencios constituțional a constatat că măsura confiscării cu privire la mărfurile și produsele care au servit sau au fost destinate să servească la săvârșirea activităților comerciale ilicite prevăzute de

art. 1 din Legea nr. 12/1990 , precum și a sumelor de bani și a lucrurilor dobândite prin săvârșirea respectivelor contravenții reprezintă o privare de proprietate impusă de necesitatea protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite. O atare atingere adusă dreptului de proprietate este permisă expres de dispozițiile

art. 44 alin. (9) din Constituție , potrivit cărora: „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii“. Soluția legislativă criticată nu instituie o prezumție de dobândire ilicită a bunurilor, deoarece presupune existența dovedirii caracterului ilicit al dobândirii, iar măsura confiscării beneficiilor și încasărilor rezultate din vânzarea unor asemenea mărfuri apare ca o măsură accesorie aplicată în contextul dobândirii ilegale și se impune tocmai pentru că acestea au servit la săvârșirea contravenției (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 429 din 18 noiembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 5 decembrie 2003).

17.

Aplicarea și executarea unor sancțiuni pecuniare, inclusiv măsura confiscării unor bunuri sau valori, cu toate că determină în mod direct diminuarea patrimoniului celui sancționat, nu încalcă dispozițiile constituționale privind ocrotirea proprietății private, întrucât sunt consecința directă a unor încălcări ale legii (în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 56 din 13 aprilie 1999 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 222 din 20 mai 1999,

Decizia nr. 67 din 18 aprilie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 334 din 19 iulie 2000,

Decizia nr. 261 din 24 iunie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 5 august 2003, precum și

Decizia nr. 472 din 4 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 17 ianuarie 2005).

18.

Or, interdicția confiscării averii dobândite licit și prezumția caracterului licit al dobândirii, reguli stabilite de

alin. (8) al art. 44 din Constituție , nu exclud posibilitatea confiscării bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții, potrivit

alin. (9) . Prin însăși săvârșirea contravenției, autorul acesteia se situează în afara sferei licitului, cu consecința firească, prevăzută de

art. 44 alin. (9) din Constituție , a posibilității de a suferi rigorile legii, între care și confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din fapta sa ( Decizia nr. 154 din 17 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005). Astfel, prin săvârșirea unei contravenții se încalcă o normă legală care reglementează un anumit domeniu de activitate. Acest fapt constituie, eo ipso, o cauză de înlăturare a prezumției generale de dobândire licită a averii. O interpretare contrară ar duce la concluzia eronată că proprietatea ar trebui ocrotită în orice condiții, inclusiv când legea este încălcată ( Decizia nr. 154 din 17 martie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 11 aprilie 2005).

19.

În ceea ce privește critica potrivit căreia prin dispozițiile de lege contestate s-ar încălca prevederile

art. 1 referitoare la protecția proprietății din Primul Protocol

la

Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea a observat că instanța de la Strasbourg, deși a recunoscut că o anumită măsură de confiscare a unor bunuri reprezintă o privare de proprietate, a reținut că aceasta nu intră sub incidența celei de-a doua fraze din

paragraful 1 al art. 1 din Primul Protocol , ci ține de

paragraful 2 , care reglementează folosința bunurilor în conformitate cu interesul general. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că, în speță, confiscarea efectuată a avut drept scop prevenirea folosirii bunurilor confiscate de către reclamant pentru săvârșirea altor infracțiuni (Hotărârea din 22 februarie 1994, pronunțată în Cauza Raimondo împotriva Italiei).

20.

Referitor la dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale, astfel cum sunt prevăzute în

capitolul II - Drepturile și libertățile fundamentale din titlul II

- Drepturile, libertățile și îndatoririle fundamentale - din

Constituție

(în acest sens, a se vedea

Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020). Prin urmare nu se poate proceda la un examen de proporționalitate în sensul

art. 53 din Constituție .

21.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Nitela Impex - S.R.L. din Craiova în Dosarul nr. 32.287/215/2016 al Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile

art. 1 lit. b)

și ale

art. 3 din Legea nr. 12/1990

privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Dolj - Secția contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 25 iunie 2020.