Decizia nr. 50/1999

Lucian Mihai - președinte

Costica Bulai - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Ioan Muraru - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 105/1997 , ridicată de Societatea Comercială "Ferom" - S.A. Tulcea în Dosarul nr. 2.021/1998 al Curții de Apel Constanta - Secția contencios administrativ.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 16 martie 1999 și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea pentru data de 23 martie 1999.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea de Apel Constanta - Secția contencios administrativ, prin Încheierea din 26 noiembrie 1998, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a

Legii nr. 105/1997 , mai puțin a art. 9, 11 și 12 din lege, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ferom" - S.A. Tulcea.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca dispozițiile

Legii nr. 105/1997 , mai puțin ale art. 9, 11 și 12, încalcă prevederile art. 123 și 125 din Constituție privind înfăptuirea justiției și instanțele judecătorești. Se arata ca "instituirea prin lege a căilor de atac adresate aceluiași organ sau forului sau superior înseamnă înființarea de instanțe judecătorești, în afară cadrului constituțional". S-a mai susținut ca

Legea nr. 105/1997

încalcă art. 21 din Constituție, potrivit căruia orice persoană se poate adresa justiției și nici o lege nu poate îngrădi acest drept, deoarece limitează accesul liber la justiție prin instituirea de taxe de timbru și prin reglementarea unei proceduri administrative. Totodată s-a susținut ca

Legea nr. 105/1997

contravine art. 47 din Constituție, în conformitate cu care organizațiile legal constituite au dreptul sa adreseze petiții autorităților publice, iar exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxa.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază excepția ca neîntemeiată, întrucât dispozițiile

Legii nr. 105/1997

nu contravin prevederilor art. 123 și 125 din Constituție, deoarece instituirea procedurilor administrativ-jurisdicționale este de competența exclusiva a legiuitorului și are drept scop soluționarea mai rapida a unor categorii de litigii și descongestionarea instanțelor de judecată de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale. Cat privește susținerea ca legea atacată încalcă art. 21 din Constituție, prin instituirea de taxe de timbru și a unei proceduri administrative, instanța o apreciază, de asemenea, ca neîntemeiată. Se arata astfel ca taxele de timbru achitate în soluționarea contestațiilor sau plangerilor pot fi restituite la cerere, integral sau parțial, conform

art. 6 alin. (2) din Legea nr. 105/1997 , în raport cu admiterea integrală sau parțială a acestora. Totodată instituirea procedurii administrativ-jurisdicționale nu ingradeste accesul liber la justiție, deoarece acest principiu presupune libertatea neingradita a celor interesați "de a utiliza procedurile instituite de legiuitor, deci și cele speciale stabilite în considerarea unor situații deosebite, în formele și în modalitățile prevăzute de lege". Instanța apreciază a fi neîntemeiată și susținerea în sensul căreia se încalcă dispozițiile art. 47 din Constituție.

Potrivit prevederilor

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

În punctul sau de vedere președintele Camerei Deputaților considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece instituirea căilor administrativ-jurisdicționale de soluționare a contestațiilor împotriva actelor de control ale organelor Ministerului Finanțelor este de competența legiuitorului, prin aceasta urmărindu-se soluționarea mai rapida a acestora și descongestionarea instanțelor judecătorești. Prin plata unei taxe de timbru pentru contestațiile în cauza nu este încălcat liberul acces la justiție și nici dreptul de petiționare, deoarece sumele plătite cu acest titlu se restituie, la cerere, în raport cu admiterea contestației.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât

Legea nr. 105/1997

a prevăzut o cale administrativă de soluționare a plangerilor, care nu are nici o legătură cu împiedicarea accesului la justiție sau cu dispozițiile art. 123 și 125 din Constituție. Prin art. 9 din lege se prevede că împotriva deciziei Ministerului Finanțelor se poate face acțiune la instanța judecătorească. Prevederile

Legii nr. 105/1997 , se arata în continuare, nu încalcă nici art. 47 din Constituție, deoarece în speta nu ne aflam în fața unei "petiții", ci în prezenta unei cai administrative de atac, în cadrul unei proceduri administrativ-jurisdicționale. Cat privește taxele de timbru, prevăzute la

art. 6 din Legea nr. 105/1997 , se susține ca acestea asigura suportarea cheltuielilor unui serviciu public, datorate de agenții economici aflați în culpa prin neîndeplinirea obligațiilor lor legale.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile autorului excepției, ale reprezentantului Ministerului Finanțelor, ale procurorului, concluziile scrise ale Direcției generale a finanțelor publice și controlului financiar de stat Tulcea, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , republicată, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională constata ca a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția ridicată.

Curtea Constituțională constata ca prin

Legea nr. 105/1997

este reglementată o procedură administrativă pentru soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și plangerilor privind sumele constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, prin care cei menționați solicita diminuarea sau anularea impozitelor, taxelor, contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalitatilor și amenzilor ori a altor sume. Competența de soluționare aparține organului care a întocmit actul de impunere sau de control, precum și, după caz, organelor ierarhic superioare.

Asupra unor dispoziții din

Legea nr. 105/1997

Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 134 din 20 octombrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 9 februarie 1999, și, respectiv, prin Decizia nr. 175 din 15 decembrie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 24 februarie 1999, prin care s-a reținut ca procedura instituită prin

Legea nr. 105/1997

nu poate fi considerată o încălcare a art. 21 din Constituție privind accesul liber la justiție, deoarece, pe de o parte, obiecțiile, contestațiile sau plângerile formulate împotriva contravențiilor și actelor de control financiar sunt soluționate prin hotărâre motivată de șeful organului care a încheiat procesul-verbal sau actul de control respectiv, iar pe de altă parte, împotriva acestei hotărâri petentul poate formula contestație, care se soluționează, prin emiterea unei dispoziții, de către direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului București, după caz. Împotriva acestei dispoziții se poate formula plângere la Ministerul Finanțelor, iar împotriva deciziei Ministerului Finanțelor este deschisă calea acțiunii în justiție conform

art. 9 din Legea nr. 105/1997 .

Legea nr. 105/1997 , reglementand o modalitate procedurala prealabilă acțiunii la instanțele judecătorești, nu contravine art. 123 și 125 din Constituție, întrucât nu se constituie o instanța judecătorească în înțelesul acestor prevederi ale legii fundamentale. Referitor la legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, ca instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicționale nu contravine dispozițiilor constituționale cat timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești și ca "existenta unor organe de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite de lege". În atare situație "este exclusa posibilitatea ca un organ al administrației publice, chiar cu activitate jurisdicțională, să se substituie instanței judecătorești", astfel ca părților nu li se limitează exercitarea unui drept consfintit de Constituție.

Prin

art. 3-5 din Legea nr. 105/1997

se prevede o anumită forma de recurs administrativ, iar în art. 6 din lege este reglementată taxa de timbru pentru căile de atac. Autorul excepției susține ca instituirea unei taxe de timbru este neconstitutionala, deoarece în cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 47 din Constituție referitoare la dreptul de petiționare, iar exercitarea acestuia este scutită de taxa.

Curtea Constituțională constata că nu este vorba despre o petiție, ci de o cale administrativă de atac, nefiind aplicabile în aceasta speta prevederile art. 47 din Constituție.

Aprecierea constituționalității instituirii unor taxe de timbru în cadrul recursului administrativ poate fi facuta numai în raport cu dispozițiile art. 48 din Constituție. Acest text nu cuprinde nici o mențiune referitoare la timbrare. Sub acest aspect nu exista nici o interdicție care să indreptateasca netimbrarea recursurilor în contencios administrativ. Prevederile art. 48 alin. (2) din Constituție dispun ca limitele și condițiile exercitării drepturilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin lege organică, care în speta este

Legea nr. 29/1990 . Or, art. 3 din această lege prevede, în ceea ce privește recursul administrativ ierarhic, ca organele care soluționează aceste plângeri, precum și condițiile de rezolvare se vor stabili prin lege. În cazul de fața această lege este

Legea nr. 105/1997

care, printre alte condiții pe care le conține, prevede și timbrarea ad valorem, justificarea ei fiind determinata de stavilirea unor abuzuri care s-ar putea comite în exercitarea dreptului respectiv, dacă orice sesizare ar fi scutită de timbrare.

Pentru motivele arătate excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă.

Având în vedere prevederile art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1)) lit. A.c) și ale

art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu majoritate de voturi,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Legii nr. 105/1997

pentru sancționarea obiectiunilor, contestațiilor și a plangerilor asupra sumelor constatate și aplicate prin actele de control sau de impunere ale organelor Ministerului Finanțelor, mai puțin ale art. 9, 11 și 12 din lege, excepție ridicată de Societatea Comercială "Ferom" - S.A. Tulcea în Dosarul nr. 2.021/1998 al Curții de Apel Constanta - Secția contencios administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 23 martie 1999.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

LUCIAN MIHAI

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

OPINIE SEPARATĂ

Dispozițiile

art. 6 din Legea nr. 105/1997 , potrivit cărora: "Contestațiile adresate direcțiilor generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene sau a municipiului București, după caz, sunt supuse unei taxe de timbru de 2% la suma contestată, dar nu mai puțin de 10.000 lei, iar plângerile adresate Ministerului Finanțelor sunt supuse unei taxe de timbru de 1% la suma contestată, dar nu mai puțin de 10.000 lei", sunt neconstituționale, întrucât nici o norma constituțională nu conferă ministrului finanțelor și organelor din subordinea sa atribuții jurisdicționale, care să justifice încasarea vreunei taxe de timbru, iar prin condițiile în care poate fi exercitată calea administrativă de atac, prevăzută de lege, se ingradeste accesul liber la justiție.

I. Examinarea și soluționarea obiectiunilor, contestațiilor și plangerilor, formulate împotriva constatărilor și dispozițiilor organelor Ministerului Finanțelor, abilitate să efectueze acte de control sau de impunere, nu pot fi considerate activități jurisdicționale pentru mai multe motive:

1. Constituția, în capitolul V "Administrația publică", Secțiunea 1 "Administrația publică centrala de specialitate", art. 116 alin. (1), prevede că "Ministerele se înființează, se organizează și funcționează potrivit legii". Nici în acest articol, dar nici în tot capitolul nu se prevede că autoritățile administrației publice ar avea și atribuții jurisdicționale sau ca legea de organizare și funcționare le-ar putea conferi asemenea atribuții. În cazul în care constituantă ar fi dorit să le confere asemenea atribuții, ar fi prevăzut în mod expres aceasta, cum a prevăzut-o pentru Curtea de Conturi: "Curtea exercita și atribuții jurisdicționale (art. 139 alin. (1) teza a 2-a din Constituție)."

Organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor nu sunt reglementate prin lege, ci prin Hotărârea Guvernului nr. 447 din 12 august 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 18 august 1997. În art. 1 al acestei hotărâri se prevede că "Ministerul Finanțelor se organizează și funcționează ca organ al administrației publice centrale de specialitate, cu rol de sinteza, care aplica strategia și programul Guvernului în domeniul finanțelor publice". Printre atribuțiile Ministerului Finanțelor se prevede în art. 3 pct. 38 ca "soluționează, în conformitate cu prevederile legale, plângerile, contestațiile, cererile de revizuire și apelurile persoanelor fizice și juridice, îndreptate împotriva modului de rezolvare a acestora de către organele Ministerului Finanțelor", dar nu se califica aceasta atribuție ca având caracter jurisdicțional. De altfel, o hotărâre a Guvernului nu are puterea de a abilita legiuitorul sa reglementeze într-un anume mod rezolvarea reclamatiilor adresate ministerului împotriva actelor organelor din subordinea sa.

2. Potrivit definitiei date în

art. 1 din Legea nr. 105/1997 , "Obiectiunile, contestațiile și plângerile formulate în condițiile prezentei legi sunt cai administrative de atac prin care se solicita diminuarea sau anularea, după caz, a impozitelor, taxelor, a contribuțiilor la fondurile speciale, a majorărilor de întârziere sau a penalitatilor și amenzilor ori a altor sume constatate și aplicate de organele Ministerului Finanțelor, abilitate, potrivit legii, să efectueze acte de control sau de impunere".

Aceasta caracterizare de "cale administrativă de atac" nu poate fi extinsă în sensul că înseamnă și activitate jurisdicțională.

Obiectiunile, contestațiile și plângerile sunt îndreptate împotriva actelor încheiate de personalul angajat la organele Ministerului Finanțelor. Aceste acte pot fi perfect legale și temeinice, dar, în anumite cazuri, pot fi și nelegale sau nefondate. Actele organelor fiscale pot fi nefondate sau chiar nelegale, din cauza incompetentei, neglijentei, superficialitatii ori abuzului persoanelor care le-au instrumentat. Nici una dintre aceste posibilități nu poate fi exclusa de plano. Nelegalitatea sau netemeinicia poate fi reală ori doar presupusa de persoana vizata, care apreciază în mod diferit situația de fapt ori dispozițiile legale incidente. Important este însă faptul ca atât direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat, cat și Ministerul Finanțelor sunt sesizate pentru a examina și a se pronunța asupra legalității și temeiniciei actelor încheiate de personalul din subordine. Or, aceasta activitate nu are caracter jurisdicțional.

3. Pornind de la natura Ministerului Finanțelor și a organelor sale, de autorități ale administrației publice, activitatea lor, desfășurată în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 105/1997 , în lumina prevederilor constituționale, este susceptibilă de a fi caracterizată sub unul dintre următoarele doua aspecte:

a) Activitatea de soluționare a unor petiții, când reclamația împotriva actului funcționarului din cadrul organului financiar este formulată de o persoană fizica. În aceasta acceptiune este vizat art. 47 din Constituție, care în alin. (1) prevede că: "Cetățenii au dreptul să se adreseze autorităților publice prin petiții formulate numai în numele semnatarilor". Alin. (3) al aceluiași articol prevede că "Exercitarea dreptului de petiționare este scutită de taxa".

b) Soluționarea unei reclamații administrative, prealabile promovării acțiunii în justiție. O asemenea activitate se desfășoară pe baza dreptului prevăzut la art. 48 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia: "Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este indreptatita să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și repararea pagubei" și alin. (2): "Condițiile și limitele exercitării acestui drept se stabilesc prin lege organică."

Legea nr. 105/1997

este o lege ordinară.

Textul constituțional citat constituie temeiul organizării și funcționarii contenciosului administrativ. Aceasta activitate este reglementată prin

Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990 , anterioară adoptării Constituției. Această lege prevede la art. 5 alin. 1 ca "Înainte de a cere tribunalului anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se considera vătămat se va adresa, pentru apărarea dreptului sau, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. 2, autorității emitente care este obligată sa rezolve reclamația în termen de 30 de zile de la aceasta".

Rezolvarea acestei reclamații însă nu este calificată ca activitate jurisdicțională și nu este supusă nici unei taxe.