Decizia nr. 100/2008
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 privind procedura somației de plată, în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6, 8 și 10 din această ordonanță
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 5/2001 19 iulie 2001 privind procedura somației de plată
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Ion Tiucă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și art. 10 din această ordonanță, excepție invocată de Anna-Maria Manea în Dosarul nr. 909/212/2007 al Judecătoriei Constanța.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.445 D/2007, având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin.(2), art. 6 și
art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, excepție invocată de Societatea Comercială "Lactis" - S.A. din Iași în Dosarul nr. 9.300/245/2007 al Judecătoriei Iași.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.463 D/2007 având ca obiect excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), art. 4 alin. (2), ale 6 alin. (1), (2) și (4),
art. 8 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, excepție invocată de Societatea Comercială "Aventura Comimpex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.479/303/2007 al Judecătoriei Sectorului 6 București.
Curtea, având în vedere obiectul excepțiilor de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 1.276 D/2007, 1.445 D/2007 și nr. 1.463 D/2007, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea.
Curtea, în temeiul art. 14 și al
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, raportate la art. 164 din Codul de procedură civilă, dispune conexarea dosarelor nr. 1.445 D/2007 și nr. 1.463 D/2007 la dosarul nr. 1.276D/2007, care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, referindu-se la bogata jurisprudență a Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:
Prin Încheierea din 14 mai 2007, pronunțată în Dosarul nr. 909/212/2007, Judecătoria Constanța a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (1), (2) și (4), art. 8 alin. (1) și (2) și art. 10 din această ordonanță, excepție invocată de Anna-Maria Manea în dosarul menționat.
Prin Încheierea din 21 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 9.300/245/2007, Judecătoria Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6 și
art. 8 din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, excepție invocată de Societatea Comercială "Lactis" - S.A. din Iași în dosarul menționat.
Prin Încheierea din 26 septembrie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 6.479/303/2007, Judecătoria Sectorului 6 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2), ale art. 6 alin. (1), (2) și (4) și ale
art. 8 alin. (1), (2) și (5) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, excepție invocată de Societatea Comercială "Aventura Comimpex" - S.R.L. în dosarul menționat.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, asemănătoare în cele 3 dosare conexate, se susțin,în esență, următoarele:
-
Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , modificată prin dispozițiile pct. 4 ale articolului unic din
Legea nr. 295/2002 , "face inexistentă egalitatea în drepturi dintre creditor și debitor, imposibilă exercitarea dreptului la apărare al debitorului și restrânge exercițiul drepturilor acestuia, fără nicio justificare constituțională", ceea ce încalcă prevederile art. 16 alin. (1), ale art. 21 alin. (1) și (2), ale art. 24 alin. (1) și ale art. 53 din Constituție; de asemenea, ordonanța, în ansamblul său, contravine art. 20 alin. (2) din Constituție, fiind în neconcordanță cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate părțile.
- dispozițiile art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (2) și ale
art. 6 alin. (1) și (2) din Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
contravin art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, "întrucât posibilitatea soluționării cererii creditorului numai pe baza actelor depuse și a explicațiilor date de părți împiedică exercitarea dreptului la apărare și asigurarea dreptului la un proces echitabil, iar emiterea unui titlu executoriu în urma unui proces sumar și executarea acestuia încalcă reglementarea constituțională a dreptului la proprietate"; în aceste condiții, acțiunea în anulare este lipsită de eficiență, ceea ce contravine art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- art. 1 alin. (2) încalcă art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, "deoarece prevede actualizarea majorărilor și penalităților cu rata inflației, indiferent dacă prin cererea creditorului s-a solicitat sau nu acest lucru";
- art. 6 din ordonanță este contrar art. 24 alin. (1), art. 44 alin. (1) și art. 136 alin. (1) și (5) din Constituție, "având în vedere că înmânarea de îndată a ordonanței echivalează cu pronunțarea judecătorului înainte de a se administra orice probe", iar expresia "lămuriri și explicații" conținută de acesta "este neclară și susceptibilă de îngrădirea dreptului la apărare";
- art. 8 din aceeași ordonanță încalcă egalitatea în drepturi, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apărare și dreptul de proprietate, deoarece prevede o singură cale de atac, determinând "o situație de inegalitate între debitorul din procedura somației de plată și pârâtul din procesele comerciale de drept comun"; totodată, alin. (1) al aceluiași articol contravine art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, "întrucât se face trimitere la exercitarea căii de atac sau a unei acțiuni în justiție de sine stătătoare, care nu este prevăzută de Codul de procedură civilă, iar alin. (2) al aceluiași articol stabilește numai competența, iar nu și conținutul cererii în anulare, precum și limitele în care poate fi atacată ordonanța emisă de judecător;
- art. 10 contravine art. 24 alin. (1) și art. 126 alin. (2) din Constituție, "deoarece nu exclude posibilitatea formulării contestației la executare alternativ, simultan sau ulterior cererii de anulare".
Judecătoria Constanța, Judecătoria Iași și Judecătoria Sectorului 6 București apreciază că excepția invocată nu este întemeiată, deoarece dispozițiile criticate sunt în acord cu Legea fundamentală și cu reglementările internaționale invocate de autoarea excepției.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul, referindu-se pe larg la jurisprudența Curții Constituționale, precum și a Curții Europene a Drepturilor Omului în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, pentru argumentele reținute de Curtea Constituțională în deciziile nr. 448 din 26 octombrie 2004, nr. 497 din 29 septembrie 2005 și nr. 580 din 3 noiembrie 2005.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie:
1.
Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, în ansamblul său, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 422 din 30 iulie 2001, aprobată cu modificări și completări prin
Legea nr. 295/2002 , cu modificările și completările ulterioare;
2. În special, unele prevederi din
Ordonanța Guvernului nr. 5/2001 , după cum urmează:
- Art. 1: "(1) Procedura somației de plată se desfășoară, la cererea creditorului, în scopul realizării de bunăvoie sau prin executare silită a creanțelor certe, lichide și exigibile ce reprezintă obligații de plată a unor sume de bani, asumate prin contract constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege și care atestă drepturi și obligații privind executarea anumitor servicii, lucrări sau orice alte prestații.
(2) Suma ce reprezintă obligația prevăzută la alin. (1), precum și dobânzile, majorările sau penalitățile datorate potrivit legii se actualizează în raport cu rata inflației aplicabilă la data plății efective.";
- Art. 4 alin. (2) "În toate cazurile, pentru soluționarea cererii, judecătorul dispune citarea părților, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă referitoare la pricinile urgente, pentru explicații și lămuriri, precum și pentru a stărui în efectuarea plății sumei datorate de debitor ori pentru înțelegerea părților asupra modalităților de plată."
- Art. 6: "(1) Dacă nu a intervenit închiderea dosarului în condițiile art. 5, judecătorul va examina cererea pe baza actelor depuse, precum și a explicațiilor și lămuririlor părților, ce i-au fost prezentate potrivit art. 4.
(2) Când în urma examinării prevăzute la alin. (1) constată că pretențiile creditorului sunt justificate, judecătorul emite ordonanța care va conține somația de plată către debitor, precum și termenul de plată.
(3) Termenul de plată nu va fi mai mic de 10 zile și nici nu va depăși 30 de zile. Judecătorul va putea stabili alt termen potrivit înțelegerii părților.
(4) Ordonanța se va înmâna părții prezente sau se va comunică fiecărei părți de îndată, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire."
- Art. 8: "(1) Împotriva ordonanței prevăzute la art. 6 alin. (2) debitorul poate formula cererea în anulare, în termen de 10 zile de la data înmânării sau comunicării acesteia.
(2) Cererea în anulare se soluționează de către instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
(3) Abrogat.
(4) Dacă instanța învestită admite cererea în anulare, aceasta va anula ordonanța, pronunțând o hotărâre irevocabilă. Prevederile art. 7 se aplică în mod corespunzător.
(5) Hotărârea prin care a fost respinsă cererea în anulare este irevocabilă."
- Art. 10: "(1) Cel interesat poate face contestație la executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă.
(2) Prin contestația la executare debitorul poate invoca apărări de fond împotriva titlului executoriu, cu excepția cazului în care a formulat, potrivit art. 8, cerere în anulare împotriva ordonanței de admitere a cererii creditorului."
În opinia autorilor excepției, prevederile de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale: art. 16 alin. (1) privind egalitatea cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări; art. 21 alin. (1) și (2) referitoare la dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru apărarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime, nicio lege neputând îngrădi acest drept; art. 24 alin. (1) potrivit căruia "Dreptul la apărare este garantat"; art. 44 alin. (1) potrivit căruia dreptul de proprietate și creanțele asupra statului sunt garantate, conținutul și limitele acestora fiind stabilite prin lege; art. 53 privind "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți"; art. 126 alin. (2) potrivit căruia competența instanțelor de judecată și procedura de judecată sunt stabilite numai prin lege și art. 136 alin. (1) și (5), conform cărora proprietatea este publică și privată, cea privată fiind inviolabilă, în condițiile legii organice. De asemenea, este invocată încălcarea art. 20 alin. (2) din Constituție, coroborat cu art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul persoanei la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, și cu art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunțat în jurisprudența asupra constituționalității
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , care, în opinia autoarei excepției Anna-Maria Manea, este neconstituțională în ansamblul său, în esență, prin aceea că nu asigură dreptul la un proces echitabil pentru toate părțile, ceea ce contravine art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În acest sens este, de exemplu,
Decizia nr. 161 din 30 mai 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 26 iunie 2002, prin care Curtea, pentru considerentele acolo reținute, a statuat că
Ordonanța Guvernului nr. 5/2001
nu contravine exigențelor dreptului la un proces echitabil.
De asemenea, cu privire la constituționalitatea dispozițiilor art. 1 alin. (1), a art. 4 alin. (2), a art. 6, art. 8 și a art. 10 din aceeași ordonanță, criticate în ansamblul lor sau distinct, pe categorii de dispoziții, prin raportare la aceleași texte din Constituție și cu o motivare asemănătoare celor din prezentele trei cauze conexate, Curtea s-a pronunțat prin numeroase decizii. În acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 244 din 20 martie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 26 aprilie 2007,
Decizia nr. 116 din 16 februarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 20 martie 2006,
Decizia nr. 269 din 16 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006,
Decizia nr. 251 din 15 iunie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 611 din 6 iulie 2004,
Decizia nr. 348 din 18 septembrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 27 noiembrie 2003,
Decizia nr. 173 din 6 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 18 iunie 2003, sau
Decizia nr. 198 din 13 mai 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea l, nr. 435 din 19 iunie 2003, prin care, pentru considerentele acolo reținute, Curtea a respins excepțiile de neconstituționalitate invocate.
În plus, prin
Decizia nr. 1.148 din 4 decembrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 4 din 3 ianuarie 2008, respingând excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001 , în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, ale art. 4 alin. (2), ale art. 6 alin. (1), (2) și (4), ale art. 8 alin. (1) și (2) și ale art. 10 din această ordonanță, Curtea a răspuns unor critici similare celor formulate în prezenta cauză.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței mai sus menționate, soluțiile pronunțate de Curte cu acele prilejuri, precum și considerentele care le-au fundamentat sunt valabile și în prezenta cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al art 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
Ordonanței Guvernului nr. 5/2001
privind procedura somației de plată, în ansamblul său, precum și, în special, a dispozițiilor art. 1, art. 4 alin. (2), art. 6, 8 și 10 din această ordonanță, excepție invocată de Anna-Maria Manea în Dosarul nr. 909/212/2007 al Judecătoriei Constanța, de Societatea Comercială "Lactis" - S.A. din Iași în Dosarul nr. 9.300/245/2007 al Judecătoriei Iași și de Societatea Comercială "Aventura Comimpex" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 6.479/303/2007 al Judecătoriei Sectorului 6 București.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 februarie 2008.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Marieta Safta _________
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.