Decizia nr. 489/2025

Elena-Simina Tănăsescu

- președinte

Asztalos Csaba-Ferenc

- judecător

Mihai Busuioc

- judecător

Cristian Deliorga

- judecător

Dacian-Cosmin Dragoș

- judecător

Dimitrie-Bogdan Licu

- judecător

Laura-Iuliana Scântei

- judecător

Gheorghe Stan

- judecător

Raluca-Alexandra Buterez-Fășie

- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioana-Codruța Dărângă.

1.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, excepție ridicată de Cezar Corneliu Gămulescu în Dosarul nr. 8.672/1.748/2020 al Judecătoriei Fetești și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 817D/2021.

2.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de înștiințare este legal îndeplinită.

3.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că este la latitudinea legiuitorului să stabilească normele de procedură referitoare la competența de judecată a unor cereri. De asemenea, invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

deciziile nr. 246 din 25 aprilie 2024 ,

nr. 727 din 2 noiembrie 2021

și

nr. 216 din 17 aprilie 2018 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

4.

Prin Încheierea din 4 martie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 8.672/1.748/2020, Judecătoria Fetești a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor și ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Cezar Corneliu Gămulescu într-o cauză având ca obiect soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prin care i s-a aplicat o amendă contravențională, precum și sancțiunea complementară a suspendării permisului de conducere pentru o perioadă de 90 de zile.

5.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că textele criticate încalcă prevederile constituționale ale

art. 21

și pe cele ale

art. 6 paragraful 1 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale , care ca au drept scop garantarea dreptului cetățenilor de a se putea adresa justiției în mod liber, fără vreun impediment legal sau de altă natură. Or, prin stabilirea competenței de soluționare a plângerilor contravenționale în favoarea instanței în circumscripția căreia a fost constatată săvârșirea contravenției, persoana interesată este obligată să se adreseze unei instanțe de judecată care poate fi situată la o distanță considerabilă față de propriul său domiciliu, fapt ce va genera cheltuieli disproporționate față de obiectul litigiului. De asemenea, se arată că, prin atribuirea competenței de judecată în favoarea instanței de judecată de la locul constatării săvârșirii contravenției, textele de lege criticate răstoarnă implicit prezumția de nevinovăție de care beneficiază petentul.

6.

În plus, se invocă faptul că dispozițiile criticate derogă în mod nejustificat de la legislația contenciosului-administrativ, care stabilesc competența teritorială în favoarea instanțelor de la domiciliul sau sediul persoanei interesate.

7.

Se mai susține că sunt încălcate dispozițiile constituționale ale

art. 16 , întrucât se instituie o discriminare între persoanele sancționate contravențional în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002

privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier, față de cele care sunt sancționate în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

și al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 . În acest sens amintește că prin

Legea nr. 2/2013

privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a

Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă

a fost introdus

art. 10^1 în Ordonanța Guvernului nr. 15/2002 , prin care s-a stabilit că judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul este competentă să judece plângerea contravențională.

8.

Judecătoria Fetești apreciază că excepția invocată este neîntemeiată și invocă jurisprudența Curții Constituționale ( Decizia nr. 199 din 28 mai 2020 ,

Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019 ,

Decizia nr. 216 din 17 aprilie 2018 ,

Decizia nr. 84 din 28 februarie 2017 ). În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate aduse dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , arată că acestea reprezintă norme de procedură referitoare la soluționarea unei plângeri contravenționale, modalitatea de reglementare reprezentând opțiunea legiuitorului, urmărind să asigure un climat de ordine, indispensabil exercitării în condiții optime a acestor drepturi constituționale. Referitor la critica ce privește eventuala distanță considerabilă între domiciliul petentului și instanța competentă să îi soluționeze plângerea, reține că stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

(a se vedea, spre exemplu,

Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019 , paragraful 19).

9.

Cu privire la faptul că reglementarea criticată se abate de la legislația contenciosului administrativ, instanța observă că și această problemă a fost tranșată de către Curtea Constituțională, care a statuat că textul criticat este o ordonanță a Guvernului, care reglementează regimul juridic al contravențiilor, procedura aplicabilă fiind una specială, derogatorie de la normele dreptului comun.

10.

Referitor la susținerile cu privire la pretinsa situație discriminatorie existentă între persoanele sancționate în baza

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002

și cele sancționate în temeiul

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

și al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , instanța amintește că aceste critici au mai fost examinate de către Curte și amintește în acest sens

deciziile nr. 216 din 17 aprilie 2018

și

nr. 84 din 28 februarie 2017 , prin care a statuat că acestea au un domeniu distinct de reglementare.

11.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

12.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile

Constituției , precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

13.

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor

art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale

art. 1 alin. (2) , ale

art. 2 ,

3 ,

10

și

29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

14.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, precum și cele ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006.

15.

Curtea observă că la data sesizării, dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

aveau următorul cuprins: „Plângerea se depune la judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția“, iar cele ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

aveau următorul cuprins: „Împotriva procesului-verbal de constatare a contravențiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competență a fost constatată fapta.“

16.

Ulterior sesizării Curții Constituționale, dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

au fost modificate de prevederile

Legii nr. 107/2022

pentru modificarea

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 391 din 21 aprilie 2022, în sensul stabilirii unei competențe alternative pentru soluționarea plângerii contravenționale, iar dispozițiile

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

au fost modificate prin

art. I pct. 5 din Legea nr. 152/2019

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 21/2014

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, precum și pentru completarea

Ordonanței Guvernului nr. 81/2000

privind inspecția tehnică periodică a vehiculelor înmatriculate sau înregistrate în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 26 iulie 2019, și prin

Legea nr. 254/2023

pentru modificarea

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 24 iulie 2023, care a prevăzut, în final, o competență alternativă pentru soluționarea plângerii contravenționale.

17.

Însă, prin

Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea Constituțională a stabilit că sintagma „în vigoare“ din cuprinsul dispozițiilor

art. 29 alin. (1)

și ale

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, este constituțională în măsura în care se interpretează în sensul că sunt supuse controlului de constituționalitate și legile sau ordonanțele ori dispozițiile din legi ori din ordonanțe ale căror efecte juridice continuă să se producă și după ieșirea lor din vigoare. Astfel, întrucât în cauză sunt aplicabile prevederile de lege criticate în redactarea anterioară, avută la momentul sesizării Curții Constituționale, Curtea urmează să se pronunțe asupra constituționalității dispozițiilor

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 107/2022 , precum și a dispozițiilor

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 254/2023 .

18.

În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile criticate contravin dispozițiilor constituționale ale

art. 16

privind egalitatea în drepturi și ale

art. 21 alin. (1)

și

(2)

privind accesul liber la justiție, astfel cum acestea se interpretează în temeiul

art. 20 alin. (1) din Constituție

și prin prisma exigențelor

art. 6

privind dreptul la un proces echitabil din

Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .

19.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că dispozițiile criticate au mai constituit obiect al controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și la critici similare, în acest sens fiind, spre exemplu,

Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 150 din 20 februarie 2025,

Decizia nr. 54 din 30 ianuarie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 834 din 21 august 2024,

Decizia nr. 539 din 10 noiembrie 2022 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 77 din 30 ianuarie 2023,

Decizia nr. 727 din 2 noiembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 5 iulie 2022.

20.

Referitor la critica privind pretinsa contrarietate a dispozițiilor criticate cu

art. 21 din Constituție , prin

Decizia nr. 246 din 25 aprilie 2024 , precitată, paragrafele 27 și 28, Curtea a reținut că

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu îngrădește accesul liber la justiție al persoanelor interesate. Dimpotrivă, reglementarea competenței teritoriale a instanțelor judecătorești în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de constatare și sancționare a contravenției prin care se constată încălcări ale prevederilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

este menită să dea expresie garanțiilor constituționale invocate, prin asigurarea administrării cu celeritate a probelor strânse de lucrătorii poliției rutiere. Stabilirea competenței teritoriale unice a instanței de judecată pentru soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a unei/unor contravenții la circulația pe drumurile publice are în vedere aplicarea unui criteriu general și obiectiv, și anume cel al locului unde a fost săvârșită și constatată contravenția, ceea ce este pe deplin justificat și rezonabil în considerarea specificului acestei categorii de contravenții, și anume mobilitatea sau starea de tranzit în care se află persoanele care circulă pe drumurile publice și care trebuie să respecte aceleași reguli de circulație prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 .

21.

De asemenea, Curtea a precizat că, potrivit

art. 109 alin. (9) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 , prevederile acestui act normativ se completează cu cele ale

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 , care, la

art. 47 , face trimitere, la rândul său, la prevederile

Codului penal

și la cele ale

Codului de procedură civilă , cu care se completează, după caz. Or, prevederile

art. 183 alin. (1)

și ale

art. 200 alin. (2) din Codul de procedură civilă

prevăd, pe lângă posibilitatea îndeplinirii prin poștă a actelor de procedură, și o serie de garanții ale drepturilor reclamantului, căruia, de pildă, i se vor comunica în scris lipsurile cererii de chemare în judecată, cu mențiunea că, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, trebuie să facă modificările sau completările dispuse, sub sancțiunea anulării cererii. Așadar, chiar dacă

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

instituie competența teritorială exclusivă a instanței de judecată de la locul săvârșirii și constatării faptei contravenționale, acest lucru nu îl obligă, în sine, pe reclamant la cheltuieli suplimentare cauzate de deplasarea în acea localitate pentru a fi prezent la fiecare termen de judecată sau pentru a depune diverse acte procedurale necesare la dosar.

22.

Referitor la susținerea autorului excepției potrivit căreia atribuirea competenței de judecată în favoarea instanței de la locul constatării săvârșirii contravenției răstoarnă implicit prezumția sa de nevinovăție, Curtea a reținut că stabilirea competenței teritoriale a instanței de judecată nu afectează prezumția de nevinovăție de care beneficiază contravenientul, întrucât acesta beneficiază de aceleași drepturi și garanții, indiferent de locul unde este situată instanța de judecată competentă să judece plângerea contravențională.

23.

În ceea ce privește critica potrivit căreia dispozițiile supuse controlului de constituționalitate derogă în mod nejustificat de la legislația contenciosului-administrativ, prin

Decizia nr. 276 din 23 aprilie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 593 din 18 iulie 2019, paragraful 21, Curtea a statuat că prevederile criticate instituie norme de procedură privind soluționarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, și anume instanța competentă să soluționeze plângerea, iar această modalitate de reglementare reprezintă opțiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile

art. 126 alin. (2) din Constituție

privind competența și procedura în fața instanțelor judecătorești.

24.

Distinct de cele reținute în decizia precitată, Curtea reține că stabilirea competenței judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția de a soluționa plângerea împotriva procesului-verbal conduce la facilitarea administrării probelor, spre exemplu, administrarea probei cu martorii aflați la locul săvârșirii faptei. Dacă judecarea plângerii s-ar realiza de instanța în circumscripția căreia domiciliază contravenientul, această probă ar fi mai dificil de administrat.

25.

Referitor la critica de neconstituționalitate raportată la

art. 16 din Constituție , Curtea reține că, potrivit jurisprudenței sale, principiul egalității în fața legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluții diferite pentru situații diferite (a se vedea

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Pornind de la aceste considerente, Curtea constată că persoanele sancționate în temeiul dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 , care reglementează aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România și cele care sunt sancționate în temeiul dispozițiilor

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

și cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002

nu se află în aceeași situație juridică, actele normative anterior menționate reglementând tipuri diferite de contravenții, astfel încât încălcarea principiului egalității în fața legii nu poate fi reținută.

26.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al

art. 1 - 3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Cezar Corneliu Gămulescu în Dosarul nr. 8.672/1.748/2020 al Judecătoriei Fetești și constată că dispozițiile

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 107/2022

pentru modificarea

art. 32 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, precum și cele ale

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, în redactarea anterioară intrării în vigoare a

Legii nr. 254/2023

pentru modificarea

art. 118 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002

privind circulația pe drumurile publice, sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Judecătoriei Fetești și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 21 octombrie 2025.