Decizia nr. 320/2013

Cu Adresa nr. 51/2.941 din 21 mai 2013, Secretarul general al Camerei Deputaților a trimis Curții Constituționale, în temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și

art. 15 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea referitoare la neconstituționalitatea Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, formulată de 80 de deputați aparținând grupurilor parlamentare ale Uniunii Democrate Maghiare din România, Partidului Democrat Liberal și Partidului Poporului - Dan Diaconescu.

La sesizare s-a anexat lista cuprinzând semnăturile celor 80 de deputați, autori ai sesizării de neconstituționalitate. Potrivit acestei liste, autorii sesizării de neconstituționalitate sunt următorii: Antal Istvan, Bonis Istvan, Borbely Laszlo, Cseke Attila-Zoltan, Erdei-Doloczki Istvan, Kelemen Atilla-Bela-Laszlo, Kelemen Hunor, Kerekes Karoly, Kereskenyi Gabor, Korodi Attila, Marko Attila-Gabor, Marton Arpad-Francisc, Mate Andras-Levente, Moldovan Iosif, Molnar Zsolt, Sereș Denes, Szabo Odon; Mircea-Nicu Toader, Gheorghe Udriște, Romeo Rădulescu, Vasile Gudu, Camelia-Margareta Bogdănici, Cristian-Constantin Roman, Sanda-Maria Ardeleanu, Dănuț Culețu, Sergiu-Constantin Vizitiu, Mircea Lubanovici, Petru Movilă, Adrian Gurzău, Cornel-Mircea Sămărtinean, Theodor Paleologu, Florin Aurelian Popescu, Alin-Augustin-Florin Popoviciu, Alexandru Nazare, Ștefan-Bucur Stoica, Costică Canacheu, Roberta-Alma Anastase, Constantin Dascălu, Mircea Man, Gheorghe Ialomițianu, Gabriel Andronache, Clement Negruț, Florian-Daniel Geantă, Valeria-Diana Schelean, Maria-Andreea Paul, George Ionescu, Liviu Laza-Matiuța, Cezar-Florin Preda, Ioan Balan, Iulian Vladu, Raluca Turcan, Tinel Gheorghe, Dan-Cristian Popescu, Mihaela Stoica, Dragoș-Ionel Gunia, Cătălin-Florin Teodorescu, Mircia Muntean, Elena-Gabriela Udrea; Cătălin-Daniel Fenechiu, Tudor Ciuhodaru, Liviu Codîrlă, Ovidiu-Ioan Dumitru, Ioana-Jenica Dumitru, Monica-Maria Iacob-Ridzi, Andrei-Răzvan Condurățeanu, Neagu Murgu, Constantin Moisii, Cornel-George Comșa, Ion Melinte, Miron Alexandru Smarandache, Marioara Nistor, Liliana Ciobanu, Niculina Mocioi, Valentin Blănariu, Ștefan-Petru Dalca, Eugen Chebac, Mario-Ernest Caloianu, Liliana Mincă, Adrian-Nicolae Diaconu, Vasile-Daniel Oajdea.

La sesizare a fost anexată, în copie, Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată.

Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 1.957 din 21 mai 2013 și formează obiectul Dosarului nr. 343A/2013.

Prin această sesizare, autorii acesteia solicită Curții să se pronunțe asupra constituționalității Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, susținând că aceasta este neconformă cu prevederile constituționale ale art. 34 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (4), art. 73 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121, art. 122, art. 138 alin. (4) și (5) și art. 139 alin. (3), aducând, în acest sens, în esență, următoarele argumente:

1. Legea supusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor constituționale ale art. 138 alin. (5) și art. 139 alin. (3), deoarece "cuprinde o lipsă a sursei de finanțare la nivelul Ministerului Sănătății." Astfel, autorii sesizării apreciază că, "în realitate, Ministerul Sănătății nici nu are cum să posede o asemenea sursă, atât timp cât sumele de plătit, prin care se acoperă cheltuielile cu produsele care fac obiectul acordului-cadru, nici nu au cum să fie la îndemâna acestui minister, pentru că ele sunt prevăzute în mare parte în bugetul asigurărilor sociale care este administrat de Casa Națională de Sănătate și nu de Ministerul Sănătății. [...] Pentru ca aceste sume să poată fi utilizate de Ministerul Sănătății ar fi trebuit modificat bugetul de stat, dar acest fapt este în contradicție cu prevederile art. 139 alin. (3) din Constituție [...]."

Cu privire la aceste aspecte, autorii sesizării invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.092 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, conform căreia "lipsa sursei de finanțare, la care se referă art. 138 alin. (5) din Constituție, este un aspect distinct față de lipsa fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar."

2. În legătură cu înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 120 alin. (1), art. 121 și art. 122, autorii sesizării consideră că nu este permis niciunei autorități publice, fie ea și legislativă, să aducă atingere celor două principii constituționale consacrate pentru funcționarea și organizarea autorităților administrației publice locale: principiul descentralizării și principiul autonomiei locale. În acest sens, "pe cale de consecință, nu este permisă nicio imixtiune în procedura de achiziție a unor bunuri din fonduri ale comunităților locale de către o autoritate centrală, fie ea și Ministerul Sănătății." O asemenea reglementare este "comparabilă cu o naționalizare a resurselor financiare ale comunităților locale, care trebuie gestionate exclusiv de către aleșii acestor comunități, și anume, consiliile locale și județene, ceea ce reprezintă o încălcare și a art. 44 alin. (4) din Constituție."

Pe de altă parte, autorii criticii susțin că "prevederile art. 2 alin. (4) ale legii contestate introduc o formă discriminatorie de abordare prin faptul că în cazul ministerelor sau în cel al instituțiilor publice cu rețea sanitară proprie, pentru unitățile sanitare publice cu paturi din subordinea acestora, acestea vor putea fi incluse în sistemul centralizat de achiziții publice, doar la solicitarea lor, în timp ce în cazul unităților sanitare publice, cu paturi din rețeaua autorităților administrației publice locale, nu avem de-a face cu o posibilitate, ci cu o impunere obligatorie."

3. În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (4) și art. 138 alin. (4), autorii sesizării consideră că prin dispozițiile legii criticate, conform cărora prevederile ordonanței de urgență "se aplică și achizițiilor publice a căror sursă de finanțare este asigurată într-o proporție de minimum 10% din fondurile Ministerului Sănătății", se introduce posibilitatea cheltuirii fondurilor publice de către o autoritate, propusă a fi centrală, Ministerul Sănătății, alta decât cea care are această responsabilitate constituțională și legală.

În continuare, arată că bugetele spitalelor fac parte din bugetul general al unităților administrativ-teritoriale, fiind supuse

Legii nr. 273/2006

privind finanțele publice locale. În aceste condiții, "sumele alocate și prevăzute în bugetul local nu pot fi executate și folosite de o altă entitate juridică, decât aceea care le-a prevăzut în bugetul propriu. Altfel, ar însemna să avem de-a face cu o naționalizare a sumelor prevăzute în bugetul acestor spitale și a unităților administrativ-teritoriale, naționalizare contrară prevederilor art. 44 alin. (4) din Constituție."

Ca urmare, autorii sesizării susțin că "Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

este neconstituțională pentru că atribuie unei alte entități juridice, adică Ministerul Sănătății, dreptul și răspunderea unor fonduri care nu aparțin majoritar acestei entități, ci autorităților administrației publice locale."

4. Cât privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 34 și art. 44 alin. (1), autorii criticii susțin că "Ministerul Sănătății nu deține fondurile necesare achitării achizițiilor publice realizate centralizat, pentru că aceste fonduri sunt și rămân la dispoziția altor entități care au nevoie de acele achiziții publice. Ca urmare, Ministerul Sănătății nu poate asigura finanțarea achizițiilor publice efectuate centralizat, pentru că nu are asigurate aceste fonduri la data declanșării procedurii de achiziții publice." Consideră că prin modalitatea de realizare a finanțării și de achitare a achizițiilor publice este încălcat dreptul de proprietate al entităților care dețin fondurile necesare și care sunt beneficiarele acelor achiziții publice, în sensul că entitatea în cauză nu va mai putea să utilizeze, conform destinațiilor stabilite și aprobate prin lege, fondurile deținute potrivit legii.

De asemenea, autorii sesizării susțin că prin adoptarea textului de lege criticat este înfrânt art. 34 alin. (1) și (2) din Constituție, deoarece "nu este posibil ca statul să își poată îndeplini obligația de asigurare a sănătății publice prin imposibilitatea realizării unor achiziții centralizate corespunzătoare pentru entitățile care au nevoie de ele."

5. În sfârșit, autorii criticii susțin că legea criticată, adoptată cu respectarea prevederilor constituționale ale art. 76 alin. (2), contravine art. 73 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia "Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare", prin aceea că modifică sau completează cel puțin două legi organice,

Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale și

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății. Consideră că prin reglementarea criticată "se modifică sistemul de achiziții publice de la nivelul unităților sanitare cu paturi și a autorităților administrației publice locale, instituindu-se o altă modalitate de desfășurare a achizițiilor decât cea prevăzută în cele două legi organice menționate."

În conformitate cu dispozițiile

art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, sesizarea a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a transmite punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.

Guvernul, în punctul său de vedere, comunicat cu nr. 5/3318/2013 și înregistrat la Curtea Constituțională sub nr. 2.184 din 12 iunie 2013, consideră că sesizarea este neîntemeiată.

1. Astfel, cu privire la înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 138 alin. (5) și art. 139 alin. (3), făcând referire la

deciziile Curții Constituționale nr. 1.092/2008

și

nr. 515/2004 , consideră că "prin textul din ordonanță nu se prevede că efectuarea achiziției de medicamente s-ar face în lipsa unor surse de finanțare, ci se prevede doar faptul că pentru atribuirea contractului-cadru nu este necesară dovedirea existenței sumelor de bani pentru efectuarea plăților. Acest lucru nu echivalează cu lipsa prevederii sursei de finanțare pentru efectuarea unor cheltuieli bugetare."

2. În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 120 alin. (1), art. 121 și art. 122, Guvernul apreciază că cele statuate în jurisprudența Curții, concretizată prin

deciziile nr. 136/2001 , nr. 154/2004 și 618/2012, sunt valabile și în cauza de față, "textul introdus prin lege la art. 2 alin. (2^1) din ordonanța de urgență prevăzând că, dacă un procent de minim 10% se asigură din fondurile Ministerului Sănătății privind achizițiile publice, atunci sunt aplicabile dispozițiile referitoare la achiziția centralizată de medicamente. În consecință, autoritățile administrației publice locale își desfășoară activitatea în limitele și în condițiile acestei legi, neputându-se sustrage supravegherii autorităților centrale, însă această supraveghere se realizează în condițiile prevăzute de legea de aprobare a ordonanței de urgență a Guvernului."

3. Referitor la înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 34 și art. 44 alin. (1), Guvernul consideră că această critică excedează controlului Curții Constituționale, deoarece "autorii sesizării invocă aspecte de oportunitate ce privesc modul de realizare a evidenței necesarului de medicamente." Totodată, apreciază că măsura achiziționării de medicamente în sistem centralizat nu contravine normelor constituționale menționate, "ci, din contră, intră în conținutul acestor drepturi, care instituie pentru stat obligația de a lua măsuri pozitive pentru protecția sănătății publice." Consideră "că nu este încălcat nici dreptul de dispoziție al spitalelor, ca și componentă a dreptului de proprietate, acestea putând dispune cum doresc de sumele destinate pentru achiziționarea de medicamente."

4. Cât privește înfrângerea art. 73 alin. (1) din Constituție, Guvernul apreciază că acesta nu este incident în cauză.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra sesizării de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legii criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 1, art. 10, art. 15, art. 16 și

art. 18 din Legea nr. 47/1992

pentru organizarea și funcționarea Curții Constituționale, să soluționeze sesizarea de neconstituționalitate formulată de cei 80 de deputați.

Obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, dispoziții care au următorul cuprins:

"Articol unic. - Se aprobă

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 noiembrie 2012, cu următoarea completare:

- La articolul 2, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (2^1), cu următorul cuprins:

«(2^1) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și achizițiilor a căror sursă de finanțare este asigurată într-o proporție de minim 10% din fondurile Ministerului Sănătății.»"

În opinia autorilor sesizării, dispozițiile legii criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 16 alin. (1) și (2), art. 34 alin. (1) și (2), art. 44 alin. (1) și (4), art. 73 alin. (1), art. 120 alin. (1), art. 121, art. 122, art. 138 alin. (4) și (5) și art. 139 alin. (3), prevederi al căror cuprins este următorul:

- Art. 16 alin. (1) și (2): "(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.

(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";

- Art. 34 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul la ocrotirea sănătății este garantat.

(2) Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice.";

- Art. 44 alin. (1) și (4): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite prin lege. [...]

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.";

- Art. 73 alin. (1): "Parlamentul adoptă legi constituționale, legi organice și legi ordinare.";

- Art. 120 alin. (1): "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice.";

- Art. 121: "(1) Autoritățile administrației publice, prin care se realizează autonomia locală în comune și în orașe, sunt consiliile locale alese și primarii aleși, în condițiile legii.

(2) Consiliile locale și primarii funcționează, în condițiile legii, ca autorități administrative autonome și rezolvă treburile publice din comune și orașe.

(3) Autoritățile prevăzute la alineatul (1) se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor.";

- Art. 122: "(1) Consiliul județean este autoritatea administrației publice pentru coordonarea activității consiliilor comunale și orășenești, în vederea realizării serviciilor publice de interes județean.

(2) Consiliul județean este ales și funcționează în condițiile legii.";

- Art. 138 alin. (4) și (5): "(4) Bugetele locale se elaborează, se aprobă și se execută în condițiile legii.

(5) Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare.";

- Art. 139 alin. (3): "Sumele reprezentând contribuțiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condițiile legii, numai potrivit destinației acestora."

Procedând la analizarea susținerilor autorilor prezentei sesizări, Curtea reține că, prin conținutul său normativ, legea supusă controlului de constituționalitate se încadrează în categoria legilor ordinare, având ca obiect de reglementare completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 noiembrie 2012.

În temeiul acestei ordonanțe de urgență, Ministerul Sănătății, ca unitate de achiziții publice centralizată, "încheie acorduri-cadru în numele și pentru unitățile sanitare publice din rețeaua Ministerului Sănătății și rețeaua autorităților administrației publice locale."

Curtea observă că, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (3) din ordonanța de urgență, aceasta "nu se aplică achizițiilor a căror sursă de finanțare este asigurată din fonduri alocate de autoritățile administrației publice locale, donații, sponsorizări și fonduri din proiecte cu finanțare rambursabilă și nerambursabilă".

1. Trecând la examinarea criticilor, Curtea reține că, prin sesizare, se solicită, în principal, să se constate că legea supusă controlului de constituționalitate contravine prevederilor constituționale ale art. 138 alin. (5) și art. 139 alin. (3), deoarece "cuprinde o lipsă a sursei de finanțare la nivelul Ministerului Sănătății."

Cu privire la acest aspect, autorii sesizării invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 1.092 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 712 din 20 octombrie 2008, conform căreia "lipsa sursei de finanțare, la care se referă art. 138 alin. (5) din Constituție, este un aspect distinct față de lipsa fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar."

Din analiza motivării sesizării rezultă că, în realitate, autorii acesteia critică dispozițiile

art. 3 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2012 , aprobată prin lege, dispoziții conform cărora "Atribuirea acordurilor-cadru de către unitatea de achiziții publice centralizată nu necesită dovedirea existenței sumelor necesare efectuării plăților".

Întrucât și de această dată Curtea reține jurisprudența sa constantă, potrivit căreia starea de neconstituționalitate a unei ordonanțe nu poate fi eliminată prin legea de aprobare, urmează să fie analizate aceste dispoziții.

În legătură cu această critică, Curtea constată că, potrivit jurisprudenței sale, concretizată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 173 din 12 iunie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 9 iulie 2002, "neindicarea surselor de acoperire a cheltuielilor bugetare stabilite printr-o lege, în chiar textele acelei legi, nu reprezintă nemijlocit un motiv de neconstituționalitate, deoarece în textul Constituției se vorbește numai despre stabilirea sursei de finanțare înainte de aprobarea cheltuielii, iar nu despre obligativitatea indicării în lege a sursei respective."

Tot cu referire la obligativitatea stabilirii sursei de finanțare, prin

Decizia nr. 1.092 din 15 octombrie 2008 , invocată de chiar autorii sesizării în motivarea criticii de neconstituționalitate, Curtea a stabilit că "acesta constituie un aspect distinct față de cel al lipsei fondurilor pentru susținerea finanțării din punct de vedere bugetar. Astfel, prin

Decizia nr. 47/1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233 din 28 septembrie 1993, Curtea Constituțională a reținut că stabilirea sursei de finanțare și insuficiența resurselor financiare din sursa astfel stabilită sunt două aspecte diferite: primul aspect este legat de imperativele art. 138 alin. (5) din Constituție, iar al doilea nu are caracter constituțional, fiind o problemă exclusiv de oportunitate politică, ce privește, în esență, relațiile dintre Parlament și Guvern.

Mai mult, dacă s-ar reține că lipsa precizării exprese a sursei de finanțare presupune, implicit, inexistența sursei de finanțare, aceasta ar echivala cu o prezumție fără suport constituțional, ceea ce este inadmisibil.

În jurisprudența sa, de exemplu,

Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.195 din 14 decembrie 2004, Curtea a statuat că finanțarea cheltuielilor bugetare se face din surse financiare alocate în buget, iar că majorarea unor cheltuieli se finanțează fie prin suplimentarea alocațiilor bugetare din fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, fie prin rectificare bugetară."

Actul normativ criticat nu prevede, însă, ca Ministerul Sănătății să încheie și contractele de achiziții, ci numai că acesta încheie acordul-cadru, ceea ce, evident, nu vizează angajarea fondurilor de către această instituție.

Prin urmare, această critică de neconstituționalitate ce vizează încălcarea prevederilor constituționale ale art. 138 alin. (5) și art. 139 alin. (3) nu poate fi primită.

2. În legătură cu înfrângerea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (4), art. 120 alin. (1), art. 121 și art. 122, Curtea observă că această critică este fără obiect, deoarece, potrivit dispozițiilor

art. 2 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 71/2012 , aceasta nu se aplică achizițiilor a căror sursă de finanțare este asigurată din fonduri alocate de autoritățile administrației publice locale. Astfel, nu se poate reține nicio imixtiune a Ministerului Sănătății, ca autoritate centrală, în procedura de achiziție a unor bunuri din fonduri ale comunităților locale și nici "naționalizarea" resurselor financiare ale comunităților locale, așa cum susțin autorii sesizării.

Naționalizarea presupune trecerea unor bunuri din proprietatea unităților administrativ-teritoriale în proprietatea statului, ori în cazul de față, chiar dacă s-ar aplica inclusiv fondurilor comunităților locale, rezultatul "naționalizării" rămâne tot în proprietatea acestor comunități locale.

În cauză, nu poate fi vorba despre nicio formă discriminatorie de abordare" introdusă prin "prevederile art. 2 alin. (4) ale legii contestate". Curtea remarcă faptul că textul aparține ordonanței de urgență și are următorul conținut: "La solicitarea ministerelor sau a instituțiilor publice cu rețea sanitară proprie pot fi incluse în acest sistem centralizat și unitățile sanitare publice cu paturi din subordinea acestora."

Încălcarea principiului egalității s-ar putea pune în discuție numai dacă instituirea unor astfel de măsuri ar crea discriminări între cetățeni, potrivit criteriilor stabilite de legiuitorul constituant. De aceea, Curtea constată că acest principiu nu este aplicabil tezei cuprinse în norma juridică a cărei neconstituționalitate se susține.

3. În ceea ce privește încălcarea prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (4) și art. 138 alin. (4), autorii sesizării consideră că prin dispozițiile legii criticate, conform cărora prevederile ordonanței de urgență "se aplică și achizițiilor publice a căror sursă de finanțare este asigurată într-o proporție de minimum 10% din fondurile Ministerului Sănătății", se atribuie unei alte entități juridice, adică Ministerul Sănătății, dreptul și răspunderea unor fonduri care nu aparțin majoritar acestei entități, ci autorităților administrației publice locale.

Acest text de lege nu conține în sine nicio dispoziție care să înfrângă principiile statuate prin normele constituționale menționate, fiind evident că nu se poate reține vreo legătură între dispozițiile de lege suscitate și prevederile constituționale invocate.

De altfel, este de principiu admis că atât timp cât Ministerul Sănătății contribuie cu fonduri, chiar și în procent de 10%, este firesc să își impună reglementări care să înlăture cheltuirea ineficientă a acestora.

4. Criticile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale ale art. 34 și art. 44 alin. (1) sunt, de asemenea, neîntemeiate.

Așa cum prevede

art. 22 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 337/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 25 iulie 2006, "Guvernul are dreptul de a aproba prin hotărâre proiectarea și implementarea unui sistem centralizat la nivel național de achiziționare specializată a anumitor produse, servicii sau lucrări de la sau prin unități de achiziții centralizate".

Legat de acest aspect, dar contrar susținerilor autorilor sesizării, Curtea reține faptul că reprezentanți ai Organizației Mondiale a Sănătății, care au analizat programul național de tratament al tuberculozei, în cadrul unui raport, consideră că sistemul achizițiilor centralizate va putea aduce economii importate la unele medicamente cumpărate. Totodată, apreciază că trecerea la un nou sistem centralizat va maximiza puterea cumpărătorului, concomitent cu îmbunătățirea semnificativă a transparenței și posibilitatea supravegherii unui număr mic de contracte.

În aceste condiții, prin implementarea noului sistem de achiziții publice centralizate, atât substanța, cât și scopul prevederilor constituționale de referință sunt pe deplin respectate.

5. În sfârșit, autorii criticii susțin că legea criticată, adoptată cu respectarea prevederilor constituționale ale art. 76 alin. (2), contravine art. 73 alin. (1) din Constituție, prin aceea că modifică sau completează cel puțin două legi organice,

Legea nr. 273/2006

privind finanțele publice locale și

Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății. În acest sens, consideră că "se modifică sistemul de achiziții publice de la nivelul unităților sanitare cu paturi și a autorităților administrației publice locale, instituindu-se o altă modalitate de desfășurare a achizițiilor decât cea prevăzută în cele două legi organice menționate".

Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, concretizată, spre exemplu, prin

Decizia nr. 53 din 18 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994, domeniile rezervate reglementării prin lege organică sunt limitativ prevăzute de Constituție și sunt de strictă interpretare. De aceea, o lege organică, chiar dacă din motive de politică legislativă cuprinde și norme de natura legii ordinare, nu poate extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice și asupra acestor norme. Asemenea consecință este inadmisibilă, deosebirea dintre legea organică și cea ordinară fiind exclusiv de natură constituțională, nu legală.

Pentru argumentele expuse, Curtea constată că Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată nu contravine prevederilor constituționale invocate de autorii sesizării.

În temeiul art. 146 lit. a) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) și al

art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate formulată de 80 de deputați și constată că Legea pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată este constituțională în raport de criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 19 iunie 2013 și la aceasta au participat: Augustin Zegrean, președinte, Valer Dorneanu, Petre Lăzăroiu, Mircea Ștefan Minea, Daniel Marius Morar, Iulia Antoanella Motoc, Mona-Maria Pivniceru, Puskas Valentin Zoltan și Tudorel Toader, judecători.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent-șef,

Doina Suliman

*

OPINIE SEPARATĂ

În dezacord cu soluția adoptată de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, considerăm că obiecția de neconstituționalitate a Legii pentru aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012

privind desemnarea Ministerului Sănătății ca unitate de achiziții publice centralizată trebuia admisă în parte pentru următoarele motive:

Considerăm că textul introdus prin legea de aprobare a acestei ordonanțe de urgență care prevede că dispozițiile ordonanței "se aplică și achizițiilor publice a căror sursă de finanțare este asigurată într-o proporție de minim 10% din fondurile Ministerului Sănătății" aduce atingere art. 120 alin. (1) din Constituția României în măsura în care se referă la fondurile alocate de autoritățile administrației publice locale.

Potrivit art. 120 alin. (1) din Constituția României: "Administrația publică din unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile descentralizării, autonomiei locale și deconcentrării serviciilor publice".

Autonomia locală presupune și autonomia financiară a unităților administrativ-teritoriale, mai exact faptul că taxele locale se utilizează potrivit legii, dar numai în conformitate și în baza deciziei organelor decizionale ale UAT-urilor, astfel cum legiuitorul a stabilit competențele legale ale acestora.

De aceea, organele centrale executive, astfel cum este Ministerul Sănătății, nu pot decide asupra oportunității modalității de cheltuire a fondurilor din bugetele UAT-urilor.

În cuprinsul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2012 , la art. 2 alin. (3) se reglementează faptul că "Prevederile prezentei ordonanțe de urgență nu se aplică achizițiilor a căror sursă de finanțare este asigurată din fonduri alocate de autoritățile administrației publice locale, donații, sponsorizări și fonduri din proiecte cu finanțare rambursabilă și nerambursabilă". Acest text era de natură să asigure pe deplin autonomia locală, știut fiind faptul că pentru o mare parte din spitale managementul asistenței medicale a fost transferat către UAT-uri. Pentru acestea, autoritățile locale alocă bani din bugetele propriilor UAT-uri pentru asigurarea fondurilor necesare funcționării acestor spitale, inclusiv în privința achiziționării de materiale sanitare și medicamente.

Or, modificarea legislativă intervenită face ca alin. (3) să rămână aplicabilă doar pentru achizițiile peste 90% ale UAT-urilor și vizează tocmai procentul de 90% alocat de UAT-uri pentru achiziționarea unor produse medicale pentru spitalele locale aflate în coordonarea acestora. Acest lucru va conduce la descurajarea participării autorităților locale la contribuția pentru achiziționarea de materiale sanitare și medicamente, consiliile locale ori județene preferând să aloce banii în alte scopuri decât coachiziția de medicamente cu Ministerul Sănătății, cu consecințe grave pentru protejarea sănătății cetățenilor, fiind afectat în același timp și dreptul la sănătate.

Prin modificarea operată de Parlament asupra ordonanței de urgență criticate se aduce atingere principiului descentralizării și autonomiei locale, astfel că, în opinia noastră, textul nou introdus de Parlament contravine art. 120 alin. (1) din Constituție.