Decizia nr. 568/2015

Augustin Zegrean

- președinte

Valer Dorneanu

- judecător

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Fabian Niculae

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.

1. Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, excepție ridicată de Societatea "Mediacom România" - S.R.L. din București, de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din București și de Societatea "Mediaedgecia România" - S.R.L. din București în dosarele nr. 5.365/2/2014, nr. 5.370/2/2014 și nr. 5.362/2/2014 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 105D/2015.

2. La apelul nominal răspunde, pentru autoarele excepției de neconstituționalitate, doamna avocat Adriana Dobre din Baroul București, cu împuternicire avocațială depusă la dosar, iar pentru Consiliul Concurenței răspund domnul Andrei Pufulescu și doamna Magdalena Brandibur, consilieri juridici cu delegații depuse la dosar. Procedura de citare este legal îndeplinită.

3. Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că dezbaterile inițiale au avut loc în ședința publică din 30 iunie 2015, dată la care, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 57 și

art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea a amânat pronunțarea pentru 14 iulie 2015, când Curtea, având în vedere necesitatea lămuririi suplimentare a unor aspecte, în temeiul dispozițiilor

art. 58 alin. (4) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a dispus redeschiderea dezbaterilor pentru data de 15 septembrie 2015.

4. Cauza fiind în stare de judecată, președintele cere părților să se refere la faptul dacă legea modificată are sau nu caracterul unei legi organice. În continuare, acordă cuvântul reprezentantei autoarelor excepției de neconstituționalitate. Aceasta arată că

Legea concurenței nr. 21/1996

este o lege organică, modificarea ei făcându-se cu încălcarea art. 115 alin. (6) din Constituție. Reprezentantul Consiliului Concurenței arată că prin dispozițiile legale criticate nu s-au modificat dispoziții de natura legii organice, ci norme procedurale care pot fi și de natura legii ordinare. Consiliul Concurenței a fost înființat în baza art. 117 alin. (3) din Constituție, care se referă la înființarea autorităților administrative autonome prin lege organică (fără a avea în vedere alte aspecte procedurale). Or, această cerință a fost îndeplinită. Rațiunea acestei modificări a fost aceea de a se remedia unele aspecte, ca de exemplu tergiversarea procedurii, și pentru a nu interveni prescripția specială. În acest sens, se menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 548 din 15 mai 2008 , prin care instanța de contencios constituțional a statuat că o lege organică poate cuprinde și aspecte de natura legii ordinare. Având cuvântul în replică, doamna avocat Adriana Dobre susține că, indiferent că este vorba de o normă de procedură, nu se poate schimba caracterul organic al legii.

5. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

6. Prin încheierile din 4 și 15 decembrie 2014 și Sentința civilă nr. 3.526 din 19 decembrie 2014, pronunțate în dosarele nr. 5.370/2/2014, nr. 5.365/2/2014 și nr. 5.362/2/2014, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, excepție ridicată de Societatea "Mediacom România" - S.R.L. din București, de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din București și de Societatea "Mediaedgecia România" - S.R.L. din București în cauze având ca obiect anularea unor acte administrative emise de Consiliul Concurenței.

7. În motivarea excepției de neconstituționalitate autoarele acesteia arată, în esență, că exercitarea dreptului la acțiune în justiție al societăților este afectat de prevederile articolelor criticate, care încalcă însuși dreptul la un recurs efectiv. Astfel, ca urmare a modificărilor operate prin

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , societățile investigate nu mai au, practic, o cale deschisă pentru a contesta ordinele emise de președintele Consiliului Concurenței ce privesc documente, date și informații confidențiale din dosarul cauzei; ordinele sunt emise în mod unilateral și nu sunt supuse controlului instanței judecătorești anterior pronunțării deciziei de sancționare; or, scopul contestării unor astfel de ordine este acela de a obține informații necesare contestării unor eventuale decizii de sancționare adoptate în urma desfășurării activității de investigație de către Consiliul Concurenței.

8. În vechea reglementare, partea investigată avea posibilitatea să conteste modul în care Consiliul Concurenței, în mod discreționar, acorda accesul la informațiile care formau dosarul cauzei, înainte de desfășurarea audierilor în fața Consiliului Concurenței. În acest fel, decizia Consiliului Concurenței de a interzice accesul la anumite informații putea fi analizată, în ceea ce privește legalitatea și oportunitatea ei, de o instanță de judecată înainte ca partea investigată să își exercite în mod efectiv dreptul la apărare în cadrul procedurii inițiate de autoritatea de concurență. În acest fel, societatea, ca urmare a întârzierii cu care Consiliul Concurenței a răspuns la solicitările de acces la anumite informații din dosarul de investigație, a fost pusă în situația de a depune obiecțiuni la raportul de investigație fără a avea acces la toate datele solicitate, inclusiv la cele la care Consiliul Concurenței a acordat acces ulterior.

9. În acest context apariția unei modificări legislative de imediată aplicabilitate lezează drepturile și interesele societății în cauză, societatea neavând posibilitatea de a prevedea faptul că va interveni o reglementare care va afecta însăși posibilitatea de a formula o cale de atac împotriva unui act care constituie, practic, o piedică la formularea unei apărări adecvate împotriva celor reținute prin raportul de investigație. Lipsa previzibilității duce la nesiguranța raporturilor juridice, fiind necesar ca acest principiu să fie observat cu o mai mare strictețe în cazul procedurilor administrativ-jurisdicționale ce prezintă implicații și consecințe financiare.

10. De asemenea, dispozițiile legale criticate nu respectă cerințele impuse de

Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, până la momentul ridicării excepției de neconstituționalitate nefiind adoptată și publicată legea de aprobare a acestei ordonanțe; de asemenea, lipsește cu desăvârșire orice dispoziție tranzitorie care să asigure corelarea dintre noua și vechea reglementare.

11. Se mai arată că modificările aduse prin

art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

vizează, în fapt, posibilitatea formulării unei căi de atac împotriva ordinului președintelui Consiliului Concurenței prin care se refuză accesul la informațiile solicitate. Având în vedere că exercitarea căilor de atac reprezintă o fațetă a accesului liber la justiție, se susține că se impune a fi analizat în ce măsură restrângerile stabilite de legiuitor prin

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

reprezintă o limitare rezonabilă care să nu fie disproporționată față de obiectivul urmărit și care să nu transforme dreptul în unul pur teoretic. Contestarea în același timp atât a ordinului privind accesul la informații confidențiale, cât și a deciziei finale a Consiliului Concurenței (de sancționare), va conduce la crearea unor situații defavorabile pentru contestatoare.

12. Autoarele excepției de neconstituționalitate arată că motivele care stau la baza contestării ordinului privind accesul la informații confidențiale sunt diferite de cele ce vizează decizia finală de sancționare și, prin urmare, și argumentele expuse vor fi diferite. Ordinul respectiv se contestă cu scopul de a-i fi acordat contestatoarei accesul total sau parțial la informațiile solicitate în scopul formulării apărărilor pe fond față de raportul de investigație și, ulterior, față de decizia de sancționare. Prin urmare, este greu de imaginat o situație în care prin aceeași hotărâre judecătorească să fie admisă contestația formulată împotriva ordinului privind accesul la informații confidențiale și să existe și o soluție cu privire la decizia finală de sancționare. A admite contestația împotriva ordinului privind accesul la informații confidențiale și, în același timp, să fie respinsă contestația formulată împotriva deciziei finale a Consiliului Concurenței, lipsește de orice efect juridic soluția de admitere a contestației împotriva ordinului. Astfel, o protecție eficace a drepturilor omului nu poate fi realizată prin simpla consacrare a unor drepturi substanțiale, ci este necesar ca aceste drepturi să fie însoțite de garanții fundamentale de ordin procedural, care să asigure mecanismele corespunzătoare de punere în valoare.

13. Se mai arată că este evident faptul că, în lumina dispozițiilor constituționale,

Legea concurenței nr. 21/1996

este o lege organică, invocându-se și Decizia Curții Constituționale nr. 134 din 10 martie 2005. Or, în aceste condiții, modificarea acesteia prin

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor

Legii nr. 119/2014

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, precum și a prevederilor constituționale, Guvernul neavând dreptul legal ca printr-o ordonanță să modifice legi organice.

14. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în dosarele nr. 105D și 106D/2015, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

15. În opinia instanței de judecată, norma de drept material va guverna modalitatea efectivă de dezlegare pe fond a litigiului dedus judecății, fiind reținută norma în vigoare la data nașterii raportului juridic litigios, în timp ce norma de drept procedural va fi cea în vigoare la data sesizării organului judiciar, norma de procedură fiind de imediată aplicare.

16. De altfel,

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

era în vigoare la momentul contestării actului administrativ cu caracter individual, astfel că sub niciun aspect nu s-ar putea reține încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile, nefiind vorba despre acte și/sau situații anterioare intrării în vigoare a

Ordonanței Guvernului nr. 12/2014 .

17. Instanța mai reține că, sub ambele aspecte, modalitatea de interpretare și aplicare efectivă a normelor legale de către Consiliul Concurenței este cenzurată de instanța de contencios administrativ, neținând de resortul controlului de constituționalitate efectuat de Curtea Constituțională, atât timp cât nu se relevă și o critică de neconstituționalitate a ordonanței sau a unor texte legale cuprinse în aceasta. Ordonanța se aplică în toate cazurile prevăzute de norma cu caracter general în mod nediscriminatoriu, iar actele autorității administrative sunt supuse controlului instanțelor de judecată, astfel că dreptul de acces la justiție este real.

18. În ceea ce privește pretinsa derogare nepermisă de la prevederile art. 108 alin. (3) și art. 115 din Constituție, instanța de judecată remarcă faptul că actul criticat a fost emis în temeiul art. 108 din Constituție și al

art. 1 pct. I.16 din Legea nr. 119/2014

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe.

19. Curtea de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 146D/2014, apreciază că excepția de neconstituționalitate este întemeiată, dar numai prin raportare la art. 115 din Constituție.

20. Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actele de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

21. Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

22. Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

23. Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare a Curții Constituționale, îl constituie prevederile

art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 586 din 6 august 2014. Din motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că datorită criticilor de neconstituționalitate extrinsecă formulate se va pronunța asupra dispozițiilor actului normativ de modificare a celui de bază și având în vedere că art. III pct. 5 din ordonanță este criticat și prin referire la

art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , va reține ca obiect al excepției art. III pct. 5 cu referire la

art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 , precum și pct. 6 din

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 . Prevederile legale criticate au următorul conținut: " Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, se modifică și se completează după cum urmează: [...]

5. La articolul 43, alineatele (2) și (4) se modifică și vor avea următorul cuprins:

[...]

«(4) Documentele, datele și informațiile din dosarul cauzei care sunt confidențiale nu sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase decât prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația.»

6. La articolul 43, alineatul (5) se abrogă."

24. Curtea mai reține că,

art. 43 alin. (5) din Legea nr. 21/1996 , republicată, prevedea: "Atacarea ordinului președintelui Consiliului Concurenței suspendă procedura în fața autorității de concurență până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, potrivit prevederilor alin. (4)."

25. Curtea observă că, ulterior adoptării

Ordonanței Guvernului nr. 12/2014 ,

art. 43 alin. (4) din Legea nr. 21/1996

a fost modificat prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2014

privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum și pentru modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 9 decembrie 2014, și prin

Legea nr. 117/2015

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 12/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 355 din 22 mai 2015, astfel încât acesta are următoarea formulare: "Documentele, datele și informațiile confidențiale din dosarul cauzei sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii și/sau extrase doar prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței, ce poate fi atacat numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația, prin aceeași cerere de chemare în judecată."

26. Având, însă, în vedere

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunțe asupra actului și soluției legislative care continuă să își producă efecte juridice în cauză, respectiv

art. III pct. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 , și nu asupra actului de bază astfel cum acesta este în vigoare în prezent.

27. În opinia autoarelor excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 alin (5) în componenta sa referitoare la calitatea legilor prin raportare la

art. 26 privind situațiile tranzitorii din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivității legii civile, art. 16 privind principiul egalității în fața legii, art. 21 privind accesul liber la justiție, astfel cum este interpretat prin prisma exigențelor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil și art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 52 privind dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică, art. 108 alin. (3) privind emiterea ordonanțelor Guvernului și art. 115 privind regimul ordonanțelor Guvernului.

28. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate că acestea sunt raportate la art. 108 și art. 115 alin. (1) din Constituție. Potrivit dispozițiilor art. 115 alin. (1) "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice".

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței a fost adoptată în baza

art. 1 pct. I.16 din Legea nr. 119/2014

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 14 iulie 2014, lege care a permis Guvernului să adopte ordonanțe pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale, cu modificările și completările ulterioare, și a altor acte în domeniul protecției concurenței. Modificările vizate de critica de neconstituționalitate au fost aduse prin

art. III pct. 5 și 6 din Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 .

29. Examinând formula de atestare a legalității adoptării astfel cum aceasta apare cu ocazia primei publicări a

Legii concurenței nr. 21/1996

în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, se constată faptul că aceasta a fost adoptată ca o lege organică. Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, spre exemplu, prin

Decizia nr. 548 din 15 mai 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 2 iulie 2008, și prin

Decizia nr. 786 din 13 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, a stabilit că este posibil ca o lege organică să cuprindă, din motive de politică legislativă, și norme de natura legii ordinare, dar fără ca aceste norme să capete natură de lege organică, întrucât, altfel, s-ar extinde domeniile rezervate de Constituție legii organice. De aceea, printr-o lege ordinară se pot modifica dispoziții dintr-o lege organică, dacă acestea nu conțin norme de natura legii organice, întrucât se referă la aspecte care nu sunt în directă legătură cu domeniul de reglementare al legii organice. În consecință, criteriul material este cel definitoriu pentru a analiza apartenența sau nu a unei reglementări la categoria legilor ordinare sau organice (a se vedea și

Decizia nr. 53 din 18 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 312 din 9 noiembrie 1994,

Decizia nr. 88 din 2 iunie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 3 iunie 1998, și

Decizia nr. 442 din 10 iunie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 15 iulie 2015).

30. Din analiza dispozițiilor

Legii nr. 21/1996 , Curtea reține că aceasta reglementează domeniul protecției concurenței și, printre altele, statutul Consiliului Concurenței, ca autoritate administrativă autonomă. De asemenea se reglementează și procedurile din fața acestui organism. Potrivit art. 117 alin. (3) din Constituție [art. 116 alin. (3) anterior revizuirii Constituției din anul 2003], autoritățile administrative autonome se pot înființa prin lege organică. Așadar, reglementarea statutului acestei autorități se realizează prin norme de natura legii organice. Pe de altă parte, procedurile desfășurate în fața Consiliului Concurenței, vizate de obiectul excepției de neconstituționalitate, sunt stabilite prin norme de natura legii ordinare. Acest fapt a permis Guvernului ca, în baza unei legi de abilitare [ Legea nr. 119/2014 ], să le modifice prin intermediul prevederilor legale criticate din

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 . În aceste condiții, nu se poate reține critica referitoare la încălcarea art. 108 alin. (3) [având în vedere că Guvernul a acționat în limitele legii de abilitare] și a art. 115 alin. (1) din Constituție [textele legale criticate ținând de domeniul legii ordinare].

31. Referitor la susținerea potrivit căreia ordonanța Guvernului criticată nu era aprobată prin lege de către Parlament la momentul ridicării excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că, potrivit art. 115 alin. (3) din Constituție, "Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței." Or, Guvernul a supus ordonanța sa aprobării Parlamentului încă din data de 11 august 2014.

32. În aceste condiții, criticile raportate la art. 1 alin. (5) din Constituție în coroborare cu prevederile

art. 26 din Legea nr. 24/2000

apar ca fiind neîntemeiate. De asemenea, Curtea reține că, având în vedere faptul că normele legale criticate sunt norme de procedură și sunt de aplicabilitate imediată, și criticile raportate la art. 15 alin. (2) din Constituție sunt neîntemeiate.

33. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă raportate la art. 16, 21, 24 și 52 din Constituție, Curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

34. Curtea reține că soluția legislativă cuprinsă în prezent în

art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996

a cunoscut mai multe evenimente legislative care reflectă schimbarea de optică a legiuitorului de la reglementarea, mai întâi implicită și, ulterior expresă, a atacării separate de fond, la atacarea odată cu fondul a actului președintelui Consiliului Concurenței. Inițial,

art. 49 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 30 aprilie 1996, prevedea că documentele, datele și informațiile din dosarul cauzei, care prezintă caracter de secret de stat ori sunt confidențiale, nu sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii sau extrase decât prin decizie a președintelui Consiliului Concurenței, iar ulterior republicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, în urma modificării operate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2010

privind modificarea și completarea

Legii concurenței nr. 21/1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 6 iulie 2010, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 149/2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 490 din 11 iulie 2011, art. 44 alin. (4) stabilea că "Documentele, datele și informațiile din dosarul cauzei care sunt confidențiale nu sunt accesibile pentru consultare ori obținere de copii sau extrase decât prin ordin al președintelui Consiliului Concurenței. Decizia președintelui Consiliului Concurenței poate fi atacată la Curtea de Apel București, Secția contencios administrativ, în termen de 15 zile de la comunicarea către părțile interesate. Hotărârea Curții de apel este supusă recursului, care poate fi declarat în termen de 5 zile de la comunicare. Instanțele vor proceda la judecarea cauzei de urgență și cu precădere."

Legea nr. 21/1996

este din nou republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 3 aprilie 2014, iar textul menționat a fost modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014 .

35. Cu privire la soluția normativă existentă până la intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/2010 , Curtea a stabilit că textul de lege criticat instituia unele măsuri referitoare la clasificarea și accesibilitatea la documentele cu caracter de secret de stat sau confidențiale din dosarul cauzei, care țin de activitatea Consiliului Concurenței, ce se desfășoară într-o procedură administrativă, pentru realizarea atribuțiilor ce-i sunt conferite prin lege. Textul legii nu excludea accesul la astfel de documente, dar el putea fi asigurat în anumite condiții, doar pe baza unei decizii prealabile, motivată, a președintelui Consiliului Concurenței, care, în final, ca orice act administrativ, este supusă controlului de legalitate al instanțelor de contencios administrativ. Textul de lege criticat nu conținea restricții cu privire la probe sau la condițiile de administrare a acestora în cadrul soluționării cauzei în contencios administrativ, ci dispunea unele măsuri referitoare la desfășurarea procedurii administrative în cadrul activității Consiliului Concurenței, la care autorul excepției a avut acces. Codul de procedură civilă reglementa la acea dată modalitatea de propunere, încuviințare și administrare a probelor cu luarea în considerare pentru soluționarea cazului a ansamblului de probe administrate. Curtea a constatat că încuviințarea sau respingerea unor probe în cadrul procesului nu reprezintă o problemă de control constituțional, ci privește strict o problemă de aplicare a legii de către instanța în fața căreia a fost dedusă cauza spre judecată. Față de considerentele arătate, Curtea a constatat că art. 24 din Constituție, invocat ca temei constituțional, garantează dreptul la apărare în tot cursul procesului, iar nu în cadrul unui control administrativ ( Decizia nr. 122 din 15 februarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 3 aprilie 2007). În consecință, Curtea a reținut constituționalitatea soluției legislative a atacării actului președintelui Consiliului Concurenței separat de decizia prin care se finaliza investigația.

36. Pe de altă parte, în ceea ce privește opțiunea legiuitorului de a reglementa atacarea odată cu fondul a unui act emis de președintele Consiliului Concurenței, prin Decizia nr. 1.488 din 15 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2012, Curtea a reținut că dispozițiile

art. 47^1 alin. (3) din Legea concurenței nr. 21/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, potrivit cărora "Ordinul privind declanșarea unei investigații, prevăzută de lege, se poate ataca numai odată cu decizia prin care se finalizează investigația", prevedeau, în mod evident, tocmai dreptul întreprinderilor sau al asociațiilor de întreprinderi - persoane fizice sau juridice și al autorităților și instituțiilor administrației publice, în măsura în care acestea se încadrau în

art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea concurenței nr. 21/1996 , de a se adresa instanței de judecată. Totodată, Curtea a constatat că în toate cazurile decizia adoptată de Consiliul Concurenței prin care se finalizează investigația putea fi atacată la instanța de contencios administrativ competentă. Cu același prilej, potrivit dispozițiilor de lege criticate, persoana interesată putea ataca și ordinul privind declanșarea investigației. Faptul că persoana interesată nu putea ataca separat acest ordin nu era de natură a aduce atingere prevederilor constituționale invocate, ci, în soluționarea cererii, instanța de contencios administrativ este competentă, potrivit

art. 18 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , să se pronunțe și asupra legalității ordinului care a stat la baza emiterii actului supus judecății.

37. Cele reținute de instanța de contencios constituțional prin decizia menționată imediat anterior se aplică mutatis mutandis și în prezenta cauză, reglementarea atacării odată cu fondul sau separat de fond fiind la latitudinea legiuitorului, acesta putând alege aplicarea uneia sau a alteia dintre cele două soluții legislative care sunt, deopotrivă, constituționale în ipoteza dată. În consecință, Curtea nu poate reține încălcarea art. 16, 21, 24 și 52 din Constituție.

38. Având în vedere criticile formulate de autoarele excepției de neconstituționalitate referitoare la caracterul procedurii din fața Consiliului Concurenței, prin

Decizia nr. 5 din 10 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 13 februarie 2006, Curtea a statuat că instituția în cauză a fost înființată ca autoritate administrativă autonomă în domeniul concurenței. Măsurile dispuse de Consiliu și sancțiunile aplicate de acesta pe baza dispozițiilor legale sunt de natură administrativă și nu jurisdicțională.

39. Procedura prin care Consiliul Concurenței își îndeplinește atribuțiile stabilite de lege, în principal de a constata și sancționa practicile anticoncurențiale, prezintă anumite similitudini cu procedurile jurisdicționale, fără a se identifica însă cu acestea. Astfel, împrejurarea că faptele semnalate Consiliului sunt supuse investigației pentru stabilirea adevărului, iar raportul de investigație este examinat în plen, nu impune caracterizarea activității Consiliului ca o activitate jurisdicțională, căci prin aceasta Consiliul nu soluționează un litigiu privind existența, întinderea sau exercitarea drepturilor subiective ale unei persoane - atribuții de esența activității jurisdicționale - și nici nu adoptă măsuri de tragere la răspundere juridică de competența instanțelor judiciare, ci efectuează operații tehnico-juridice de cercetare, deliberare și decizie, specifice inițierii și adoptării oricărui act administrativ (a se vedea și

Decizia nr. 959 din 30 octombrie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2007).

40. De altfel, în sensul celor anterior arătate, Curtea reține că una dintre reglementările de referință la nivelul Uniunii Europene, respectiv,

Regulamentul (CE) nr. 1/2003

al Consiliului din 16 decembrie 2002 privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din tratat, publicat în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene, seria L, nr. 1 din 4 ianuarie 2003, prevede la art. 27 alin. (1) și (2) că în cazul încălcării regulilor de concurență de la nivelul Uniunii Europene "(1) [...] Comisia acordă întreprinderilor și asociațiilor de întreprinderi care fac obiectul procedurilor desfășurate de Comisie ocazia de a-și exprima punctul de vedere cu privire la obiecțiunile formulate de Comisie. Comisia își fundamentează deciziile doar pe obiecțiunile asupra cărora părțile în cauză au putut prezenta comentarii. Autorii plângerii sunt implicați îndeaproape în proceduri.

(2) Drepturile la apărare ale părților în cauză sunt pe deplin garantate în cadrul procedurilor. Acestea au dreptul de acces la dosarul Comisiei, sub rezerva interesului legitim al întreprinderilor de a-și proteja secretele de afaceri. Dreptul de acces la dosar nu include accesul la informațiile confidențiale și documentele interne ale Comisiei sau ale autorităților de concurență ale statelor membre. În special, dreptul de acces nu include accesul la corespondența dintre Comisie și autoritățile de concurență ale statelor membre sau dintre acestea din urmă, [...]. Nicio dispoziție din prezentul alineat nu împiedică Comisia să divulge și să utilizeze informațiile necesare pentru a dovedi o încălcare."

41. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a avut prilejul de a se pronunța asupra accesului la informații confidențiale, în materia concurenței, aceasta statuând că administrarea probelor în cauzele de drept unional al concurenței este caracterizată prin faptul că înscrisurile examinate conțin adesea secrete de afaceri sau alte informații care nu pot fi divulgate sau nu pot fi divulgate decât cu condiția respectării unor restricții importante (Hotărârea din 25 ianuarie 2007 pronunțată în Cauza C-411/04P Salzgitter Mannesmann GmbH, paragraful 43). Aceeași instanță a mai statuat că, ținând seama de natura intereselor protejate în cadrul controlului unei operațiuni de concentrare, publicarea informațiilor sensibile referitoare la activitățile economice ale întreprinderilor implicate poate aduce atingere intereselor lor comerciale, independent de existența unei proceduri de control în curs. În plus, perspectiva unei astfel de publicări după închiderea procedurii de control ar risca să dăuneze disponibilității întreprinderilor de a colabora atunci când o astfel de procedură este pendinte (Hotărârea din 28 iunie 2012, pronunțată în Cauza C-404/10P, Editions Odile Jacob SAS, paragraful 124).

42. Având în vedere cele anterior menționate la paragrafele 40 și 41, Curtea reține că rațiuni de aceeași natură au stat la baza modificărilor aduse de legiuitor, prin dispozițiile legale criticate, care a ținut cont de materia specifică a dreptului concurenței.

43. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea "Mediacom România" - S.R.L. din București, de Societatea "Mindshare Media" - S.R.L. din București și de Societatea "Mediaedgecia România" - S.R.L. din București în dosarele nr. 5.365/2/2014, nr. 5.370/2/2014 și nr. 5.362/2/2014 ale Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și constată că dispozițiile art. III pct. 5 [cu referire la

art. 43 alin. (4) din Legea concurenței nr. 21/1996 ] și pct. 6 din

Ordonanța Guvernului nr. 12/2014

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 11/1991

privind combaterea concurenței neloiale și a altor acte în domeniul protecției concurenței sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel București - Secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 15 septembrie 2015.