Decizia nr. 45/2017
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 478 alin. (2) și (3) din Codul de procedură civilă și ale art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- OUG nr. 51/2008 21 aprilie 2008 (prevederi anume) privind ajutorul public judiciar în materie civilă
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Are ca temei 2
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 privind Codul de procedură civilă
- Decizia nr. 28/2015 29 octombrie 2015 privind sesizarea formulată de Curtea de Apel Cluj - Secția penală și de minori prin Înche…
Valer Dorneanu
- președinte
Marian Enache
- judecător
Petre Lăzăroiu
- judecător
Mircea Ștefan Minea
- judecător
Daniel Marius Morar
- judecător
Mona-Maria Pivniceru
- judecător
Livia Doina Stanciu
- judecător
Simona-Maya Teodoroiu
- judecător
Varga Attila
- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi
- magistrat-asistent-șef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă
și ale
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 5.351/99/2014 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și care constituie obiectul Dosarului nr. 588D/2016 al Curții Constituționale.
2.
La apelul nominal se constată lipsa părților.
3.
Cu privire la legalitatea îndeplinirii procedurii de citare, magistratul-asistent-șef referă asupra faptului că dovada de îndeplinire a procedurii de citare a autorului excepției a fost restituită Curții cu mențiunea „decedat“. Față de părțile Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa“ din Iași și Roxana Ruja, procedura de citare este legal îndeplinită. Totodată, acestea au transmis la dosarul cauzei înscrisuri prin care, pe de o parte, invocă lipsa capacității procesuale de folosință a autorului excepției, pe motivul decesului, și, pe de altă parte, solicită suspendarea cauzei, în temeiul
art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă , potrivit căruia judecarea cauzelor se suspendă de drept prin decesul uneia dintre părți, până la introducerea în cauză a moștenitorilor, în afară de cazul când partea interesată cere termen pentru introducerea în judecată a acestora. În subsidiar solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
4.
Față de acest incident procedural, magistratul-asistent-șef precizează că în dosar s-au făcut demersuri către Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și către Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția I civilă cu privire la verificarea introducerii în cauză a moștenitorilor numitului Emil Balaure. Potrivit Notei telefonice întocmite în acest sens și anexată la dosar, Primăria municipiului Iași a comunicat, la cererea Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar un extras din Registrul de deces, fără a indica instanței care sunt moștenitorii defunctului, această din urmă instanță de judecată suspendând dosarul, în temeiul
art. 412 alin. (1) pct. 1 din Codul de procedură civilă.
5.
Având cuvântul asupra cererii de suspendare a cauzei formulate de către părțile mai sus amintite, reprezentantul Ministerului Public apreciază că această măsură nu se justifică față de procedura specifică Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate fiind de ordine publică.
6.
Președintele Curții respinge cererea de suspendare și dă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, în acord cu jurisprudența în materie a Curții Constituționale susținând, în esență, că textele de lege criticate nu împiedică efectivitatea accesului liber la justiție, criticile de neconstituționalitate formulate fiind nefundamentate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
7.
Prin Decizia civilă nr. 334 din 28 martie 2016, pronunțată în Dosarul nr. 5.351/99/2014, Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă
și ale
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă, excepție ridicată de Emil Balaure într-o cauză, aflată în apel, având ca obiect soluționarea unui conflict de muncă, constând în suspendarea aplicării deciziei de desfacere a contractului de muncă emise pe numele autorului excepției de pârâta Universitatea de Medicină și Farmacie Iași.
8.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă
încalcă dreptul constituțional la un proces echitabil, prevăzut de
art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală,
prin aceea că nu permit modificarea și extinderea acțiunii judecătorești în apel, a obiectului ei și nici prezentarea de noi probe, „fără să se țină cont de faptul că în multe cazuri, ca și în cazul de față, judecători incorecți și corupți“ au împiedicat administrarea unor probe esențiale pe care acesta le-a cerut. În ceea ce privește dispozițiile
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , autorul excepției este nemulțumit de plafonul stabilit de legiuitor la maximum 300 lei, respectiv 600 lei venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, pentru acordarea ajutorului public judiciar, aspect de natură să încalce, în opinia sa, dreptul de acces liber la justiție.
9.
Curtea de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale apreciază că textele de lege criticate nu contravin normelor constituționale și convenționale invocate. În privința
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă,
se arată că acestea, contrar susținerilor autorului excepției, dau expresie dreptului la un proces echitabil, constituind o modalitate eficientă de prevenire și limitare a abuzului de drept în materie. Propunerea probelor, căreia i se asociază obligația de a proba și sarcina probei, este succedată de încuviințarea lor de către instanță, adică de evaluarea admisibilității și caracterului lor necesar în proces. În ce privește devoluțiunea, se arată că este guvernată de cele două mari reguli, tantum devolutum quantum apellatum (instanța de apel va soluționa pricina numai în limitele a ce s-a apelat) și tantum devolutum quantum indicatum (efectul devolutiv al apelului se limitează la ceea ce s-a judecat în primă instanță). Noul Cod de procedură civilă permite, însă, la
art. 478 alin. (4) , explicitarea pretențiilor cuprinse implicit în cererile și apărările adresate primei instanțe, ceea ce, potrivit jurisprudenței Înaltei Curți de Casație și Justiție ( Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 ), „nu are semnificația modificării cadrului procesual sub aspectul obiectului judecății și a derogării de la dispozițiile alin. (1) și (3) ale aceluiași articol, dar presupune corecta lămurire a limitelor judecății în prima instanță“ .
10.
Cu privire la dispozițiile
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
- criticate în cauză -, instanța judecătorească apreciază că nici acestea nu se opun exercitării liberului acces la justiție ci, dimpotrivă, îl facilitează, sens în care menționează bogata jurisprudență a Curții Constituționale, de exemplu
Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015
sau
Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 .
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Astfel, în privința dispozițiilor
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă,
se arată că acestea mențin soluția juridică de principiu reglementată de
vechiul Cod de procedură civilă din 1865
la
art. 294 alin. (1) teza întâi,
asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat prin
Decizia nr. 424 din 25 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 26 iunie 2006, reținând, pentru argumentele acolo expuse, că dispozițiile legale examinate nu îngrădesc exercitarea dreptului de acces la justiție și a dreptului la un proces echitabil. În ce privește dispozițiile
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , se susține menținerea jurisprudenței Curții Constituționale, exemplificată prin
Decizia nr. 657 din 11 mai 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010 și respingerea, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate.
13.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale. Astfel, dispozițiile
art. 478 din Codul de procedură civilă
dau valoare normativă principiului tantum devolutum quantum indicatum, oferind părților din proces posibilitatea invocării, prin criticile formulate, de motive, mijloace de apărare și dovezi noi, cu condiția de a nu contraveni interdicției statuate de
art. 478 alin. (3) din același Cod,
în sensul de a nu conduce la schimbarea calității părților, a cauzei sau a obiectului cauzei deduse judecății sau a unei noi pretenții în apel. Aceste motive și mijloace de apărare noi față de cele de care partea s-a prevalat la prima instanță sunt legate, în general, de argumentele redate și raționamentul dezvoltat de instanță în considerentele hotărârii, de care părțile iau cunoștință, în mod necesar, după închiderea dezbaterilor la prima instanță, prin comunicarea hotărârii, și pe care pot să le combată prin intermediul criticilor formulate în calea de atac. Ca atare, aceste texte legale nu contravin
art. 21 alin. (3) din Constituție
și nici
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
14.
Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , se arată că nici aceasta nu poate fi reținută, de vreme ce asigură efectivitatea dreptului de acces la justiție, prin stabilirea unor minime și rezonabile condiții, determinate de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului în formele prevăzute la
art. 6
din ordonanța de urgență, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără a se îngrădi în acest mod accesul efectiv la justiție.
15.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, notele depuse la dosar și dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
16.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992,
să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
17.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015 și ale
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 327 din 25 aprilie 2008, astfel cum au fost modificate prin
pct. 2 al articolului unic din Legea nr. 251/2011
pentru modificarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 8 decembrie 2011. Textele de lege criticate au următorul conținut:
–
Articolul 478
alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă
- Limitele efectului devolutiv determinate de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță:
(2)
Părțile nu se vor putea folosi înaintea instanței de apel de alte motive, mijloace de apărare și dovezi decât cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului ori în întâmpinare. Instanța de apel poate încuviința și administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri.
(3)
În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot formula pretenții noi.
–
Articolul 8
din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă:
Beneficiază de ajutor public judiciar în formele prevăzute la
art. 6
persoanele al căror venit mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 300 lei. În acest caz, sumele care constituie ajutor public judiciar se avansează în întregime de către stat.
Dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, în ultimele două luni anterioare formulării cererii, se situează sub nivelul de 600 lei, sumele de bani care constituie ajutor public judiciar se avansează de către stat în proporție de 50%.
Ajutorul public judiciar se poate acorda și în alte situații, proporțional cu nevoile solicitantului, în cazul în care costurile certe sau estimate ale procesului sunt de natură să îi limiteze accesul efectiv la justiție, inclusiv din cauza diferențelor de cost al vieții dintre statul membru în care acesta își are domiciliul sau reședința obișnuită și cel din România.
18.
În opinia autorului excepției, textele de lege criticate contravin dreptului de acces la justiție și dreptului la un proces echitabil, consacrat de
art. 21 alin. (3) din Constituție
și de
art. 6 paragraful 1 din Convenția
pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
19.
Examinând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 , Curtea constată că s-a pronunțat în mai multe rânduri asupra conformității acestora cu exigențele dreptului constituțional de acces liber la justiție și ale dreptului la un proces echitabil, analizând critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate și în prezenta cauză, referitoare la încălcarea normelor fundamentale invocate prin stabilirea unui plafon maxim al venitului mediu net lunar pe membru de familie (de 600 de lei) drept condiție de acordare a ajutorului public judiciar. Relevante sunt, în acest sens,
Decizia nr. 69 din 18 februarie 2016,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 4 aprilie 2016,
Decizia nr. 39 din 3 februarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 26 februarie 2015,
Decizia nr. 532 din 14 iulie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 620 din 14 august 2015 sau
Decizia nr. 394 din 1 octombrie 2013,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013, prin care Curtea Constituțională a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate.
20.
În considerentele deciziilor mai sus enumerate, în esență, Curtea a observat că prin
art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
sunt stabilite categoriile de venituri cu caracter periodic care se iau în calcul pentru determinarea venitului mediu net lunar pe membru de familie, precum și sumele datorate în mod periodic (cum ar fi chiriile și obligațiile de întreținere etc.). Curtea a constatat că acestea reprezintă opțiunea legiuitorului, care stabilește, astfel, sfera persoanelor îndreptățite să solicite sprijinul statului. În acest context, Curtea a amintit că, prin Hotărârea din 19 iunie 2001, pronunțată în Cauza Kreuz împotriva Poloniei, paragraful 59, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că „dreptul efectiv de acces la un tribunal [...] nu înseamnă, însă, un drept necondiționat de a obține un ajutor judiciar gratuit din partea statului în materie civilă și nici dreptul la o procedură gratuită în această materie“. Totodată, Curtea a reținut că stabilirea unor limite și condiții privind acordarea ajutorului public judiciar a fost determinată de posibilitatea asigurării resurselor financiare publice necesare acordării ajutorului, de realizarea unei distribuiri echitabile a ajutorului public judiciar, de prevenirea exercitării abuzive a cererii de ajutor și a prejudicierii altor categorii de persoane fizice care ar fi în nevoie de susținere din partea statului și l-ar solicita, fără ca prin aceasta să se încalce principiul egalității în drepturi și accesul efectiv la justiție.
21.
Având în vedere că, față de cele stabilite prin deciziile precitate, în prezenta cauză nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței sale în materie, Curtea constată că se impune menținerea aceleiași soluții de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă.
22.
În privința excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă , Curtea observă că acestea nu conțin soluții legislative noi față de vechea reglementare în materia dreptului procesual civil. Astfel, dispozițiile
art. 478 alin. (2)
din actualul Cod de procedură civilă corespund celor de la
art. 292 alin. (1) din Codul de procedură civilă din 1865 , asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat, prin prisma unor critici de neconstituționalitate asemănătoare celor formulate în prezenta cauză, prin
Decizia nr. 169 din 11 mai 2002,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 30 iulie 2002,
Decizia nr. 436 din 7 aprilie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 1 august 2011 și
Decizia nr. 270 din 22 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 21 mai 2012. Prin aceste decizii Curtea a arătat, în esență, că limitarea instituită de legiuitor cu privire la motivele, mijloacele de apărare și dovezile pe care părțile le pot utiliza înaintea instanței de apel, exclusiv la cele invocate la prima instanță sau arătate în motivarea apelului, nu contravine prevederilor
art. 21 din Legea fundamentală , deoarece, ca orice alt drept, și accesul liber la justiție poate fi exercitat doar în anumite limite rezonabile, în așa fel încât prin valorificarea lui să nu se aducă atingere drepturilor altor titulari, în aceeași măsură ocrotite prin lege. În absența acestei limitări, s-ar oferi câmp liber arbitrariului și abuzului în exercitarea dreptului, dându-se posibilitatea reiterării, în scop exclusiv șicanatoriu, a unor cereri lipsite de relevanță pentru soluționarea cauzei, de natură să ducă la prelungirea nejustificată a duratei procesului. Că, într-adevăr, aceasta a fost finalitatea avută în vedere de legiuitor prin instituirea limitării menționate, rezultă și din faptul că același text dă posibilitatea instanței de apel să încuviințeze administrarea probelor a căror necesitate rezultă din dezbateri, prerogativă de natură a-i asigura deplinul control al derulării procesului și finalizării sale legale și temeinice, cu luarea în considerare și a imperativului celerității.
23.
Totodată, dispozițiile
art. 478 alin. (3) din Codul de procedură civilă
au preluat aceeași soluție legislativă cuprinsă la
art. 294 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 , text analizat de Curtea Constituțională, prin prisma unor critici de neconstituționalitate asemănătoare, prin
Decizia nr. 424 din 25 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 548 din 26 iunie 2006 și
Decizia nr. 135 din 3 aprilie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 6 iunie 2003. Respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, Curtea a statuat, cu acele prilejuri, că interdicția introducerii unor cereri noi în apel este justificată de caracterul devolutiv al apelului, iar nu de calitatea părților, astfel că această soluție legislativă nu are semnificația încălcării principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice. Soluția derivă din rolul instanței de apel, și anume acela de a examina regularitatea hotărârii primei instanțe cu privire la pretențiile ce au fost deduse în fața sa. S-a constatat, de asemenea, că interdicția introducerii de cereri noi în apel nu îngrădește accesul liber la justiție, întrucât nimic nu împiedică părțile în proces să formuleze noi pretenții pe calea unei alte acțiuni civile.
24.
Curtea constată că, prin prezenta excepție de neconstituționalitate, dispozițiile
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă
sunt criticate pentru faptul că „nu permit modificarea și extinderea acțiunii judecătorești în apel, a obiectului ei și nici prezentarea de noi probe“, astfel că cele anterior menționate în jurisprudența sa, mai sus indicată, își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
25.
Distinct, Curtea reține că, potrivit normelor Codului de procedură civilă, limitele efectului devolutiv ale apelului sunt determinate, pe de o parte, de ceea ce s-a apelat ( art. 477 ) și, pe de altă parte, de ceea ce s-a supus judecății la prima instanță ( art. 478 ). Astfel, este firesc ca, în apel, să nu poată fi schimbat cadrul procesual stabilit de la prima instanță, respectiv calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici să nu poată fi formulate pretenții noi. Cât privește administrarea de noi probe, acestea pot fi încuviințate de instanță, în măsura în care constată necesitatea administrării lor pentru dezbateri.
26.
Curtea observă, totodată, că, pentru a se determina, la nivelul practicii judiciare în sens unitar, care este natura acestor probe noi și până la ce limită pot fi ele încuviințate, astfel încât să nu se schimbe cadrul procesual prestabilit în fața instanței de fond, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a pronunțat
Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 16 octombrie 2015), în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: 1. în interpretarea și aplicarea
art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă
se poate ajunge la schimbarea cadrului procesual, sub aspectul obiectului, în care a soluționat prima instanță, contrar
art. 478 alin. (1)
și
(3) din Codul de procedură civilă;
2. în situația în care în apel, fie din interpretarea
art. 478 alin. (4) din Codul de procedură civilă , fie în limitele efectului devolutiv, prevăzut de
art. 477 din Codul de procedură civilă , se poate invoca excepția necompetenței materiale, urmând ca astfel să fie interpretate prevederile
art. 130 alin. (2)
și
art. 131 din Codul de procedură civilă
prin prisma celor anterioare. Prin Decizia menționată, instanța supremă a stabilit, în esență, că instanța competentă să judece apelul are sarcina să aprecieze caracterul de pretenție implicită sau virtuală a cererilor ori apărărilor din prima instanță, în așa fel încât să nu se ajungă, sub pretextul explicitării, la formularea unor cereri noi - ceea ce ar nesocoti limitele devoluțiunii în apel -, dar nici să rămână nesoluționate pretenții doar pentru că ele au fost defectuos exprimate și au rămas în mod eronat nesoluționate de către prima instanță, deși făcuseră obiectul învestirii acesteia.
27.
Curtea constată că dispozițiile
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă,
astfel cum au fost explicitate prin
Decizia nr. 28 din 21 septembrie 2015 , mai sus referită, nu îngrădesc exercitarea liberului acces la justiție și nici nu contravin dreptului la un proces echitabil, prevăzut de
art. 21 din Constituție , ci, dimpotrivă, reprezintă concretizarea acestor drepturi, precum și a dreptului de a exercita căile de atac, în condițiile legii, astfel cum stabilește
art. 129 din Legea fundamentală.
28.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A. d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 5.351/99/2014 al Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și constată că prevederile
art. 478 alin. (2)
și
(3) din Codul de procedură civilă
și ale
art. 8 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008
privind ajutorul public judiciar în materie civilă sunt constituționale, în raport cu criticile de neconstituționalitate formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Curții de Apel Iași - Secția litigii de muncă și asigurări sociale și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 31 ianuarie 2017.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent-șef, Claudia-Margareta Krupenschi
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.