Decizia nr. 59/1998

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Ioan Griga - procuror

Anisoara Sandu-Dragu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 111 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1997 , ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 13.767/1996 al acestei instanțe.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 19 martie 1998, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 26 martie 1998.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1.836/P din 14 noiembrie 1996 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-a dispus trimiterea în judecata a inculpaților Raducan Alexandru, Udila Danut și Balabaneanu Adela pentru infracțiunea de bancruta frauduloasă, prevăzută la

art. 208 din Legea nr. 31/1990 .

În timpul judecării cauzei de către Judecătoria Sectorului 2 București - Dosarul nr. 13.767/1996 -, la data de 27 iulie 1997 a intrat în vigoare

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1997

care, prin prevederile art. I pct. 111, a abrogat expres

art. 208 din Legea nr. 31/1990 .

La termenul de judecată din 16 septembrie 1997 Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București a ridicat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor din aceasta ordonanța în ceea ce privește abrogarea

art. 208 din Legea nr. 31/1990 .

În baza art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, prin încheierea din aceeași dată instanța a sesizat Curtea Constituțională cu aceasta excepție.

În motivarea excepției se susține ca, potrivit art. 72 lit. f) din Constituția României, reglementarea infracțiunilor, a pedepselor și a regimului executării acestora este de domeniul legilor organice, un astfel de act normativ fiind și

Legea nr. 31/1990

care, prin titlul VIII, reglementează o serie de infracțiuni și regimul sanctionator al acestora. Pe de altă parte, potrivit dispozițiilor art. 114 alin. (1) din legea fundamentală, Guvernul poate, în baza unei legi speciale de abilitare, sa emita ordonanțe, dar numai în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

În aceste condiții, se susține ca

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1997 , prin care s-a abrogat

art. 208 din Legea nr. 31/1990 , care reglementa infracțiunea de bancruta frauduloasă, constituie o încălcare a prevederilor constituționale citate.

Exprimandu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca excepția de neconstituționalitate este intemeiata.

În scopul soluționării cauzei, conform prevederilor art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au solicitat puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția nu este intemeiata, deoarece, potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție, Guvernul poate emite ordonanțe de urgență în cazuri excepționale, pentru această categorie de ordonanțe nefiind prevăzute condiția legii speciale de abilitare și nici restrictia la domeniul legilor ordinare. Pe de altă parte, abrogarea

art. 208 din Legea nr. 31/1990

a fost determinata de necesitatea punerii de acord a acestei legi cu Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare, prin care a fost înlăturată noțiunea de faliment, lasandu-se fără suport infracțiunea de bancruta frauduloasă, care era condiționată de declararea stării de faliment a societății comerciale. De asemenea, prin abrogarea

art. 208 din Legea nr. 31/1990

nu s-au dezincriminat faptele care intrau în conținutul infracțiunii complexe de bancruta frauduloasă, întrucât acestea se regaseau incriminate fie în titlul VIII, denumit "Infracțiuni", astfel cum a fost modificat prin

Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1997 , fie, ca infracțiuni distincte, în Codul penal.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

Prin Adresa nr. 321/C/2 din 5 decembrie 1997, procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Suprema de Justiție a comunicat ca excepția a devenit fără obiect, ca urmare a apariției Legii nr. 195 din 17 noiembrie 1997, care a reintrodus

art. 208 din Legea nr. 31/1990 .

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților și concluziile procurorului, dispozițiile legale atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, constata următoarele:

Curtea Constituțională este competența să soluționeze excepția cu care a fost legal sesizată.

Potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională se pronunța numai cu privire la neconstituționalitatea unor dispoziții legale în vigoare de care depinde soluționarea cauzei.

Or, dacă prin dispozițiile

art. I pct. 111 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1997

s-a abrogat textul

art. 208 din Legea nr. 31/1990 , care reglementa bancruta frauduloasă, prin Legea nr. 195 din 17 noiembrie 1997 privind aprobarea ordonanței respective, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 335 din 28 noiembrie 1997, prevederile art. I pct. 111 au fost modificate în sensul reintroducerii infracțiunii de bancruta frauduloasă. Deci obiectul excepției - abrogarea

art. 208 din Legea nr. 31/1990

- a dispărut prin reintroducerea în legislație a normei penale pentru pedepsirea bancrutei frauduloase.

În consecința, excepția invocată este lipsită de obiect, Curtea Constituțională putându-se pronunța numai asupra dispozițiilor legale în vigoare.

În dezbaterile care au avut loc s-a contestat calitatea de parte a Ministerului Public, de care depinde legitimarea sa pentru invocarea excepției. În acest sens, Udila Danut, prin avocat, a arătat ca procurorul nu ar avea calitatea de a invoca o astfel de excepție, deoarece, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, republicată, excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată, la cererea uneia dintre părți sau din oficiu, de către instanța de judecată, iar potrivit art. 23 și 24 din Codul de procedură penală, părți în procesul penal sunt inculpatul, partea vătămată, partea civilă și partea responsabilă civilmente. Rezultă ca reprezentantul Parchetului, nefiind parte în sens procesual penal, nu ar putea invoca excepția de neconstituționalitate.

În ceea ce privește aceasta sustinere, se constată că legitimitatea procurorului de a ridica o excepție de neconstituționalitate decurge din natura și din atribuțiile Ministerului Public, astfel cum sunt prevăzute de Constituție și de legea pentru organizarea judecătorească, precum și de Codul de procedură penală.

Astfel, potrivit art. 130 din Constituție, în activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor, iar potrivit art. 27 lit. e) din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, republicată, acesta are ca atribuție participarea, în condițiile legii, la ședințele de judecată.

În sfârșit, la art. 315 alin. 2 din Codul de procedură penală se prevede participarea obligatorie a procurorului la toate ședințele de judecată în prima instanța, cu excepția celor care au loc la judecătorie, unde procurorul participa numai în anumite cauze, iar potrivit art. 316 din același cod, în desfășurarea cercetării judecătorești și a dezbaterilor procurorul exercita rolul sau activ în vederea aflarii adevărului și respectării dispozițiilor legale.

În lumina acestor dispoziții legale, procurorul trebuie să-și spună părerea asupra tuturor problemelor ridicate de părți sau de apărare, el putând formula cereri, ridica excepții și pune concluzii, context în care este posibila ridicarea și a excepției de neconstituționalitate ori de câte ori aceasta este necesară în vederea îndeplinirii atribuțiilor enumerate mai sus, având astfel, în sensul art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, calitatea de parte. Aceasta este și jurisprudenta Curții Constituționale, care a soluționat, în mod constant, excepții de neconstituționalitate ridicate de Ministerul Public, asa cum rezultă din Decizia Curții Constituționale nr. 18 din 14 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 343 din 12 decembrie 1994, din Decizia nr. 26 din 7 martie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 141 din 8 iulie 1996, precum și din Decizia nr. 214 din 16 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 234 din 8 septembrie 1997.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. I pct. 111 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 32/1997 , ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București în Dosarul nr. 13.767/1996 al acestei instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 26 martie 1998.