Decizia nr. 262/2021

Articolul I

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 : „ Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1.

La articolul 2, alineatul (2) se modifică și va avea următorul cuprins:

(2)

Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată și nici mai mare de 8.500 lei.»“;

–

Articolul II

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 : „Prevederile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 132/2011 , cu modificările și completările ulterioare, modificate prin prezenta ordonanță de urgență, se aplică începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017.“;

–

Articolul 2

alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 : „Cuantumul indemnizației lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei“.

26.

În opinia autorilor excepției, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din

Constituție

cuprinse în

art. 15 alin. (2)

privind principiul neretroactivității legii,

art. 16

privind egalitatea în drepturi,

art. 44

privind dreptul de proprietate privată,

art. 53

referitor la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți și

art. 115 alin. (4)

și

(6)

privind condițiile de adoptare a ordonanțelor de urgență ale Guvernului. De asemenea, se invocă prevederile

art. 1 paragraful 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenția pentru apărarea drepturilor omului

și a libertăților fundamentale.

27.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că autorii acesteia critică soluția legislativă ce limitează, începând cu luna septembrie 2017, cuantumul indemnizației pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, la suma de 8.500 lei, care este inferioară cuantumului indemnizației acordate anterior, în temeiul

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în forma anterioară modificărilor aduse prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 .

28.

Curtea constată că soluția legislativă menționată a mai făcut obiect al controlului de constituționalitate din perspectiva unor critici asemănătoare, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 27 august 2020,

Decizia nr. 400 din 18 iunie 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 septembrie 2020,

Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 martie 2021, și

Decizia nr. 39 din 19 ianuarie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 351 din 6 aprilie 2021, excepțiile de neconstituționalitate fiind respinse, ca neîntemeiate.

29.

Astfel, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , precitată, paragraful 39, Curtea a observat că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

modifică și completează

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, instituind, în esență, o limită maximă de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Dreptul la concediul pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și la o indemnizație lunară a fost reglementat inițial prin

art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005

privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1008 din 14 noiembrie 2005. În prezent, acest drept este reglementat de

art. 2 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 . Din examinarea evoluției legislative în această materie reiese că indemnizația lunară pentru

creșterea copilului a suferit o serie de modificări atât referitoare la cuantum (procentul din venitul beneficiarului), cât și în ceea ce privește instituirea unor limite minime și/sau maxime ale acesteia. Astfel, înainte de intrarea în vigoare a actului normativ criticat, era aplicabil

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , în forma modificată prin

Legea nr. 66/2016

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 304 din 20 aprilie 2016, potrivit căruia „Indemnizația lunară prevăzută la alin. (1) se stabilește în cuantum de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului și nu poate fi mai mică de 85% din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată“. Așadar, înainte de intrarea în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017

nu exista o limită maximă a indemnizației lunare pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, ci doar o limită minimă. Prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

s-a adăugat și o limită maximă de 8.500 lei a indemnizației lunare pentru creșterea copilului, începând cu drepturile aferente lunii septembrie 2017. Această limită maximă s-a menținut până în prezent, în acest sens fiind dispozițiile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , modificată și completată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 82/2017, potrivit cărora „Cuantumul indemnizației lunare prevăzute la alin. (1) este de 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului. Cuantumul minim al indemnizației lunare nu poate fi mai mic decât suma rezultată din aplicarea unui coeficient de multiplicare de 2,5 la valoarea indicatorului social de referință, iar cuantumul maxim al acesteia nu poate depăși valoarea de 8.500 lei“.

30.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate extrinsecă formulate în Dosarul nr. 2.033D/2018, critici vizând

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , în ansamblul său, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , precitată, paragraful 41, Curtea a constatat că „aspectele privind imposibilitatea de plată a tuturor drepturilor de asistență socială vizează un interes public și constituie o situație extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, urgența fiind motivată în preambulul actului normativ criticat. Așa cum a statuat Curtea în jurisprudența sa, de exemplu prin

Decizia nr. 389 din 14 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 28 septembrie 2016, paragraful 49, legiuitorul trebuie să dispună, la punerea în aplicare a politicilor sale, mai ales a celor sociale și economice, de o marjă de apreciere, pentru a se pronunța atât asupra existenței unei probleme de interes public, care necesită un act normativ, cât și asupra alegerii modalităților de aplicare a acestuia (a se vedea în acest sens Decizia Curții Europene a Drepturilor Omului din 4 septembrie 2012, pronunțată în

Cauza Dumitru Daniel Dumitru și alții împotriva României , paragraful 49). Prin urmare, criticile referitoare la încălcarea

art. 115 alin. (4) din Constituție

sunt neîntemeiate“.

31.

Prin

Decizia nr. 400 din 18 iunie 2020 , precitată, paragraful 23, Curtea a mai reținut că dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului este „o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent“, dar că în această categorie de drepturi intră și alte măsuri de asistență socială, așa cum sunt alocația de stat pentru copii, ajutoarele și alocațiile acordate categoriilor defavorizate și drepturile persoanelor cu dizabilități, la care se face trimitere în nota de fundamentare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017 . Legiuitorul este singurul în măsură să aprecieze, în funcție de resursele financiare disponibile, condițiile și cuantumul acordării acestor drepturi, astfel încât să realizeze o acoperire cât mai adecvată și echitabilă a diverselor nevoi pe care le invocă diferitele categorii sociale aflate în situații speciale, care justifică acordarea asistenței sociale. Curtea a apreciat că a proceda la o examinare în sensul cerut de autorul excepției de neconstituționalitate ar însemna, în realitate, o analiză asupra oportunității distribuirii unor resurse bugetare, aspect ce excedează însă competenței de control constituțional.

32.

Cu privire la criticile de neconstituționalitate intrinsecă, ce vizează conținutul normativ al textelor de lege care stabilesc un plafon al indemnizației pentru creșterea copilului, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , precitată, paragraful 49, Curtea a statuat că indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept bazat pe principiul contributivității, ci este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Potrivit

art. 2 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010 , „Persoanele care, în ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, au realizat timp de cel puțin 12 luni venituri din salarii și asimilate salariilor, venituri din activități independente, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din activități agricole, silvicultură și piscicultură, supuse impozitului pe venit potrivit prevederilor

Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , cu modificările și completările ulterioare, denumite în continuare venituri supuse impozitului, beneficiază de concediu pentru creșterea copilului în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap, precum și de o indemnizație lunară“.

33.

Referitoare la încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii civile, prin

Decizia nr. 362 din 16 iunie 2020 , paragraful 45, Curtea a constatat că textele de lege criticate afectează indemnizațiile pentru creșterea copilului doar pe viitor și numai în ceea ce privește cuantumul acestora, prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei. Condițiile privind acordarea acestor indemnizații nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Curtea a reținut că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

nu are efecte asupra prestațiilor deja obținute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita, ci numai asupra prestațiilor încasate începând cu luna septembrie 2017, după intrarea sa în vigoare, conformându-se astfel dispozițiilor

art. 15 alin. (2) din Constituție , potrivit cărora „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile“.

34.

Așa cum a reținut Curtea în jurisprudența sa, dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului, nefiind consacrat expres în Constituție, reprezintă o opțiune a legiuitorului. Prin instituirea unei limite maxime de 8.500 lei a indemnizației pentru creșterea copilului, legiuitorul nu a încălcat principiul egalității în fața legii, consacrat de

art. 16 din Constituție , neinstituind discriminări pentru persoanele cu venituri superioare.

35.

Totodată, analizând susținerile referitoare la încălcarea prevederilor constituționale și internaționale privind dreptul de proprietate, prin decizia antereferită, paragraful 48, Curtea a reținut că indemnizațiile viitoare pentru creșterea copilului nu se încadrează în noțiunea de „bun“ în sensul

art. 1 din Primul Protocol adițional

la

Convenție

și nici nu sunt garantate de dispozițiile

art. 44 din Constituție , cu excepția celor deja încasate. Prin urmare, limitarea indemnizației pentru creșterea copilului la 8.500 lei, aplicabilă drepturilor ce urmau a fi încasate

după data intrării în vigoare a actului normativ criticat, nu poate reprezenta o ingerință în sfera protecției proprietății private.

36.

În ceea ce privește criticile referitoare la încălcarea principiului protecției așteptărilor legitime și al securității raporturilor juridice, Curtea apreciază că sunt relevante cele reținute prin

Decizia nr. 400 din 18 iunie 2020 , paragrafele 18 și 19. Prin această decizie, Curtea a invocat

Decizia nr. 788 din 27 septembrie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 786 din 22 noiembrie 2012, în care a reținut că indemnizația pentru creșterea copilului este o prestație de asistență socială cu caracter universal, bazată pe principiul solidarității sociale, menită să asigure tuturor familiilor condiții egale de creștere a copiilor. Această prestație este, între altele, o expresie a statului social, respectiv a obligației statului de a interveni prin măsuri adecvate pentru susținerea cetățenilor care, din motive obiective, se află în situații defavorabile, de natură să afecteze dreptul acestora la un nivel de trai decent. De asemenea, acordarea indemnizației pentru creșterea copilului poate fi privită și ca o măsură de protecție a copiilor, așa cum dispune

art. 49 alin. (1) din Constituție . Cu toate acestea, acordarea dreptului în discuție reprezintă pentru legiuitor o obligație de mijloace, ce depinde în mare măsură de contextul social și economic în care este reglementată și de resursele financiare pe care statul le poate aloca în această direcție. Astfel, neavând o nominalizare expresă în

Constituție , dreptul la indemnizație pentru creșterea copilului reprezintă o opțiune a legiuitorului, acesta fiind liber ca, în funcție de resursele financiare disponibile, să stabilească acordarea acestui drept, conținutul și limitele acestuia, precum și condițiile în care poate fi acordat și să le modifice atunci când realitățile economice și sociale o impun. Totodată, prin

Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 476 din 6 iulie 2011, Curtea a reținut că, în măsura în care anumite drepturi nu sunt nominalizate expres de

Constituție , legiuitorul este liber să aleagă, în funcție de politica statului, de resursele financiare, de prioritatea obiectivelor urmărite și de necesitatea îndeplinirii și a altor obligații ale statului consacrate deopotrivă la nivel constituțional, care sunt măsurile prin care va asigura cetățenilor un nivel de trai decent și să stabilească condițiile și limitele acordării lor. De asemenea va putea dispune modificarea sau chiar încetarea acordării măsurilor de protecție socială luate, fără a fi necesar să se supună condițiilor

art. 53 din Constituție , întrucât acest text constituțional privește numai drepturile consacrate de

Legea fundamentală , iar nu și cele stabilite prin legi. Pentru aceleași considerente, prin

Decizia nr. 765 din 15 iunie 2011 , Curtea a apreciat că libertatea de care dispune legiuitorul în sensul modificării condițiilor de acordare a unor drepturi pentru viitor în conformitate cu politica adoptată de stat nu poate fi privită ca o încălcare a principiului protecției așteptărilor legitime.

37.

Având în vedere cele anterior referite, prin

Decizia nr. 186 din 26 mai 2020 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 23 noiembrie 2020, paragraful 41, Curtea nu a putut reține critica de neconstituționalitate raportată la

art. 115 alin. (6) din Legea fundamentală , întrucât dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului nu este un drept prevăzut de

Constituție .

38.

În final, cât privește invocarea dispozițiilor

art. 53 din Legea fundamentală , Curtea a reținut că acestea nu au incidență în cauză, deoarece nu s-a constatat restrângerea exercițiului vreunui drept sau al vreunei libertăți fundamentale și, prin urmare, nu este incidentă ipoteza prevăzută de norma constituțională invocată.

39.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor enunțate anterior își păstrează în mod corespunzător valabilitatea în prezenta cauză.

40.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul

art. 146 lit. d)

și al

art. 147 alin. (4) din Constituție , al

art. 1-3 , al

art. 11 alin. (1) lit. A.d)

și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Lucian Ciprian Cucu în Dosarul nr. 1.163/114/2018 al Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și de Mirela Radu în Dosarul nr. 13.078/3/2018 al Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și constată că prevederile

art. I pct. 1

și ale

art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 55/2017 , în ansamblul său, și

Legea nr. 261/2017

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 55/2017

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor, precum și prevederile

art. 2 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2010

privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Definitivă și general obligatorie.

Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal și Tribunalului București - Secția a II-a contencios administrativ și fiscal și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Pronunțată în ședința din data de 22 aprilie 2021.