Decizia nr. 782/2020

Articolul 42

alin. (10) : „(10) Publicarea actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în BPI înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces, acestea fiind prezumate a fi îndeplinite la data publicării.“;

–

Articolul 43

alin. (2) teza întâi : „(2) Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotărârii realizată prin publicare în BPI, dacă prin lege nu se prevede altfel.“

10.

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale sunt invocate prevederile constituționale ale

art. 11

- Dreptul internațional și dreptul intern, ale

art. 16

- Egalitatea în drepturi, ale

art. 20

- Tratatele internaționale privind drepturile omului, ale

art. 21

- Accesul liber la justiție, ale

art. 24

- Dreptul la apărare și ale

art. 53

- Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți fundamentale. De asemenea, sunt menționate

art. 6 paragraful 1 ,

art. 13

și

art. 53 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și

art. 1 paragraful 1 și 2 din Primul protocol

adițional la Convenție.

11.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că soluția legislativă criticată a mai format obiectul controlului de constituționalitate, în raport cu critici și dispoziții constituționale similare, sens în care sunt, spre exemplu,

Decizia nr. 739 din 22 noiembrie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 19 martie 2019,

Decizia nr. 283 din 21 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 20 iunie 2014, și

Decizia nr. 579 din 5 mai 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 506 din 18 iulie 2011, prin care Curtea a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate.

12.

Curtea reține că, potrivit prevederilor

Legii nr. 85/2014 , comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, precum și prima citare și comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune se efectuează potrivit

Codului de procedură civilă , așadar, potrivit regulii general aplicabile în procesele civile. După deschiderea procedurii, publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces. Mai mult, legea prevede că în cazul persoanelor împotriva cărora se introduce o acțiune după deschiderea procedurii insolvenței, pe lângă citarea și comunicarea actelor de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvență, se vor efectua și formalitățile de citare/comunicare prevăzute de dreptul comun în materie.

13.

Așadar, legea instituie măsuri deosebite pentru ca părțile implicate în procedura insolvenței, respectiv debitorii și creditorii, să se bucure de o informare corectă a situației lor juridice, inclusiv prin notificarea potrivit regulilor de drept comun, astfel încât, ulterior deschiderii procedurii, aceștia să-și poată exercita dreptul la apărare și dreptul la un proces echitabil. Faptul că, ulterior deschiderii procedurii insolvenței, cu excepția primei comunicări a actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se promovează o acțiune în temeiul dispozițiilor

Legii nr. 85/2014 , persoanele notificate vor fi citate și li se vor comunica actele de procedură prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență nu poate fi privit ca aducând atingere dreptului la apărare sau dreptului de acces liber la justiție (în acest sens, a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 499 din 4 iulie 2017 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 78 din 26 ianuarie 2018, paragraful 24).

14.

Citarea părților, precum și comunicarea oricăror acte de procedură, a convocărilor și notificărilor prin Buletinul procedurilor de insolvență își găsesc justificarea în specificul acestei proceduri, care presupune un număr foarte mare de părți și o mare diversitate de acte procedurale de natură să îngreuneze mult desfășurarea procedurii. Acestea constituie o măsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 367 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2009,

Decizia nr. 1.436 din 5 noiembrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 din 16 decembrie 2009,

Decizia nr. 1.453 din 3 noiembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012). Curtea a mai constatat că citarea creditorului neidentificat potrivit

Codului de procedură civilă

este imposibilă, întrucât nu se poate realiza fără a cunoaște denumirea părții citate ( Decizia nr. 1.538 din 6 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 11 din 6 ianuarie 2012).

15.

Or, tocmai caracterul distinct al procedurii a impus adoptarea unor reguli de procedură speciale, care derogă de la normele dreptului comun, stabilirea acestora constituind atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit prevederilor

art. 126 alin. (2) din Constituție . În această materie, legiuitorul a condiționat valorificarea unui drept de îndeplinirea anumitor cerințe sau de exercitarea sa într-un anumit termen fără intenția de a restrânge accesul liber la justiție sau dreptul la apărare, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitării drepturilor constituționale prevăzute de

art. 21

și

art. 24 , prevenind astfel abuzurile și asigurând protecția drepturilor și a intereselor legitime ale celorlalte părți.

16.

În ceea ce privește critica referitoare la instituirea unei discriminări între participanții la procedură cu domiciliul/sediul în România și cei din alte state ale Uniunii Europene, Curtea, prin

Decizia nr. 283 din 21 mai 2014 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din de 20 iunie 2014, paragrafele 51, 61-63, a reținut faptul că și aceasta este neîntemeiată. Astfel, legiuitorul a stabilit ca anumite acte de procedură, cum ar fi comunicarea citațiilor, a convocărilor și a notificărilor către participanții al căror sediu, domiciliu sau a căror reședință se află în străinătate, să se facă potrivit dispozițiilor

Codului de procedură civilă

coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, și ale Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007. Soluția propusă de legiuitor a fost aleasă tocmai pentru a se asigura egalitatea între participanții aflați în situații diferite. În acest context, Curtea a mai reținut că, în ceea ce privește celelalte acte de procedură, legea stabilește termene raportate la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență, iar participanții la procedură au posibilitatea ca, în cazurile specifice menționate de lege, să ia cunoștință de operațiunile respective chiar prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență ce urmează a fi publicat în formă electronică.

17.

Curtea reține că

art. 42 alin. (10) din Legea nr. 85/2014

se referă la efectele publicării actelor de procedură sau, după caz, a hotărârilor judecătorești în Buletinul procedurilor de insolvență, efecte care pot viza doar părțile citate sau cărora li s-au comunicat acte de procedură prin acest mijloc. În schimb, în privința participanților care își au sediul, domiciliul sau reședința în străinătate, procedura de comunicare se realizează conform

Codului de procedură civilă

și regulamentelor prevăzute la

art. 42 alin. (1) teza a doua din lege , ceea ce demonstrează faptul că

alin. (10) al aceluiași articol

nu este aplicabil în privința acestora. De altfel, aceste dispoziții legale trebuie analizate în strânsă legătură și cu cele ale

art. 42 alin. (3)

și

(4) din lege . Potrivit acestora, comunicarea actelor de procedură anterioare deschiderii procedurii și notificarea deschiderii procedurii, precum și prima citare și comunicarea actelor de procedură către persoanele împotriva cărora se introduce o acțiune se efectuează potrivit

Codului de procedură civilă , așadar, potrivit regulii general aplicabile în procesele civile. După deschiderea procedurii, publicarea actelor de procedură în Buletinul procedurilor de insolvență înlocuiește, de la data publicării acestora, citarea, convocarea și notificarea actelor de procedură efectuate individual față de participanții la proces. Mai mult, legea prevede că în cazul persoanelor împotriva cărora se introduce o acțiune după deschiderea procedurii insolvenței, pe lângă citarea și comunicarea actelor de procedură prin Buletinul procedurilor de insolvență, se vor efectua și formalitățile de citare/comunicare prevăzute de dreptul comun în materie.

18.

Referitor la chestiunea vizând plata unei taxe pentru a avea acces la Buletinul procedurilor de insolvență, prin raportare la dispozițiile

art. 21 ,

art. 24

și

art. 44 din Constituție , Curtea reține că accesul la justiție și exercitarea dreptului la apărare nu

sunt drepturi absolute, legiuitorul putând să prevadă anumite condiționări în vederea unei bune administrări a justiției, condiționări ce pot îmbrăca și forma unor obligații de ordin financiar. Astfel, citarea și comunicarea actelor prin intermediul Buletinului procedurilor de insolvență își găsesc motivarea în însăși particularitatea acestei proceduri și au drept scop asigurarea desfășurării cu celeritate a acesteia. Obligațiile corelative ce decurg pentru părți în acest caz nu pot fi privite ca aducând o restrângere a accesului liber la justiție, a dreptului la apărare ori a dreptului de proprietate, atât timp cât părțile au posibilitatea, pe de o parte, să participe la termenele fixate de judecătorul-sindic și să consulte dosarul în vederea cunoașterii tuturor actelor de procedură depuse la acesta, iar, pe de altă parte, au posibilitatea să solicite în cadrul cheltuielilor de judecată toate sumele avansate în vederea realizării drepturilor lor pe calea acestei proceduri, invocând în acest sens dispozițiile

Codului de procedură civilă

privind cheltuielile de judecată (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 283 din 21 mai 2014, paragrafele 57 și 58).

19.

În ceea ce privește pretinsa încălcare a dreptului de proprietate privată, prin prisma prevederilor

art. 11

și

art. 20 din Constituție , cu referire la

art. 1 paragraful 1 și 2 din Primul protocol

adițional la Convenție, Curtea, în jurisprudența sa, a reținut că, potrivit

art. 44 alin. (1) din Constituție , legiuitorul este în drept să stabilească conținutul și limitele dreptului de proprietate (a se vedea, în acest sens, și

Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). De asemenea, Curtea a statuat, prin

Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004, că, în temeiul

art. 44 din Constituție , legiuitorul ordinar este competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepțiunea principială conferită de

Constituție , în așa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind, astfel, niște limitări rezonabile în valorificarea acestuia ca drept subiectiv garantat.

20.

De altfel, și jurisprudența Comisiei Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunțată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenței, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanță cu interesul general, potrivit

art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol

adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (a se vedea și Hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunțată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67). În acest context, Curtea Constituțională reține că, în virtutea prevederilor convenționale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare reglementării folosirii bunurilor conform interesului general (a se vedea și

Decizia nr. 40 din 30 ianuarie 2018 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018).

21.

Totodată, la

art. 1 paragraful 1 cu privire la protecția proprietății din Primul Protocol

adițional la Convenție, se stipulează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale și nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Însă, art. 1 paragraful 2 din același act normativ prevede că dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții.

22.

În acest context, Curtea reține că, în dinamica legislativă, dispozițiile

art. 42 alin. (1) din Legea nr. 85/2014

prin care se condiționa accesul la Buletinul procedurilor de insolvență de plata unui abonament au fost modificate prin

art. XIII pct. 2 din Legea nr. 1/2017

privind eliminarea unor taxe și tarife, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 6 ianuarie 2017, iar în prezent acoperirea cheltuielilor de publicare în Buletinul procedurilor de insolvență se suportă de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justiției.

23.

Referitor la dispozițiile

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea observă că acestea nu au incidență în cauză, nefiind aplicabilă ipoteza prevăzută de normele constituționale invocate, deoarece prevederile criticate nu reglementează cu privire la restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale ( Decizia nr. 267 din 4 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 25 august 2020).

24.

Față de cele prezentate, având în vedere considerentele expuse, atât cele cuprinse în jurisprudența instanței de contencios constituțional, care sunt aplicabile mutatis mutandis și în prezenta cauză, cât și cele noi învederate prin prezenta decizie, Curtea constată că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 42 alin. (10)

și ale

art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014 , în raport cu prevederile constituționale, coroborate cu cele convenționale, invocate în susținerea acesteia, urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.

25.

Pentru considerentele expuse, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al art.

29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Societatea Avia Alba Iulia - S.R.L., cu sediul în Sântimbru, județul Alba, în dosarele nr. 811/1.285/2016/a18 și nr. 812/1.285/2016/a18 ale Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă și constată că dispozițiile

art. 42 alin. (10)

și ale

art. 43 alin. (2) teza întâi din Legea nr. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Curții de Apel Cluj - Secția a II-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 4 noiembrie 2020.