Decizia nr. 331/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, , cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Republică 2
- Decizia nr. 64/1999 20 aprilie 1999 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 137 din Codul de proc…
- Decizia nr. 229/2000 16 noiembrie 2000 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 59 alin. (4) și (5) …
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 64/1995 22 iunie 1995 (prevederi anume) privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului
Costica Bulai - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Balta - procuror
Ioana Marilena Chiva - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de Societatea Comercială "SOFIMAL" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.739/2001 al Tribunalului Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ.
La apelul nominal se prezintă autoarea excepției, prin consilier juridic cu delegație la dosar, precum și partea Aurelian Sorin Andrusca personal, lipsa fiind celelalte părți, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul autoarei excepției solicita admiterea excepției astfel cum a fost formulată în fața instanței de judecată, sustinand ca dispozițiile legale criticate încalcă dreptul la apărare și dreptul de proprietate consacrate de art. 24, respectiv art. 41 din Constituție, deoarece dau posibilitatea judecătorului-sindic sa dispună deschiderea procedurii falimentului chiar dacă nici una dintre părți nu solicita acest lucru.
Partea Aurelian Sorin Andrusca solicita respingerea excepției de neconstituționalitate, sustinand ca aceasta a fost ridicată pentru tergiversarea cauzei aflate pe rolul instanței de judecată care a sesizat Curtea Constituțională.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere ca dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, invocand în acest sens jurisprudenta Curții Constituționale, și anume Decizia nr. 138/2003 referitoare la dispozițiile
art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 , republicată, Decizia nr. 64/1999 referitoare la dispozițiile art. 138 din Codul de procedură civilă, precum și Decizia nr. 316/2003 referitoare la dispozițiile
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 31 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 2.739/2001, Tribunalul Bacau -Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată. Excepția a fost ridicată de Societatea Comercială "SOFIMAL" - S.R.L. din București într-o cauza comercială având ca obiect cererea de deschidere a procedurii falimentului, cerere formulată de debitoarea Societatea Comercială "MARANATHA" - S.R.L. din Bacau în baza
Legii nr. 64/1995 , republicată, cu modificările și completările ulterioare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia susține ca dispozițiile
art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, contravin dispozițiilor art. 20, 41 și 49 din Constituție, deoarece dau posibilitatea judecătorului-sindic sa dispună deschiderea unei proceduri de faliment, chiar dacă nici una dintre părți nu solicita acest lucru, iar legea nu distinge și tratează identic atât cererea de deschidere a procedurii de reorganizare în absenta unei cereri alternative de faliment, cat și cererea de faliment, deși finalitățile avute în vedere de justițiabili sunt altele. În lipsa unei cereri de faliment, dacă cererea de reorganizare judiciară nu îndeplinește condițiile necesare pentru a fi admisă, aceasta ar trebui respinsă, și nu sancționată prin declanșarea falimentului, în acest caz fiind prejudiciati creditorii chirografari.
Referitor la dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, coroborate cu cele ale
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, autorul excepției susține ca acestea sunt neconstituționale, întrucât lasă la aprecierea instanței sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate, fără ca aceasta apreciere pronunțată printr-o încheiere să poată fi atacată, ceea ce încalcă dreptul la un proces echitabil prin judecarea de către o instanța impartiala și independenta, asa cum prevăd dispozițiile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.
Totodată autoarea excepției susține ca dispozițiile criticate încalcă și prevederile constituționale ale art. 24 referitoare la dreptul la apărare.
Tribunalul Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ (judecătorul-sindic) opineaza ca excepția este neîntemeiată, întrucât lichidarea patrimoniului debitoarei este impusa de necesitatea apărării drepturilor creditorilor și a creării unui climat favorabil pentru desfășurarea activității de comerț.
În ceea ce privește dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și ale
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, considera ca acestea sunt constituționale, întrucât hotărârea judecătorească prin care s-a soluționat excepția de procedura urmează să fie verificata de către instanța ierarhic superioară în cadrul căilor de atac exercitate de părți.
Potrivit dispozițiilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, potrivit dispozițiilor
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Președintele Camerei Deputaților apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, scopul
fiind acela de a institui o procedură pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolventa fie prin reorganizarea activității acestuia, fie prin faliment. Instituirea obligativitatii propunerii planului de reorganizare într-un anumit termen nu constituie o restrangere a exercițiului unor drepturi și nu contravine prevederilor art. 20 și 41 din Constituție, întrucât judecătorul-sindic poate prelungi sau scurta perioadele stabilite de lege, la cererea oricărei persoane interesate.
Cu privire la dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă și ale
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, președintele Camerei Deputaților apreciază ca acestea nu contravin prevederilor din Constituție și nici celor din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece hotărârea judecătorului care a soluționat excepția este verificata de instanța ierarhic superioară în cadrul căilor de atac exercitate de părți.
Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât scopul
prevăzut de art. 2 este acoperirea datoriilor pe care debitorul le-a acumulat față de creditorii săi, iar pentru aceasta s-a instituit procedura de executare silită cu caracter concursual, la care participa toți creditorii. În cadrul acestei proceduri legiuitorul a acordat prioritate procedurii reorganizării judiciare a persoanei juridice care se afla în încetare de plati, aceasta soluție nefiind însă absolută. În cazul în care se constată că reorganizarea activității societății comerciale respective nu mai este posibila, instanța judecătorească dispune lichidarea averii debitorului, deschizand procedura falimentului.
Soluția legislativă prevăzută de dispozițiile criticate constituie o măsura unanim acceptată de toate statele cu economie de piața și consacrată ca atare în termeni legislativi, iar o rezolvare contrară ar contraveni scopului declarat al legii.
Dispozițiile criticate nu încalcă dreptul de proprietate al debitorului, întrucât acest drept trebuie exercitat cu buna-credința și în limitele stabilite de lege, ceea ce implica executarea obligațiilor contractuale, în lipsa unei asemenea executări creditorii fiind îndreptățiți să își asigure executarea prin toate mijloacele stabilite de lege, inclusiv prin indisponibilizarea și valorificarea gajului general de care dispun.
Referitor la criticile privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat cu privire la acestea prin Decizia nr. 64/1999, statuand că nu încalcă prevederile constituționale.
Pe de altă parte, măsura trecerii la faliment, dispusă din oficiu de instanța, precum și prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă constituie măsuri de drept procesual, care, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituție, sunt la libera apreciere a legiuitorului ordinar.
Nici criticile privitoare la neconstituționalitatea dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, nu sunt întemeiate, întrucât aceste dispoziții sunt menite sa descurajeze o practica, uneori abuzivă, de invocare a unor excepții de neconstituționalitate vadit inadmisibile.
Celelalte aspecte invocate de autorul excepției vizează fie modul în care funcționează justiția, fie probleme ce țin de procedura de judecată și de modul în care instanța a aplicat legea în cauza respectiva, aspecte ce nu pot face obiectul unei excepții de neconstituționalitate, ci obiectul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
Avocatul Poporului considera ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, deoarece, în ceea ce privește neconstituționalitatea prevederilor
art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 , republicată, față de dispozițiile art. 41 din Constituție, apreciază ca acestea sunt constituționale, întrucât conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege.
Pe de altă parte, o reglementare care ar prevedea prelungirea sine die a termenului de depunere a planului de reorganizare ar duce la tergiversarea nejustificată a litigiilor din aceasta materie, ceea ce ar leza interesele legitime ale celorlalte părți.
De altfel, dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție instituie obligația statului de a asigura crearea unui cadru favorabil pentru asigurarea tuturor factorilor de producție, iar aceste dispoziții îi vizează deopotrivă pe agenții economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condițiile legii, cat și pe creditori, față de care se impune crearea condițiilor corespunzătoare pentru recuperarea creanțelor.
Totodată nerezolvarea situațiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societății comerciale, întrucât aceste situații determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacității de plată și afectează posibilitatea continuării activității altor agenți economici, având efecte și asupra realizării veniturilor bugetului public național. În acest sens s-a pronunțat și Curtea Constituțională prin deciziile nr. 229/2000 și nr. 138/2003.
În ceea ce privește neconstituționalitatea dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, apreciază ca și aceasta critica este neîntemeiată, întrucât stabilirea normelor procedurale intră în competența exclusiva a legiuitorului, conform dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție. Judecarea excepțiilor de către instanța de judecată în fața căreia au fost invocate nu este de natura a aduce atingere dreptului la apărare sau dreptului la un proces echitabil, părțile beneficiind în toate fazele procesuale de garanțiile legale ale unui proces echitabil.
Referitor la neconstituționalitatea prevederilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, apreciază ca acestea nu au legătură cu cauza aflată pe rolul instanței, care are ca obiect, în speta, soluționarea unei cereri de reorganizare judiciară în baza
Președintele Senatului nu a comunicat Curții Constituționale punctul sau de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părților prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, a dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, dispoziții care au următorul conținut:
-
Articolul 59
alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999, modificat prin
art. I pct. 52 din Ordonanța Guvernului nr. 38/2002
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 2 februarie 2002), aprobată și modificată prin
(publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003): "Nerespectarea termenelor prevăzute la alin. (1), (1^1), respectiv (1^2) conduce la decăderea părților respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare și, ca urmare, la trecerea, din dispoziția judecătorului-sindic, la faliment.";
- Art. 137 din Codul de procedură civilă: "Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedura, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.
Excepțiile nu vor putea fi unite cu fondul decât dacă pentru judecarea lor este nevoie să se administreze dovezi în legătură cu dezlegarea în fond a pricinii.";
-
Articolul 23
alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 187 din 7 august 1997: "Dacă excepția este inadmisibila, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța o va respinge printr-o încheiere motivată, fără a mai sesiza Curtea Constituțională."
În susținerea excepției de neconstituționalitate, autoarea acesteia apreciază ca dispozițiile legale criticate contravin următoarelor prevederi din Constituție:
- Art. 11: "(1) Statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanta cu Declarația Universala a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale.";
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apărare este garantat.";
- Art. 41 alin. (1) și (2): "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.
(2) Proprietatea privată este ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii nu pot dobândi dreptul de proprietate asupra terenurilor.";
- Art. 49: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea siguranței naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea retine următoarele:
I. În ceea ce privește pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, Curtea constata ca aceste dispoziții sunt de natura procedurala, astfel cum reiese chiar din titlul
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, iar potrivit dispozițiilor art. 125 alin. (3) din Constituție, "Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege".
Totodată Curtea s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea dispozițiilor
art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995 , republicată, cu modificările ulterioare, constatând ca acestea sunt constituționale, prin Decizia nr. 229 din 16 noiembrie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 107 din 1 martie 2001, statuand ca "o reglementare care ar prevedea prelungirea sine die a termenului în care se poate depune un eventual plan de organizare sau de lichidare ar fi de natura sa determine persistenta incertitudinii și tergiversarea rezolvarii litigiilor, ceea ce ar leza, în mod evident, interesele legitime ale celorlalte părți. De altfel, tocmai dispozițiile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție creează în sarcina statului obligația de a asigura crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție, iar aceste dispoziții îi vizează, deopotrivă, pe toți agenții economici, atât pe debitori, ale căror datorii trebuie executate în condițiile legii, cat și pe creditori, față de care se impune crearea condițiilor corespunzătoare pentru recuperarea creanțelor".
II. Referitor la dispozițiile art. 137 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 64 din 20 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 2 iunie 1999, statuand ca "Art. 137 din Codul de procedură civilă nu contravine art. 21 din Constituție și nici altor dispoziții constituționale. Accesul liber la justiție nu trebuie confundat cu procedurile judecătorești stabilite de lege în temeiul art. 125 alin. (3) din Constituție, potrivit căreia <<Competența și procedura de judecată sunt stabilite de lege>>. În cadrul <<procedurii de judecată>> sunt incluse și rezolvarile excepțiilor invocate în cursul procesului, excepții care pot fi de procedura sau de fond. Prevederile art. 137 citat reglementează doar ordinea în cadrul judecații, iar nu întreaga problematica a excepțiilor, obligând instanța de judecată să se pronunțe, înainte de a intră în fondul dezbaterilor, asupra excepțiilor de procedura, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în total sau în parte, cercetarea în fond a pricinii".
De asemenea, nici critica de neconstituționalitate a acestor dispoziții legale, raportată la prevederile art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, implicit, la dispozițiile art. 11 și 20 din Constituție, nu este intemeiata, întrucât dispozițiile legale criticate asigura garanțiile exercitării dreptului la un proces echitabil, prin soluționarea cauzei de către o instanța independenta și impartiala într-un termen rezonabil.
Curtea, având în vedere aceste considerente, precum și faptul că nu exista elemente noi de natura a reconsidera jurisprudenta sa constanta în materie, urmează a respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 alin. (5) din Legea nr. 64/1995
republicată, cu modificările ulterioare, și ale art. 137 din Codul de procedură civilă ca fiind neîntemeiată.
III. Cu privire la dispozițiile
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea constata ca instanța de judecată nu a făcut aplicarea acestui text de lege, ci a sesizat Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției de neconstituționalitate ridicate și, ca atare, soluționarea cauzei de către instanța de judecată nu depinde de aceste prevederi legale criticate.
În consecința, potrivit prevederilor
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, conform cărora Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor de neconstituționalitate privind dispoziții dintr-o lege sau ordonanța "de care depinde soluționarea cauzei", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , republicată, urmează a fi respinsă ca fiind inadmisibila.
Fața de cele mai sus arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca fiind neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 59 alin. (5) teza finala din Legea nr. 64/1995
privind procedura reorganizării judiciare și a falimentului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, precum și a dispozițiilor art. 137 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Societatea Comercială "SOFIMAL" - S.R.L. din București în Dosarul nr. 2.739/2001 al Tribunalului Bacau - Secția comercială și de contencios administrativ.
2. Respinge ca fiind inadmisibila excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2003.
PREȘEDINTE, prof. univ. dr. COSTICA BULAI Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiva ────────────
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.