Decizia nr. 303/1997
privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă și ale art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 56/1993 9 iulie 1993 (prevederi anume) privind organizarea, conducerea, funcționarea și competența Curții Supreme de Justiție
Are ca temei 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- Legea nr. 92/1992 4 august 1992 (prevederi anume) pentru organizarea judecătorească
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
-------------
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Completul de judecată, convocat potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 26 martie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.822/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocată de intimatul-reclamant Oprean Nicolae Ștefan.
În motivarea excepției se susține ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă contravin dispozițiile art. 131 alin. (1) din Constituție, în ceea ce privește posibilitatea ca procurorul general sa atace, din oficiu, cu recurs în anulare, hotărâri judecătorești irevocabile, fără avizul ministrului justiției.
Totodată, se arata ca dispozițiile
art. 31 din Legea nr. 56/1993
nu asigura aplicarea dreptului la apărare, prevăzut de art. 24 din Constituție, în faza judecații la Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție, ceea ce constituie o lipsa esențială, deoarece, la cel mai înalt nivel de judecată, părțile nu sunt citate și nu se respecta dreptul la apărare.
Exprimandu-și opinia, instanța suprema a apreciat ca excepția nu este intemeiata.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.
Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, s-a pronunțat asupra constituționalității art. 330 din Codul de procedură civilă, constatând ca prevederile acestui text sunt constituționale.
Potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, legea este cea care stabilește căile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecată, iar art. 128 din Constituție prevede că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii. Or, legea - art. 330 din Codul de procedură civilă - acorda procurorului general dreptul de a exercita, din oficiu sau la cererea ministrului justiției, recursul în anulare. Nici procedura civilă, în textul menționat, și nici Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, în art. 31, nu condiționeaza exercitarea de către Ministerul Public a căilor de atac împotriva hotărârilor judecătorești de avizul ministrului justiției. Este firesc să fie asa, deoarece principiile legalității și imparțialității, înscrise în art. 131 alin. (1) din Constituție, care stau la baza activității procurorilor, și rolul Ministerului Public, al cărui șef este procurorul general, de reprezentant al intereselor societății, apărător al ordinii de drept și al drepturilor și libertăților cetățenilor, îi conferă acestuia independenta în exercitarea atribuțiilor și în asigurarea respectării legii (art. 30 alin. 3 din Legea nr. 92/1992).
În sensul dispozițiilor constituționale, în baza autorității sale, ministrul justiției va putea cere Ministerului Public promovarea unor acțiuni necesare interesului public, însă nu va putea dispune sa nu-și exercite atribuțiile proprii prevăzute de lege.
Autoritatea ministrului justiției se exercită, potrivit art. 37 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, prin procurorul general, în condițiile prevăzute de art. 38 din aceeași lege.
Prin urmare, dispozițiile textului de lege atacat sunt constituționale.
Cat privește
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , care se referă la schimbarea jurisprudenței Curții Supreme de Justiție, este evident ca acesta nu este incident în cauza de fața, deoarece dosarul nu se găsește în fața Secțiilor Unite ale Curții Supreme de Justiție, ci a Secției civile a acestei instanțe. Astfel fiind, și sub acest aspect excepția este neîntemeiată.
Fața de cele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) și al art. 25 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocată de Oprean Nicolae Ștefan în Dosarul nr. 2.822/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată la data de 3 iulie 1997.
*) Definitivă prin nerecurare.
Lucian Stangu - președinte
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. Lucian Stangu Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.