Decizia nr. 467/2016

Valer Dorneanu

- președinte

Petre Lăzăroiu

- judecător

Mircea Ștefan Minea

- judecător

Daniel Marius Morar

- judecător

Mona-Maria Pivniceru

- judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Simona-Maya Teodoroiu

- judecător

Tudorel Toader

- judecător

Augustin Zegrean

- judecător

Benke Karoly

- magistrat-asistent-șef

1. Pe rol se află soluționarea sesizării de neconstituționalitate a dispozițiilor

Hotărârii Camerei Deputaților nr. 48/2016

privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, sesizare formulată de președintele Camerei Deputaților.

2. Sesizarea de neconstituționalitate a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 5.490 din 10 iunie 2016 și constituie obiectul Dosarului nr. 1.100C/2016.

3. În motivarea sesizării de neconstituționalitate sunt invocate critici de neconstituționalitate extrinsecă și intrinsecă.

4. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate extrinsecă, se apreciază că procedura de adoptare a hotărârii contestate nu respectă prevederile regulamentare incidente în materia inițierii proiectelor de hotărâre și a etapelor procedurale ulterioare inițierii, prevăzute de art. 92 și următoarele din Regulamentul Camerei Deputaților. În acest sens se arată că prin nerespectarea art. 14 alin. (1), art. 27 și

art. 35 din Legea nr. 96/2006

au fost încălcate prevederile art. 1 alin. (3) și (5), precum și ale art. 67 din Constituție.

5. Cu privire la competența Curții Constituționale, se arată că atât timp cât actele de aplicare a regulamentelor care guvernează activitatea parlamentară afectează producerea validă a unui act juridic al uneia dintre Camere sau al Parlamentului, se pune în discuție chiar existența acestuia ca act juridic, cu alte cuvinte constituționalitatea extrinsecă a hotărârii adoptate. Aceasta depinde de respectarea condițiilor procedurale care guvernează etapele adoptării unei asemenea hotărâri, condiții care sunt o concretizare a prevederilor art. 67 și 76 din Constituție. În condițiile în care aspectele de constituționalitate extrinsecă au fost învederate Biroului permanent, fără ca acesta să țină cont de contestația astfel formulată, rezultă că au fost epuizate mecanismele parlamentare de contestare a hotărârii menționate, ceea ce înseamnă că singura cale de a o contesta pentru motive de neconstituționalitate este aceea a formulării unei sesizări la Curtea Constituțională, cât timp autonomia regulamentară a Camerei Deputaților a fost interpretată și aplicată cu încălcarea limitelor sale constituționale. În aceste condiții, se apreciază că soluționarea criticilor de neconstituționalitate extrinsecă formulate este de competența Curții Constituționale.

6. Pe fondul acestor critici se arată că procedura de inițiere a modificării Regulamentului Camerei Deputaților a debutat prin solicitarea Biroului permanent adresată Comisiei pentru Regulament în vederea întocmirii raportului pentru modificarea Regulamentului Camerei Deputaților. Comisia a fost sesizată prin Adresa nr. 697BP din 20 aprilie 2016, iar la 17 mai 2016 s-a întrunit în ședință pentru a discuta solicitarea antereferită. În cadrul dezbaterilor, a fost analizat și dezbătut punctul de vedere al Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu privire la interpretarea dispozițiilor

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și senatorilor, care subliniază lipsa dispozițiilor procedurale din Regulamentul Camerei Deputaților referitoare la situația încetării de drept a calității de titular al oricărei funcții obținute prin susținere politică potrivit

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 . În ședința menționată s-a întocmit raportul cu privire la modificarea și completarea art. 21, art. 26, art. 28, art. 123 și art. 127 din Regulamentul Camerei Deputaților; acest raport a fost înaintat Biroului permanent la data de 19 mai 2016, dată la care Comisia pentru regulament a redactat și proiectul de Hotărâre privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților.

7. Or, se arată că prin Adresa Biroului permanent nr. 697BP din 20 aprilie 2016 nu s-a solicitat întocmirea unui asemenea raport în privința art. 21, art. 26 și art. 28 din Regulamentul Camerei Deputaților; prin urmare, adresa respectivă nu poate fi considerată inițiativă de modificare și completare a Regulamentului, inițiativă cu care să fi fost sesizată Comisia cu întocmirea unui raport. De asemenea, Comisia menționată nu a fost legal și regulamentar sesizată cu punctul de vedere al Comisiei permanente a Camerei Deputaților și Senatului privind Statutul deputaților și senatorilor, organizarea și funcționarea ședințelor comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu privire la interpretarea dispozițiilor

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și senatorilor și, prin urmare, nu poate fi considerat temei al sesizării Comisiei. Se mai menționează că nici din raportul Comisiei nu rezultă titularul dreptului de inițiativă. Așadar, în lipsa unei inițiative exercitate cu respectarea Regulamentului, a legii și a Constituției, nu se poate trage decât concluzia că actul juridic astfel adoptat este nevalid, inexistent.

8. În continuare, se arată că nu este cunoscut când și dacă proiectul de hotărâre a fost prezentat în Biroul permanent al Camerei Deputaților, când și dacă Biroul permanent a trimis proiectul de hotărâre către Comisia de regulament, când și dacă au fost respectate prevederile art. 62 din Regulament cu privire la avizare, când și dacă au fost respectate prevederile art. 93 din Regulament referitor la distribuirea la casetele electronice ale deputaților imediat după prezentarea proiectului de hotărâre la Biroul permanent pentru a curge termenul de întocmire a raportului și depunere a amendamentelor. Se arată că dreptul de a depune amendamente a fost exercitat, fiind depuse amendamente la aceasta inclusiv de deputați care nu sunt membri ai Comisiei, deși inițiativa nu a fost distribuită la casetele electronice ale deputaților. Mai mult, raportul nu cuprinde niciuna dintre mențiunile prevăzute de art. 67 alin. (2) și (3) din Regulament privitoare la dezbaterea proiectului de hotărâre.

9. Se precizează că nici în condițiile art. 60 pct. 17 sau art. 256 din Regulamentul Camerei Deputaților raportul Comisiei și proiectul de hotărâre redactat de Comisie nu pot fi considerate inițiativă de modificare și completare a Regulamentului Camerei Deputaților sau raport asupra unui proiect de hotărâre.

10. În concluzie, se subliniază faptul că inexistența documentelor și dovezilor care să ateste parcurgerea etapelor procedurale regulamentare incidente în cazul inițierii unei modificări și completări a Regulamentului, etape care sunt prevăzute în mod imperativ, face ca procedura desfășurată cu privire la modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților anterior dezbaterii și adoptării sale în ședința plenului Camerei din 8 iunie 2016 să fie neregulamentară și, pe cale de consecință, ilegală și neconstituțională. Prin urmare, înscrierea pe ordinea de zi a ședinței plenului Camerei Deputaților din 8 iunie 2016 a proiectului de hotărâre de modificare și completare a Regulamentului Camerei Deputaților nu a respectat exigențele regulamentare, legale și constituționale. Votul din plenul Camerei Deputaților nu poate acoperi viciile de neconstituționalitate ale procedurii anterioare dezbaterii și adoptării în plen, fiind vorba despre etape distincte ale formării valide a unui act juridic, dar etape a căror respectare cumulativă face ca procedura în ansamblul său să fie constituțională.

11. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că, din coroborarea art. 64 alin. (2) teza finală și art. 70 alin. (2) din Constituție, calitatea de membru al Biroului permanent, deci și de președinte al Camerei Deputaților, încetează la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese, prin demisie, pierderea drepturilor electorale, incompatibilitate, deces, revocare, cu mențiunea că, în cazul revocării, aceasta poate fi dispusă ca sancțiune juridică și politică. Constituantul nu învestește legiuitorul cu competența de a institui și alte cauze de încetare a mandatului înainte de expirarea acestuia, așa cum se întâmplă în cazul incompatibilităților, astfel încât nu se pot adăuga la Constituție și alte cauze de încetare a mandatului. În acest context, se apreciază că

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006

este neconstituțional, fiind contrar art. 64 alin. (2) coroborat cu art. 70 din Constituție, întrucât prevede un nou caz de încetare a mandatului membrului Biroului permanent, și anume pierderea sprijinului politic.

12. Încetarea de drept a calității de membru al Biroului permanent este o instituție juridică pe care constituantul nu a avut-o în vedere, iar valorificarea la nivel regulamentar a unor prevederi legale contrare Constituției nu se poate realiza decât cu încălcarea Constituției. Mai mult, în condițiile în care Regulamentul trebuie să se limiteze la procedurile parlamentare de urmat, acesta nu poate prevedea noi cazuri de încetare a mandatului președintelui Camerei Deputaților din moment ce acest aspect nu ține de procedură, ci reprezintă o reglementare substanțială care nu ține de domeniul regulamentar. Încetarea de drept a mandatului încalcă dreptul suveran al Plenului de a aprecia, cu ocazia adoptării prin vot neimperativ a unei hotărâri, dacă sancționează sau nu cu revocarea pe cel sau cea care a pierdut susținerea politică din partea grupului parlamentar. Or, a lua act de încetarea de drept a mandatului înseamnă că efectul încetării de drept se produce automat, plenul Camerei neputând alege, votul devenind imperativ. Se concluzionează în sensul că instituția încetării de drept a calității de președinte al Camerei Deputaților și a celorlalți membri ai Biroului permanent, indiferent că este prevăzută prin lege sau regulament, este neconstituțională, contravenind art. 64 alin. (2) teza finală și (5), art. 69 alin. (2) și art. 70 din Constituție.

13. Se arată că art. 21 alin. (4) raportat la art. 28 alin. (4^1) din Regulament are o redactare defectuoasă, imprecisă și neclară, întrucât creează confuzie între instituția revocării și a încetării de drept. Situațiile enumerate la art. 21 alin. (4) lit. c) și d) din Regulament nu apar cu certitudine ca fiind motive de revocare sau încetare de drept, ele par a constitui forme ale revocării politice, neputând fi calificate ca sancțiuni juridice, ci, eventual, numai sancțiuni politice. Or, revocarea ca sancțiune politică nu se poate constata decât prin votul plenului Camerei Deputaților, suveran în a aprecia dacă sancționează sau nu cu revocarea pe cel sau cea care a pierdut susținerea politică din partea grupului parlamentar.

14. Cu privire la art. 21 alin. (4) lit. c) din Regulament, se arată că, întrucât funcția de membru al Biroului permanent nu aparține unui grup parlamentar sau altuia, ci persoanei care deține calitatea în cauză, încalcă art. 1 alin. (1) și art. 2 din Constituție.

15. Se susține că înainte de obținerea de către un deputat a funcției de membru al Biroului permanent sau a celei de președinte al Camerei, grupul parlamentar din care persoana deputatului face parte are doar dreptul de a propune persoane în vederea obținerii, prin votul suveran și neimperativ al Camerei, a funcției de membru al Biroului permanent sau de președinte al Camerei, pe durata sesiunii parlamentare sau pe durata mandatului Camerei, după caz, cu respectarea principiului configurației politice rezultat din alegeri, principiu prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constituție și dezvoltat de jurisprudența Curții Constituționale.

16. Formularea "grupul parlamentar căruia îi aparține funcția" contravine art. 1 alin. (1) și art. 2 alin. (2) din Constituție, cât timp implică faptul că o funcție existentă în cadrul unei autorități publice aparține unei structuri a Parlamentului care nu este obligatorie, respectiv grupul parlamentar. Pierderea funcției de către persoana pe care acel grup a propus-o are ca efect organizarea de noi alegeri în vederea ocupării funcției, astfel că nu se poate afirma că funcția aparține deja unui grup parlamentar. Mai mult, într-o asemenea logică, ar însemna că votul exprimat cu ocazia alegerii unui deputat în funcția respectivă este unul imperativ, ceea ce este contrar art. 69 alin. (2) din Constituție. Singurul drept al grupului parlamentar este acela de a propune un nou candidat pentru obținerea, prin votul plenului, și numai în eventualitatea existenței unei vacanțe a funcției în condițiile Constituției, legilor și Regulamentului. De asemenea, se mai arată că, potrivit jurisprudenței Curții Constituționale, grupul parlamentar care a propus persoana pentru obținerea funcțiilor la care se referă art. 21 alin. (4) lit. c) din Regulament poate doar să ceară revocarea sa ca sancțiune politică a acesteia. Decizia revocării se ia, prin vot neimperativ, de plenul suveran al Camerei Deputaților prin hotărâre. Așadar, pierderea calității de membru al grupului parlamentar nu poate avea ca efect automat pierderea calității de membru al Biroului permanent, întrucât o atare ipoteză normativă ar contraveni libertății votului exprimat în plenul Camerei, pus în această ipoteză în situația doar de a constata, și nu de a decide. Mai mult, libertatea parlamentarilor de a părăsi un grup parlamentar nu trebuie să producă efecte automate asupra calității acelui parlamentar de membru al Biroului permanent. În mod simetric, nici excluderea din grupul parlamentar nu trebuie să producă asemenea efecte.

17. Prin urmare, revocarea membrului Biroului permanent - ca sancțiune politică - este decisă, prin vot, de plenul Camerei, și nu de grupul parlamentar din care persoana nu mai face parte și care a propus-o pentru obținerea acestei calități.

18. Cu privire la art. 21 alin. (4) lit. d) din Regulament, se precizează că acesta generează incertitudine juridică prin faptul că nu precizează cine constată încetarea de drept, cine face informarea în plen și care este termenul în care se face informarea. De asemenea, preluarea soluției legislative cuprinse în

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 , prevederi care la rândul lor prezintă aspecte de neconstituționalitate, face ca art. 21 alin. (4) lit. d) din Regulament să fie la rândul său neconstituțional. Sintagmele "pierdere a sprijinului politic" și "funcție obținută prin susținere politică" denotă o lipsă de precizie și previzibilitate, nefiind clar la ce fel de susținere/sprijin politic s-ar referi textul în cauză în condițiile în care susținerea politică ar trebui înțeleasă ca rezidând în propunerea persoanei pentru obținerea funcției de membru al Biroului permanent, iar sprijinul politic la votul suveran al plenului Camerei, prin care majoritatea se exprimă în favoarea obținerii de către persoană a funcției în cauză. Astfel, susținerea politică nu este sursa funcției, ci doar un "prilejuitor", oferind exclusiv vocația la dobândirea funcției, votul suveran al plenului Camerei fiind sursa dobândirii funcției și constituind manifestarea sprijinului politic a majorității în favoarea persoanei care a candidat.

19. Așadar, "pierderea sprijinului politic" are în vedere manifestarea votului suveran al plenului Camerei în favoarea revocării ca sancțiune politică, propusă de grupul parlamentar care l-a susținut politic pe deputatul vizat de revocare, susținerea politică manifestată prin aceea că a fost propus inițial pentru dobândirea calității de membru al Biroului permanent.

20. În aceste condiții, se apreciază că

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006

nu este formulat astfel încât să permită doar această interpretare, motiv pentru care contravine securității juridice, drept pentru care și art. 21 alin. (1) lit. d) din Regulament suferă de aceleași vicii de neconstituționalitate.

21. Cu privire la dispozițiile art. 26 din Regulament, se arată că sunt, de asemenea, neconstituționale, soluția normativă preconizată prin formularea "grupului parlamentar căruia în aparține funcția" fiind contrară art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (2), art. 64 alin. (2), (3) și (5) și art. 69 din Constituție. De asemenea, prin raportare la art. 21 alin. (4) lit. c) și d) din Regulament, art. 26 dă naștere la o interpretare și o aplicare confuză a normelor, întrucât se induce ipoteza instituirii unor proceduri diferite pentru revocare ca sancțiune politică. Mai mult, în ipoteza în care președintele Camerei nu mai face parte din grupul parlamentar care l-a propus, nu se cunoaște dacă se va face aplicarea art. 21 alin. (4) lit. d) sau art. 26 din Regulament, ceea ce demonstrează lipsa de precizie și previzibilitate a acestui din urmă text regulamentar.

22. În fine, se concluzionează că art. 28 alin. (1) din Regulament "este constituțional [...] în măsura în care deputatul aparține grupului parlamentar care l-a propus", dar că formularea acestui text regulamentar este echivocă și lipsită de precizie, ceea ce încalcă art. 1 alin. (3) și art. 64 alin. (5) din Constituție.

23. În conformitate cu dispozițiile

art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, Curtea a comunicat președintelui Camerei Deputaților data la care urmează a avea loc dezbaterile asupra sesizării de neconstituționalitate formulate.

24. Secretarul general al Camerei Deputaților a transmis, prin Adresa nr. 2/4.263 din 15 iunie 2016, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, prin care se apreciază că sesizarea de neconstituționalitate formulată este neîntemeiată.

25. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, invocându-se

deciziile Curții Constituționale nr. 710 din 6 mai 2009 , nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009 și nr. 209 din 7 martie 2012, se arată că aplicarea Regulamentului este atribuția inerentă fiecărei Camere, iar eventualele contestații privind aplicarea concretă a acestuia trebuie să urmeze mecanismele specifice Camerei respective. Mai mult, în cadrul ședinței de plen a Camerei respective, se poate invoca lipsa îndeplinirii actelor procedurale, iar Camera astfel sesizată, în temeiul plenitudinii ei decizionale, să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisie.

26. Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, se arată că funcția de președinte este o funcție politică, ca și celelalte funcții din Biroul permanent și că, în virtutea configurației politice izvorâte din voința corpului electoral, se desemnează și președintele Senatului, respectiv președintele Camerei Deputaților. Votul acordat președintelui unei Camere este un vot politic.

27. Astfel, așa cum orice reglementare care ar face posibilă revocarea președintelui Camerei Deputaților ori de câte ori s-ar realiza majoritatea de voturi suficientă adoptării unei asemenea măsuri ar fi de natură să creeze o instabilitate instituțională perpetuă, contrară voinței electoratului care a definit configurația politică a Camerelor Parlamentului pentru întregul ciclu electoral și intereselor cetățenilor pe care Parlamentul îi reprezintă, aceeași finalitate ar avea-o și rămânerea în funcție a unui parlamentar care nu se mai bucură de susținerea politică a grupului parlamentar care l-a propus pentru funcția de președinte și cu ajutorul căruia a obținut numărul de voturi necesar pentru învestire.

28. Dispozițiile contestate nu contravin prevederilor constituționale referitoare la mandatul imperativ sau libertății parlamentarilor de a părăsi un grup parlamentar, întrucât persoana care nu mai deține funcția de președinte al Camerei Deputaților își păstrează calitatea de parlamentar dobândită în alegeri.

29. Învestirea în funcția de președinte nu echivalează cu un mandat imperativ, întrucât se păstrează atât caracterul mandatului dobândit în alegeri referitor la persoana care a îndeplinit această funcție, cât și configurația politică rezultată din alegeri, prin faptul că același grup parlamentar care a făcut propunerea inițială pentru funcția de președinte va face propunerea și pentru noul președinte.

30. De asemenea, nu poate fi acceptată susținerea potrivit căreia, în ipoteza în care președintele nu mai este membru al grupului parlamentar care l-a propus, nu este clar care prevedere regulamentară devine aplicabilă, respectiv cea din art. 26, referitoare la revocare, sau cea din art. 21 alin. (4) lit. d) în forma criticată, deoarece ne aflăm în prezența a doua situații reglementate distinct. La art. 21 alin. (4) se regăsesc cazurile de încetare de drept a calității de Președinte al Camerei Deputaților, printre care se află cel al pierderii calității de membru al grupului parlamentar căruia îi aparține funcția și care l-a propus ori pierderea sprijinului politic, caz în care partidul respectiv poate determina schimbarea persoanei care ocupa funcția pentru motive care nu pot fi în niciun caz cenzurate, întrucât reprezintă expresia autonomiei normative și jurisdicționale exclusive a Camerei. În cazul revocării Președintelui Camerei Deputaților, potrivit art. 26 din Regulament, revocarea nu este condiționată de pierderea calității de membru al partidului respectiv.

31. Se mai arată că textele deduse controlului de constituționalitate răspund cerințelor privind claritatea, precizia și previzibilitatea normei juridice și, cu privire specială asupra art. 26 din Regulamentul Camerei Deputaților, se apreciază că acesta este clar, întrucât în conținutul acestuia nu se regăsesc pasaje echivoce sau soluții normative contradictorii, și precis, fiind redactat într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicații sau justificări, prin folosirea cuvintelor în interesul lor curent din limba română. Conceptele și noțiunile utilizate sunt configurate în concordanță cu actul normativ de bază în care se integrează, iar detalierea diferitelor situații procedurale este departe de a fi ambiguă, fiind redată previzibil și univoc, cu respectarea prevederilor

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

32. Cu privire la art. 28 alin. (1) din Regulament, se apreciază că acesta este constituțional din moment ce propunerea de revocare din calitatea de membru al Biroul permanent poate fi făcută doar de grupul parlamentar al cărui reprezentant este membrul respectiv, și nu de orice grup parlamentar.

33. Se remarcă și faptul că autorul sesizării de neconstituționalitate invocă, pe cale incidentală, neconformitatea

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată, cu prevederile Legii fundamentale, întrucât contravine "securității juridice în statul de drept". Față de această situație, se apreciază că o atare susținere excedează obiectului prezentei sesizări, neconstituționalitatea unei legi putând fi examinată pe cale separată.

34. La termenul de judecată din data de 21 iunie 2016, Curtea a constatat, din oficiu, că, potrivit art. 28 și

art. 52 alin. (3) teza întâi din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cauza nu este în stare de judecată și a amânat dezbaterile pentru data de 28 iunie 2016, dată la care a pronunțat prezenta decizie.

CURTEA,

examinând sesizarea de neconstituționalitate, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaților, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile regulamentare criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

35. Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. c) din Constituție și ale art. 1, art. 10,

art. 27-28 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra sesizării de neconstituționalitate.

36. Obiectul controlului de constituționalitate, astfel cum este formulat, îl constituie

Hotărârea nr. 48/2016

privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 432 din 9 iunie 2016. În realitate, având în vedere criticile de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul controlului de constituționalitate îl constituie dispozițiile

art. I pct. 1, 2, 3 și 4 din Hotărârea nr. 48/2016 , precum și hotărârea în ansamblul său. Dispozițiile criticate punctual au următorul conținut normativ:

"Art. I. - Regulamentul Camerei Deputaților, aprobat prin

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 8 din 24 februarie 1994 , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 12 aprilie 2016, se modifică și se completează după cum urmează:

1. La articolul 21, alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:

«(4) Calitatea de președinte al Camerei Deputaților și a celorlalți membri ai Biroului permanent încetează înainte de expirarea mandatului, ca urmare a revocării în condițiile prezentului regulament, sau încetează de drept, în următoarele situații:

a) în caz de demisie, la data menționată în cererea de demisie;

b) în caz de încetare a calității de deputat, la data prevăzută la

art. 7 din Legea nr. 96/2006

privind Statutul deputaților și al senatorilor, republicată;

c) în caz de pierdere a calității de membru al grupului parlamentar căruia îi aparține funcția și care l-a propus pentru această funcție, la data precizată de deputat sau de liderul grupului respectiv, după caz;

d) în caz de pierdere a sprijinului politic, potrivit

art. 32 alin. (3) din Legea nr. 96/2006 , republicată, la data informării plenului Camerei Deputaților despre încetarea de drept a calității de membru al Biroului permanent».

2. Articolul 26 se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 26

Președintele Camerei Deputaților poate fi revocat înainte de expirarea mandatului, cu votul majorității deputaților prezenți, cu asigurarea cvorumului legal. Votul este secret și se exprimă prin bile. Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar care l-a propus și căruia îi aparține funcția de președinte al Camerei Deputaților».

3. La articolul 28, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

«Art. 28

(1) Revocarea din funcție a oricăruia dintre ceilalți membri ai Biroului permanent al Camerei Deputaților poate fi solicitată de grupul parlamentar care l-a propus și se aprobă cu votul majorității deputaților prezenți Propunerea de revocare se face în scris de către liderul grupului parlamentar respectiv. Votul este secret și se exprimă prin bile».

4. La articolul 28, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (4^1), cu următorul cuprins:

«(4^1) În cazurile prevăzute la art. 21 alin. (4), președintele de ședință al Camerei Deputaților ia act de situația de încetare de drept a calității de președinte al Camerei Deputaților și de membru al Biroului permanent și supune votului plenului Camerei Deputaților adoptarea hotărârii de vacantare a funcției»".

37. Dispozițiile constituționale invocate în susținerea criticilor de neconstituționalitate sunt cele ale art. 1 alin. (1), (3) și (5) privind caracterul de stat suveran al României, statul de drept și respectarea Constituției și a supremației sale, precum condițiile de calitate a actelor normative, art. 2 alin. (2) privind suveranitatea, art. 64 alin. (2), (3), și (5) privind organizarea internă a Camerelor Parlamentului, art. 67 privind actele juridice ale Parlamentului, art. 69 privind mandatul reprezentativ, art. 70 privind mandatul deputaților sau al senatorilor și art. 79 privind Consiliul Legislativ.

38. Examinând sesizarea de neconstituționalitate, Curtea constată că sesizarea de neconstituționalitate îndeplinește condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituție atât sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost semnată de președintele Camerei Deputaților, cât și sub cel al obiectului controlului de constituționalitate.

39. Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă, Curtea constată că atribuția prevăzută la art. 146 lit. c) din Constituție vizează verificarea conformității Regulamentului Camerei Deputaților, a Senatului sau a activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului cu Constituția. Curtea, în cadrul acestei atribuțiuni, se pronunță numai asupra textului normativ al Regulamentului, nu și asupra constituționalității legilor sau a modului de aplicare a legilor sau a regulamentelor parlamentare [ Decizia nr. 260 din 8 aprilie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015]. Aceste regulamente sunt aprobate prin hotărâri, cu votul majorității membrilor fiecărei Camere și privesc organizarea internă, proprie Camerei respective sau a ședințelor comune ale acestora [a se vedea

Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, și art. 76 alin. (1) din Constituție]. Așadar, ele sunt acte normative cu un obiect de reglementare specific. În aceste condiții, "competența conferită Curții Constituționale de art. 146 lit. c) din Legea fundamentală nu poate privi decât controlul conformității regulamentelor Parlamentului cu dispozițiile Constituției, control declanșat la sesizarea unuia dintre președinții celor două Camere, a unui grup parlamentar sau a unui număr de cel puțin 50 de deputați sau de cel puțin 25 de senatori; Curtea Constituțională nu este competentă a se pronunța și asupra modului de aplicare a regulamentelor, în sensul celor arătate a statuat Curtea Constituțională în

deciziile sale nr. 44/1993 , nr. 68/1993, nr. 22/1995 și nr. 98/2005" (a se vedea

Decizia nr. 710 din 6 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009).

40. Curtea Constituțională a statuat în mod constant în jurisprudența sa că "exercitarea atribuției prevăzute de art. 146 lit. c) din Constituție privește exclusiv controlul constituționalității prevederilor regulamentelor Parlamentului, iar nu și controlul constituționalității hotărârilor și măsurilor adoptate de Camerele Parlamentului în aplicarea regulamentelor proprii" (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010). "Rezolvarea problemelor ridicate de hotărârile adoptate și de măsurile dispuse de Camerele Parlamentului se poate face (...) pe căi și prin proceduri parlamentare" (Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, precitată), la care se adaugă controlul de constituționalitate a hotărârilor parlamentare ca urmare a reglementării, prin

Legea nr. 177/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a Codului de procedură civilă și a Codului de procedură penală al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 4 octombrie 2010, a atribuției Curții referitoare la controlul constituționalității hotărârilor plenului Camerei Deputaților, a hotărârilor plenului Senatului și a hotărârilor plenului celor două Camere reunite ale Parlamentului [art. 146 lit. l) coroborat cu

art. 27 din Legea nr. 47/1992 ] sau pe calea constatării conflictului juridic de natură constituțională [art. 146 lit. e) din Constituție], după caz.

41. Având în vedere cele anterior reținute, se constată că aspectele invocate de autorul sesizării de neconstituționalitate vizează punerea în aplicare a dispozițiilor art. 92 alin. (2), art. 93 și 99 din Regulamentul Camerei Deputaților, cu alte cuvinte se aduce în discuție procedura de lucru netransparentă care a avut ca urmare adoptarea hotărârii contestate. Or, astfel cum s-a arătat mai sus, Curtea nu se poate pronunța asupra modului de aplicare în fapt a regulamentelor parlamentare. Faptul că, în speță, Comisia pentru regulament al Camerei Deputaților a fost sau nu sesizată cu un proiect de hotărâre, că proiectul de hotărâre a fost întocmit ulterior sesizării sale chiar de Comisie, că proiectul de hotărâre a fost sau nu distribuit la casetele electronice ale deputaților sau că a existat sau nu posibilitatea depunerii de amendamente sunt chestiuni care vizează modul în care Parlamentul înțelege să își aplice propriul regulament în vigoare. Sigur că autonomia parlamentară nu înseamnă posibilitatea încălcării de către Camera Deputaților a propriului Regulament, de aceea, plenul, în situația în care constată că sau produs asemenea încălcări, în temeiul plenitudinii sale decizionale cu privire la acest aspect, poate să hotărască în sensul continuării dezbaterilor în plen sau al reluării procedurilor în comisii [a se vedea mutatis mutandis

Decizia nr. 209 din 7 martie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 22 martie 2012].

42. Așadar, tot în temeiul autonomiei de care se bucură, Camera Deputaților, prin votul pe care îl dă asupra proiectului de hotărâre, acoperă viciile regulamentare de procedură ale acesteia, Curtea neavând competența ca ea însăși să cerceteze și să determine starea de fapt pentru ca din constatările astfel efectuate să stabilească starea de constituționalitate a normei regulamentare. O atare concluzie se impune cu atât mai mult cu cât nicio normă constituțională nu impune exigențe procedurale cu privire la modul în care este inițiată o hotărâre de modificare a Regulamentului. Desigur, parlamentarii, fie că provin din rândul majorității, fie că provin din cel al opoziției, trebuie să se abțină de la exercitarea abuzivă a drepturilor procedurale și să respecte o regulă de proporționalitate, de natură să asigure adoptarea deciziilor ca urmare a unei dezbateri publice prealabile [a se vedea mutatis mutandis

Decizia nr. 209 din 7 martie 2012 , precitată].

43. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea constată, din perspectiva criticilor de neconstituționalitate extrinsecă, faptul că sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Camerei Deputaților nr. 48/2016

este inadmisibilă.

44. În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate intrinsecă, Curtea observă, din motivarea sesizării, că autorul acesteia are în vedere două aspecte principale, și anume: (a) dacă funcția de președinte al Camerei Deputaților "încetează de drept" în ipoteza pierderii calității de membru al grupului parlamentar sau al retragerii sprijinului politic. Argumentele autorului sesizării în sensul neconstituționalității unei atari soluții legislative țin de faptul că încetarea de drept a mandatului ar putea avea loc doar prin demisie sau pierderea calității de deputat, nu și prin revocare. Or, în urma modificărilor adoptate, cauzele de încetare de drept a calității de președinte al Camerei Deputaților sunt demisia, pierderea calității de deputat și două cauze care anterior erau circumscrise noțiunii de revocare; astfel, prin extragerea acestor două cauze din sfera revocării și introducerea lor în sfera încetării de drept, plenul Camerei Deputaților nu mai votează revocarea pentru aceste motive, ci doar constată vacantarea funcției; și (b) dacă funcția de președinte al Camerei Deputaților poate aparține unui grup parlamentar, înțeles ca structură a Parlamentului cu caracter neobligatoriu.

45. Cu privire la analiza noțiunii de "încetare de drept" a calității de președinte al Camerei Deputaților, Curtea urmează a realiza un examen jurisprudențial pentru a determina înțelesul acestei sintagme. Astfel, prin

Decizia nr. 62 din 1 februarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 21 februarie 2005, Curtea a statuat că "propunerea de revocare [a membrului Biroului permanent - sn.] nu poate aparține decât grupului care l-a propus", întrucât "revocarea reprezintă o modalitate simetrică cu desemnarea membrului pentru a fi ales în Biroul permanent".

46. Prin

Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.022 din 17 noiembrie 2005, și

Decizia nr. 602 din 14 noiembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 18 noiembrie 2005, Curtea a statuat, în privința alegerii președinților Camerelor, birourilor permanente și a comisiilor parlamentare, că textul Constituției instituie "principiul configurației politice", prin care se înțelege "compunerea politică a fiecărei Camere, rezultată din alegeri. [...] președintele Senatului/Camerei Deputaților are un statut juridic distinct de statutul celorlalți membri ai Biroului permanent". "Statuând, prin dispozițiile art. 64 alin. (2) teza a patra, posibilitatea revocării membrilor birourilor permanente înainte de expirarea mandatului, Constituția lasă Parlamentului libertatea de a reglementa condițiile și procedurile în care poate avea loc revocarea, cu respectarea celorlalte principii constituționale și legale. Având în vedere că textul constituțional nu stabilește alte distincții decât cele cuprinse în art. 64, rezultă că revocarea unui membru al Biroului permanent înainte de expirarea mandatului se poate hotărî fie ca sancțiune juridică pentru încălcări grave ale ordinii de drept, fie pentru considerente independente de vinovăția acestuia în exercitarea atribuțiilor, cum ar fi pierderea sprijinului politic al grupului parlamentar care l-a propus. [...] reglementarea revocării președintelui Camerei Deputaților/Senatului nu poate contraveni principiului configurației politice". "Votul acordat președintelui unei Camere este un vot politic care nu poate fi anulat decât în cazul în care grupul care l-a propus cere revocarea politică a acestuia sau, în cazul unei revocări ca sancțiune, când acest grup sau o altă componentă a Camerei solicită înlocuirea din funcție a președintelui pentru săvârșirea unor fapte care atrag răspunderea sa juridică".

47. Prin

Decizia nr. 1.630 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, Curtea a statuat că "ipoteza analizată de Curte [prin

Decizia nr. 601 din 14 noiembrie 2005

- sn.] și textele din Regulamentul Senatului cu privire la care aceasta s-a pronunțat privesc însă revocarea unui membru al Biroului permanent al Senatului (președintele Senatului) cu titlu de sancțiune juridică, pentru încălcarea Constituției sau a regulamentelor parlamentare, la cererea altui grup parlamentar decât cel care la propus, iar nu ipoteza revocării ca urmare a retragerii sprijinului politic. [...] excluderea sa din partid nu poate rămâne fără consecințe juridice în ceea ce privește funcția dobândită, funcție eminamente politică. Aceste consecințe juridice sunt prevăzute de

art. 33 din Legea nr. 96/2006

și constau în încetarea de drept a statutului de membru al Biroului permanent sau de titular al oricărei funcții obținute prin susținere politică". "[...] nu poate fi reținută nici susținerea autorului sesizării în sensul că excluderea din partid nu echivalează cu retragerea sprijinului politic, motivată prin aceea că, în Parlament, senatorii și deputații nu sunt organizați pe partide, ci în grupuri parlamentare constituite pe criterii de afinitate, care nu au în vedere exclusiv criteriul politic".

48. Prin

Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 2 februarie 2012, Curtea a statuat că "dacă în cazul revocării, motivele revocării - existența unor fapte de încălcare a prevederilor Constituției sau ale Regulamentului - au caracter obiectiv și trebuie arătate în cuprinsul propunerii de revocare, în cazul retragerii sprijinului politic ca urmare a excluderii din partidul politic, motivele deciziei partidului privesc doar raporturile cu partidul în cauză și nu există obligația de a fi prezentate".

49. Prin

Decizia nr. 805 din 27 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2012, Curtea a statuat că "atât revocarea președintelui Senatului, cât și alegerea unui nou președinte sunt instituții similare sub aspectul desemnării persoanei propuse pentru revocarea/alegerea din/în această funcție și au loc în urma exprimării votului majoritar al membrilor Senatului".

50. Având în vedere cele anterior expuse, dacă din

deciziile Curții Constituționale nr. 62 din 1 februarie 2005

și nr. 601 și nr. 602 din 14 noiembrie 2005, se desprinde ideea că încetarea mandatului președintelui Camerei Deputaților nu poate fi realizată înainte de expirarea acestuia decât prin revocare, odată cu pronunțarea

Deciziei nr. 1.630 din 20 decembrie 2011 , Curtea a admis ca motiv de încetare, distinct de revocare a mandatului, "încetarea de drept", motivată, în speță, de retragerea sprijinului politic a acestuia. Prin

Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 , așadar, pronunțată în aceeași zi, Curtea a considerat că revocarea exprimă numai o sancțiune juridică, pe când retragerea sprijinului politic este o sancțiune, implicit, politică. Așadar, dacă în deciziile nr. 601 și nr. 602 din 14 noiembrie 2005 revocarea se dispunea atât pentru motive juridice, cât și politice, prin deciziile nr. 1.630 și 1.631 din 20 decembrie 2011, revocarea se dispune numai pentru motive juridice, iar pentru motive politice are loc "încetarea de drept" a mandatului, fără a fi exprimat vreun vot decizional al plenului în acest sens. În consecință, Curtea este chemată să răspundă în esență la problema dacă art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituție reglementează instituția revocării drept unica modalitate de încetare a mandatului de membru al Biroului permanent înainte de expirarea acestuia.

51. Curtea reține, cu privire la aspectele enunțate, că instituția revocării cuprinsă în art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituție este aplicabilă numai în ipoteza în care cererea astfel formulată are la bază o motivație de ordin juridic, ea fiind, prin excelență, o sancțiune juridică în privința încălcării Constituției, a legilor sau regulamentelor parlamentare, în timp ce încetarea de drept - chiar nereglementată expres prin textul Constituției - are o componentă politică și este o chestiune de la sine înțeleasă, rezultată din chiar principiul configurației politice.

52. În lipsa unui mecanism de control al partidului politic/grupului parlamentar asupra membrului/membrilor săi din Biroul permanent, s-ar putea foarte ușor să se ajungă la nerespectarea configurației politice a Biroului permanent astfel cum aceasta a rezultat din alegeri și că, într-un mod mai mult sau mai puțin transparent, președintele Camerei ar putea migra spre un nou partid politic/grup parlamentar care l-ar susține, în mod mai mult sau mai puțin fățiș, iar sensul votului politic dat la alegerea sa în funcție este denaturat, iar configurația politică rezultată din alegeri ar fi compromisă.

53. De aceea, Curtea apreciază ca fiind constituțională opțiunea exprimată prin hotărârea criticată în sensul că pierderea calității de membru al grupului parlamentar și retragerea sprijinului politic reprezintă motive de încetare de drept a mandatului, rezultate din necesitatea respectării principiului configurației politice. Prin urmare, neexprimând o sancțiune juridică, aceste motive nu vizează art. 64 alin. (2) teza a patra din Constituție, ci art. 64 alin. (5) din Constituție.

54. Cu privire la critica referitoare la faptul că funcția de președinte al Camerei Deputaților nu poate aparține unui grup parlamentar, înțeles ca structură a Parlamentului cu caracter neobligatoriu, Curtea reține că grupul parlamentar reprezintă o structură organizatorică a Camerelor Parlamentului, constituit pe bază de afinitate politică, în sensul că reunește deputați și senatori având aceeași concepție politică sau concepții înrudite. Grupul parlamentar nu este o structură obligatorie a Parlamentului, rezultând din uniunea voluntară a parlamentarilor; astfel crearea grupului parlamentar constituie un drept, iar nu o obligație (a se vedea, în acest sens,

Decizia nr. 1.490 din 17 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 861 din 22 decembrie 2010, sau

Decizia nr. 1.611 din 15 decembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 866 din 23 decembrie 2010).

55. Propunerea de a fi ales în funcția de președinte poate veni atât din partea unui partid politic, dacă nu există organizat într-un grup parlamentar, cât și din partea unui asemenea grup, în măsura în care, desigur, o atare structură a fost creată. "Art. 64 alin. (5) din Constituție stă la baza alcătuirii Biroului permanent. Din textul constituțional menționat rezultă, fără echivoc, că prin configurația politică a fiecărei Camere se înțelege compunerea acesteia rezultată din alegeri, pe baza proporției pe care grupurile parlamentare o dețin în totalul membrilor Camerei respective" [deciziile nr. 601 și nr. 602 din 14 noiembrie 2005]. Exprimarea cuprinsă în art. I pct. 1 și 2 din hotărâre atestă faptul că o anumită funcție revine de iure unui anumit grup parlamentar, potrivit principiului configurației politice rezultate din alegeri și a stabilirii, prin negocieri politice, a algoritmului politic, plenul urmând să decidă asupra persoanei propuse, în mod obligatoriu, de acest grup. De altfel, Constituția prevede că președintele Camerei se alege, astfel că, în urma unui vot esențialmente politic, acesta este ales în funcție cu respectarea configurației politice rezultate din alegeri, configurație care se reflectă asupra componenței Biroului permanent în ansamblul său. De aceea, această funcție i-a revenit grupului parlamentar în urma algoritmului politic, iar cel ales în funcție deține calitatea astfel dobândită pe care o exercită ca atare. Trebuie avut însă în vedere că schimbarea pe parcursul legislaturii a configurației politice rezultate din alegeri va avea efecte, în mod inevitabil, asupra algoritmului politic, așadar, asupra dobândirii diverselor calități în Biroul permanent, dar fără schimbarea numărului de locuri la care grupurile parlamentare erau îndreptățite conform rezultatelor alegerilor. De aceea, în privința funcției de președinte al Camerei Deputaților, grupul parlamentar urmează să își mențină dreptul de a propune o nouă persoană pentru funcția respectivă doar dacă nu a retras el însuși sprijinul politic, cu alte cuvinte, mandatul președintelui Camerei Deputaților nu a încetat de drept prin retragerea sprijinului politic sau nu s-a schimbat configurația inițială - așadar, cea rezultată din alegeri - a Camerei Deputaților [a se vedea

Decizia nr. 1.631 din 20 decembrie 2011 ].

56. Dacă se întrunește oricare dintre condițiile negative alternative, grupul parlamentar pierde dreptul să propună un candidat pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților și, în condițiile alegerii în funcție a unui candidat susținut politic de un alt grup parlamentar, primului îi revine un loc corespunzător în Biroul permanent pentru a se respecta configurația politică rezultată din alegeri.

57. În consecință, sintagma "căruia îi aparține funcția" cuprinsă în

art. I pct. 1 din Hotărârea nr. 48/2016

referitor la art. 21 alin. (4) lit. c) din Regulament, precum și în art. I pct. 2 din aceeași hotărâre referitor la art. 26 din Regulament, nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituție în componenta sa referitoare la calitatea actelor normative raportate la cerințele

Legii nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, ea fiind o expresie a principiului configurației politice a Camerelor prevăzut de art. 64 alin. (5) din Constituție.

58. În aceste condiții, rezultă că criticile de neconstituționalitate care privesc art. I pct. 4 referitor la art. 28 alin. (4^1) în privința trimiterii la art. 21 alin. (4) lit. a)-d) din Regulament sunt neîntemeiate, întrucât acest text își va găsi în continuare aplicarea în privința încetării de drept pentru acte/fapte care, prin natura lor, nu sunt susceptibile a se constitui în motive de revocare, neputând fi supuse unui vot decizional, fiind fie chestiuni factuale (decesul), fie o manifestare unilaterală expresă de voință ale celui în cauză (demisia), fie țin de pronunțarea unei hotărâri a instanțelor judecătorești (spre exemplu, pierderea drepturilor electorale), fie de pierderea calității de membru al grupului parlamentar sau a sprijinului politic de care persoana s-a bucurat.

59. Criticile de neconstituționalitate care privesc art. I pct. 3 referitor la art. 28 alin. (1) din Regulament nu cuprind o motivare clară și, în acest caz, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale [ Decizia nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 6 ianuarie 2012], sesizarea privind textul antereferit urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

60. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. c) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.c), al art. 27 alin. (1) și al

art. 28 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi în privința soluției referitoare la

Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2016

și la art. I pct. 3 din aceasta, și cu majoritate de voturi în privința soluției referitoare la dispozițiile

art. I pct. 1, 2 și 4 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2016 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca inadmisibilă, sesizarea de neconstituționalitate a

Hotărârii Camerei Deputaților nr. 48/2016

privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților, precum și a dispozițiilor art. I pct. 3 din aceeași hotărâre.

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea de neconstituționalitate formulată și constată că dispozițiile

art. I pct. 1, 2, 4 din Hotărârea Camerei Deputaților nr. 48/2016

privind modificarea și completarea Regulamentului Camerei Deputaților sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică președintelui Camerei Deputaților și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 28 iunie 2016.

PREȘEDINTELE INTERIMAR AL CURȚII CONSTITUȚIONALE,

prof. univ. dr. VALER DORNEANU

Magistrat-asistent-șef,

Benke Karoly

*